România are din nou o criză de energie. Nu e prima. Nu va fi ultima.
De fiecare dată, tiparul e identic. Vine o criză, statul reacționează în regim de urgență. Se cer sacrificii de la industrie, de la cetățeni, de la companii (plafonări, restricții, apeluri la reducerea consumului).
Se dau declarații ferme, se promit reforme.
Apoi criza trece. Și, odată cu ea, dispar și reformele.
Aceasta este problema reală, sistemică a României: lipsa unor strategii pe termen lung, menite să protejeze națiunea noastră de efecte devastatoare, agreate de toate forțele responsabile – pentru a nu fi uitate de următorul guvern.
Cu experiența celor 80 de ani de viață și detașat de orice mize partizane, observ cum, de peste 30 de ani, aproape nimeni nu pare interesat sa pună fundația pentru următorii douăzeci de ani.
Pentru că fundația nu se vede în ciclul electoral următor.
Și, astfel, continuăm să stingem, fără să construim. Alegem mereu abordări și soluții conjuncturale, tip “apă de ploaie”.
Consecința este evidentă: fiecare criză nouă găsește statul român la fel de nepregătit ca precedenta.
Problemele noastre sistemice se vor rezolva doar dacă se va acționa temeinic, responsabil, pe termen lung.
Nu așteptând sǎ vină ploaia.
Exact aceasta este marea problemă: România nu duce lipsă de soluții, ci de continuitate. Fiecare guvern începe aproape de la zero, iar proiectele serioase sunt abandonate înainte să producă rezultate.
O strategie energetică adevărată nu se construiește când apare criza. Se construiește cu 10–20 de ani înainte, prin investiții, capacități de producție, infrastructură și predictibilitate.
Foarte bună expresia „apă de ploaie”. De prea multe ori tratăm efectele și ignorăm cauzele. După ce trece urgența, revenim la aceleași obiceiuri până la următoarea criză.
Energia ar trebui scoasă din logica electorală. Este o chestiune de securitate națională și are nevoie de un plan asumat pe termen lung, indiferent cine guvernează.
România are resurse energetice importante și totuși ajunge periodic să vorbească despre restricții, importuri și reducerea consumului. Asta spune multe despre calitatea administrării, nu despre lipsa resurselor.
Adevărata performanță a unui guvern nu este să gestioneze bine o criză, ci să construiască în așa fel încât următoarea criză să ne afecteze mult mai puțin.
Din păcate, politica românească gândește în mandate de patru ani, în timp ce marile proiecte energetice se construiesc în 10, 15 sau chiar 20 de ani. De aici pornește o bună parte din problemă.
Avem nevoie de un pact național pentru energie. Nu unul festiv, semnat pentru fotografii, ci unul cu obiective clare, termene, investiții și responsabilități care să rămână valabile indiferent de schimbarea guvernelor.
Cetățeanului i se cere mereu să economisească, industriei să reducă producția, companiilor să suporte plafonări. Dar statului cine îi cere socoteală pentru investițiile amânate și strategiile abandonate?
Când aceeași problemă reapare periodic, nu mai putem vorbi despre surpriză sau ghinion. Vorbim despre incapacitatea de a învăța din propriile greșeli.
Dacă nu e secetă, e inundație sau incendiu sau spitale care iau foc sau drone care zboară ca la demonstrațiile aeriene cu public. Constanta e că suntem mereu nepregătiți, iar reacțiile sunt de fiecare dată pompieristice
În plină criză energetică, România pare că ia măsuri pe termen scurt, fără să se gândească suficient la ce se întâmplă peste 5 sau 10 ani.
Nu poți vorbi despre securitate energetică în timp ce amâni investițiile serioase în producție, infrastructură și eficiență energetică. Avem nevoie de o strategie, nu de soluții de moment.
Crizele energetice ar trebui să accelereze tranziția către un sistem mai eficient și mai stabil, nu să ne împingă spre măsuri costisitoare și nesustenabile.