După ce timp de zece ani, în intervalul 2004-2014, România a fost transformată în “stat mafiot” au urmat alți 4 ani în care, încet dar sigur, sistemul ocult a început să se dezintegreze.
Continuând în această direcție, la finalul anului 2019 am putea consemna revenirea la normalitate a societății românești. Cu câteva condiții:
1. Confruntarea politică – vom avea două momente electorale – să se desfășoare exclusiv cu mijloace democratice (fără “celule de criză” ale unor instituții pe Constituția le obligă la
neutralitate absolută).
2. Managementul economiei naționale să evite excesele populiste și alocările bugetare clientelare (toate guvernările din ultimii 29 de ani au suferit la acest capitol). Măcar de acum
înainte, după alegeri, să nu mai vină potopul.
3. Eliberarea mișcărilor civice de orice forme de presiune politică, economică sau dependente de finanțări obscure. În prezent, stabilitatea unei națiuni este garantată de capacitatea societății civile de a descuraja echidistant abuzurile.
Aceste trei puncte, consolidate cu asumarea concretă și coerentă a calității de membru UE și partener strategic al Statelor Unite, pot constitui premisele sănătoase ale României anului
2019.
Dacă sentimentul național – invocat de toți politicienii pe întreg parcursul anului în care am sărbătorit Centenarul – are măcar un sâmbure de adevăr, ar fi necesar să existe un acord (cel puțin tacit) asupra aspectelor enuntațe.
romania trebuie sa tina si cu dintii de ceea ce are in momentul de fata si trebuie sa ne punem pe picioare repede ca de nu este vai si amar de noi
Un An și înc-un Centenar mai împlinite ! La mulți ani !
Nu trebuie sa ne facem iluzii. Chiar daca au pierdut teren in ultimii 2 ani, iar, pe plan international, se vor ivi noi obstacole, Baietii au cei mai multi bani „la negru” depe glob (ceea ce, firesc, ii face sa se gandeasca neaparat la Globalizare). Au si planuri de rezerva. Vor actiona si mai dur, dar asta ne-ar putea ajuta, deoarece se vor demasca ca si scopuri si mijloace. Atat timp cat Institutiile platite de popor pentru siguranta acestuia sunt total aservite unor scopuri pe care nu le inteleg nici ei, sansa de a ne redresa, atat noi, cat si tari vecine din Est, sunt NULE. Intr-adevar, sunt alegeri importante anul acesta, dar nu stiu la ce vor ajuta, cand sume mari de bani si mijloace neortodoxe (si la propriu, si la figurat) vor servi forte disperate sa revina in carti. Noi am mai calmat spiritele, deoarece cel mai mare tun de pana acum, cel cu gazele din M. Neagra, tocmai a fost dat. Nu cumva sa gandeasca cineva ca putem sa decidem noi soarta noastra. Daca nici dupa 29 de ani nu ne-am convins ca suntem bulversati continuu pentru a asigura Resurse si bani, intr-un mod foarte usor, altora care sunt ACEEASI indiferent de punctele cardinale, e si complicat sa mai faci ceva sa explici. E greu sa te bati cu astfel de forte, dar cand vinzi totul extrem de ieftin, datorita cozilor de topor, papagalilor si lingailor, care, o parte nu prea au creier, alta parte primesc onoruri si distinctii ieftine (masonice), intr-o retea in care toti cei mentionati nu fac 2 Bani, nu vad ce sanse mai avem noi ceilalti ce suntem „demodati” si mai credem in valori nationale, spirituale. Cand MANIPULAREA „ieftina” a cuprins generatii intregi, cand cunosterea Adevarului si a Realitatii nu mai conteaza, conteaza doar ce ti se administreaza pe retele de socializare sau prin finantari dubioase media sau ideologice, nu stiu ce se mai poate face, deoarece si Baietii stiu ca cei ce vor sa afle Adevarul vor obosi sub fluxul constant al Propagandei. Baietii au planuri complexe, ce se intind in timp (pe care se depun juraminte), iar, cand vreo generatie se trezeste, Ei asteapta ca cei ce ne vor urma sa aiba memoria stearsa, pe cand ai Lor preiau din planurile amintite Obiectivele ce astfel vor fi vii permanent. Cum poti sa te lupti intr-o lupta deja aranjata, in care vedem acum mai mult ca oricand, ca „uneltele” (Serviciile, Justitia, „Societatea Civila”) sunt tinute cu disperare ? Si, mai ales, sunt sanse minime ca din cei mentionati sa se trezeasca cineva, deoarece nu intrau in astfel de „jocuri” daca erau verticali sau daca aveau ceva in cap. Pentru cei implicati, se recomanda o informare cat mai corecta si nu din materialele Propagandei mondiale sau nationale.
sunt cuvinte frumoase si realiste insa sper ca cei de la putere sa gandeasca precum dumneavoastra si sa puna tara asta pe un fagas mai bun sa ne marga si noua bine,o zi frumoasa va doresc sa aveti
daca am avea reprezentati in statul roman ca si dumneavoastra romania se va putea bate cu marile puteri mondiale
conditiile revenirii la normalitate trebuia sa se vada si la noi insa nu este timpul pierdut eu am incredere in alesii neamului ca vor face o treaba buna
de ce nu candidati?eu va votez impreuna cu toata familia mea va respectam mult si apreciem ceea ce faceti
cele trei puncte mentionate de dumneavoastra sunt foarte bune pentru romania si pentru poporul roman sa va dea dumnezeu sanatate si tot ceea ce doriti
haideti sa facem o romanie frumoasa o romanie invidiata de toti numai impreuna putem reusii sa devenim o forta o autoritate in europa
sunteti o persoana deosebita care se gandeste la tara sa,felicitari domnule voiculescu si sanate va doresc
Corectura: …”ACEIASI”.
Ar fi o varianta de revenire la normalitate, ce poate fi privita din partea celor care au gresit grav, referindu-ne la „Statul de drept, totalitar”, definitie geniala a lui C. Nistorescu. Cat papagalii in cauza raman in prim-plan, nici macar nu putem fi pacaliti ca ceva se schimba. Deci, am putea fi pacaliti ca se produce o revenire la normalitate (daca a fost vreodata normalitate; enuntiativ, doar), daca Sistemul ii schimba pe cei ce apar in fata. Dar, nu cred, intr-o tara (experiment) cu peste 40.000 de masoni si tot felul de acoperiti ai Sistemului (in afara celor oficiali), cu 140.000 de tineri IT platiti de Ambasadele Occidentale (Reset Romania), cu 23.000 de persoane ai retelei de 600 de ONG-uri „ale lui Soros”, deci, nu cred ca mai poate razbate cineva bine intentionat, cu ganduri curate, care ar vrea sa faca ceva pentru Romania…
va doresc sa fiti sanatos ca sanatatea este cel mai de pret in viata sta poti face orice daca esti sanatos si multa putere de munca
romania va avea un viitor mult mai bun ca cel de pana acum sa fiti mereu alaturi de noi domnule voiculescu respect maxim
oamenii cu experienta trebuie pastrati si intrebati in bunul mers al tarii noastre sa ne traiti multi ani domnule profesor
prerogativele pentru o romanie infloritoare au fost puse si cred cu toata fiinta mea ca romania se va aseza la casa ei cum se spune in popor
mult succes va doresc pe mai departe domnule voiculescu si multa sanatate sa aveti in tot ceea ce faceti
statul mafiot a fost pus pe picioare de era basescu el este cel mai mare mafiot roman
Matteo Salvini dorește o platformă europeană în zece puncte pentru apărarea frontierelor, a familiei și a valorilor europene tradționale.
Matteo Salvini, liderul de facto al guvernului italian, a declarat miercuri la Varșovia că Italia și Polonia vor fi „protagonistele noii primăveri europene” care va reforma Uniunea Europeană.
Oficialul de la Roma a rostit aceste cuvinte în fața presei, înaintea unei întâlniri cu Jaroslaw Kaczynski, șeful partidului de guvernământ Lege și Dreptate (PiS).
„Europa s-a obișnuit de ani de zile să vorbească de axa franco-germană, dar noi ne pregătim pentru un nou echilibru și o nouă energei în Europa”, a mai spus Salvini.
„Polonia și Italia vor fi, cu siguranță, protagonistele acestei noi primăveri europene, a acestei renașteri a adevăratelor valori europene, cu mai puțini bani, mai puțină birocrație și mai multă muncă, mai multă familie și mai ales mai multă securitate”, a explicat liderul formațiunii naționaliste Liga.
„Securitatea nu se obține ajutându-i pe contrabandiști, pe traficanți și ONG-urile complice, ci prin apărarea dreptului fiecărei țări de a-și apăra frontierele. Cine cedează șantajului Bruxellles-ului sau al ONG-urilor face un deserviciu nu doar italienilor ci tuturor europenilor”, a adăugat Salvini.
La ieșirea de la întâlnirea cu Kaczynski, Salvini a declarat:
„Am propus, pentru a depăși diferențele dintre partide, care au drept cauză rațiuni geografice și de tradiție culturală, un contract pentru Europa, un Pact pentru Europa, care încă nu există. Nu am venit cu un produs finit. Putem propune o platformă pentru Europa în zece puncte în legătură cu care italienii, polonezii, olandezii, spaniolii, danezii să decidă dacă sunt de acord sau nu.”
Comentariile sunt închise.