Mi-am propus să profit de atenția, deja consacrată, pe care presa o acordă carților mele pentru a vorbi despre o temă folosită în special pentru atacurile politice. În rest, puțini vorbesc despre asta: nu e breaking news.
Și totuși, e o temă de o importanță și de o gravitate excepționale care va ajunge să fie de interes – ca multe altele – abia atunci când efectele vor fi greu de reparat.
Atunci când am scris cartea ”Dezvoltarea economică durabilă – rolul fondurilor europene structurale și de investiții”, la sfârșitul anului 2014, nu m așteptam ca, în mai 2016, absorbția fondurilor europene pentru exercițiul bugetar 2014-2020 să fie ZERO.
În partea de concluzii a acestei crti, am vorbit despre necesitatea atragerii fondurilor europene într-un domeniu esen?ial precum infrastructura de transport din România.
Avem grad de absorbție zero din fonduri europene pentru proiecte cu un impact major asupra societății (pentru reabilitarea școlilor, construirea de spitale si autostrăzi).
În ultimii 10 de ani, nu am încetat să vorbesc în calitate de senator, economist sau simplu cetățean, despre această oportunitate și să sesizez autoritățile competente.
La fel am facut și astăzi, adresându-mă printr-o scrisoare oficială celor care au puterea sa schimbe lucrurile. Am propus asumarea raspunderii pe Master Planul pe transporturi care se afla, de mai bine de un an blocat în Parlament.
Este timpul să deschidem ochii!
Repet: Banii Europei nu sunt un moft, ci șansa României de a intra cu capul sus în lumea civilizată.
PS: Cei care doresc să aprofundeze subiectul, pot citi aici cartea ”Dezvoltarea economică durabilă – rolul fondurilor europene structurale și de investiții” publicată în decembrie 2014 la Editura Monitorul Oficial