Fragmente relevante din Decizia ICCJ din 11 septembrie 2025
Soluționarea acțiunii civile în raport cu inculpatul de la acea vreme, Voiculescu Dan, a fost cu evidență nelegală, în contra dispozițiilor procesual penale care prevedeau lăsarea ca nesoluționată a acțiunii civile în procesul penal, în caz de încetare a procesului penal pentru prescripție. Acţiunea civilă ar fi trebuit să fie soluţionată de către o instanţă civilă, potrivit regulilor aplicabile acelei materii şi evident de către un alt complet de judecată.
Inalta Curte constată că, prin decizia pronunțată, s-au confiscat, pe lângă echivalentul pachetului de acțiuni deținut de stat la ICA și cumpărat de SC Grivco SA, și toate bunurile imobile în natură– terenurile care au aparținut Institutului de Cercetări Alimentare, precum și clădirile existente pe acestea, și aflate în proprietatea Companiei Cercetări Aplicative și Investiții S.A. și a Grupului Industrial Voiculescu precum și alte bunuri imobile- clădiri și terenuri aflate în proprietatea Grupului Industrial Voiculescu care nu au aparținut fostului Institut de Cercetare Alimentară și nu au legătură cu acesta, cu argumentul că aceste bunuri imobile sunt produse directe și indirecte ale infracțiunii și nu au servit la dezdăunarea părții civile.
Or, așa cum chiar în considerentele deciziei pronunțate s-a arătat în mod expres, partea civilă a optat pentru despăgubirea prin echivalent și în fapt, prin decizia pronunțată a și fost despăgubită în modalitatea solicitată. Prin urmare, 31 nu se putea pune problema a încă unei despăgubiri a părții civile, aceasta fiind despăgubită prin echivalent bănesc, astfel cum a solicitat.
Prin urmare, reținându-se în mod expres că valoarea terenurilor și a construcțiilor de pe acestea au stat la baza stabilirii valorii de piață a acțiunilor ICA SA, se constată că în fapt, prin decizia pronunțată, pe de o parte, a fost despăgubită partea civilă cu echivalentul pachetului de acțiuni dobândit de SC Grivco SA, care reflecta valoarea activelor imobiliare, pe de altă parte, că au fost confiscate aceste din urmă active imobiliare, întrucât nu ar fi servit la despăgubirea părții civile. Or, primind valoarea activului patrimonial în echivalent (corespunzător pachetului de acțiuni deținut de Agenția Domeniilor Statului la SC ICA SA), Statul Român, prin A.D.S. nu mai era îndreptățit să primească niciun alt bun, întrucât fusese deja despăgubit.
Procedându-se astfel, s-a ajuns nu la o dublă îndestulare a statului, pentru pachetul de acțiuni deținut prin ADS la Institutul de Cercetări Alimentare București, ci chiar la una triplă (obligarea inculpaților la despăgubiri, reprezentând echivalentul în lei al pachetului de acțiuni, calculat în funcție de valoarea de piață a activelor imobiliare, actualizat și întregit și cu beneficiul nerealizat; confiscarea activelor imobiliare ale fostei ICA și ale unor terți; confiscarea de la cele două fiice ale inculpatului Dan Voiculescu a contravalorii acțiunilor ale căror destinatari finali au fost). Sub pretextul „confiscării produsului infracţiunii” s-au aplicat, în realitate, dispoziţii legale care nu erau în vigoare la data faptelor, substituind instituţiei din art. 112 alin. (6) cod penal, regulile de la confiscarea extinsă, aplicabilă doar faptelor săvârșite după anul 2012. Rezultă, astfel, că a fost construit, cu intenţie, un raţionament care făcea posibilă aplicarea art. 112 alin. (6) cod penal, în realitate o adevărată confiscare extinsă, neaplicabilă ratione temporis la data faptelor. Or, această manieră de aplicare a legii în materie de confiscare nu este doar neobișnuită, dar reprezintă, indiscutabil, un abuz.
Prin urmare, confiscarea de bunuri aparținând unor terțe persoane prin decizia penală nr. 888/08.08.2014 a fost în mod evident o măsură dispusă cu încălcarea normelor de drept material aplicabile, fiind justificată prin decizia din apel de directive care nu aveau aplicabilitate în sistemul de drept naţional la data săvârșirii faptelor din cauză. Aplicarea directă a Directivei, în speţă, a condus la impunerea unei obligaţii patrimoniale neprevăzute în dreptul intern, reprezentând o ingerinţă nejustificată în dreptul de proprietate (art. 44 Constituţia României, art. 1 Protocolul nr.1 CEDO).
Înalta Curte constată, în acord cu susținerile petenților, că activitatea judiciară desfășurată de intimată cu încălcarea legii nu s-a limitat doar la pronunțarea deciziei penale nr. 888/08.08.2014, ci a continuat și ulterior pronunțării acestei decizii. Se constată astfel că interesul pentru cauza în care a fost pronunțată decizia penală mai sus menționată s-a manifestat și ulterior pronunțării acesteia, intimata desfășurând în perioada ce a succedat o serie de activități nelegale și neregulamentare, în scopul de a se asigura de executarea de către organele competente ale statului a măsurilor pe care le dispusese cu privire la confiscarea bunurilor inculpaților și ale terțelor persoane în dosarul privind privatizarea ICA
Înalta Curte constată că intimata, efectuând demersuri în vederea executării măsurilor de confiscare pe care le-a dispus prin decizia penală nr. 888/08/08.2014, a încălcat dispozițiile legale și regulamentare privind executarea hotărârilor penale, încălcare ce nu poate fi privită izolat, în mod singular, ci în contextul unor numeroase alte acte de conduită caracterizate ca fiind dincolo de legi și regulamente și care, demonstrează existența unei rezoluții infracționale de a săvârși un act judiciar abuziv.
În raport de reglementările existente, deși competența de a pune în executare și a efectua toate demersurile necesare executării aparținea Tribunalului București, prin judecătorii delegați cu executarea hotărârilor penale, intimata Bogdan Camelia a întreprins demersuri, după soluționarea cauzei penale cu care a fost învestită, în vederea executării dispozițiilor de confiscare, fără existența vreunei decizii administrative a conducerii instanței, prin care să-i fie delegate atribuții cu executarea nici măcar la nivelul Curții de Apel București
Modalitatea în care a înțeles să argumenteze soluția pronunțată, străină de obiectul cauzei având ca obiect lămurirea dispozitivului deciziei penale nr. 888/A/08.08.2014, denotă preocuparea pe care a avut-o intimata în a obține executarea dispozițiilor de confiscare, împrejurare ce l-a determinat pe celălalt membru al completului de judecată să se disocieze de considerentele prezentate de intimată.
Constatându-se preocuparea intimatei Bogdan Camelia, inclusiv în a clarifica inexistența unui drept de preemțiune la cumpărarea imobilelor confiscate, în favoarea chiriașilor, deși în fapt și în drept, nu a fost sesizată cu lămurirea acestui aspect, pentru care, de altfel, nici nu avea competența de a se pronunța. Motivarea deciziei pronunțate, într-o manieră ce l-a determinat pe celălalt judecător din complet să se delimiteze de argumentele intimatei inserate în partea expozitivă a deciziei pronunțate, arată, o dată, în plus, că aceasta a fost preocupată în mod evident, chiar și pentru un necunoscător, de confiscarea tuturor imobilelor pe care le-a menționat în hotărârea pronunțată, chiar și după ce s-a dezînvestit de cauză, fapt cu totul neobișnuit pentru activitatea unui judecător.
Înalta Curte constată că se confirmă şi susţinerile petenţilor privind starea de incompatibilitate în care s-a aflat intimata atunci când a soluţionat cauza penală în care a pronunţat decizia penală nr. 888/A/08.08.2014.
Magistratul nu poate invoca bunacredinţă contrapunând-o obligaţiei de rezervă, care impunea prudență în alegerea activităţilor pe care urma a le desfăşura în afara celor specifice funcţiei de judecător şi a tipului de raport juridic încheiat în acest scop, chiar dacă, în convingerea sa, acele activități erau menite să pună în valoare şi să transmită cunoştinţele şi experienţa într-un domeniu al dreptului. Acceptarea selectării sale, în modalitatea anterior expusă, asumarea conştientă a obligațiilor contractuale faţă de o societate de drept privat cu scop patrimonial, faptul că, intuind existenţa unei posibile stări de incompatibilitate, judecătorul nu s-a adresat organismului profesional care, din punct de vedere instituţional, coordonează, îndrumă şi garantează independenţa justiţiei, ci a ales o manieră informală de a se adresa conducerii de la acea vreme a Agenţiei Naţionale de Integritate, sunt aspecte care, probate necontestat, relevă existența cumulativă a factorului intelectiv şi a celui volitiv care conturează latura subiectivă sub forma intenţiei indirecte.
Judecătorul de cameră preliminară reține că și din acest punct de vedere faptele reclamate de petenți se confirmă, intimata prestând servicii de formare pentru 260 de angajați din cadrul APIA, structură care funcționa în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a vizat tematica implementării /aplicării viitoarei Politici Agricole Comune și prevenirea fraudei și a corupției, în vederea protejării intereselor financiare ale Uniunii Europene. Acest raport contractual s-a derulat exact în perioada în care a judecat dosarul în care a pronunțat decizia penală nr. 888/A/08.08.2014 și în care Ministerul Agriculturii și Alimentației a avut calitatea de parte civilă în cauză.
Din simpla accesare a portalului instanțelor de judecată, se constată că în dosarul nr. 34387/3/2019 indicat de petenți și având ca obiect insolvența SC W.I.S.E. Invest SRL la cererea creditoarei APS Consumer IFN SA, aflat pe rolul Tribunalului București, intimata Bogdan Camelia a formulat cerere de intervenție. Or, este ceva de neacceptat ca un judecător să formuleze cerere de intervenție într-o cauză în care se judecă părți sau persoane interesate din cauze pe care le-a judecat, interesul față de acestea fiind unul neobișnuit și în contra normelor admisibile de conduită pentru profesia de magistrat. Prin acţiunea de intervenţie şi prin conţinutul cererii, judecătorul a urmărit să valorifice notorietatea funcţiei sale şi relaţia anterioară de judecată, ceea ce constituie o presiune indirectă asupra instanţei civile şi confirmă, fără echivoc, idea de părtinire.
Rezumând, Înalta Curte constată că în cazul intimatei Camelia Bogdan, judecător al cauzei, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu prevăzute de art. 297 alin. 1 Cod pen., faptă tipică în toate elementele sale, încălcările reţinute afectând drepturile tuturor părţilor din dosar.
Camelia Bogdan a aplicat retroactiv norme europene, transformând confiscarea specială într-o confiscare extinsă mascată, ceea ce contravine principiului nullum crimen, nulla poena sine lege.
În cauză s-a făcut o aplicarea retroactivă în defavoarea părţilor, printr-un abuz de interpretare. Astfel, au fost invocate aceste instrumente europene pentru a fundamenta o confiscare cu caracter extins, deși faptele erau anterioare adoptării lor și transpunerii în legislația română. O asemenea interpretare a transformat un proces penal într-un teren de experiment normativ, folosind instrumente netranspuse pentru a justifica o măsură severă. Procedând în acest fel, s-au încălcat nu doar drepturi individuale, ci și principiul general al securității juridice.
Hotărârea nu s-a bazat pe legea în vigoare la data faptelor, aşa cum s-a arătat. Mai mult, judecătoarea Camelia Bogdan era incompatibilă: avea un contract remunerat cu Ministerul Agriculturii – parte în dosar – și, ulterior, a formulat cerere de intervenție într-un proces civil unde figurau aceleași părți. Aceste împrejurări devoalează o atitudine abuzivă, contrară legii, imparțialității și regulilor statului de drept, prin care dreptul la un proces echitabil a fost grav compromis. Consecinţă a actelor şi faptelor descrise, s-a ajuns la o triplă deposedare de bunuri fără temei legal – obligarea la despăgubiri și o dublă confiscare –, iar pentru a putea proceda astfel a creat norme pe care le-a aplicat, a judecat în condiții de incompatibilitate, a soluţionat acţiunea civilă contrar temeiului legal de la acea dată influenţând compunerea completului, a intervenit ulterior într-un proces civil al acelorași părți și și-a arogat prerogative de executare penală fără a fi abilitată prin lege. Toate acestea nu descriu un act de justiție, ci o atitudine abuzivă, contrară principiilor procesului echitabil și regulilor statului de drept. Prin cumularea acestor încălcări, respectiv retroactivitate, incompatibilitate, conflict de interese, uzurpare de competenţă, se devoalează o atitudine abuzivă. În loc să fie garantul legalității, judecătorul a devenit parte întrun mecanism de presiune și sancționare, ceea ce a compromis garanțiile fundamentale ale procesului echitabil prevăzut de art. 6 CEDO.
În cauza Bădescu c. României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat limpede că independența judecătorului nu este un privilegiu personal și nici un scut pentru abuzuri. Judecătorul se bucură de protecția acestei independențe doar atâta vreme cât acționează în limitele legii și ale atribuțiilor sale constituționale. În momentul în care se plasează în afara cadrului legal, își pierde protecția și răspunde pentru actele sale.
Toate încălcările normelor de drept penal și drept procesual penal reţinute, completate cu încălcarea normelor din statutul profesiei de magistrat demonstrează, fără dubiu, că nu se pune problema de o eroare neintenționată, ci de un abuz, șirul de conduite judiciare ilegale punând în evidență existența unei rezoluții infracționale a intimatei de a încălca normele legale în vederea confiscării unui număr însemnat de bunuri și de valoare mare, peste limita a ceea legea existentă ar fi permis, având drept urmare vătămarea drepturilor și intereselor părților și/sau ale terților, petenți în prezenta cauză.
Încălcarea cu știință a normelor de lege aplicabile nu a rezultat dintr-o conduită izolată a intimatei, ci dintr-o serie de acte și măsuri ilegale, repetabilitatea și amploarea încălcărilor scoțând în evidență o conduită judiciară ilegală a intimatei, adoptată cu intenție, în vederea confiscării unor active 52 însemnate de la părți și de la terți, ignorând obligaţia de imparţialitate, tratament egal şi respectarea procesului echitabil. Intenția a fost reținută, așa cum s-a arătat mai sus, și în ceea ce privește încălcarea regimului incompatibilităților, de către Înalta Curte de Casație și Justiție cu ocazia soluționării recursului împotriva Hotărârii Secției pentru judecători prin care s-a dispus sancționarea disciplinară severă a intimatei.
Intimata, în cauza pe care a soluționat-o, prin interpretarea și aplicarea legii cu rea-credință, pe deplin conștientă de caracterul ilicit al conduitei sale, a încălcat drepturile părților și ale persoanelor interesate, cu consecințe păgubitoare semnificative pentru acestea.