Da, e adevărat, Felix a plecat. Vioi, vesel, fără nicio remuşcare, motanul Felix s-a urcat agil în braţele noii sale stăpâne şi a părăsit cabinetul senatorial, fără să privească o clipă înapoi. A renunţat la putere si glorie mediatică, alegând să se bucure de tihna unei vieţi anonime – dar sigure! – în mijlocul societăţii civile.
Ceva în genul lui Emil Constantinescu.
Responsabilă pentru destinul pisoiului este de-acum înainte Raluca, o superbă fetiţă de 9 ani. Mama ei, Luminiţa, i-a pledat extrem de convingător cauza:
LUMINITA spune:
Iunie 2nd, 2009 at 2:23 pm
Fetita mea (are 9 ani) iubeste foarte mult pisicile si ma roaga de mult timp sa-i aduc o pisica acasa. Hraneste toate pisicile din parc. Desi i-am luat multe pisici de plus, nu este multumita. Nu am fost hotarata sa-i iau o pisica, pana cand nu l-am vazut pe Felix in ziar. Sunt convinsa ca va fi fericita, si deja caut un pisoi asemanator in cazul in care Felix va ajunge la alt camin.
Toate cele bune.
Nu ştiu dacă e cazul să mai explic că a primat ”interesul superior al pisoiului”. Că nu am făcut „preselecţii”, „jurii” şi „regulamente” – pentru că în tot acest timp Felix ar fi rămas al nimănui.
Pentru moment, Raluca şi motanul sunt în perioada de acomodare. Dacă totul decurge bine – urmează ceremonia.
Vă mulţumesc pentru solidaritate. E al doilea lucru bun făcut de blogul ăsta, după reglarea aerului condiţionat al lui Mircea Badea la ”maxim 25”.
I like blogging!
Aşa pricăjit era şi Butoiaş. Acum are ditai cohoanele! Îl iubesc!! Mâţu’ mieu, mâţu’ mieu!! :D
Felicitari Ralucai si mamicii ei! Felix va fi cu siguranta fericit! Au ochisorii la fel de sinceri. Mai ca i-as vota la europarlamentare…
dupa ce am vazut pozele parca imi sunteti mai simpatic si nu asa de rece cum pareti, defapt imi erati chiar antipatic. keep it up.
Este foarte simpatic pisoiasul ala .
Pe motanul meu il cheama Boleck si este portocaliu ! :)
hmmm, sa intelegem ca Felix face si fapte bune…
sper ca nu sunt singurele
Superb !
Ceva în genul lui Emil Constantinescu.
Hahahahahahahahaha !
In ceea ce il priveste pe Felix: sa toarca linistit pana la adanci batraneti !
Sunt superbi împreună (Raluca şi Felix), :)
mogulule, zici ca <>
am o veste proasta pt tine – asteptam lucruri bune mai de consistentza”.
faina comparatia cu emil constantinescu is moranul felix a iesit mai in castig: emil a ramas cu zoe petre (care ii mai pledeaza cauza pe la tv), pisoiasul are alaturi o fetita de perspectiva…
Si a treia fapta mareata va fi: inceperea unei campanii de majorare a alocatiei pentru copiii din Romania!
Felix va fi fericit cu siguranţă! Aşa spun ochii Ralucăi! Să fie într-un ceas bun!
Să sperăm că ne vor ţine la curent cu evoluţia unui motănel atât de simpatic şi important!
Ma bucur pentru micutul Felix ca a ajuns pe maini bune. Sunt multe animalute necajite, dar el a avut noroc cu domnul Voiculescu si cu acei oameni de treaba care l-au adoptat! Felicitari!
am inceput sa vad inima mogulului?
oare o sa vina ziua in care o sa ma caiesc?
si eu am avut o pisica exact ca asta… :p
E superb! Raluca si Felix se potrivesc perfect! Sa mai zica cineva ca animalutzele nu seamana cu stapanii :).
pisoiashul e adorabil…la fel si fetitza…mi se pare mie sau seamana putin cu cea din spotul PSD pentru europarlamentare? :)))
P.S.:ma delectez in continuae cu posturile dvs sarcastico-ludice. la mai multe „acte de caritate”!
Domnule Voiculescu, daca tot va doriti sa salvati cite ceva, poate ar fi bine sa incercati si cu o femeie. Gluma e amara si cam nesarata…, recunosc. Iata un om a carui viata costa 40 de mii de euro. Pe care nu ii are. Si nici nu ii cerseste. Ii cere doar cu imprumut. Detalii despre povestea unui om, gasiti aici:
http://stiriledeieri.blogspot.com/2009/06/cit-costa-o-viata.html
http://comanescu.hotnews.ro/s-o-ajutam-pe-alina-gache.html
Nu spun ca un singur om ar trebui sa faca un heirup financiar, dar, unde-s doi, puterea creste. Iar unde sint mai multi… e de la sine inteles ce se poate face. Toate cele bune!
de fapt linkurile…
http://www.paginademedia.ro/2009/06/05/anunt-umanitar-ajutor-pentru-alina-gache-asistent-brat-bolnava-de-cancer/#comments
http://www.murfi.ro/blog/orice-ajutor-conteaza-indiferent-de-suma/
http://comanescu.hotnews.ro/s-o-ajutam-pe-alina-gache.html
http://www.anabirchall.ro/alina-se-lupta-cu-o-boala-grea/
@Tachescu Gabriel: I will. @andron: Da, se face. @vaist: Cainta trebuie sa apartina celui care a gresit in comunicare. @vasilissa si cristian gache: Am vazut tarziu comentariul vostru. Care e situatia acum?
Comentariile sunt închise.