Ca orice cuvânt dătător de speranţe – Dumnezeu, libertate, comunism, capitalism etc. – şi cuvântul globalizare poate fi com­parat cu o scrisoare primită prin poştă: nu poţi şti dacă în reali­tate conţine veşti bune sau proaste, până nu deschizi plicul. Simplul fapt că este promovată si însoţită de scenarii optimiste şi promisiuni implicite, nu e sufi­cient pentru a accepta globalizarea ca pe un panaceu.

În cele ce urmează nu ne propunem să facem o analiză cri­tică sistematică a conceptului de globalizare, ci să diseminăm câteva idei, din perspectiva doctrinei umaniste, în legătură cu acest concept, idei al căror potenţial să poată fi dezvoltat, la momentul oportun, de analiştii interesaţi.

1. Ideea de globalizare este legată esenţial de sfârşitul mile­niului doi şi de progresele tehnologice aduse de acesta, în spe­cial în domeniul transporturilor şi al comunicaţiilor. O privire în istoria omenirii ne arată însă că puseuri tehnologice în aces­te domenii au fost înregistrate şi în trecut: fiecare asemenea puseu a fost însoţit de delimitarea unei zone geografice extinse (chiar dacă nu globale) în care s-a dezvoltat un anume tip de civilizaţie, comună mai multor popoare lo­cuitoare în acea zonă. Astfel, imperiul persan este strâns legat tehnologic de dezvoltarea unui imens sistem de relee poştale, permiţând transportul călare al mesagerilor cu viteze fantas­tice pentru cea epocă. Imperiul roman este legat tehnologic de dezvoltarea tehnicilor sigure de navigaţie pe “mare nostrum” – Marea Mediterană – şi de enorma reţea de drumuri romane pavate cu piatră. Imperiul colonial britanic – de vasul cu aburi. Imperiul rus şi Statele Unite – de calea ferată ş.a.m.d.

2. La fel de important ca şi mijlocul tehnic de comunicare este însă şi mjlocul verbal de comunicare. Toate aceste feno­mene de creare a unor vaste zone geografice cu popoare diferite dar cu o civilizaţie comună s-au bazat pe existenţa sau impunerea unei “lingua franca” înţeleasă mai bine sau mai rău de practic toţi locuitorii zonei.

3. In zilele noastre, când acest fenomen de extindere geografică a unui anumit tip de civilizaţie nu se mai limitează la zone sau continente, ci vizează întregul glob – de unde şi ter­menul de globalizare – suportul tehnologic îl constituie avionul cu reacţie de mare capacitate pentru transportul de masă al pasagerilor şi reţeaua de calculatoare organizată în sisteme tip Internet, permiţând, primul, transportul ultrarapid şi cea de a doua, comunicare instantanee în orice colţ al lumii. Evident, suportul comunicaţional, “lingua franca”, este limba engleză.

4. Exemplele din trecut ne arată că toate aceste fenomene care prefigurau globalizarea în baza unui puseu tehnologic în domeniul transporturilor şi comunicaţiilor au fost însoţite şi de un fenomen politic specific: fenomenul imperial, prin care un anumit popor a ajuns să domine celelalte popoare din zona de civilizaţie comună. Să ne aşteptăm ca fenomenul să se repete?

5. Analiştii salută, pe bună dreptate, internaţionalizarea comunicaţiei prin sisteme tip Internet, Multimedia , speci­fică epocii noastre şi condiţie a globalizării, a creării “satului universal” sau “satului planetar”. Salutând-o la rândul nostru, dorim să subliniem deosebirea aparent de nuanţă, care riscă să fie ignorată, dintre internaţionalizare şi internaţionalism. Orice “-ism”, orice ideologie conţine un risc implicit: cel al fundamentalismului; cu atât mai mult o ideologie cu vocaţie pla­netară. Să nu uităm că internaţionalisme universale, care şi-au propus să cuprindă întregul glob, au mai existat în istorie: comunismul şi catolicismul sunt doar exemplele cele mai la îndemână (etimologic, catolisicm înseamnă religie universală; prin ideologizare excesivă, a generat inchiziţia). Toate internaţionalismele, proclamând egalitatea popoarelor şi a oamenilor în faţa dogmei, s-au dovedit a fi paravane în dosul cărora s-a impus supremaţia unor grupuri de oameni asupra celorlalţi, s-a impus dominanţa unor popoare asupra celorlalte.

6. Aceste fenomene de creştere teritorială a zonei legată de o anumită civilizaţie – creştere care vizează azi întreaga plane­tă – corespunde, în plan comercial, nevoii ţărilor bogate mari producătoare de produse manufacturate de a se extinde asupra cât mai multor consumatori. Azi extinderea teritorială prin forţă nu mai e posibilă – sau poate nu mai e convenabilă – şi de aceea globalizarea vine să îndeplinească funcţia de aservire economică pe care o îndeplineau în trecut cuceririle.

In profunzime acest fenomen exprimă un dezechilibru chiar în societăţile în expansiune: ele adoptă acest tip de comporta­ment deoarece au ajuns în situaţia de a produce mai mult decât pot consuma.

7. Esenţa globalizării o reprezintă înlăturarea barierelor între diferite zone geografice, adică între diferite pieţe, înlăturarea barierelor fizice, în special a celor determinate de distanţe, prin progresele tehnologice în domeniul transportu­lui şi mai ales al telecomunicaţiilor. înlăturarea barierelor politice prin diminuarea rolului statelor în special în ce priveşte protecţia economiilor naţionale de libera concurenţă din exterior. înlăturarea, în ultima instanţă, a barierelor cul­turale printr-o uniformizare, determinată în fond tot tehnolo­gic, de televiziuni, sateliţii de telecomunicaţii, Internet ş.a.m.d. De aceea globalizarea se traduce practic prin libera circulaţie a mărfurilor, a capitalurilor şi a iniţiativelor. Marile întreprinderi, dintre care multe transnaţionale, beneficiează de avantajele economiei de scală ca şi de cele ale unei superio­rităţi tehnologice alimentate prin puternice sectoare R&D, pentru a concura cu succes nu numai pe propriile pieţe naţionale ci şi pe cele ale unor ţări care nu beneficiează de aceste avantaje şi care nu mai sunt protejate geografic, politic sau cultural. Globalizarea nu se traduce însă practic – cel pu­ţin nu până în prezent – şi prin libera circulaţie a forţei de muncă. Aceasta înseamnă de pildă că produsul american poate să circule liber pe o piaţă asiatică concurând produsul autoh­ton, dar muncitorul asiatic nu poate circula liber în calitatea sa de muncitor, adică nu poate munci fără restricţii pe piaţa ame­ricană a muncii concurându-1 liber pe muncitorul american.

Rămânând la exemplul barierelor în calea liberei circulaţii a forţei de muncă, efectul acestei situaţii este că:

  • teoretic, datorită specificului pieţei forţei de muncă în cele două zone luate de noi ca exemplu – America de Nord şi Asia – dintre care cea americană este o piaţă închisă, protejată arti­ficial, se poate întâmpla ca “cel mai bun muncitor” asiatic dintr-un domeniu să fie plătit, la paritate, mai prost decât “cel mai slab muncitor” american din acel domeniu, ceea ce vine în contradicţie cu principiul fundamental care justifică pro­movarea globalizării economice – anume ca cel mai performant dintre competitori să obţină profiturile cele mai mari.
  • practic, această situaţie conduce la o segregare parţială între piaţa “americană” şi piaţa “asiatică”, care sunt unitare din punctul de vedere al orfertei, dar nu sunt unitare din punc­tul de vedere al cererii. Aceasta pune ofertantul în situaţia de a putea practica preţuri discriminatorii între pieţe, fără ca diferenţele de preţ să fie justificate prin diferenţe de costuri.

Un prim efect al acestei situaţii este în opinia noastră acela de “socializare” a efortului cumpărătorilor, în sensul că piaţa “bogată” preia o sarcină mai mare decât piaţa “săracă” (acest efect trebuie înţeles doar în sensul unei tendinţe generale; în realitate politica firmei sau alte considerente pot conduce la aceea ca ofertele să nu fie identice pe cele două pieţe; totuşi concluziile la nivel general se menţin). Desigur că, aşa cum teoria o arată cu multă claritate, discriminarea prin preţuri se traduce prin transferarea surplusului consumatorilor în profi­tul producătorului. Dar această extragere de surplus nu se pro­duce în mod uniform, ci în mod preferenţial, ea fiind mai sub­stanţială de pe piaţa “bogată” decât de pe piaţa “săracă”.

Situaţia poate fi interpretată ca o “sponsorizare” a pieţei sărace de către piaţa “bogată”, dar numai în următorul sens: contribuţia pieţei “bogate” la supravieţuirea firmei este mult mai importantă decât a celei sărace deoarece această piaţă absoarbe produse şi în cantitate mai mare, şi la preţuri unitare mai mari. Dar supravieţuirea firmei este condiţia ca ea să-şi poată oferi produsul sau serviciul inclusiv pieţei “sărace”, e adevărat în cantităţi mai mici, dar şi la preţuri mai mici. Ca să facem o comparaţie cu o situaţie neeconomică dar de mare impact emoţional: în multe ţări, legea obligă cabinetele me­dicale să acorde tarife reduse persoanelor defavorizate. Dacă aceste cabinete nu şi-ar echilibra situaţia economică per- cepând tarife “exagerate” (din punct de vedere economic, adică în raport cu costurile) clienţilor bogaţi, ele ar da faliment şi atunci de serviciile respectivului cabinet n-ar mai beneficia nici clienţii bogaţi, nici cei săraci.

In cazul comentat de noi acest aspect de echillibrare şi de “socializare” a efortului nu se datorează însă unei legi, ci efec­tului economic natural al globalizării. Comparând cu situaţia absenţei globalizării în care cele două pieţe, cea “bogată” şi cea “săracă”, ar fi izolate, piaţa „săracă” n-ar beneficia deloc de anumite produse cu un grad înalt de tehnicitate, iar produsele cu grad mai redus de tehnicitate ar fi furnizate de un pro­ducător local care probabil n-ar beneficia de efectele economiei de scală şi ale eforturilor de R&D, prin urmare respectivele produse ar reveni la preţuri mult mai mari, chiar dacă corect stabilite în raport cu costurile. Concluzia este că, deşi în opinia noastră globalizarea este incompletă întrucât încă nu vizează şi liberalizarea circulaţiei forţei de muncă şi a tehnologiilor, efectele pozitive ale acestui fenomen de liberalizare, chiar şi parţială, totuşi se fac simţite.

8. In cele de mai sus am discutat chestiunea globalizării doar din perspectivă economică. Există însă şi o perspectivă socială asupra globalizării. După cum ştim, fenomenele globa- lizării anulează sau substituie într-o formă sau alta mai multe funcţiuni ale statului, cu deosebire pe cele ale statului naţional. Conceptul de economie naţională îşi pierde sensul prin globalizare, elementele sale nemaifiind asociate nici organic, funcţional, printr-o serie de legături economice prefe­renţiale care să le facă să cunoască în comun succesul sau insuccesul în competiţia mondială, şi nici formal, la nivel nor­mativ, printr-un sistem de reglementări comune. Prin dispa­riţia funcţiunilor sale economice, statul nu mai are nici resur­sele de a-şi îndeplini în mod real funcţiunile sale sociale şi, se pare, dispare raţiunea lui de a fi. O ironie a soartei face ca glo- balizarea capitalistă să îndeplinească două dintre “idealurile” teoriei marxiste: internaţionalismul şi dispariţia statului.

Se pune însă următoarea întrebare. Pe de o parte, globa- lizarea înseamnă o mai mare deschidere către competiţie – care se ştie că e un joc cu învingători şi învinşi – prin urmare, pe lângă efectele pozitive, apare şi efectul colateral al unui număr de indivizi care nu mai pot ţine pasul cu exigenţele unei competiţii dinamizate. Pe de altă parte, o dată cu dispariţia statului dispare factorul responsabil cu protecţia socială a acestor indivizi. Există îngrijorarea că distrugerea statului şi substituirea lui prin companii multinaţionale înseamnă dis­trugerea responsabilităţii sociale faţă de categoriile defa­vorizate. Până acum am pus în evidenţă o asimetrie a globali – zării care rezidă în aceea că, în forma manifestată de ea azi, libera circulaţie a produselor, serviciilor şi capitalurilor nu e însoţită şi de liberalizarea circulaţiei forţei de muncă şi a tehnologiilor. Iar libera difuzie a drepturilor conexe activităţii economice – cum ar fi dreptul de proprietate – nu e încă însoţită de o obligatorie difuzie a îndatoririlor conexe activi­tăţii economice – cum ar fi cele ecologice, cele legate de rapor­turile dintre capital şi forţa de muncă, de pregătirea forţei de muncă în sisteme publice de educaţie etc. Extinderea analizei de la problematica economică la cea socială permite extrapo­larea acestei asimetrii. Pentru că, până acum cel puţin, globa- lizarea nu înseamnă să plătim toţi acelaşi procent al impozitu­lui şi să fim toţi beneficiarii aceloraşi politici sociale – de pildă copiii planetei să aibă toţi, în aceleaşi condiţii, aceleaşi oportu­nităţi de învăţământ.

Subiectul globalizării, deşi de esenţă pur economică, a căpătat în ziua de azi o asemenea amploare încât raportarea la el capătă o conotaţie politică. Ca întotdeauna, politizarea gân­dirii economice – iniţiată de Karl Marx la mijlocul secolului XIX – nu poate avea decât efecte negative, pentru că evaluarea argumentelor pro sau contra unei anumite idei nu mai este realizată printr-o judecată ştiinţifică ci prin raportare la curente şi interese politice, sau cel puţin la curente de modă. In ziua de azi, în Europa de Est şi în speţă România, a aduce în discuţie argumente ce pun în evidenţă şi efecte nocive ale modului în care se materializează globalizarea la un moment dat riscă să te eticheteze drept a avea o poziţie antiglobalizare, şi prin extrapolare forţată, antioccidentală, nostalgică, comu­nistă etc. In Occident situaţia e inversă: riscurile de etichetare politică apar mai degrabă atunci când aduci în discuţie şi argu­mente economice care pun în evidenţă avantajele globalizării. Pe fondul unei polarizări clare între „establishment”, mai ales în formele sale suprastatale – care tinde să vadă doar jumă­tatea plină a paharului globalizării – şi intelectualitate, stu- denţime, tineret, societatea civilă etc. – care tind să o vadă pre­ferenţial pe cea goală – opiniile despre globalizare comportă ris­curi de etichetări politice. Şi acestea indiferent dacă ele sunt ex­primate din perspectivă pur ştiinţifică, argumentate pur şti­inţific şi eventual echilibrate de opinii dezvăluind şi cealaltă fa­ţetă, pozitivă sau negativă, a controversatului fenomen, opinii alternative deopotrivă depolitizate şi argumentate ştiinţific.

Incercând aşadar să ne depolitizăm pe cât posibil demersul, vom constata că în jurul globalizării s-au cristalizat, în focul aprigelor confruntări pro şi contra, o serie de dogme care tind să oculteze adevărul obiectiv. Să exemplificăm: rolul real al economiei de scală în procesul globalizării e de multe ori abso­lutizat, ajungându-se la formularea “dimensiunea bate totul” (“size trumps all”). în realitate, pentru o firmă a obţine o poziţie dominantă pe piaţă este tot atât de dificil cât îi este a năstra acea poziţie. în interpretarea noastră tendinţa de creştere favorizată de succes aduce intr-adevăr avantajele economiei de scală, dar în lipsa unor mecanisme de limitare a creşterii la dimensiunea optimă apare fenomenul diseconomiei de scală, care va tinde să reducă performanţele sistemului. Prin urmare, principiul că dimensiunea mare asigură perfor­manţa economică este o dogmă: el este valabil în multe cazuri, dar nu în toate, şi aplicarea lui în afara domeniului de valabili­tate este o eroare.

Un alt „mit al globalizării” este triumful produselor univer­sale. în realitate, chiar firme-simbol ale uniformizării globa- liste – criticate de unii, preamărite de alţii – precum Coca-Cola ori McDonald’s – se dovedesc în practică sensibile la gusturile şi preferinţele locale, atunci când această sensibilitate se tra­duce în profit. în India de pildă, Coca-Cola îşi foloseşte uriaşa forţă logistică şi de persuasiune pentru a a vinde de patru ori mai mult Thums Up (o răcoritoare pe gustul localnicilor) decât adevărata Coca-Cola. Nu numai la nivelul global s-a constatat că micile diferenţe locale contează, dar chiar şi la nivel na­ţional: McDonald’s a divizat teritoriul Statelor Unite în cinci regiuni cu specific climatic, cultural şi în ultima instanţă competiţional, şi aplică politici diferenţiale pentru fiecare dintre acestea. Cât despre firme precum CNN – care, in teoerie, ar fi putut viza  nu numai uniformizarea alimentaţiei ori a vestimentaţiei, ci şi a con­ştiinţelor la nivel planetar – studiile arată că ratingul postu­rilor de televiziune depinde din ce în ce mai mult de calitatea ştirilor locale şi nu de a celor naţionale sau globale.

O altă dogmă e cea a globalizării ca joc cu sumă zero. Teoria “jocului cu sumă zero” susţine, supersimplificat şi restrâns de pildă doar la piaţa forţei de muncă, următorul lucru: prin globalizare, câte locuri de muncă se pierd în ţara A din cauză că anumite produse din ţara B, mai competitive, pot să penetreze graniţa dintre ţări, tot atâtea se creează în ţara B o dată cu posibilitatea furnizării de către aceasta de asemenea produse pe piaţa ţării A. Prin urmare ce pierde ţara A câştigă ţara B, dar din punct de vedere global suma câştigurilor şi pierderilor e zero. In opinia noastră jocul nu poate fi cu suma zero atâta vreme cât există asimetriile strict economice şi cele economico- sociale de care am pomenit mai sus. In momentul în care aces­te asimetrii (şi anizotropii) ar dispărea, suma jocului ar putea tinde spre zero, fără să existe garanţia că se va anula.

In sfârşit un alt „mit” al globalizării care trebuie luat cu rezerve ar fi dispariţia geografiei. Conform principiilor globali­zării, geografia nu mai contează: atâta vreme cât îţi poţi insta­la producţia unde vrei, produci acolo unde e mai economic să produci. Aceasta conduce la efecte spectaculoase ca de exemplu proporţiile gigantice din producţia „high-tech” care se răspân­desc din Silicon Valley în întreaga lume. Dar ceea ce e valabil pentru „high-tech” nu e necesarmente valabil pentru „low-tech”. Atunci când produci ciment, de exemplu, trebuie să ţii seama de geografie: cu cât îl produci mai aproape de consuma­tor, cu atât ai şanse mai mari să-l vinzi şi aceasta nu din cauza unor tarife vamale sau alte bariere de această natură, ci pur şi simplu pentru că în costul (scăzut) al produsului, costul trans­portului (aproximativ proporţional cu distanţa pe care e trans­portat) reprezintă o pondere importantă.

9. Pentru a concluziona, în viziunea umanistă, soluţia tuturor problemelor şi posibilelor conflicte legate de globalizare trebuie căutată în conştientizarea de către factorii de decizie economică si politică din societăţile prospere, a faptului că propria lor prosperitate si securitate, precum si cele ale societăţilor lor, depind de asigurarea unei relative prosperităţi si securităţi pentru toate ţările lumii. In ziua de azi, din păcate, are loc însă fenomenul invers, mărirea continuă a dis­tanţei între societăţile prospere şi cele defavorizate, care le pune în pericol, în primul rând, pe cele din urmă, dar în per­spectivă şi pe cele dintâi.

E la modă să se vorbească azi de globalizare, de caracterul ei inevitabil şi atotcuprinzător. Atâta vreme cât acest fenomen e înţeles de unii ca o nouă şi ultimă formă de imperialism, extinsă la scara întregii planete, noi nu putem fi de acord cu ea. înţelegând însă, dimpotrivă, globalizarea ca un fenomen de înlăturare a barierelor artificiale, materiale sau spirituale, dintre oameni, ca o stimulare a tot ce ne uneşte, ca o armo­nizare a eforturilor extinsă la scara întregii planete pentru va­lorificarea deplină a geniului uman, suntem cu totul alături de ea. Părerea umaniştilor e următoarea: nu globalizării prin dezumanizare, da globalizării prin umanism!

ARTICOLE SIMILAREDE LA ACELAȘI AUTOR

56 COMENTARII

  4. curentul globalizarii este unul care a cuprins intreaga lume iar implementarea umanismului in acest iures are menirea de a stabiliza lucrurile

  6. lumea tinde sa se dezvolte cu pasi uriasi de repezi de aceea fenomenul de globalizare a atins cam mai toate tarile planetei.

  8. globalizarea este privita cu ochi buni de unele persoane si cu ochi rai de altele acum trebuie gasit un numitor comun in orice.

  10. Globalizarea a fost posibilă doar prin intermediul tehnologiilor avansate deținute de bogații lumii, indiferent că ne referim la Imperiul Roman sau la Imperiul Internetului. Era cumva de așteptat ca principalele beneficii ale globalismului să fie încasate tot de țările bogate și înalt tehnologizate. Din păcate.

  12. din punctul meu de vedere globalistii sunt oameni foarte bogati care detin sa zic asa monopol in mai multe domenii de activitate.

  14. exista un proberb romanesc care spune cam asa..,,pentru unii muma,pentru altii ciuma,, cam asa se vede glabalizarea din diferite tari.

  15. Unul dintre efectele nefericite ale globalizării este chiar pandemia prin care trecem în aceste momente. Nu știu când și cum se va termina, dar sunt curios dacă țările bogate își vor da seama că în lumea asta a noastră „globalizată” sănătatea cetățenilor lor depinde și de sănătatea cetățenilor din țările sărace ale lumii. Deocamdată nu pare că realizează acest lucru.

  16. Putem observa astăzi o situație destul de ciudată: globalizarea telecomunicațiilor și, implicit, a informației nu a dus la o mai bună informare a cetățenilor „satului global” ci, dimpotrivă la o creștere spectaculoasă a dezinformării.

  17. Într-adevăr, aceasta este una dintre cele mai mari ironii ale istoriei recente: ca cele două concepte de bază ale marxismului, dispariția statului și internaționalismul să fie aduse la viață de globalismul capitalist.

  18. Am găsit în textul dumneavoastră cea mai clară explicație a miturilor globalizării. O lectură foarte instructivă, ca de obicei.

  20. atata timp cat omul reprezinta piesa esentiala si centrala a umanismului nu vad de ce sa nu fie doctrina de baza a societatii romanesti.

  28. Concluzia tristă este că, deocamdată, globalizarea îi face pe bogați mai bogați și pe săraci mai săraci.

  32. După părerea mea există ceva înspăimântător în ideea dispariției statului prin înlocuirea acestuia cu companii multinaționale, pentru că, cel puțin în teorie, statul este reprezentarea abstractă a cetățenilor. De aici decurge și unul dintre cele mai importante roluri ale statului: responsabilitate socială față de toți cetățenii, dar mai ales față de categoriile defavorizate. Un stat care nu mai este responsabil social față de cetățenii săi, nu se mai poate numi stat.

  36. Întotdeauna mi s-a părut că sintagma „satul planetar” are și o conotație negativă, în sensul în care indică o uniformizare a mediocrității.

  37. Un exemplu clar că globalizarea nu trebuie absolutizată ne este oferit chiar în aceste momente de modul în care decurge vaccinarea în Europa. Deși, teoretic, toți cetățenii au acces la aceleași informații și resurse, unele țări au rate de vaccinare aproape de 90%, altele se chinuie să treacă de 40%. Din păcate pentru noi, în acest caz globalizarea nu a funcționat.

  41. doctrina umanista se impleteste cu fenomenul globalist din mai multe puncte de vedere iar cel mai important ,dupa parerea mea, este acela ca omul reprezinta elementul principal intr-o societate care doreste progresul si dezvoltarea pe mai multe paliere.

  42. de-a lungul timpului doctrinele s-au succedat una pe alta insa numai cele care au produs dezvoltare,bunastare si asigurarea unui viitor mai sigur au fost adoptate si implementate.

  43. Globalizarea este pur și simplu paradigma în care trăim astăzi, tot așa cum a fost cazul cu heliocentrismul, creștinismul, comunismul și așa mai departe. Dacă istoria ne învață totuși ceva este că nimic nu durează la infinit, deci și globalismul va avea un sfârșit.

  49. din era capitalista s-a desprins un flagel care poarta numele de globalism…acum ramane de vazut care sunt punctele sale forte si cele slabe.

  52. Globalizarea actuală, începută după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, cred că tocmai își trăiește ultimele zile: criza climatică, criza sanitară, criza umanitară sau criza informațională (fenomenul fake news) sunt doar patru mari semne că ne apropiem de sfârșitul visului globalizării înțeleasă ca prosperitate generală.

  53. Probabil una dintre primele manifestări ale globalizării a fost Drumul mătăsii, care a legat pentru prima oară în istorie Europa de Asia și Africa, la început din punct de vedere economic, iar mai apoi și cultural.

  54. O bună analogie a globalizării economice e binecunoscută metaforă a efectului bătăii din aripi a unui fluture în Brazilia care declanșează o tornadă în Texas. Din acest punct de vedere, teoria globalizării seamănă mult cu teoria haosului formulată în anii ’70.

Comentariile sunt închise.