Urmărind ceremonia de învestire a celui de-al 46 Președinte al Statelor Unite ale Americii am înțeles, o dată în plus, uriașa forță a națiunii americane de a depăși, întărită, toate marile încercări ale istoriei.

La câteva zile de la ceea ce mulți au numit “insurecția de la Capitoliu”, liderii politici americani, democrați și republicani, deopotrivă, s-au reunit pentru a-și onora Președintele și pentru a celebra democrația care, așa cum a subliniat Joseph R Biden în discursul inaugural, “a învins din nou”!

Unitate, reconstrucție, reconciliere și speranță, obiectivele pe care noul Președinte american le propune propriei națiuni, sunt, fără îndoială, esențiale și pentru România.

Deloc întâmplător, cuvântul UNITATE se regăsește constant în mesajele publice ale Președintelui Joseph Biden – cel mai experimentat lider politic care a câștigat Casa Albă – și ale Vicepreședintei Kamala Harris – prima femeie din istoria Statelor Unite care obține o asemenea demnitate, o personalitate cu un excepțional potențial în politica americană.

M-aș bucura ca acest cuvânt – UNITATE – să fie auzit, înțeles și asumat inclusiv de către liderii politici români, indiferent de partidele și doctrinele pe care le susțin. Pentru că, așa cum a spus astăzi noul președinte al Statelor Unite ale Americii: “fără unitate nu există pace, progres, națiune.”

30 COMENTARII

  1. cea mai puternica natie din lume si-a investit presedintele …..fara cuvinte, nu degeaba sunt cei mai puternici.

  2. masurile de siguranta au fost fara precedent….asta inseamna o democratie puternica si o unitate care pune mai presus de orice interesul national.

  3. o natiune care se respecta si care-si respecta conducatorii de aceea sunt cei care dau tonul in obsolut orice.

  4. toata planeta s-a uitat la investirea lui biden si la demonstratia de forta pe care o are america in acest moment.

  5. america va avea un presedinte care va avea rolul de mediator cu privire la problemele globale determinate de aceasta pandemie.

  6. o alta epoca se rescrie acum pentru statele unite una in care pacea si linistea vor reprezenta o prioritate.

  7. deciziile intelepte nu pot venii decat de la oameni cu experienta si intelepti iar biden este unul dintre ei.

  8. cand eram student am fost printr-un program studentesc in statele unite,este o alta lume din toate punctele de vedere.

  9. consolidarea relatiei cu america a statului roman trebuie facuta zi de zi insa nu prea are cine ca acest guvern este preocupat cu altceva.

  10. sincera sa fiu nu stiu daca ai nostrii au inteles ceva din discursul lui biden….sunt cam depasiti din multe puncte de vedere.

  11. america este una dintre cele mai democratice tari din lume dar da-a lungul timpului a facut si ea numeroase greseli insa acum cred ca va fi mult mai prudenta cu venirea lui biden la casa alba.

  12. in ultima perioada polii de putere la nivel mondial se cam inversasera insa cu noua alegere a lui biden totul a revenit la normal.

  13. miscarile care au avut loc in america pe baza acestor alegeri s-au dovedit a nu avea putere in schimbarea traiectoriei firesti a voturilor.

  14. cred ca statele unite aveau nevoie de un presedinte ca biden pentru ca vine din randul diplomatilor si stie cum sa conduca o tara.

  15. mesajul lui biden sper ca a ajuns si la urechile lui iohannis,sa vada si el cum gandeste un adevarat presedinte de tara.

  16. cu siguranta granitele intregii lumi vor fi mai sigure atunci cand cei care o conduc sunt mai pacifisti si indeamna la calm si pace.

Comentariile sunt închise.