După recentele alegeri parlamentare, relativul echilibru stabilit de electorat între ceea ce numim, convențional, stânga și dreapta, a declanșat o furtună a declarațiilor și negocierilor purtate pe toate canalele, din studioul televiziunilor sau după ușile închise. Așa cum era de așteptat, cei care au pierdut războiul încearcă să câștige pacea, iar ceilalți caută să-și consolideze avantajele.

În acest context, în calitate de observator al acestui fenomen care apare după fiecare scrutin, cred că sunt utile două precizări:

  1. În negocierile serioase, cel care strigă cel mai tare are, de regulă, cel mai puțin de oferit. Este un principiu pe care l-am verificat în cei peste 40 de ani de experiență în comerțul exterior – ca student, angajat, antreprenor și profesor la Academia de Studii Economice.
  2. Lupta vehementă pentru ministere și demnități publice generează resentimente în rândul cetățenilor și riscă să decredibilizeze mecanismele democratice în ansamblu – tendința confirmată de absenteismul record. În aceste condiții, gâlceava politică prelungită devine tot mai greu de acceptat de către o națiune a cărei răbdare este deja greu încercată.

30 COMENTARII

  1. iohannis nu trebuie sa se amestece in construirea noului guvern el are un rol de mediator nu de initiator de guverne.

  2. constatam cu totii ca de cand a venit iohannis presedinte numai haos si dezbinare a fost in romania poate ar trebui sa plece el de la cotroceni ca sa fie bine in tara asta.

  3. sper sa ajunga la o concluzie clara si romania sa intre pe fagasul normal de tara europeana respectata si care sa aiba un cuvant de spus.

  4. eu cred ca este o mare diversiune pusa la cale de iohannis iar in spatele acestei asa zise neintelegeri sa se pregateasca ceva de care noi nici idee nu avem.

  5. neaparat trebuie sa se creeze un guvern pentru a nu risca sa se mareasca si mai mult prapastia din economia romaniei si asa subreda dupa acesta pandemie.

  6. plavanul de la cotroceni tine romania pe loc,nu doreste ca aceasta tara sa se dezvolte si sa devina una puternica in europa pentru ca asa primeste ordinele de la berlin.

  7. este jenant sa vezi cum se vorbesc toti pe la colturi si incearca tot felul de aranjamente care dupa parerea mea nu vin in sprijinul poporului roman.

  8. sa ne dea dumnezeu rabdare ca avem nevoie de ea acum ca politicienii nostrii nu stiu altceva devat sa se balacareasca ca la usa cortului.

  9. consider ca este bun simt ca pana la craciun daca se vor respecta reglementarile constitutionale sa avem deja un guvern instalat la palatul victoria.

  10. se incaiera intre ei precum lupii…oare sa le fie lor bine sau sa ne fie noua ca si popor bine?asta este marea dilema.

Comentariile sunt închise.