Fără a filozofa, umaniștii susțin că “problemele vieții umane provin din natura umană”.

Mai exact, din nevoia de a înțelege sensul vieții, nevoia de a face o alegere și teama de a fi responsabil pentru această alegere din conștientizarea indiferenței lumii, dar și din nevoia de a interacționa cu ea, din cauza inevitabilității morții și frica naturală față de ea.

Ca să ne umplem viața cu sens, să fim cu sufletul împăcat trebuie să acceptăm și să înțelegem problemele majore ale existenței: moartea, izolarea, libertatea și vidul interior ca rezultat al unor conflicte interne.

Așa cum competitivitatea este în noi, iar competiția între noi oamenii, la fel existența umană se raportează la conflictele din noi și cele din afara noastră.

51 COMENTARII

  1. Natura umana este ceva extraordinar, contradictorie din orice punct de vedere si in acelasi timp fascinanta, oricat ar fi de schimbatoare.

  2. Viața omului este mai mult decât existența sa în trup, pentru că omul este și suflet nu numai trup și este creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.

  3. E foarte important să ne găsim un sens și un scop în viață, să nu fim doar o frunză în adierea vântului.

  4. Frică de moarte, frica de propria neputință poate fi învinsă doar prin credință în Dumnezeu, el este cel care ne dă vieții sens și el le ordonează pe toate

  5. Rațiunea și conștiința au pus omul pe primul loc al lanțului trofic dar tot ele creează probleme și întrebări complexe la care încă nu am găsit rezolvări și răspunsuri.

  6. Foarte interesant și foarte bine scris articolul, e foarte greu în lumea divertismentului de astăzi și mai găsești texte intrigante și care să te pună pe gânduri.

  7. Îmi vine în minte un citat al lui Seneca care este foarte potrivit în acest context : „Suntem mai des speriați decât răniți; și suferim mai mult în imaginație decât în ​​realitate.”

  8. Unii oameni lasă frica de moarte să le strice viața, trăiască fără să se bucure de viață și mor neîmpliniți. E păcat să nu fi împăcat cu tine și cu firescul lucrurilor

  9. in general oamenilor le este frica de intrarea in eternitate insa daca am accepta asta ca fiind cam singura certitudine pe care o avem cred ca altfel am priviisi ne-am raporta la viata.

  10. natura umana este inzestrata cu ratiuni si simtiri este mereu intr-o competitie cu ea insasi si incearca sa se autodepaseasca.

  11. de-a lungul evolutiei sale omenirea a inregistrat progrese uluitoare in mai toate domeniile incepand cu medicina si terminand cu tehnologia.

  12. marii intelepti ai antichitatii au clasat natura umana ca fiind motorul dezvoltarii civilizatiilor,imperilor,si natiunilor de-a lungul veacurilor.

  13. omul a facut ca imposibilul sa devina posibil in multe domenii,natura umana este intr-o continua dezvoltare si cunoastere.

  14. omul prin inteligenta sa a dus la infaptuirea unor lucruri inimaginabil de benefice pentru umanitate dar si inteligenta asta este ca o sabie cu doua taiusuri.

  15. raportarea noastra la sensul vietii este acceptarea tuturor faptelor pe care le-am facut si bune si rele si incercarea de a devenii mai buni unii cu altii.

  16. dumnezeu ne-a facut atat de diferiti incat prin inteligenta proprie sa ajungem la un numitor comun si sa traim in bune conditii unii cu altii.

  17. de-a lungul timpului ciocnirea civilizatiilor a impactat si modul de perceptie al popoarelor asupra ordinii fireste cu care erau ei obisnuiti,de aceea schimbarea unor idei,a unor viziuni a dus inspre o completare perfecta a natiunilor in ceea ce priveste dezvoltarea gradului de civilizatie si nu numai.

  18. daca ne uitam la vechii egipteni ei vedeau moartea ca o trecere intr-o alta dimensiune de aceea se pragateau inca din timpul vietii pentru aceasta calatorie catre eternitate.

  19. În viața de zi cu zi un prea avem timp să ne întrebăm dacă viața are un scop sau un sens, suntem prea ocupați să trăim banalitatea zilnică. De aceea momentele de criză sunt importante, ne fac să ne oprim puțin din goană și să vedem în perspectivă.

  20. trebuie sa fim cu totii constienti de faptul ca schimbarile care se produc la nivel planetar sunt efectul actiunii naturii umane.

  21. Seamănă ce spuneți dumneavoastră cu pariul lui Pascal: hai să pariem pe faptul că Dumnezeu există și că viața are un sens. Dacă pierdem, n-am pierdut nimic, dacă totuși câștigăm, câștigăm tot.

Comentariile sunt închise.