În haosul electoral care domină spațiul public în aceste zile, datele furnizate recent de Institutul Național de Statistică, referitoare la evoluția economiei naționale în primele două trimestre ale anului în curs, au trecut aproape neobservate.
Din păcate, cu foarte rare excepții, liderii politici – de toate culorile și orientările – absorbiți de calcule și promisiuni conjuncturale, își fac mult prea rar timp să analizeze obiectiv situația economică și socială dramatică a țării pe care își doresc să o conducă.
Cifrele publicate de INS sunt alarmante pentru orice decident responsabil. Spre exemplu, în trimestrul II, Produsul Intern Brut a scăzut cu 12,3% față de primul trimestru și cu 10,5% raportat la trimestrul II din 2019. Un asemenea cataclism depășește prin dimensiuni și ritmul extrem de rapid de propagare, orice altă criză precedentă, pe timp de pace.
Evident, acest abis economic era de așteptat. Întreaga lume a resimțit puternic șocul produs de Pandemia de Covid19.
Reacționând oportun, Uniunea Europeană a luat rapid decizii anticriză, finanțate consistent, de care poate beneficia semnificativ și România. Dar o face? Este o întrebare la care, dacă nu se răspunde repede și afirmativ, națiunea noastră pierde o șansă unică de a se dezvolta.
Dincolo de “stânga” sau “dreapta”, sigle de partid, promisiuni și programe politice, am convingerea că, în 2020 și în anii care urmează, proiectele de dezvoltare locală (școli, spitale, infrastructură, start-up-uri) realizate cu finanțarea UE vor face diferența între comunitățile prospere și localitățile falimentare.
În aceste condiții, consider că cel mai relevant și pragmatic criteriu pentru opțiunea de vot din 27 septembrie 2020 îl reprezintă nu culoarea politică, ci capacitatea demonstrată a candidatului la postul de primar de a atrage fonduri europene.
pai cu cine sa se dezvolte romania cu sica mandolina?doamne fereste.
iohannis este cel mai raspunzator de tot ceea ce se intampla in tara asta.
acum se vor alege apele la vot, sa fim atenti pe cine vom vota ca acesta va fi viitorul nostru.
destinul romaniei este in mainile noastre si trebuie sa avem grija cu cine votam.
cei care candideaza la alegeri se inteapa intre ei si nu vin cu nimic concret iar cei care vor avea de suferit suntem noi cetatenii de rand.
stau si ma intreb oare cu ce o fi gresit tara asta sa aiba asa conducatori incapabili?
sa scapam de acest guvern nociv care ne-a adus in sapa de lemn pe toti.
ne trebuie pe cineva care este un bun gospodar si care iubeste aceasta tara.
sa administrezi o tara ca si romania nu este usor lucru de aceea spun ca trebuie sa fim foarte atenti pe cine punem in fruntea acestei tari frumoase.
consider ca cel mai bun om pentru a administra romania este unul dintre noi un roman care sa iubeasca romania caruia sa ii pese de viitorul acestei tari
asa de mult imi doresc sa nu ii mai vad pe iohannis si pe tataru doamne abia astept sa nu mai fie ei in conducerea acestei tari.
campania electorala este una acerba si din cate am vazut se incalca unele principii foarte importante.
ne trebuie un patriot adevarat nu un mascarici ca sica mandolina sau un mut precum iohannis.
daca vom fi uniti vom invinge si vom pune in varfult tarii pe cine merita acest fotoliu.
acum se vede adevaratul caracter al omului.
romania are marea sansa sa schimbe trantorii de la guvernare si trebuie sa o faca imediat.
comunitatile locale sunt foarte importante pentru ca acolo este baza societatii romanesti.
atata timp cat inca mai exista gospodarii care nu sunt racordate la gaze sau canalizare trebuie sa alegem un om gospodar
cred ca romania merita mai mult decat un guvern de prosti in frunte cu mandolina asta,si acum la vot hai sa ne mobilizam cu totii si sa facem o tara mai frumoasa.
situatia este una foarte complicata romanii trebuie sa analizeze foarte bine cu cine vor sa mearga mai departe pentru un viitor mai bun.
numai noi cetatenii de rand putem schimba ceva in tara asta prin votul nostru.
alegerea ne apartine insa sa speram ca majoritatea romanilor vor face o alegere buna pentru tara.
romania are nevoie de oameni cu viziune si cu iubire de tara daca aceste doua caracteristici nu se gaseste la cel ce candideaza atunci…..trebuie gandit de doua ori inainte de a pune stampila.
nu am vazut un proiect care sa fie atragator de la cei care candideaza.
Comentariile sunt închise.