Ieri, familia și prietenii apropiați mi-au făcut bucuria de a-mi fi alături în ziua în care am împlinit 73 de ani. A fost un moment emoționant, simplu, adevărat. În privirile și zâmbetele celor dragi mi-am găsit atât împlinirea anilor care au trecut, cât și motivația pentru cei care urmează.
Le mulțumesc tuturor celor care mi-au transmis gânduri bune. Le mulțumesc și celorlalți. Pentru că fericirea, în forma ei accesibilă aici, pe Pământ, reprezintă, în definitiv, o stare de echilibru. Dacă nu ar fi cei care ne uită, poate că nu i-am aprecia atât de mult pe cei care își amintesc de noi în fiecare zi.
Dacă nu ar fi cei care ne iubesc, s-ar putea întâmpla ca ura, invidia și prostia celorlalți să ne copleșească. Și invers. Fără experiența greutății, a confruntării cu răul în variatele sale forme, am putea irosi importanța și intensitatea binelui care ne înconjoară.
În cei 73 de ani de viață, am avut privilegiul de a experimenta, deopotrivă, împlinirea și nefericirea. Și am învățat că, dacă știi cine ești și ce crezi, îți poți găsi echilibrul indiferent de entuziasmul sau deznădejdea unei clipe.
N.B. Cu câțiva ani în urmă, într-un moment dificil, am înțeles că demnitatea, onoarea și curajul ființei umane nu pot fi afectate de acțiuni exterioare, de situații sau întâmplări mai mult sau mai puțin fericite. Reperele fundamentale ale unei conștiințe nu sunt negociabile. Demnitate, onoare, curaj – știu, pentru unii par doar cuvinte răsuflate. Pentru alții, însă, sunt sensul superior al ființei umane.
La mulți ani!
in tot acesti ani ne-ati bucurat de momente frumoase si de neuitat domnule voiculescu din suflet va doresc multi ani fericiti alaturi de familie si de cei dragi dumneavoastra
la implinirea frumoasei varste va doresc un calduros la multi ani si sanatate multa domnule profesor
la multi ani domnule voiculescu va doresc tot binele din lume,pentru implinirea frumoasei varste si pentru implicarea in marile proiecte pentru tara noastra.
la multi ani fericiti cu sanatate si multe impliniri personale si profesionale dumnezeu sa va ajute domnule voiculescu
saptezeci si trei de ani este o varsta frumoasa si respectabila la multi ani domnule profesor
la multi ani cu multe impliniri domnule voiculescu sa fiti mereu alaturi de popor.
la multi ani domnule voiculescu si multa putere de munca in continuare
la multi ani….multe zile fericite va dorim alaturi de cei dragi va apreciem foarte mult
sincere urari de la multi va transmitem eu si familia si va stimam pentru tot ceea ce faceti
multi ani inainte cu multe impliniri sa aveti
o varsta frumoasa ati indeplinit va urez un calduros la multi ani
la multi ani sanatosi va doresc domnule profesor sa duceti la indeplinire tot ceea ce v-ati pus in gand
la multi ani fericiti va doresc si multa sanatate sa va dea dumnezeu
va doresc tot binele din lume domnule voiculescu sa faceti mereu numai lucruri bune ca si pana acum
la multi ani si multa sanatate sa aveti ca este cea mai buna dintre toate
la implinirea varstei de 73 ani va doresc din tot sufletul un calduros la multi alaturi de cei dragi dumneavoastra si multa sanatate
m-as simti onorat daca as ajunge la venerabila varsta de 73 ani de aceea va spun multi ani fericiti domnule profesor
fie ca acesta speciala zi sa va aduca numai bucurii si impliniri.la multi ani
la multi ani sanatosi si fericiti va suntem recunoscatori pentru tot ceea ce faceti pentru noi
implinirea tuturor dorintelor,la multi ani sanatosi va doresc si multa putere de munca
Pentru ca 25.09 este o zi speciala pentru tine, ma alatur si eu celor care iti doresc din adancul sufletului sa ai parte numai de impliniri, satisfactii, multa sanatate, iar Dumnezeu sa iti calauzeasca fiecare vibratie si sa oranduiasca totul cum este mai bine pentru tine!
Comentariile sunt închise.