Ati aflat probabil despre ancheta declansata de Avocatul Poporului la Institutul Cantacuzino. Ati citit afirmatiile grave pe care le face o institutie importanta a statului roman:

„De mai multe luni de zile în cadrul instituţiei Avocatul Poporului se desfăşoară o anchetă proprie referitoare la neproducerea unor vaccinuri (stafilococic D – în diluţii – produs original românesc, folosit în tratamentul infecţiilor stafilococice, antigripal, antituberculos, polidin, cantastim, antidifterie, antitetanic), de către Institutul Cantacuzino, ceea ce în opinia noastră reprezintă o încălcare gravă a dreptului fundamental la sănătate, prevăzut de art. 34 din Constituţie şi o afectare într-o anumită măsură a siguranţei naţionale a României” (…) Ceea ce pare grav este faptul că Institutul Cantacuzino ar fi beneficiat de fonduri care puteau fi utilizate pentru dezvoltarea procedurilor de producere a vaccinurilor (…) Ca urmare, cu costuri foarte mari, vaccinurile care nu se mai produc trebuie să fie achiziţionate de pe piaţa liberă sau/şi externă. Consecinţele asupra bugetului sunt şi vor fi evident negative” (Avocatul Poporului)

In acest context, as vrea sa va aduc aminte de un text publicat aici, pe blog, pe 5 noiembrie 2009, cand situatia nu se degradase la Institut:

„În tot zgomotul irelevant provocat de alegeri, cred că ar trebui să ne facem timp pentru o mirare. Şi pentru un elogiu. Cum e oare posibil să mai avem în România – atât de dezorganizată şi atât de prădată – un institut capabil să facă performanţă ştiinţifică? Cum e oare posibil ca Institutul Cantacuzino să se menţină la un nivel similar marilor corporaţii internaţionale? Cum se pot obţine rezultate atât de riguroase şi solide cu bani atât de puţini? Şi cu atât de puţin respect pentru cercetători şi profesionişti? Eu, unul, nu prea înţeleg. Şi, pentru că nu înţeleg, mi se pare că-i aproape un miracol. Să ţii în picioare, de atâta vreme, un institut de prestigiu doar cu responsabilitate, pasiune şi profesionism în sărăcie – ăsta e un miracol. Şi un model probabil nemeritat pentru o Românie aflată la marginea prăpastiei. Respectul meu, profesionişti de la Cantacuzino!”

Mai sceptici, comentatorii acestui blog, precum george_escu sau mogul, au dat atunci, in 2009, un verdict vizionar – dovada a faptului ca in Romania ignorarea intereselor publice este cumva notorie si inevitabila:

„Parca vad ca in 2-3 ani vor fi puse pe butuci si acestea…”. 

33 COMENTARII

  1. Motivul care m-a indemnat sa va scriu e ca am ramas nedumerit in legatura cu „Felixometrul”
    Ce vrea sa reprezinte?
    Cu toate ca sunteti si va consider o persoana cu autoritate, unele lucruri va arata destul de amator, de exemplu iconita cu „page rank” care ar trebui sa lipseasca de pe orice site care se respecta.
    In sfarsit, felicitari pentru efortul depus in mentinerea acestui site

  2. @ Dan Voiculescu

    Astfel de lucruri nu se duc niciodată până la capăt astfel încât adevărul să iasă complet la iveală. Eu aş vrea să ştiu cine este în spatele acestui atac la adresa Institutului, dacă acesta există, şi cine sunt personajele „vândute” care facilitează acest lucru, dacă acestea există. Sunteţi senator, puteţi face anchete, comisia de sănătate de la senat este condusă de către dl. Ion Rotaru, comisia de sănătate din Camera Deputaţilor este condusă de doamna Nassar… de ce trebuie să auzim lamentaţiile politicienilor, cine vă opreşte să investigaţi. După cum spune avocatul poporului, dacă este o problemă de siguranţă naţională poate fi audiat şi preşedintele Băsescu, ca şef al CSAT.

    Altfel va fi un pic de agitaţie şi nu va rămâne în urmă decât un fâsâit de şampanie scumpă băută de cei care profită.

    Eu vă spun sincer că am ajuns să nu mai suport veșnicele lamentări ale politicienilor. Nu de aceea au candidat politicienii prin parlament? Nu de asta sunt demnitari? Nu de aceea au maşini cu şofer şi gardă de corp? Păi să vin eu să rezolv lucrurile, nu ar trebui să o facă cei aleşi, autorităţile? Mai sunt câteva luni până la alegeri, măcar acum să vedem nişte rezultate. Politicienii s-au cam lenevit, au început să le placă miştourile pe la TV, interviurile date pe culoarele parlamentului… Nu mai ia nimeni în serios munca pe care şi-a asumat-o? Atunci nu mai bine stau aceşti politicieni, care nu sunt preocupaţi de ceea ce fac… acasă la ei şi fac acolo tot ce doresc să facă cu plăcere?

  3. Din nefericire pentru noi toti, nu e vorba doar de bani, mai grav e faptul ca sanatatea ne e pusa in pericol.

  4. Cred ca ancheta va duce la demiterea conducerii, nu la ameliorarea situatiei. Ca intotdeauna de altfel…pacat.

    Sunt unele persoane si din actuala Putere si din Opozitie care au idei bune, dar care nu sunt puse in practica fie din cauza presiunii „publice” (sa nu zic a presei), fie din cauza ca sunt blocate de birocratia asta sufocanta pe care tindem sa o complicam din ce in ce mai mult.

  5. Nesimţirea guvernanţilor este inconmensurabilă. Nealocarea fondurilor necesare cercetării ştiinţifice din toate domeniile de activitate, a dus inevitabil la „punerea pe butuci” a tot ce era necesar pentru bunăstarea populaţiei. Dacă ar fi dat „părăluţele” institutelor, nu le-ar mai fi ajuns banii împrumutaţi pentru propriile afaceri şi în mintea lor „bilibistrocită” s-au gândit că este mai uşor să achiziţioneze din import medicaţiile la preţuri piperate. Indolenţa crasă a fost şi este încă afişată cu nonşalanţă drept „inteligenţă carpatină”, „buricându-se” că tot ceea ce au făcut ei pentru cetăţeni, a fost foarte bine, căutând în continuare să demonstreze că electoratul este vinovat de sărăcia lucie în care se îneacă.
    ………………………………………………….
    Dacă nu este cu supărare, aş dori să ştiu şi eu, un biet pălmaş al acestei ţări, de ce migrarea dintr-un partid într-altul nu s-a făcut cu mult inaintea anului electoral şi de ce in anii anteriori s-au complăcut în afacerile tenebroase ale partidelor din care au făcut parte ? Chiar dacă suntem oameni simpli, nu suntem proşti ! Conform unui proverb românesc „După război, mulţi viteji se arată” ! Parafrazând personajul Moţoc din opera „Alexandru Lăpuşneanu” de Costache Negruzzi, guvernanţii se gândesc că „ei sunt boieri mari, restul sunt nişte proşti”, însă replica noastră este „proşti, dar mulţi”, care în ceasul al 12-lea s-au trezit din coma naivităţii.

  6. La fel cum adevarati tragatori de sfori ai lumii au in plan acapararea tuturor resurselor naturale inclusiv terenurile agricole asa doresc sa distruga tot ce nu este supus „economiei de piata” in domeniul sanatatii, astfel o sa dispara toate institutele create special pentru a ajuta oamenii.

  7. Este incredibil in ce situatie s-a ajuns, iar acest guvern incompetent nu este in stare sa vina cu solutii pentru salvarea acestui institut de care avem nevoie cu totii.

  8. Institutul „Cantacuzino” e un caz fericit. A ajuns in atentia presei. Ce se intampla cu cazurile care nu ajung in presa? Pai sa va spun eu: lucrez la un institut de cercetari. INCDCF-ICCF Bucuresti. Institutul e in coordonarea ANCS, care agentie e subordonata MECTS.

    S-ar putea crede ca, din cand in cand, cineva din agentie sau de la minister sa treaca, macar in vizita, pe la noi. Sa vada daca mai suntem. Daca asta s-a crezut, mare greseala. Ca aia nu trec. Niciodata.

    Si rezultatele se vad: azi, salariul mediu in institut e cu putin peste 800 lei net. Si suntem cam 115 oameni, din care 65 cercetatori. N-avem bani de salarii, dar avem bani pentru orice altceva. Autovehiculele institutului fac mii de kilometri lunar. Nu pentru institut, ci in folosul exclusiv al directorului economic. Are omul mosii la tara si deplasarile ar fi costisitoare pentru buzunarul propriu. Drept pentru care isi tine muraturile in institut, isi creste cainii de curte in institut, isi face gardurile in institut si pe banii institutului, in fine, institutul e o alta mosie. Si, ca orice mosie, trebuie exploatata.

    Suntem un institut de cercetari chimico-farmaceutice. N-ar trebui sa avem tangente prea mari cu graul, de pilda. Cateva sute de kilograme, nu mai mult. Se pare insa ca, daca tot n-avem bani de salarii, ne permitem sa cumparam cam 30 tone. Suma mica, vreo 28.000 lei.

    Nu mai producem aproape nimic. Directorul general e director numai cu numele (se pregateste de pensie), directorul economic e prea ocupat cu afacerile si spagile (si el se cam pregateste, da’ are o spaima teribila de faptul ca s-ar putea ca cel care-l va inlocui sa ceara un audit, care ar trebui sa masoare si terenul aferent institutului), directorul stiintific isi musca mainile ca a venit din invatamantul universitar aici iar responsabilul cu marketing-ul n-a avut nicio strabatere, de vreme ce el, conducerea si „sefa” centralei termice, madam Amza (mana dreapta a directorului economic) isi luau salariile intregi.

    Ar mai fi multe de spus: despre cum au disparut dosare tehnice, despre doctorate cu teme vechi de 30 de ani, despre instalatii din inox care au disparut peste noapte, despre stapani si sclavi.

  9. institutul cantacuzino este un garant al unei independente romanesti intr-un domeniu sensibil…oare nu deranjeaza acst lucru?

  10. Era de asteptat sa ajunga la sapa de lemn si Institutul Cantacuzino. Orice institutie publica reprezinta un nou loc de furat pentru Directori !

  11. IMUNITATE

    Unui stat aşa tâlhar şi asasin ,
    Nu-i pasă de-a plebei sănătate
    Şi nu va plăti nici un vaccin ,
    Căci se bucură de … imunitate .

  12. Personal, chiar nu inteleg de ce anume trebuie sa ne mai miram atata. Oare este atat de neobisnuit acest lucru ? Este o strategia standard de distrugere tip romaneasca. Acest lucru il vedem in actiune de 22 de ani; de la fabricile mari si mici, falimentate en gros si vandute bucatele, pana la casele monument, lasate in paragina si apoi daramate dimineata devreme. Toate aceste lucruri se intampla pentru profitul imediat al unui grup restrans, care are acces la resursele si conexiunile potrivite fiecarei situatii.

  13. ce zice alchimistul e imaginea romaniei si…..un bun subiect pt kusturica. auzi…directorul economic, directorul stiintific niste pristanzi

  14. Groaznic…pe cei de la putere nu-i mai intereseaza absolut deloc sanatatea cetatenilor. Ei sunt preocupati NUMAI de comisioane.

  15. Au distrus si acest Institut. Asa cum au distrus si orice initiativa in domeniul cercetarii si dezvoltarii.

  16. Spitalele le-au inchis, institutul a fost lasat de izbeliste, educatia au distrus-o, au lovit in armata. Au atacat pilonii societatii sanatoase. De ce au facut asta?

  17. N-avem bani de pensii si salarii, dar avem suficienti bani de irosit pentru a cumpara vaccinuri mai scumpe de la altii.

  18. Spatula draga, sunt mult mai multi. Daca vrei sa-i vezi pe toti, ai site-ul institutului.
    Si ceea ce e scris mai sus e doar varful icebergului. Realitatea e mult mai crunta.

  19. @ Dan Voiculescu
    M-am chinuit o jumătate de oră să scriu comentariul de mai sus şi nu aţi spus măcar că l-aţi citit… nu mai vorbesc de un răspuns.
    Noroc că munca noastră, a celor ce comentăm pe bloguri, e absolut gratis, nu cost politica nimic… Sau cel puţin cele ce le spun eu nu costă nimic, că am auzit că ar fi şi altfel de comentatori.

  20. Referitor la cazul INCDCF-ICCF Bucuresti, situatia prezentata nu este completa. Da, este adevarat ca nu sunt bani de salarii, dar v-ati intrebat de ce se intampla acest lucru? Cate competitii de proiecte a lansat ANCS-ul in ultimii ani? Din 2009 pana in 2011 nu a existat o astfel de competitie si in plus la proiectele deja contractate finantarea a fost redusa cu 50%. Din putinii bani care exista, conducerea institutului incearca sa asigure un venit minim pentru fiecare angajat, incercand astfel sa evite concedierile in masa sau alte masuri drastice. Mai mult, chiar si in aceste conditii, pe cat posibil, se doreste stimularea tinerilor prin finantarea integrala a studiilor doctorale ale acestora si s-au accesat proiecte din fonduri structurale europene, la care participa tineri cercetatori sau asistenti.
    Lipsa salariilor nu e cauzata nici de deplasarile facute cu masina institutului (in interes de serviciu si decontate din proiecte), nici de prezenta cainilor din curte (tolerati si intretinuti de unii angajati), ci de politica ministerului de a reduce fondurile alocate cercetarii si, probabil, de slaba activitate a unor angajati care prefera sa comenteze decat sa scrie proiecte de cercetare si sa caute surse de finantare.
    Sigur, nu poate fi toata lumea multumita. Si ce e mai la indemana decat sa dam vina pe conducere si sa scriem pe bloguri in loc sa ne facem treaba pentru care venim la serviciu?

  21. Referitor la Alchimistul – din data de 19 aprilie 2012

    Nu sunt salariat al acestei institutii, dar am facut pasiune pentru tine si constat ca de aprox 4 ani, urmaresti aceeasi tinta.
    Nu te-ai plictisit?
    De ce nu te confrunti cu persoanele vizate acolo?..
    De ce nu te descompiri?
    Ce ascunzi?
    De ce iti este teama? Erai la seriviciu la ora 11.30?..Sau esti o “persoana care taie frunza la caini”?
    In ceea ce ma priveste, in colaborarea care am avut-o pe probleme complexe, conducerea institutului a fost cooperanta si transparenta.
    Eu cred ca esti aceeasi persoana cu Aladin din 05.12.2007, 06.03.2008, 26.03.2009!…?…
    Ma insel?
    Metodele folosite au un iz dubios, iar pentru o persoana angajata in activitatea de cercetare. … nu se preteaza…Este un stil diversionist (diverse locatii si localitati si alte lemente specifice)…

  22. Referitor la Alchimistul

    Inteleg ca doriti sa faceti tot felul de inginerii pt. a induce in eroare opinia publica legat de situatia ICCF, dar nu pot insa sa tolerez minciuna si ocara pe care niste nerealizati ai vietii le arunca cu nonsalanta in incercarea lor de a denatura adevarul.
    Temele de doctorat din cadrul ICCF sunt de mare actualitate si de perspectiva tehnologica, iar intr-o societate moderna afirmatiile trebuiesc probate.
    Mai mult nu mi se pare nici macar moral sa aruncati cu noroi in conducere, care incearca din rasputeri sa ne fie cat mai bine posibil, pe langa lipsurile finantarii din partea ANCS, pastrand personalul si continuand activitatea pentru a mentine fluxul de cercetare, avand o atitudine exemplara.
    In luna aprilie a avut loc si o evaluare a ICCF, complet obiectiva de catre evaluatori externi pentru certificarea ca institut national, in urma careia s-a evidentiat indeplinirea criteriilor privind modul de functionare si administrare al institutului, explicate intr-un proces pe deplin transparent.
    In final mentionez, in respectul adevarului, ca postarea alchimistului nu are nici o samanta de adevar si il intreb: daca crede ca exista asemenea probleme de ce nu le rezolva luand legatura cu conducerea?

  23. Referitor la Alchimistul – din data de 19 aprilie 2012

    Cred ca mesajul alchimistului reprezinta un moment de razbunare personala impotriva unor persoane; arunca cu noroi asupra unui institut care a dus faima cercetarii romanesti prin rezultate rasplatite cu numeroase medalii in tara si peste hotare.
    Acuzele enuntate trebuie dovedite, altfel raman murdarii de om frustrat.
    Mi se pare degradant pentru domnia sa, felul cum a atacat oameni nevinovati.

Comentariile sunt închise.