Un tânăr crescut în credință și un tânăr crescut în îndoială metodică ajung, adesea, la aceeași frustrare: senzația că nu au voie să nu știe totul.
Primul se simte vinovat când se îndoiește. Al doilea se simte suspect când admite că ceva din credință îl atrage. Amândoi trăiesc sub o presiune falsă: ideea că a crede înseamnă certitudine totală, iar a nu crede înseamnă respingere totală.
În realitate, credința conține întrebarea, nu o exclude, la fel cum scepticismul onest conține căutarea sensului.
Îndoiala și credința pot coexista. Mai mult, sunt reciproc necesare.
România are nevoie, azi mai mult ca oricând, de tineri care își pun întrebări și care nu se grăbesc să aleagă răspunsuri categorice și tabere ireconciliabile.
Când aud pe cineva pe internet că are răspunsuri categorice la toate tainele universului, știu că urmează să-mi vândă un curs motivațional scump. Nimeni nu deține adevărul suprem pe gratis în ziua de azi, trebuie să plătești bine pentru el. Mai bine stau eu liniștit cu scepticismul meu onest, că măcar ăsta nu îmi cere abonament lunar.
Cele două nu se exclus, nu există certitudine fără căutare.
Din experienta mea va zic ca fix oamenii care par ca stiu absolut tot ascund cele mai mari frici interioare.
Aș merge chiar mai departe și aș spune că radicalizarea adolescenților pornește adesea de la această nevoie disperată de a aparține unei tabere sigure și aprobate social. Dacă am normaliza starea de căutare naturală, probabil am avea mai puține conflicte absurde, atât în social media cât și în general în viață
Paradoxul face ca stiinta sa se bazeze pe intrebari constante dar in viata de zi cu zi cerem certitudini de neclintit. Un om care admite ca nu stie totul este pentru mine infinit mai de incredere decat un fanatic plin de certidudini zgomotoase.
Eu am observat că mulți simt nevoia de confort psihologic si de aia fug repede spre certitudini ușor de asimilat. O stare prelungita de întrebare si neliniște devine epuizanta pentru oricine după un anumit timp, deși de fapt aceasta e singura cale spre o dezvoltare personala sănătoasă
Privesc cerul înstelat și simt o ordine perfectă. Nu pot accepta că totul este rodul hazardului.” Necredinciosul: „Privesc același cer și văd doar fizică, chimie și miliarde de ani de evoluție. Ordinea e doar o iluzie a percepției noastre.”
Dacă există un Dumnezeu bun, de ce permite suferința unui copil nevinovat?” Credinciosul: „Nu am un răspuns care să aline durerea, dar cred că suferința are un sens ascuns pe care nu-l putem înțelege
Simt prezența Lui când mă rog. E o pace care nu vine din mine.” Necredinciosul: „E doar mintea ta care se liniștește prin meditație și autosugestie. Pacea e un mecanism biologic.”
Credința ta se bazează pe o carte scrisă de oameni acum mii de ani.” Credinciosul: „Iar necredința ta se bazează pe o încredere oarbă în știința care se schimbă la fiecare deceniu,,
Fără Dumnezeu, viața e un simplu accident fără sens.” Necredinciosul: „Dimpotrivă, tocmai pentru că nu există un sens prestabilit, suntem liberi să îi dăm noi un sens autentic.”
Dovezi? Eu am nevoie de dovezi palpabile, nu de sentimente.” Credinciosul: „Iubirea nu poate fi demonstrată în laborator, dar există. La fel e și cu dumnezeu.
Privind complexitatea ADN-ului, văd un Arhitect.” Necredinciosul: „Privind greșelile din ADN și organele vestigiale, văd o lucrare ineficientă, nu una divină.”
Crezi pentru că ți-e frică de moarte și de neant.” Credinciosul: „Nu cred din frică, ci din speranță. Iar moartea nu mă înfricoșează, pentru că știu că nu e sfârșitul.”
Cum explici miracolele pe care unii le trăiesc?” Necredinciosul: „Le explic prin coincidențe statistice, efect placebo sau povești care s-au îmbunătățit cu timpul.”
Dacă Dumnezeu e atotputernic, poate crea o piatră atât de grea încât nici El să n-o poată ridica?” Credinciosul: „Aceasta e o capcană logică umană. Dumnezeu nu se supune logicii noastre limitate.
Liberul arbitru e dovada iubirii Lui. Nu vrea roboți.” Necredinciosul: „Liberul arbitru e doar un nume dat lipsei noastre de cunoștințe complete despre cauze și efecte.”
Credința ta e doar o moștenire culturală. Dacă te nășteai în altă cultură, credeai în alt zeu.” Credinciosul: „Adevărul nu depinde de geografie. Dacă te nășteai în altă cultură, poate azi erai credincios.
Universul e atât de vechi și de vast. Ce loc insignifiant avem noi?” Credinciosul: „Tocmai de aceea e uimitor că Dumnezeu ne observă. A fi mic nu înseamnă a fi neimportant.”
În momentele de criză, El mă ține.” Necredinciosul: „În momentele de criză, propriile tale resurse interioare și oamenii de lângă tine te țin. Nu subestima puterea umană.”
Ce dovadă ai că El te iubește personal?” Credinciosul: „Dovada e că, în ciuda tuturor întrebărilor și îndoielilor mele, eu încă aleg să cred în El și în iubirea Lui.”
Uneori mă rog și simt o chemare tăcută.” Necredinciosul: „Uneori în tăcere simt liniștea absolută și libertatea de a nu fi judecat de nimeni.”
Poate că adevărul nu e nici în credința oarbă, nici în negarea totală. Poate că adevărul e în căutarea sinceră și în acceptarea că niciunul nu deține întregul răspuns.”
Tinerii simt instinctiv când li se livrează certitudini prefabricate care nu rezonează deloc cu trăirile lor reale, de aici celebrul conflict între generații. Eu cred că trebuie lăsați să facă propriile erori, să aibă propriile lor eșecuri, dacă tot vor să ajungă la certitudni
Daca vreti adevarul …uitati-va la natura…la tot ce va-nconjoara…naura este Dumnezeu…credinta este un sir intreg de ritualuri…unii cred in Dunezeu…altii…in Dracu !
România chiar suferă grav de boala certitudinilor absolute în toate domeniile posibile. Fie că vorbim de politică, de fptbal sau de religie, toți se cred experți și toți dețin adevărul suprem și incontestabil. Să recunoști că ai îndoieli în a ajuns să fie un act de curaj.
Tot aud de tabere ireconciliabile pe internet dar in viata reala toti ne inghesuim la aceasi coada la saorma cu de toate.
Comentariile sunt închise.