Ieri, familia și prietenii apropiați mi-au făcut bucuria de a-mi fi alături în ziua în care am împlinit 73 de ani. A fost un moment emoționant, simplu, adevărat. În privirile și zâmbetele celor dragi mi-am găsit atât împlinirea anilor care au trecut, cât și motivația pentru cei care urmează.

Le mulțumesc tuturor celor care mi-au transmis gânduri bune. Le mulțumesc și celorlalți. Pentru că fericirea, în forma ei accesibilă aici, pe Pământ, reprezintă, în definitiv, o stare de echilibru. Dacă nu ar fi cei care ne uită, poate că nu i-am aprecia atât de mult pe cei care își amintesc de noi în fiecare zi.

Dacă nu ar fi cei care ne iubesc, s-ar putea întâmpla ca ura, invidia și prostia celorlalți să ne copleșească. Și invers. Fără experiența greutății, a confruntării cu răul în variatele sale forme, am putea irosi importanța și intensitatea binelui care ne înconjoară.

În cei 73 de ani de viață, am avut privilegiul de a experimenta, deopotrivă, împlinirea și nefericirea. Și am învățat că, dacă știi cine ești și ce crezi, îți poți găsi echilibrul indiferent de entuziasmul sau deznădejdea unei clipe.

N.B. Cu câțiva ani în urmă, într-un moment dificil, am înțeles că demnitatea, onoarea și curajul ființei umane nu pot fi afectate de acțiuni exterioare, de situații sau întâmplări mai mult sau mai puțin fericite. Reperele fundamentale ale unei conștiințe nu sunt negociabile. Demnitate, onoare, curaj – știu, pentru unii par doar cuvinte răsuflate. Pentru alții, însă, sunt sensul superior al ființei umane.

22 COMENTARII

  1. in tot acesti ani ne-ati bucurat de momente frumoase si de neuitat domnule voiculescu din suflet va doresc multi ani fericiti alaturi de familie si de cei dragi dumneavoastra

  2. la multi ani domnule voiculescu va doresc tot binele din lume,pentru implinirea frumoasei varste si pentru implicarea in marile proiecte pentru tara noastra.

  3. la implinirea varstei de 73 ani va doresc din tot sufletul un calduros la multi alaturi de cei dragi dumneavoastra si multa sanatate

  4. m-as simti onorat daca as ajunge la venerabila varsta de 73 ani de aceea va spun multi ani fericiti domnule profesor

  5. Pentru ca 25.09 este o zi speciala pentru tine, ma alatur si eu celor care iti doresc din adancul sufletului sa ai parte numai de impliniri, satisfactii, multa sanatate, iar Dumnezeu sa iti calauzeasca fiecare vibratie si sa oranduiasca totul cum este mai bine pentru tine!

Comentariile sunt închise.