Reînchiderea bruscă a activităților din domeniul HoReCa reprezintă o lovitură extrem de dură aplicată unui domeniu aflat deja într-o situație limită. Restaurantele, cafenelele și hotelurile au fost, oricum, acut prejudiciate de blocajul instituit în martie 2020, fiind printre primele închise și printre ultimele care au primit permisiunea de a-și relua activitatea.

În aceste condiții, recenta decizie de a li se interzice abrupt funcționarea pe termen nelimitat creează riscul unui faliment general în acest domeniu. Pentru a preveni consecințe dramatice imediate care vor afecta aproximativ un milion de români (dependenți financiar, direct sau indirect, de industria HoReCa) sunt necesare măsuri imediate și adecvate de sprijin. Din pacate, deciziile anunțate ieri de Ministerul Finanțelor nu îndeplinesc aceste criterii.

Pentru un domeniu confruntat cu un colaps absolut, scutirea de la plata impozitului specific până la 31 decembrie 2020 are un efect similar cu cel al unei aspirine oferite unei persoane care se sufocă! Efect zero, timp pierdut!

Nu trebuie să fii specialist pentru a înțelege evidența și a asculta solicitările concrete ale celor din domeniul HoReCa! Principalele lor probleme imediate sunt chiriile și ratele la bancă!

Acestea sunt cele două direcții în care Guvernul îi poate ajuta real și imediat. Nu mâine, nu peste o lună, când jumătate dintre ei au intrat deja în faliment.

O soluție financiară din partea Executivului pentru a susține chiriile și ratele la bancă ale celor din domeniul HoReCa, al căror drept de funcționare a fost suspendat de către autorități, este necesară azi!

O ultimă precizare pentru cei care confundă liberalismul cu indiferența în fața unui dezastru care, aparent, nu îi afectează direct: salvarea unui sector economic privat performant – inclusiv cu resurse publice, într-un context excepțional – este o măsură liberală! Ce nu investim acum pentru chirii și creditele bancare se va plăti însutit pentru șomaj și protecție socială!

30 COMENTARII

  1. se urmareste distrugerea economiei romanesti, aia care a mai ramas se vrea pusa la pamant si ea…..nu stiu cine da directivele astea din afara.

  2. oricum mi se pare strigator la cer sa le mai inchizi inca o data eu cred ca aici se face treaba cu buna stiinta si sunt anumite tinte vizate.

  3. daca vor continua asa si pe viitor inseamna ca romania va da faliment cu totul ca si tara,nu vom mai avea nimic aici.

  4. sica mandolina si iohannis sa isi dea demisia ca numai masuri de destabilizare a economiei nationale au luat.

  5. cred ca va fi o mica revolutie vor iesii oamenii in strada ca nu vor mai avea joburi si bani pentru ratele la banci.

  6. consider ca s-a cea mai mare greseala cu inchiderea restaurantelor pentru ca intrasem putin in normal cu totii si acum…..

  7. orban este calaul romaniei nu ii pasa de oamenii de rand si vrea sa arunce tara in prapastia pierzaniei.

  8. daca se vor concentra pe restrictii asta inseamna ca sunt o clasa politica slaba care nu stie sa faca fata unei asemenea incercari.

  9. numai probleme ne-a facut regimul acesta al lui iohannis sau mai bine zis ,, guvernul meu,, asa cum trambita prin presa palavanul de la cotroceni.

  10. majoritatea industriilor au fost afectate,si vor fi in continuare insa guvernul nu baga niciun ban in relansarea economica.

  11. eu am incredere ca in romania va si mai bine important este sa fie solidaritate si sa primeze fiinta umana in toate nu cifrele financiare.

  12. in perioada asta cred ca si bancile ar cam trebui sa fie mai intelegatoare cu cei care au linii de credit si le este greu sa plateasca.

  13. proprietarii de chirii sa fie solidari cu cei care au inchiriatr spatii de la ei sa ii inteleaga ca in aceasta perioada lucrurile nu merg asa cum trebuie.

  14. este o situatie fara precedent,si trrebuie tratata ca atare.ins amasurile luate mi se par prea pripite si unele dintre ele lipsite de logica.

  15. responsabilitatea este si a noastra pentru ca degeaba guvernu da directive daca nu sunt respectate de cetateni.actualele masuri mi se par grabite.

  16. industria horeca se mai tine doar intr-un fir de par inainte sa se prabuseasca iar statul daca cu face infuzie de capital in aceasta industrie va disparea cu totul.

  17. este strigator la cer ceea ce se incearca aici la noi cred ca este vorba despre vreun experiment sa ne vada comportamentul nostru in situatii din astea.

Comentariile sunt închise.