sâmbătă, martie 29, 2025

Cel mai detestat defect

40
Ipocrizia este una dintre cele mai respingătoare trăsături de caracter. Pentru a obține un avantaj, iopcritul este în stare de orice: mimează decența, deși ființa lui este îmbibată de josnicie; se arată amabil, deși e fundamental grobian; prietenos, deși urăște obsesiv. Pe bună dreptate, oamenii cinstiți sunt revoltați de acest contrast uriaș între aparență și esență. Ipocritul cumulează o serie de însușiri negative. E laș, își ascunde adevăratele intenții în fața celor putenici. E fals, minte cum respiră. E meschin, obsedat de avantaje foarte mărunte. E ridicol, nu înțelege că, la un moment dat, toate lumea îi vede adevăratul caracter. E rău, înșală cu intenție, comite abuzuri fără să clipească. Sigur am întâlnit toți astfel de personaje. Dintre cei pe care i-am cunoscut eu, cel mai detestabil rămâne Băsescu Traian, individul care a venit “cu căciula în mână” la Grivco, să-mi cerșească sprijinul, în timp ce se pregătea să dezlănțuie furia întregului său regim abuziv asupra mea. Ce l-a determinat să facă așa ceva? Setea obsesivă de putere. Disperarea de a anihila un adversar politic. Obsesia de a cenzura grupul de presă pe care l-am fondat. Și încă un motiv: cu toate defectele mele, am fost întotdeauna incompatibil cu ipocrizia. Eu nu m-am dus niciodată să solicit favoruri. În schimb, i-am cerut public demisia lui Băsescu când era președinte, chiar la Cotroceni! Ipocritul urăște obsesiv curajul! Dintre președinții și șefii de Guvern din ultimii 35 de ani, care ar fi un top trei al ipocriziei?

ATENȚIE, un fenomen periculos!

41
Gradul ridicat de incertitudine provocat de tensiunile interne și externe creează o imensă presiune asupra economiei naționale. De la micii antreprenori până la marile companii, se resimte tot mai acut o puternică tendință de a amâna proiectele, de a anula investițiile. Efectul este nociv.  Blocajul economic poate genera foarte rapid dezechilibre majore cu efecte sociale și politice imprevizibile. Societatea și economia au nevoie de încredere în viitor. Iar această încredere se asigură atât prin măsuri concrete, cât și prin comunicare adecvată. Dincolo de inerentele lupte electorale, românii au nevoie de repere solide de stabilitate și predictibilitate.

Nu doar cu pâine va trăi omul!

43
Acesta a fost răspunsul Mântuitorului în fața ispitei. “Nu doar cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” este răspunsul integral, transmis de evangheliști. Evident, cuvintele Mântuitorului au semnificații adânci și au fost îndelung analizate și interpretate de clerici, de filosofi, de credincioși din toate colțurile lumii. Relația aceasta extrem de complexă dintre materie (pâine) și spirit (cuvânt) mă preocupă de multă vreme. De care dintre ele avem mai mare nevoie? Ce ne zidește mai trainic? Sigur că pâinea noastră cea de toate zile este esențială pentru viață. Dar ce viață este aceea trăită fără demnitate, fără onoare, fără curaj? Se poate alege real între materie și spirit? Voi cum ați răspunde la această întrebare? Este o temă la care voi reveni.                  

Omul potrivit la locul potrivit!

64
Afișarea adaosului comercial practicat de supermarketuri reprezintă o regulă firească. Consumatorul are dreptul să-și aleagă în cunoștință de cauză atât magazinul, cât și produsul. Informarea transparentă este un indicator esențial pentru nivelul de civilizație al unei societăți. Un om corect informat este respectat și puternic pentru că poate face alegeri libere. De câteva săptămâni, Piedone creează valuri în toată tara pentru că își face treaba. Este, în mod evident, omul potrivit la locul potrivit. Apără cetățenii de abuzurile celor care le vând produse neconforme. Protejează sănătatea consumatorilor. Obligă agenții economici să-și respecte cu adevărat clienții. Pe termen lung, întreaga societate are de câștigat. De ce ar fi nevoie pentru ca fiecare instituție să-și facă treaba? De omul potrivit! Deloc întâmplător, “omul potrivit la locul potrivit” reprezintă un principiu fundamental al doctrinei umanismului pragmatic.

Despre frică si lăcomie!

37
Evoluția ființei umane este, după părerea mea, îngrijorătoare. Progresul tehnologic ne afectează evident întreaga existență. Raportul spirit-materie reprezintă subiectul principal de studiu al Senatului Stiințific din cadrul Fundatiei Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Este un proiect de durată. O primă concluzie: frica și lăcomia sunt două dintre atributele majore ale omului contemporan. Din păcate, aceste două atitudini pare că devin dominante în societate, manifestându-se în toate colțurile planetei, indiferent de nivelul de civilizație, de putere sau de structura socială.

O decizie vitală!

55
La solicitarea FACIAS, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis să oblige Ministerul Sănătății să emită norme de aplicare cu impact major pentru sănătatea publică! Publicarea acestor norme a fost amânată 15 ani! Un abuz strigător la cer! Câte vieți puteau fi salvate în acești 15 ani? Combaterea abuzurilor este vitală pentru societatea noastră și pentru a reface încrederea în instituții! Salut decizia Înaltei Curți! Felicit Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului pentru determinarea cu care își asumă misiunea civică.

O diferență fundamentală

36
Există o regulă de necontestat: în momentele tensionate, tot ce rămâne neclarificat amplifică tensiunea. Pentru a raspunde așteptărilor firești ale cetățenilor români și ale partenerilor internaționali, este esențial ca reprezentanții instituțiilor publice să comunice rapid, fundamentat și transparent. Pe orice temă de importanță pentru România! Adevărul face diferența între democrația autentică și regimurile autoritare. În democrație, cetățenii au acces la adevăr. În dictaturi, adevărul este prohibit.

Cei care uită trecutul sunt condamnați să îl repete!

42
Fraza este celebră. O știu toți. O înțeleg putini. Înainte de alegerile prezidențiale de anul trecut au existat nenumărate jocuri, calcule, stratageme: cine candidează, cine mimează candidatura, cine se retrage și în favoarea cui, cine e iepure, cine căprioară, cine vânător. Toate acestea au provocat revoltă și opțiuni de vot în consecință. După doar câteva luni, asistăm la un joc similar. Istoria nu “se repetă” de la sine. Dar este frecvent repetată de cei care nu o înțeleg. Cred că, dincolo de contextele și intervențiile externe analizate în prezent, încă nu a fost înțeleasă cauza profundă a votului românilor din noiembrie 2024.

O confuzie amară

68
Am auzit că azi am fost invocat cu apelativul Dan Soros Voiculescu. Am crezut că nu aud bine, că nu înțeleg, că e un fake news. Am făcut trei ani de pușcărie luptând cu regimul Băsescu în epoca de maximă influență a rețelei Soros în România. Stenogramele din dosarele care mi se fabricau curgeau în valuri pe platformele (tv, online) finanțate de rețeaua Soros. Grupul de presă pe care l-am construit era principala țintă a suflării sorosiste, care striga frenetic “închideți Antenele!” Sentința din dosarul meu era comentată, încă înainte de a fi pronunțată, de cel mai toxic trio sorosist! Dacă puteau, îmi dădeau și 20 de ani! Sunt realități obiective, cunoscute de întreaga țară! În aceste condiții, mă gândesc că trebuie să fie o confuzie la mijloc. Poate că intenția a fost să se spună Băsescu Soros Traian. Sau alte combinații similare, susținute temeinic de realitatea ultimilor 20 de ani. Confuzie sau nu, povestea cu Dan Soros Voiculescu mi-a smuls un zâmbet. Un zâmbet scurt. Și trist. Pentru că delirul declanșat împotriva mea de regimul Băsescu cu mijloacele rețelei Soros a creat suferințe atroce, a curmat destine, a luat vieți! Să nu îngropăm adevărul în minciună, să nu căutăm victorii politice cu orice preț. Cine respectă adevărul se respectă pe sine! Sunt detașat de lupte politice. Sper ca Dumnezeu și votul românilor să asigure acestei țări cel mai bun destin.

ADEVĂRUL

58
Există un indicator macro numit PPP (PIB pe locuitor ajustat cu puterea de cumpărare). În 2024, indicatorul PPP plasa România pe locul trei în această parte a Europei, după Cehia și Polonia, cu un nivel de 47.300 dolari. Dacă în 1990 un salariat din România avea un salariu mediu de 100 de dolari pe lună, anul trecut salariul mediu a fost de 1100 dolari/lună. În comparație, statele din regiune care nu sunt membre UE au salarii medii de 850 (Serbia), 580 (Turcia) și 700 (Rusia). Acesta este ADEVĂRUL. Și acum o singură întrebare: Ce urmăresc, de fapt, cei care nu vor să mai fim în Uniunea Europeană?            

Nedreptate și sfidare

39
Cea mai mare pensie acordată în sistemul public din România: 97.965 lei, conform Casei Naționale de Pensii. Pensia medie în România este de 2700 lei, iar nivelul minim este puțin peste o mie de lei. Un sistem public de pensii care permite un asemenea decalaj între maxim și minim este abuziv! Abuzurile creează revoltă, disperare și neîncredere în instituții. România se confruntă în prezent cu această profundă criză instituțională din cauza seriei copleșitoare de abuzuri, generate sau tolerate de către stat! Indiferența față de abuzuri este incompatibilă cu democrația autentică! Abuzul este sursa și combustibilul răului din societatea românească. Lupta împotriva abuzurilor trebuie să devină prioritate națională.

Se poate mai rău?!

49
"BBB minus", acesta este ratingul României pe termen lung, confirmat ieri de Fitch Ratings. Ce înseamnă acest rating? Scurt și simplu: înseamnă că economic, social și politic stăm foarte prost și dacă nu facem schimbări structurale, ne îndreptăm spre catastrofă. Am avertizat constant asupra situației dramatice a deficitului bugetar (ajuns în 2024 la un nivel record de aproape 9%), a ritmului alarmant în care ne îndatorăm (ne îndreptăm vertiginos spre 60% până la sfârșitul anului), a stagnării economice (sub 1% în 2024, de patru ori mai puțin decât în 2022). Dacă, într-un astfel de context, ar avea loc și o retragere semnificativă a investitorilor externi – sensibili la ratingul de țară – riscăm un veritabil cataclism. Din păcate, criza din interior se suprapune cu schimbări structurale la nivel mondial. Se reașeazǎ alianțele globale, se modifică reperele geostrategice. E greu de imaginat o situație mai vulnerabilă. România pare un pacient uitat la terapie intensivă, conectat la aparate, în timp ce medicii sunt plecați la o conferință, asistenții se ceartă pentru biroul de șef, iar furnizorul local de energie se pregătește să taie curentul pentru neplată. Dacă nu ne trezim la timp, nici aparatele nu ne mai ajută. Se poate mai rău? Încă se poate! Dar se poate și mult mai bine! Urmeazǎ trei luni decisive pentru următorii zece ani. Cel puțin zece ani.