Conform presei, cele trei partide care vor forma noua coaliție de guvernare și-au împărțit funcțiile de miniștri, secretari de stat, prefecți, subprefecți. Probabil vor urma pozițiile de șefi de cabinet, șoferi, bucătari și cosmeticieni, repartizate riguros, în baza algoritmului.
Lăsând gluma la o parte și asumând că, în cele din urmă, această “mare împărțeală” era o etapă inevitabilă în cazul unei coaliții, mă aștept, la fel ca majoritatea vastă a românilor, să ne fie comunicată și repartizarea obiectivelor de guvernare. Pe românește, să se stabilească oficial și transparent, cine, ce, cum și când face.
Istoria ultimilor 31 de ani ne învață că, în România, parteneriatele la guvernare s-au sfârșit prost, cu foștii colegi de guvernare acuzându-se reciproc pentru dezastrele produse.
Învățând din acele experiențe, pentru a evita încă un eșec de amploare, consider că ar fi necesar ca fiecare partid să-și asume explicit responsabilitățile clare și termenele precise, pe care se angajează să le respecte indiferent de eventualele (contra)performanțe ale celorlalți.
Analizând obiectiv datele interne și de plan mondial, este evident că anul 2021 va fi marcat de ample tensiuni economice și sociale. Și, într-o astfel de situație, doar un guvern competent și cu adevărat responsabil poate administra eficient criza care se prefigurează.
Nu pot sa cred ca acest catu a devenit premier romania este pe o panta care nu duce la nimic bun.
Certurile lor nu aduc ceva bun pentru romania se cearta pe portofoliile care aduc cei mai multi bani
Sa fim foarte atenti la miscarile udmr-ului pentru ca acum incearca sa profite din plin este un moment prielnic pentru ei.
Un guvern de alianta nu prezinta prea mare credibilitate.
Nu v-a rezista acest guvern pus de iohannis
Din toata aceasta degringolada sper sa iasa ceva bun pentru popor.
Am mai avut noi asa guvern si nu a fost bine parca nu ne invatam minte deloc
Eu cred ca iohannis ar cam trebui sa faca un pas in spate pentru ca are un rol de mediator
Nu cred ca vor face treaba pentru ca sunt prea inversunati intre ei.
Ma astept la tot ceea ce este mai rau din partea acestui guvern
Din cate am vazut se prevede un mare esec pentru ca tot timpul vor fi neintelegeri
Nu am incredere in acest guvern de adunatura.
Catu si compania va duce romania pe fundul prapastiei
Romania a mai avut astfel de guverne si nuna fost bine deloc precedent exista insa sa speram ca acum va fi mai ok
La ce ministrii s-au pus nu ma astept la mari schimbari.
Nu cred ca va fi doar lapte si miere ma astept la divergente mari
Nu si-au asumat nicio responsabilitate pana acum….numai promisiuni desarte.
Uitandu-ma la dezbaterile ajungem la concluzia ca totul este praf in ochi o minunata antologie de texte frumoase care nu vor fi puse in practica
La investirea noului guvern a fost un circ ieftin care nu a placut populatiei romaniei
Cred ca din punct de vedere politic va fi un an foarte greu,numai oameni care nu au nicio treaba cu fotoliile pe care le ocupa.
Dumnezeu sa aiba grija de noi ca acest guvern de parveniti se uita cum sa isi umple punga de galbeni.
Ceva mai rau de atat nu cred ca i se putea intampla acestei tari sa aiba un guvern de coalitie care habar nu are de politica romaneasca.
Oare cu ce o fi gresit acest popor sa aiba un premier in persoana lui catu cel care a pus pe butuci economia romaniei.
Arogantele acestui guvern se vor rasfrange asupra noastra noi vom platii aberatiile si figuratiile lor ca asa zisi oameni politici.
Nu am incredere nici cat negru sub unghie in acesti venetici care au venit de nicaieri si au veleitati de mari conducatori.
Iohannis vrea toata puterea si asta nu este ok intr-o democratie
Comentariile sunt închise.