Dincolo de analizele individuale și de naturalele diferențe de percepții, este evident că Pandemia de Covid19 și consecințele sale de ordin administrativ, sanitar și economic reprezintă cea mai acută amenințare la adresa echilibrului și prosperității întregii umanități.

În aceste condiții, în ciuda mizelor electorale imediate și a rivalităților din societatea românească – în care “moartea caprei vecinului” rămâne pentru unii, sinucigaș și obtuz, mai importantă decât propria supraviețuire – consider că se impune un pact național în privința crizei sanitare care să cuprindă, minim, trei prevederi esențiale:

  1. Transparență totală a activităților de combatere a Pandemiei, desfășurate de liderii politici și administrativi.
  2. Abordări referitoare la Covid19 concentrate pe prevenție și responsabilitate – din partea Opoziției politice, a societății civile și a comunicatorilor publici.
  3. Combaterea fermă a oricăror abuzuri sau dezinformări deliberate.

Acest Pact – asumat deopotrivă de liderii politici, ai societății civile si de instituțiile media – ar constitui un fundament comun pe care se poate construi coeziunea și responsabilitatea socială, afectate grav de cei 10 ani de conflict intern din timpul mandatelor Băsescu.

În confruntarea cu o amenințare globală, ale cărei efecte pe termen mediu și lung sunt încă imprevizibile, apreciez că este esențial să nu ne irosim resursele în confruntări meschine care vulnerabilizează întreaga societate românească.

La termen sau amânate, alegerile locale și parlamentare nu sunt o nouă ocazie la “reîmpărțiri de funcții”, ci o șansă de a consolida progresul României. Pentru a fructifica această oportunitate, este necesar, înainte de toate, să ne asigurăm că națiunea noastră trece cu bine peste Pandemia de Covid19.

30 COMENTARII

  1. daca puterea si opozitia ar ajunge la un numitor comun alta ar fi fata romaniei acum chiar si pe pandemie.

  2. pacturi nationale au mai existat in trecut insa acesta ar fi cel mai important pentru ca avem la usa un virus care nu inceteaza sa faca victime la nivel national.

  3. nu stiu cum se face ca romania iar este codasa europei cu cei mai multi infectati de virus….este ceva ciudat cum tari care erau mult mai rau decat noi acum au dat drumul la economie iar noi parca mergem din rau in mai rau.

  4. degringolada de pe scena politica romaneasca provoaca dezordine si incertitudine de aceea nu se pot luat lucrurile in ordine si este un mare haos peste tot.

  5. orban se contrazice in declaratii tataru bate campii pe unde apuca iar iohannis ne spune sa ne spalam pe maini….ce sanse avem noi sa scapam cu bine din aceasta pandemie?niciuna.

  6. orban cred ca va face pact numai pentru alegeri ca pe el doar asta il intereseaza cum sa mai ocupe o perioada de timp fotoliul de premier nu il intereseaza soarta romanilor.

  7. consider ca este chiar necesar un pact o intelegere intre putere si opozitie sa trecem cu bine peste aceasta pandemie dar din cate vad nu cred ca va exista vreodata asa ceva.

  8. sunt de acord sa fie un pact un interes comun pentru binele romaniei dar cu cine?cu orban?nici nu am ochi sa il vad pe lingusitorul asta.

  9. romania are nevoie de un pact national ca de aer acum cand trece prin momente foarte dificile.

  10. oare celelalte tari cum o fi trecut cu bine peste astfel de crize sanitare si romania inca se zbate in nepuntiinta?inseamna ca cei care ne conduc nu sunt foarte buni oameni de stat si trebuie sa plece.

  11. criza sanitara au intampinat la inceput toate tarile dar dupa aceea s-au redresat din mers numai noi ne miscam cu viteza melcului.

  12. noi nu avem lideri politici care sa lupte pentru romania noi avem niste marionete care joaca dupa cum le canta cei din afara adevaratii conducatori ai uniunii europene.

  13. reprezentantii ministerului sanatatii s-au ascuns acum cu pandemia asta nu ieseau cu vreun comunicat de presa sau ceva sa le fie rusine.

  14. cu orban si iohannis nu se poate face niciun pact pentru ca isi vad propriul interes fara sa ii intereseze de propriul popor.

  15. interesul antional trebuie sa primeze in fata la orice dar la noi ca la nimeni.sper sa trecem cu bine peste aceasta perioada grea.

  16. ciolacu si orban sa renunte la intepaturile electorale si sa creeze un pact pentru cetatenii de rand.

  17. lupta electorala este una acerba iar in situatia asta cred ca nu se va face niciun pact intre partide pentru ca nu ii duce capul sa faca ceva bun pentru romani.

  18. mai toti demnitarii romani spun ca purtarea mastii este obligatorie in spatiile inchise insa tocmai ei sunt cei care incalca acesta reglementare.

  19. problema cea mai mare este ca nimanui nu ii pasa de cei care sunt bolnavi sunt lasati de izbeliste.

  20. cred cu tarie ca noi oamenii de rand putem sa schimbam ceva in tara asta numai la vot atunci decidem pe cine lasam sa ne conduca.

  21. necesitatea unui asemenea pact trebuie sa fie constientizata si de cei care conduc aceasta tara.

  22. fiecare roman doreste sa traiasca decent in tara lui dar nu se poate pentru ca guvernantii nostrii sunt ocupati cu totul altceva decat cu bunastarea populatiei.

  23. numarul mare de infectari ar trebui sa le dea de gandit sa faca ceva mult mai amplu ca si pana acum

  24. criza sanitara din cate am observat este una foarte mare dar si interesele din jurul ei sunt pe masura.

  25. este nevoie de un pact national mai ales ca romania este acum codasa europei in ceea ce priveste numarul de infectati cu covid19.

Comentariile sunt închise.