Anii electorali au costuri economice, sociale și instituționale ridicate. Nu doar în România.
Intrate în spirala conflictului total, motivate de mizele politice imediate, Puterea și Opoziția se întrec în promisiuni și își radicalizează discursurile. Rezultatul: tensiuni sociale, măsuri macroeconomice populiste sau “doar” grăbite și eronate, creșterea deficitelor, încetinirea dezvoltării generale a societății, dezechilibrarea monedei naționale, neglijarea intereselor naționale strategice, fragilizarea statutului internațional al țării.
La o analiză obiectivă, în anul 2019, marcat de alegerile europarlamentare și prezidențiale, am resimțit toate efectele negative enumerate anterior.
Iar în 2020 urmează încă două rânduri de alegeri. Vor fi capabile Puterea și Opoziția actuale – cu coloraturi politice diametral opuse celor de la începutul acestui an – să învețe din erorile lui 2019?
Concret, va fi în stare Guvernul Orban să reziste mizelor electorale mai bine decât Guventul Dăncilă? Dar Opoziția PSD va fi capabilă să asume poziții mai constructive decât au făcut-o PNL și USR? Iar președintele Iohannis, cu mandatul proaspăt reînnoit, va fi mediatorul consacrat de Constituție de care societatea românească are atâta nevoie?
Îmi doresc sincer ca, în ciuda semnelor care se manifestă deja, răspunsul la toate aceste întrebări să fie pozitiv, iar la finalul lui 2020 să consemnăm o premieră absolută: un an electoral din care societatea, economia și instituțiile noastre au ieșit mai întărite.
Cât despre 2019, cu toate convulsiile, excesele și frivolitățile sale, sper să își epuizeze potențialul conflictual odată cu sfârșitul acestei luni.
tendinta megalomanica as numi-o a lui iohannis de a avea propriul guvern cred ca va impinge romania si mai mult in prapastia dezorganizarii si a incertitudinii.
guvernul orban nu este in stare sa conduca nimic el este condus de iohannis ceea ce constitutional nu este legal dar ce sa ne mai miram?iohannis a incalcat de foarte multe ori constitutia de ce nu ar face-o si acum?cine il impiedica?nimeni.
cred ca o sa asistam in continuare la tot felul de declaratii din partea membrilor guvernului care ne vor naucii de-a binelea exemplu fiind domnul catu cu ale sale comparatii care depaseste imaginatia.
noroc de noi ca avem un vicepremier adica pe turcan care s-a trezit sa faca niste declaratii care sunt vecine cu dementa.
nu am incredere in acesti incompetenti in continuare vom avea parte de contre intre ei si nimic concret.numai noi cei de rand vom avea de suferit.
poporul roman nu are incredere in acest guvern,am vorbit cu colegi de ai mei si nu vad un viitor bun al romaniei sub conducerea guvernului pnl-ist.
toti avem speranta de mai bine insa la cum vad eu lucrurile sper sa ma insel si acestia care sunt acum la guvernare sa ma contrazica dar ineficienta lor ma face sa am aceeasi parere.
de cand a fost investit acest guvern orban nu a aratat niciun program de guvernare nicio masura concreta pe care sa o faca ..in afara de jos cu psd si sa starpim psd-ul eu nu am auzit de la ei altceva constructiv.
sper ca diapora este multumita de rezultatul alegerilor,dar nu vad pe nici unul care sa se intoarca in tara sa faca ceva.tot acolo stau, ei se activeaza numai in preajma alegerilor sa faca furtuni in pahare cu apa.
de certurile dintre opozitie si guvern cred ca nu vom fi scutiti dar sper ca acestea sa aiba totusi un numitor comun in binele si bunul trai al poporului roman.
sper ca orban sa fi avut ce invata din greselile facute de boc cel care juca dupa cum ii canta basescu,sa nu faca si el tot asa cu iohannis
la o concluzie favorabila noua cetatenilor de rand niciodata nu se v-a ajunge din confruntarea puterii cu opozitia asta este foarte clar pentru toata lumea.
daca sica mandolina este lasat sa faca ce vrea el de capul lui impreuna cu turcan si cu catu o sa fie rau de noi dar sper ca cei care l-au votat sa isi asume asta.
la ce ministrii si-au ales cei din pnl imi vine sa ma cutremur mai ceva ca in 1977 este de groaza ce specimene au pus acolo si culmea ei sunt cei care ne delimiteaza sau traseaza noua nivelul de trai de acum inainte este grotesc.
timp de 30 ani nu am invatat nimic din revolutia care a trecut peste noi ,ce sperante sa mai avem ca cei care sunt acum sus sa mai invete din greselile altora sau din greselile proprii ceva ca sa stie ce sa indrepte?
orban este pionul in mana lui iohannis el va face orice zice palavanul de la sibiu deci este portavocea lui si este foarte trist asta.
Problema spinoasă a României nu cred că este neapărat prostia, ci frica, în special a celor capabili și cu caracter de a face lucruri importante pentru țară și popor dar nu au o motivație puternică dar mai ales nu au curaj.
ma astept la taieri masive de bugete din partea acestui guvern dar ei o prezinta ca pe o masura fiabila ceea ce demonstreaza gandirea limitata si precara pe care o au cu totii.
din greseli mereu se invata insa din cate vad se merge din greseala in greseala
majoritatea guvernelor care s-au succedat nu au invatat mai nimic din greselile facute inainte de aceea nivelul nostru de trai a cam ramas acelasi.
ar trebui sa luam modelul tarilor nordice de guvernare si de educatie in scoli si in universitati daca vrem sa fim pe aceeasi linie cu tarile dezvoltate.
acum in preajma sarbatorilor de iarna nu cred ca guvernul orban va mai face ceva plauzibil pentru tara.
de indicat ar fi sa se invete ceva din greselile trecutului dar din cate se vede tind sa repete toate greselile fara sa sara nici una dintre ele.
Romanul nou nu invata nimic. Chiar daca ar face efortul sa gindeasca, tot n-ar sti ce-ar avea de invatat, indiferent de simplitatea datelor si faptelor. Nici acum n-a fost in stare sa inteleaga ca rolul strainilor nu este sa le poarte lor de grija si n-au retinut ca minoritarii nu dau doi bani pe el, ca dovada comportamentul mizerabil al sasului, care face si gindeste ce-au facut ai lui de cind au fost adusi pe paminturile romenesti. Accepta ca tara sa fie condusa de gasti transilvanene, care nu fac altceva decit sa distruga statul roman si sa deturneze fondurile spre regiunile lor, in detrimentul celorlalte. Este inadmisibil ca toti sa taca din gura si sa accepte mizeriile acestora! Nu poate fi acceptat faptul ca Bucurestiul contribuie la pib cu 25% si primeste mai putin de 1% inapoi!!! Unde se duc banii? Nu cumva la nesimtitii de transilvaneni, care ne spun noua ce corecti, multidestepti si ce mareata civilizatie stiu ei de la nemti? Cu siguranta! Taceti mai departe ca sa vedeti ce urmeaza si daca o sa va convina!
Comentariile sunt închise.