Se pare că pe măsură ce trece timpul, suntem mai interesați de trecut.
Am fost curios să văd evoluția relației mele cu președintele României – Traian Băsescu.
Am realizat că totul a început cu formarea Comisiei pentru suspendarea unui președinte, prima după 1989.
Unii cred că s-a terminat pe 08.08.2014 când am fost aruncat în pușcărie.
Iată evenimentele:
- În 6 martie 2007, la o săptămână de la declanşarea procedurii de suspendare, prezent la bilanţul Ministerului Public, Traian Băsescu ameninţă: „În ceea ce mă priveşte, estimez că vor fi dosare grele, care mai devreme sau mai târziu se vor apropia de finalizare şi care vor viza persoane politice importante.” O zi mai târziu, în 7 martie 2007, este înregistrată la DNA copia unui articol din Curentul depusă de „cetăţeanul scârbit”.
- În 5 mai 2007, în campania pentru referendum, Băsescu se întâlneşte cu românii din Castellon şi, în discursul pe care îl ţine în faţa acestora, ameninţă explicit: „Oligarhii şi politicienii ar trebui să se teamă de ziua de mâine pentru că justiţia începe să funcţioneze. Vor răspunde toţi cei care au creat acest sistem ticăloşit.”
- În 11 martie 2009, într-un interviu acordat postului Radio România Actualităţi, Traian Băsescu spune că Dan Voiculescu „s-a îmbogăţit pe vremuri de ape tulburi (…) şi ar face orice să fim cât mai dezbinaţi cu putinţă în această perioadă de criză, pentru că el pescuieşte bine în perioade de decredibilizare a instituţiilor statului, a oamenilor politici”.
- În 13 aprilie 2009, preşedintele Băsescu dă un interviu la Realitatea TV în care răspunde acuzaţiilor referitoare la averea nejustificată a fiicei sale, declarând că aceste dezvăluiri „nu arată decât o presiune formidabilă din partea celor care se află în dificultate în faţa justiţiei”.
- În 5 iulie 2009, întrebat de un reporter al Antenei 3 despre legăturile sale cu Monica Iacob Ridzi, ministru PD acuzat de fapte de corupţie, Traian Băsescu răspunde: „Domnule, te rog să le transmiţi stăpânilor tăi de la Antena 3 că trafic de influenţă făcea Voiculescu când îşi lua terenuri în Bucureşti.” Întrebată care sunt documentele care au stat la baza afirmaţiilor preşedintelui României referitoare la Dan Voiculescu, Administraţia Prezidenţială avea să răspundă: „Aprecierea făcută în data de 5 iulie 2009 a reprezentat o opinie a domnului Traian Băsescu, preşedintele României.”
- În 4 noiembrie 2009, la un miting electoral în Teleorman, Traian Băsescu spune că „România are nevoie de un guvern care să nu servească oligarhii şi mogulii şi care să lucreze cum a lucrat guvernul lui Boc, pentru toţi românii. Vă asigur că nu vor avea un guvern pe care (…) Voiculescu să-l poată manevra în interesul privatizărilor.”
- 11 noiembrie 2009, discurs ținut de Traian Băsescu la mitingul electoral de la Tecuci: „Am stopat privatizările în favoarea lui Voiculescu”.
- În 16 noiembrie 2009, într-un interviu în Libertatea, preşedintele Traian Băsescu îl laudă pe Daniel Morar pentru dosarul pe care acesta i-l făcuse lui Voiculescu, le transmite judecătorilor că este nemulţumit de faptul că acest dosar nu a fost încă judecat şi le sugerează să încheie cât mai repede judecata: „Insatisfacţia mea e că dosarul lui Voiculescu, al lui Patriciu şi al lui Vîntu n-au fost judecate, dar aceste dosare au fost declanşate după ce Daniel Morar a devenit şef la DNA, deci din 2005 încoace, şi am convingerea că aceste dosare vor merge înainte. Va merge şi dosarul lui Patriciu şi al lui Voiculescu. Vor merge înainte pentru că nu mai e nimeni ca să le oprească. Mai pot fi oprite doar cu bani şi cu relaţiilor proprii ale celor vizaţi, dar cu intervenţii politice nu se mai poate!”
- În 26 noiembrie 2009, în ziua în care la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are loc un termen de judecată în Dosarul ICA, preşedintele Traian Băsescu ţine un discurs în deschiderea lucrărilor Consiliului Director al PDL, în care declară că Dan Voiculescu vrea să-l pună pe Mircea Geoană preşedinte pentru a scăpa de dosar: „Nu avem dreptul să lăsăm ţara pe mâna unei haite de rechini care, uite aşa se învârt în jurul datei de 6 (6 decembrie 2009 este data celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, n.n), dau târcoale. Domnul Voiculescu, slavă Domnului, are şi el mari interese să-şi oprească dosarele în instanţă.”
- 29 noiembrie 2009, declaraţie de presă făcută de Traian Băsescu la sediul de campanie: „Dacă Geoană câştigă alegerile, ei, Vântu, Voiculescu, Patriciu, vor fi marii beneficiari ai victoriei sale. (…) Nu mai vorbim de jaful avuţiei naţionale în care Vântu, Patriciu, Voiculescu sunt experţi. (…) Năstase, Voiculescu, Vântu, Patriciu, pentru care dosarele penale nu vor mai merge înainte. (…) Care va fi primul dosar care se va bloca, al lui Adrian Năstase, al lui Voiculescu?”
- În 30 noiembrie 2009, într-o declaraţie pe care o face la sediul său de campanie, Traian Băsescu spune că „dacă Marian Vanghelie va fi numit ministru de Interne sau dacă Adrian Năstase va fi numit ministru de Justiţie, aceştia vor rezolva problemele de dosare ale lui Vântu, ale lui Patriciu şi ale lui Voiculescu”.
- În 4 decembrie 2009, la Bucureşti, în timpul ultimului miting al campaniei sale electorale, Traian Băsescu declară: „Niciun compromis nu este justificat atunci când, prin el, creezi condiţii unora să fure banii publici sau să-şi crească averile pe spinarea românilor. (…) Politicianul care vrea să devină preşedinte nu poate să gândească la consens, când se adună zece politicieni la compania lui Voiculescu.”
- În 15 decembrie 2010, la patru zile după ce judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie hotărâseră amânarea pe motive de procedură a Dosarului ICA, Traian Băsescu îl ameninţă pe Dan Voiculescu cu „justiţia socială”. Într-o declaraţie pe care o face la Radio România Actualități, postul public de radio, preşedintele Traian Băsescu cere ca „justiţia socială să nu mai lase domni ca Voiculescu, Patriciu, Vîntu să acumuleze valori de la stat”.
- În 6 iulie 2012, Traian Băsescu îl ameninţă pe Dan Voiculescu că va ajunge la închisoare. Într-un discurs pe care îl ţine în faţa camerelor reunite ale Parlamentului, în timpul procedurii de suspendare, Băsescu spune: „Este mai important pentru dumneavoastră să puneţi mâna pe toate pârghiile puterii, inclusiv pe justiţie, pentru a vă apăra, eventual, penalii – vine rândul domnului Voiculescu, dacă am înţeles bine.”
- Într-un interviu din 12 iulie 2012 la TVR, Traian Băsescu susține că Dan Voiculescu a creat o „frăţie a hoţilor” care vrea „să pună mâna pe justiţie”: „În mod categoric există voinţa domnului Voiculescu în a-şi rezolva dosarele. Antenele ar fi fost doar miere dacă domnul Voiculescu ar fi avut acces la mine în a influenţa dosarele penale pe care le are. Au existat apropouri, nu numai de la dânsul.”
- În 14 iulie 2012, în campania pentru referendum, traian Băsescu declară la Cluj că Ponta şi Antonescu „nu spun nici pâs în faţa lui Voiculescu”, fiind „puşi în fruntea partidelor ca nişte marionete care să-i apere pe cei care sunt gata de plecat la puşcărie”.
- În 15 iulie 2012, într-un interviu la Realitatea TV, Traian Băsescu declară că suspendarea sa din funcție este „o lovitură dată instituţiilor statului, aproape militar, în numele puşcăriabililor. Totul fiind rezultatul respectării unui grafic al domnului Voiculescu.”
- În 17 iulie 2012, într-un interviu la România TV, Traian Băsescu declară că parlamentarii care au votat suspendarea preşedintelui „vor să-l scape pe Voiculescu de puşcărie. De-asta trebuie să-i bat la referendum, nu pentru mine.”
- Într-un interviu din 23 iulie 2012, de la B1 TV, Băsescu declară că „mulţi români nu ştiu ce e dedesubt, dedesubt e spaima lui Voiculescu că are dosare. Suspendarea preşedintelui a fost discutată pe plajă, în Grecia, de Voiculescu şi lacheii lui, pe 1 mai. Voiculescu a discutat suspendarea mea, în Grecia, pe 1 mai. Vă pot spune programul de suspendare a preşedintelui: pentru a se ajunge a avea justiţia în mână, a fost bine discutat în Grecia, cu ocazia liberelor de 1 mai, de Voiculescu şi principalii lui lachei din trustul de presă. Nu s-au sfiit să vorbească direct pe plajă, la Arion Hotel and Spa. Lovitura de stat era pregătită de mult cu toţi lacheii şi trustul Intact, cum să facem şi ce teme de atac folosim la adresa preşedintelui. Voiculescu are nevoie de justiţie, să-şi cumpere libertatea. Eu îi spun încă de acum că nu poate.”
- În 3 decembrie 2012, într-un interviu acordat Evenimentului zilei, Traian Băsescu reia tema ameninţării pe care Voiculescu şi trustul său de presă o reprezintă pentru „statul de drept”: „Dacă aş fi preţuit mai mult liniştea şi siguranţa funcţiei mele decât independența instituţiilor statului, m-aş fi înţeles demult cu domnii Antonescu, Voiculescu şi Ponta. În privinţa funcţionării statului de drept nu avem disponibilitatea de a face paşi înapoi, oricât ne-ar toca domnul Voiculescu cu Antenele sale.”
- În 15 mai 2013, preşedintele Traian Băsescu îi numeşte în funcţie pe noii şefi ai parchetelor. Cu acest prilej Băsescu susţine o declaraţie de presă în care anunţă că le-a solicitat lui Kovesi şi Niţu „să utilizeze în mod major procedura de confiscare extinsă” pentru recuperarea prejudiciilor.
- În 3 februarie 2013, cu două zile înainte de termenul la care Înalta Curte urma să decidă ce va face cu Dosarul ICA în urma demisiei lui Dan Voiculescu din Senat, preşedintele Traian Băsescu spune că Voiculescu este „un potenţial infractor care utilizează mijloacele mass media pentru a decredibiliza exact pe aceia care urmează să-l judece. (…) Trustul Intact este controlat de un om cu probleme dificile cu instanţele. Aşa mi se pare mie după cum fuge.”
- În 16 aprilie 2013, Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al lui Traian Băsescu, declară la TVR că este împuternicit de Președintele României să spună că Dan Voiculescu sabotează statul de drept: „Preşedintele îl consideră pe domnul Dan Voiculescu un om care nu are nicio legătură cu democraţia, care a sabotat statul de drept în interes personal, folosindu-se de instituţiile de presă pe care le deţine.”
- În 25 iulie 2013, consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu publică pe pagina sa de Facebook o imagine trucată cu jurnalista Mihaela Bârzilă de la Antena 3 după gratii. Imaginea este însoţită de comentariul: „Noua grilă de programe.”
- În 16 septembrie 2013, în timp se Tribunalul București se afla în pronunţare în Dosarul ICA, preşedintele Traian Băsescu decretează din nou public că Dan Voiculescu este un infractor. Prezent la Forumul European pentru Democraţie Publică, Traian Băsescu declară că Dan Voiculescu este „un inculpat care strigă în clipurile de la propria televiziune «Băsescu ia mâna de pe justiţie». El este un infractor.”
- În 8 noiembrie 2013, într-o declaraţie de presă făcută la Palatul Cotroceni, Traian Băsescu declară: „Dorinţa mare a domnilor Ponta, Antonescu şi Voiculescu este să mi se termine odată mandatul şi să poată să pună sub control ce se întâmplă pe la parchete. Eu le înţeleg această dorinţă, dar vreau să-i avertizez că voi fi preşedinte până în ultima zi a mandatului meu. (…) În ceea ce mă priveşte, îi avertizez că sunt foarte hotărât.”
- În 20 noiembrie 2013, la B1 TV, Traian Băsescu spune într-un interviu: „Cred că Voiculescu are impresia că libertatea sa stă în mâna mea. Sunt mulţi care au crezut că nu-i atinge legea. Sunt convins că statul român a început să-şi dezvolte instituţiile astfel încât va fi foarte greu să scapi.”
- În 10 decembrie 2013, într-o declaraţie de presă făcută la Palatul Cotroceni, preşedintele Băsescu declară: „Viaţa a confirmat că Televiziunea Română era ţinta şi Voiculescu urma să devină cel care urma să o controleze. Un turnător care-şi utilizează trustul de presă ca măciucă în bătălia politică şi pentru a scăpa de puşcărie, voia să pună sub control şi TVR, cu potenţialul ei uriaş, cu posturile teritoriale, studiourile teritoriale şi cele centrale.
- În 11 decembrie 2013, în contextul scandalului legat de creditul preferenţial primit de fiica sa de la CEC, Traian Băsescu declară la B1TV: „Fiică-mea a luat un credit, a avut venituri suficiente, şi-l plăteşte în 30 de ani. Dar nu a luat pământ de la ADS, cum au luat toţi şmecherii şi Dan Voiculescu.”
- În 12 decembrie 2013, într-un interviu acordat cotidianului Adevărul, Traian Băsescu spune că „Voiculescu este un viitor puşcăriaş, cel puţin la cum arată prima instanţă”.
- În 14 aprilie 2014, cu o zi înaintea unui termen din Dosarul ICA, Traian Băsescu dă un interviu la Realitatea TV în care declară că „salariaţii lui Dan Voiculescu recită pe bani partitura pe care le-o dă şi sunt plătiţi pentru un singur lucru, să mintă continuu, să spele pe creier, să-l apere pe mogulul lor care e în pragul puşcăriei”.
- În 1 mai 2014, preşedintele Traian Băsescu dă un interviu la B1 TV în care declară că reacţia lui Voiculescu în cazul judecătorului Mustaţă este „reacţia unui om vinovat, care se aştepta că, după Mustaţă, vine cineva să-l ia şi pe dânsul. Reacţia lui Voiculescu aproape că îl pune în situaţia de suspect, după mine, dacă-mi permiteţi o apreciere din asta. Vă rog să mă credeţi, nu am să înţeleg niciodată de ce a ieşit Voiculescu în conferinţă de presă, când era vorba de judecătorul Mustaţă. Nu avea nicio legătură Voiculescu cu Mustaţă, decât că omul acela era în completul lui de judecată. Dar de ce o fi ieşit, că nu-l acuzase nimeni? Sau avea un muscoi din ăla mare pe cap?”
- În 8 mai 2014, cu câteva zile înaintea unui nou termen din Dosarul ICA, Traian Băsescu declară la B1 TV: „Cel mai mult şi-ar dori o nouă suspendare turnătorul Voiculescu. A fost condamnat la cinci ani de închisoare în primă instanţă şi are nevoie de subordonaţi care să-l achite. Ponta este un subordonat al lui Voiculescu.”
- În 23 iunie 2014, referindu-se acuzațiile de luare de mită la adresa fratelui său, Traian Băsescu declară: „Am convingerea că sub această campanie se ascunde setea de acaparare a justiţiei. Domnul Voiculescu, care are o condamnare în primă instanţă la cinci ani şi care acum vreo lună spunea că «preşedintele nu-şi va termina mandatul» este nerăbdător să aibă la Cotroceni un preşedinte-marionetă care să-i satisfacă solicitările de numire în funcţii importante în Justiţia română a unor oameni pe care să-i controleze. Vrea să scape de actuala structură de conducere, fie că vorbim de DNA, fie că vorbim de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fie că vorbim de Parchetul General, fie că vorbim de alţi judecători incomozi, pentru că numai şefii acestor structuri sunt incomozi pentru cei suspectaţi de corupţie.”
- În 14 iulie 2014, preşedintele Traian Băsescu declară într-o conferinţă de presă că „Voiculescu e vai de steaua lui cu pământurile”.
- În 5 august 2014, ziua în care judecătorii din Dosarul ICA anunţaseră că rămân în pronunţare în Dosarul ICA, Traian Băsescu spune la B1 TV, referindu-se la dosarul ICA: „Presiunea mediatică este în neregulă. Toată lumea aşteaptă o condamnare. Poate fi, la fel de bine, o achitare. Judecătorii dau verdictul. Oamenii aceia ştiu că nu am cum să mă ocup de dosare. (…) Asta este o poveste, cu Băsescu care se ocupă de dosarele oamenilor politici. E lichelism şi al politicienilor şi al unor jurnalişti.”
Cu acelaşi prilej, preşedintele Traian Băsescu îl atacă pe Gheorghiţă Mateuţ, avocatul lui Dan Voiculescu din Dosarul ICA, transmițându-le judecătorilor să nu ia în seama ce spune acesta pentru că este „un avocat foarte slab”. Traian Băsescu spune că „Justiţia a fost salvată de judecători şi procurori, de cei 3.000 de judecători şi procurori noi, pentru care am semnat decrete de intrare în magistratură. De ce credeţi că nu mai câştigă Mateuţ? Pentru că au apărut judecători care ştiu carte. Mateuţ a fost mare cât timp judecătorii au fost mai slabi cunoscători de carte decât el. Acum, Mateuţ, dacă ajunge pe fond, e un avocat probabil foarte slab. El se bate numai să nu ajungă să se judece fondul. Ei, iată, la Voiculescu se pare că judecătorii ştiu procedura mai bine decât marele Mateuţ.”
- În 3 ianuarie 2017, a fost publicată o înregistrare audio în care Traian Băsescu recunoștea că atât stabilirea completului de judecată, cât și sentințele date în dosarul ICA au fost rezultatul unei înțelegeri între Florian Coldea și Laura Codruța Kovesi, judecătoarea Camelia Bogdan fiind un magistrat-executant.
Traian Băsescu: „Coldea, doamna Kovesi, judecătoarea Camelia Bogdan… Bă, da’ să vezi conversaţia când îmi spuneau că îl luăm pe Mustaţă din complet. (…) Să-i vezi când vorbeau a doua zi după condamnare, care cum le-o spusese cu trei zile înainte, s-a împlinit. Cum îmi spunea mâine îl luăm pe Mustaţă şi intră Camelia Bogdan. Să-i vezi după o zi când spuneau am vorbit cu Camelia Bogdan şi a spus că dacă aveam codul penal îi dădea 20 de ani, a putut să-i dea doar zece”.
Autenticitatea înregistrării a fost confirmată de Traian Băsescu în 4 ianuarie 2017.
Traian basescu a fost in spatele la tot raul care a existat in romania
Numai dupa denumirea dosarelor ne putem da seama ca totul a fost instrumentat de cotroceni cu avizul lui basescu.
Intreaga camarila a lui basescu de la dna trebuie sa fie adusa in fata justitiei pentru abuzurile facute.
O persoana de cea mai joasa speta este acest marinar basescu…halal presedinte am avut timp de 10 ani.
Un nimeni in drum a fost si este basescu ma mir cum o fi ajuns presedinte ca nu il recomanda nimic
Fica lui basescu cea mare,notarita,era clienta gazprom….oare de ce?nu mai existau notari publici in romania?
Romanii detesta regimul basescu pentru ca au fost 10 ani grei care ai lasat urme adanci
Basescu un presedinte mafiot conducator al unui stat mafiot,chiar el a spus asta,imi provoaca greata acest personaj sinistru
Poate ne spune basescu prin ce combinatie a vandut flota romaniei la olandezi
In timpul presedentiei sale fratele lui facea afaceri cu interlopii,oare cu garantia cui se intamplau toate astea?
s-a vazut inca de la inceput ca basescu va baga romania in faliment si asta a si facut prin masurile aberante pe care le-a luat.
sa ne spuna basescu cum a luat tereburile acelea de la nana?
epoca basescu a ramas in istoria romaniei ca ceva de care nu vrem sa ne mai aducem aminte.
petrov este omul rusilor si asta o stie toata lumea din romania.
basescu ne-a facut de ras pe oriunde s-a dus sa nu uitam cum mergea cu mainile in buzunare pe bordurile de la summit-uri .
flagelul basist kovesi a distrus foarte multe destine si trebuie sa plateasca pentru asta.
camarila de argati extrem de loiali in frunte cu boc sa fie adusa in fata justitiei si sa raspunda pentru faradelegile facute.
romania a devenit o tara libera de cand nu mai este basescu la carma ei.
se declara ca este un presedinte jucator…poate jucator de poker,sau poate la poker a jucat flota romana.
Aveți tot respectul meu pentru modul demn în care ați trecut prin această experiență groaznică prin care nu ar trebui să treacă nimeni, niciodată: statul la închisoare nevinovat.
romania a avut numai de pierdut de pe urma lui basescu el este principalul vinovat de decaderea romaniei din randul tarilor civilizate.
mi se face lehamite numai cand ii aud numele acest sinistru om nu a fost presedintele meu niciodata.
Eu cred că toți cei nedreptățiți în Dosarul ICA ar trebui să înainteze o acțiune la CEDO. Chiar dacă nu se mai schimbă nimic din punctul de vedere al suferințelor îndurate, o reparație morală este necesară.
cu basescu presedinte romania s-a intors in timp cu cel putin 100 de ani.
modalitatea lui de a conduce o tara a facut sa curga multe lacrimi amare si mult sange nevinovat.
maleficul basescu a lovit in oameni nevinovati care nu au facut jocurile sale murdare.
romania a fost la un pas de colapsul total cu basescu presedinte un incompetent pe toate planurile.
multi oameni nevinovati au avut de suferit de pe urma aberatiilor si abuzurilor lui basescu.
8 august 2014 este ziua cea mai neagră din Justiția românească. Au trecut 7 ani de la cel mai mizerabil proces politic de după 89. În afară de Camelia Bogdan, care a fost exclusă din magistratură, preț oricum prea mic pentru ce a făcut, nu există niciun vinovat. Deși dovezi despre abuzurile comise în judecarea dosarului Telepatia există cu duiumul
Doar în România lui Băsescu a fost posibilă condamnarea atâtor oameni nevinovați într-un dosar în care nu exista niciun prejudiciu. Totul în numele urii pe care Băsescu i-o purta lui Voiculescu din cauză că a reușit să îl suspende din funcția de președinte, totul din răzbunare personală.
Nu doar Băsescu este vinovat pentru ce s-a întâmplat cu Voiculescu și puținii care au avut curajul să îi rămână alături. Vinovați sunt și oamenii din presă care ascundeau adevărul, vinovate sunt și instituțiile cu ajutorul cărora și-a dus la îndeplinire planurile de răzbunare, vinovați sunt și intelectualii care au legitimat fărădelegile lui Băsescu
De aceea prinde acum atât de ușor fake news-ul la români, pentru că 10 ani, în timpul mandatelor lui Băsescu, a fost folosit de la cea mai înaltă tribună, președinția România, și rostogolit în societate de presa aservită și de intelectualii care și-au trădat menirea.
A reușit să vă bage la închisoare, dar nu a reușit să vă învingă. Pe termen lung, ați ieșit învingător, dar numai dumneavoastră și cei apropiați știu cu ce preț imens.
Când un președinte numește procurorul general și îi „solicită să utilizeze în mod major” ceva (în cazul lui Voiculescu „procedura de confiscare extinsă” pentru că știa ce i se pregătește) nu se mai poate vorbi de democrație, ai un stat militarizat care răspunde la comenzile celui care îl controlează. Mulți cred că am depășit vremurile acelea, dar se înșeală.
un consumator de alcool care dintr-o intamplare a ajuns presedintele unei tari ca si romania.
basescu este un securist recunoscut care a dirijat toate institutiile de forta din romania.
abuzurile facute de catre procurori in timpul presedentiei lui basescu trebuiesc facute publice si pedepsite.
epoca basescu poate fi asemuita cu epoca bolsevismului
libertatea de exprimare in timpul lui basescu era sugrumata cu audieri la dna si mai prin toate tribunalele romaniei.
basescu a redus romania la nivelul unui stat politienesc in care isi era frica sa spui ceea ce gandesti.
un om malefic sluga rusilor,un fel de dinu paturica din romanul ciocoii vechi si noi a lui nicolae filomon…..a trecut peste populatia romaniei cu bocancii doar ca sa fie el si familia lui bine si realizati pe viata.
un spritar de prima mana care nu a avut nicio treaba cu functia pe care a ocupat-o timp de 10 ani…era depasit total de orice situatie.
basescu si perioada sa de despotism ar trebui aruncat la ghena istoriei romaniei.
incompetenta presedintelui basescu a avut repercursiuni in toate domeniile de activitate ale romaniei si mai ales in economie, am traversat o criza cu greu suportabile.
inchiderea spitalelor a fost una dintre masurile care au declansat genocidul in romania si pentru asta basescu este direct raspunzator.
cel mai prost presedinte pe care o tara membra a uniunii europene l-ar putea avea,nu era bagat in seama de nimeni.
am avut un presedinte securist care dadea cu subsemnatul la rusi si cred ca asta spune totul despre el.
la mai toate luarile de cuvant pe care le-a avut prin afara granitelor nimeni nu-l asculta,oare de ce?pentru ca nu era de incredere si mintea precum respira.
presiunea pe care basescu a pus-o pe institutiile de forta cat si pe oamenii nevinovati a fost una colosal de mare.
un barbugiu de 2 lei cu ifose de presedinte si de om de stat in rest nu era in stare de nimic….poate doar in stare de ebrietate avansata.
Ticăloșiile din epoca Băsescu au fost posibile și din cauză că mulți dintre intelectualii români au suferit de sindromul „tătucului – politician”. Vă mai amintiți cum Liiceanu și alții ca el (mulți alții) au semnat un fel de manifest rușinos în care îl numeau pe Băsescu „un președinte pentru alte coordonate istorice”? Dacă asta nu e o „trădare a intelectualilor”, ca la carte, așa cum o definea Julien Benda, atunci nu știu ce e.
basescu a fost un presedinte jucator dar pacat ca a jucat in liga alcolistilor.
cel mai nociv presedinte pe care l-a avut romania.
toata gasca mafiota a lui basescu trebuie sa plateasca.
Sper că acum va fi clar pentru toată lumea ce mascaradă juridică pusă la cale de Băsescu (cu sprijinul serviciilor și a unor magistrați) a fost procesul din Dosarul ICA. Îmi pare rău pentru toate victimele acestei înscenări mizerabile.
La acest moment mă și mir că am trecut oarecum întregi prin acești 10 ani negri. Unii au avut de plătit un preț uriaș pentru că au avut curajul și demnitatea de a se opune.
Desigur că apogeul ticăloșiilor puse la cale de Băsescu și de servicii în Dosarul ICA a fost înlăturarea (și ulterior uciderea) lui Stan Mustață și infiltrarea Cameliei Bogdan, magistratul executant.
Unele dintre aceste acuzații pe care le făcea Băsescu pe vremea aceea sunt de tip mafiot. Cum adică „vine rândul domnului Voiculescu”? Exact așa vorbesc mafioții.
Traian Băsescu este cel care a adus în spațiul nostru public violența instituțională. Asta se întâmplă când i se îngăduie unei singure persoană să își anexeze după voie instituțiile publice.
Conceptul de „justiție socială” care să pedepsească nu există decât în mintea unui dictator înnebunit de putere.
Acum înțeleg care e sursa violențelor de limbaj și a violențelor comportamentale pe care le practică în prezent USR, respectiv AUR: este Traian Băsescu.
Mi se face rău când mă gândesc că toți cei care acum îl acuză pe Băsescu erau pe vremea la care faceți referire doar niște lachei care îl adorau și îi ridicau osanale de dimineața până seara. Culmea e că folosesc exact argumentele care atunci prezentate de ziariștii de la Antena 3 (pe care o voiau desființată, desigur) și a câtorva „nebuni” ca Ciuvică sau Savaliuc care nu s-au lăsat intimidați de Băsescu.
Comentariile sunt închise.