O lecție de viață

În telecabină, către Cota 1400, un tânăr care îmi aruncase deja mai multe priviri curioase, își face curaj, se apropie și mă întreabă dacă nu cumva sunt Dan Voiculescu. Îi confirm, îmi zâmbește,  îmi strange mâna și se retrage. E rândul meu să devin curios. Intru în vorbă cu el și cu partenera sa – amandoi au în jur de 20 de ani – și aflu cât poți să afli despre un om în câteva cuvinte. Nu foarte mult.

La final, impresionat de poveștile de viață ce se intuiesc dincolo de încrederea din priviri, îi intreb dacă nu aș putea să le întorc binele pe care mi l-au oferit zâmbetele lor. Îmi mulțumesc veseli pentru gând, dar îmi mărturisesc că au ales să se bazeze doar pe ei înșiși. Și se descurcă.

Amândoi aveau de luptat cu provocări medicale importante. Dizabilități li se spune în argoul nostru politic corect. Oameni tineri, frumoși, inteligenți, pe care destinul i-a pus la grea încercare. Dar nu i-a putut învinge. Pentru că ei au ales să transforme obstacolul în oportunitate. Să învingă.

Știu, pare doar o poveste motivațională de ficțiune, ca atâtea altele. Dar cei doi tineri care au urcat vineri, 1 martie 2019, la Cota 1400 – în carne și oase, cu nume și prenume – nu sunt ca atâția alții. Din păcate, sunt foarte rari. Sâmburele unei națiuni care a uitat să aibă încredere.

Dar la fel de adevărat este că ei pot fi exemplul de care avem nevoie noi – cei mai puțin încercați de umbra destinului – pentru a începe să credem mai mult în propriile forțe. Dacă ei pot, suntem obligați să putem și noi.