Doresc sa le reamintesc celor preocupati de participarea mea la sedinta USL de astazi ca, in urma cu cateva zile, s-au implinit trei ani de la inregistrarea la tribunal a Uniunii Social Liberale – cel mai important proiect politic al ultimilor ani, a carui infiintare am propus-o la inceputul anului 2010.
De atunci, am ramas aproape de aceasta contructie politica in calitate de fondator al PC si particip impreuna cu Daniel Constantin la dezbaterile din cadrul acestei aliante.
Cred in forta USL si imi doresc ca aceasta constructie sa reziste cat mai mult pentru a putea duce la indeplinire sperantele romanilor.
OFERTA PREZIDENŢIALĂ
Mogulul, la şedinţa USL, a cam făcut “deliciul”
Unei prese ticăloase şi evident, ostile ,
Deşi la Cluj, Băsescu însuşi şi-a oferit serviciul
În slujba PMP … de patruzeci de zile .
Uniunea Social Liberală reprezintă un proiect solid care îmbină aspiraţiile mai largi ale societăţii româneşti. Acest proiect politic între formaţiuni diferite ca orientare ideologică arată maturitatea şi responsabilitate acestor partide de-a trece peste orgolii şi interese proprii şi de-a se angaja într-o acţiune durabilă şi de substanţă.
Eu consider prezenta dumneavoastra acolo ca fiind un fel de ‘must carry’… Intotdeauna este nevoie de o minte bine pregatita si de experienta. Sper sa sprijiniti USL-ul si sa faceti treaba buna!
*JON iar ai luat-o-n mână
Astăzi Iohnis a dat un ultimatum de tâmp, cum că de i se dă funcţia de viceprim-mpnistru lui Daniel Constantin, PNL rupe USL (adică face jocul lui Traian Băsescu).
Suspect că Antonescu nu a luat poziţie faţă de tentativa de lovitură de stat a lui Băsescu din ultimele 48 de ore şi…apus coada pe spinare tulind-o 2 zile peste graniţă.
Azi la 18:00 înţeleptul Dan Voiculescu a ieşit pe sticlă cu declaraţia : USL nu se rupe ! Deci a renunţat la postul de Viceprim-ministru.
Uite d-aia suntem alături de domnia ta PROFESORE !
Vad ca se „poarta” epigrama; propun si eu doua:
Va mai amintiti de piesa „Blonda, chiorul si piticul”?
Aflandu-se in antract,
Suspicios s-a intrebat:
„Oare-o fi aflat poporul,
Cine-i blonda, cine-i chiorul?”
Referitor la cuplul Ponta-Antonescu.
Ponta si cu Antonescu
Au bagat spaima-n Basescu,
Dar si asta-i o figura;
Nu mai plange, dar injura.
In Mircea Badea am cea mai mare incredere! EL nu ar trada niciodata! Cand se afla intr-o tabara merge pana la capat. Daca 10% dintre romani ar fi ca el Romania ar fi departe.
Tradare! Tradare! Tradare!
Dan Voiculescu l-a facut pe Basescu presedinte in 2004 si a tradat!
de fapt cred ca a avut un aport pentru toti presedintii! majoritatea tradatori (mai putin Ion Iliescu);
Mircea badea dupa parerea mea are un profil psihologic perfect: el NU poate sa tradeze!!!
Ar fi cea mai buna alegere sa candideze pentru a deveni presedintele Romaniei!!!
Mircea Badea presedinte!!!!!
Draga Bogdane, mergi, domnule, la un medic. Ce-ti veni cu Badea asta? Tu nu vezi ca baiatul nu are toate tiglele pe acoperis? Vorbind singur noapte de noapte fel de fel de ineptii, normal ca tipul o ia razna, mai ales daca-i bagat in seama. Omul face o emisiune care impropriu este numita „In gura prersei” deoarece aici e vorba de gura…pacatosului, in care repeta obsesiv cateva expresii: prietene, superb, a lui’ peste si, in special, ma doare-n cot. Un grobian primitiv, dar excesiv de increzut de zici ca el a inventat gaura din macaroana.
Ioan B. – tu chiar crezi ce spui? Esi penibil prin definitie ori lucrezi la Antena 3…
Comentariile sunt închise.