Vă prezint o sinteză a poziției Partidului Umanist Social Liberal pe scena politică.
Este singurul partid din România care are o conducere colegială.
Nu este partidul lui Iliescu, al lui Vadim, al lui Năstase, al lui Băsescu. Este Partidul Umanist Social Liberal.
Cine este acest partid și ce vrea poate citi oricine pe site-ul pusl.ro.
Trăim vremuri grele, așa cum nu au mai fost în țara noastră în ultimii 30 de ani.
În ultimele trei decenii țara a fost condusă pe rând de social-democrați, de liberali, de țărăniști și astăzi ne aflăm în pragul unei crize economice, sociale și evident politice.
Nu avem o agricultură performantă, cu toate că avem unul din cele mai fertile terenuri agricole din Europa.
Aici cred că este și „meritul” lui Cioloș, care a fost comisar european român nominalizat de Franța.
Un trădător de neam și țară.
Nu avem autostrăzi și cheltuim mai mult pe reparația celor existente decât pe construcția unora noi.
Sectorul bancar este controlat din străinătate, la fel asigurările de sănătate și de viață.
Este un coșmar să beneficiezi de sistemul de sănătate de stat.
Un bun prieten și-a rupt piciorul, are plătită la zi asigurarea socială și a fost să-și facă un RMN.
Operatorul de la spitalul privat i-a oferit două alternative: să-i facă în 48 de ore contra-cost, plătit pe loc, sau să vină în octombrie, caz în care plătește casa de asigurări.
A fost la un spital de stat să se interneze și i-au spus că nu sunt locuri.
Ce a făcut? A mers acasă, a discutat cu familia și au decis să își anuleze vacanța.
Trebuia să facă RMN pentru că îl durea foarte tare piciorul și putea să rămână olog pe viață.
Educația nu mai este de mult o preocupare a celor care ne conduc.
Exportam grânele în plină criză alimentară.
Riscăm să dispărem ca neam.
Anul trecut s-au născut cu 20% mai puțin copii decât în 2020.
Tinerii îi urăsc pe bătrâni, bătrânii îi disprețuiesc pe tineri, ne-am însingurat, nu mai credem în nimic, nici măcar în bunul Dumnezeu.
Asta este, din păcate, STAREA NAȚIUNII.
Avem un președinte care afirma că își dorește guvernul lui, pe care l-a avut.
A înțeles că a greșit și a făcut un compromis politic corect pentru țară.
Avem un partid social-democrat care încearcă să impună politici sociale și un partid liberal care și-a schimbat președintele de peste 10 ori în ultimi ani.
Marea coaliție de dreapta, USR-ul care salva România, a eșuat lamentabil, s-a divizat, a demonstrat că promite și nu face nimic.
Tinerii care au crezut în ei sunt debusolați.
Mai avem forțe străine care organizează clandestin grupări cu ambiții politice pentru 2024.
Aici mă refer exact la eforturile unor țări partenere din UE care pariază pe Kovesi, Coldea și Cioloș.
Mai avem câteva partide oportuniste, fără doctrina, cum ar fi PMP, ALDE, PER care nu contează.
Există și un partid naționalist, AUR, care trăiește într-o lume paralelă și care încercând să facă bine, face mai mult rău României.
Era să uit că mai avem un partid care de fapt nu este partid, respectiv UDMR, care de multe ori acționează ca o forță politică majoritară într-un stat unitar.
Asta este situația politică în România în anul 2022.
În acest context trebuie să avem puterea să-i convingem pe români că totuși România poate fi în lume o țară puternică, pentru că bogată și frumoasă este.
Este un fel de misiune imposibilă.
De aici plecăm astăzi când marcăm demararea precampaniilor electorale 2024 ale Partidului Umanist Social Liberal.
Vrem pentru cetățenii României un trai mai bun, o împăcare socială, mai multă speranță pentru viitorul copiilor și nepoților noștri.
AȘA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU!
va doresc din tot sufletul mult succes in tot ceea ce vreti sa faceti.
ma alatur acestei initiative.
intotdeauna am fost un sustinator al umanismului si a ideii ,,omul potrivit la locul potrivit,,.
romania are nevoie de o forta umanista care sa produca mari schimbari in politica autohtona.
va sustin in tot ceea ce faceti si ma alatur dumneavoastra.
dumnezeu sa ne ajute si sa scpam de actuala guvernare.
cu totii ne dorim sa putem sa ducem un trai decent in tara noastra.
numai partidul umanist ne mai poate scoate din conul de umbra in care ne aflam de ceva timp.
romania are nevoie de oameni ca dumneavoastra va respect mult si ma alatur.
este timpul schimbarii pe scena politica damboviteana.
sperantele romanilor sunt puse in partidul umanist.
cu incredere si solidaritate putem face lucruri frumoase pentru romania.
toti cei care s-au perindat pe la putere si-au urmarit doar interesul lor personal in detrimentul celui national.
imbratisez cu mare drag principiile doctrinei umaniste.
cei care au distrus tara asta sa raspunda in fata justitiei.
romanii va indragesc si va sustin domnule profesor,cu dumnezeu inainte.
sustem satui de plavanul de la cotroceni vrem cu totii o schimbare in bine in tara asta.respect maxim.
populatia romaniei este debusolata are nevoie de cineva care sa le dea incredere ca lucrurile se pot face si altfel si in folosul poporului roman.
ma inclin si ma alatur dumneavoastra pentru a schimba fata romaniei in bine si pentru a creea un viitor frumos copiilor nostrii.
avem nevoie de umanism in romania pentru ca trecem prin momente foarte grele ca si tara.
E o misiune grea, dar în niciun caz imposibilă. Eu am încredere în PUSL și asta se va vedea și la vot.
Să vă dea Dumnezeu sănătate și puterea de a schimba lucrurile în bine.
Descrierea lui Cioloș e la fix, scurtă și la obiect.
Prăbușirea USR e un lucru bun, bazinul lor electoral se va redistribui. Prăbușirea AUR e un lucru și mai bun.
E adevărat, situația agriculturii este strigătoare la cer! Sunt țări care ar da orice să aibă 10 la sută din potențialul nostru, iar noi ne batem joc de acest dar de la Dumnezeu. La fel și cu bogățiile minerale, la fel și cu turismul.
Absolut, e timpul ca umaniștii să se impună pe scena politică și să demonstreze că sunt o forță.
Știu că dumneavoastră ați avut o poziție foarte clară în privința exporturilor de cereale în plină criză alimentară. Am apreciat-o, dar nu am avut așteptări prea mari că veți fi ascultat. Din păcate, am avut dreptate, exporturile continuă.
Cazul trist al prietenului dumneavoastră este o imagine perfectă pentru haosul în care ne aflăm.
Ați descris perfect atmosfera socială când ați spus că tinerii îi urăsc pe bătrâni, bătrânii îi disprețuiesc pe tineri, ne-am însingurat, nu mai credem în nimic. Așa e, dacă o țară ar putea fi depresivă, exact așa ar fi.
Sunt alături de PUSL și voi fi alături și la vot.
De acord, singurul lucru bun pe care l-a făcut președintele a fost să forțeze ieșirea de la guvernare a USR. Poate și debarcarea lui Cîțu (pe care tot el l-a sprijinit).
Nu e o misiune imposibilă, multe se pot schimba până în 2024. Aveți încredere.
AUR e mai degrabă un partid extremist decât un partid naționalist. Sper să se aleagă praful și pulberea de ei, este ultimul lucru de care avem nevoie.
Faceți o treabă minunată cu textele acestea, pe mine m-ați convins.
Da, starea națiunii este destul de albastră, dă în negru pe alocuri. Avem nevoie de o schimbare majoră atât în modul de gândire cât și în modul de operare. Mult succes vă doresc, poate umaniștii vor reuși să aprindă scânteia schimbării.
toate partidele care au fost la putere nu au facut mare lucru pentru tara romaneasca.
scanteia schimbarii este in mana umanistilor,ii sustin si le urez mult succes.
cred intr-o dezvoltare pe verticala a acestei tari dar asta poate fi facuta numai de partidul umanist.
romania trebuie sa faca o schimbare la nivel doctrinar.
romanii sunt satui de cei care le-au promis marea cu sarea, vor de la alesii neamului si fapte nu numai vorbe.
sa ne ajute dumnezeu sa putem razbii prin aceasta jungla politica romaneasca.
am mare incredere in partidul umanist pentru ca numai ei mai pot schimba ceva in romania.
romania este o tara frumoasa si bogata si merita sa stea la masa cu celelalte puteri ale europei.
timp de 10 ani romania a cunoscut dictatura lui basescu atunci noi ca si tara am fost aruncati cu 50 de ani in urma.
este timpul ca romania sa intre in randul tarilor dezvoltate dar asta se poate face numai cu implicarea partidului umanist.
au aparut tot felul de partide cum este AUR care doar mimeaza ca face ceva pentru tara asta.
ma bucur ca exista un partid,cum este cel umanist,care incearca sa repuna romania pe fagasul normal al dezvoltarii.
sustin partidul umanist si ma alatur initiativei lor.
am toata increderea ca umanistii vor schimba romania in bine pentru ca principiile umanismului sunt unele foarte puternice si pune omul pe primul plan mereu.
cineva trebuie sa ia initiativa in ceea ce priveste soarta acestei tari frumoase iar cei care doresc o dezvoltare a ei sunt umanistii pe care-i sustin si le doresc multe realizari.
Cel mai grav lucru dintre toate mi se pare faptul că rezultatul alegerilor din 2024 este pregătit în afară. Acesta mi se pare un atac foarte grav la democrație.
Pentru prima oară am un motiv serios să votez „pentru” ceva bun, nu doar pentru „cel mai mic rău”. Mult succes, meritați și voi și merităm și noi ceva mai bun în parlament.
deciziile luate pe plan intern de asa zisii politicieni romani sunt date de afara de cei care vor sa controleze romania.
romania trebuie sa faca demersuri solide pentru implementarea de politici publice eficiente pentru populatie.
romania anului 2022 nu arata deloc bine cu o asa guvernare.
ne trebuie oameni politici carora sa le pese cu adevarat de tara asta.
as vrea ca tara mea sa fie guvernata de umanisti pentru ca numai de la ei se mai asteapta o redresare a romaniei.
romanii sunt increzatori in doctrina umanista.
am toata convingerea ca daca romania va adopta doctrina umanista ca si doctrina de stat alta va fi soarta noastra a romanilor.
cu totii vrem o romanie solida si puternica insa demersurile pentru asta trebuiesc pornite din interior.
sunt multe partide care fac doar figuratie pe scena politica romaneasca.
romania are nevoie de un partid care sa puna pe primul loc omul si sa reprezinte si sa sustina interesul national.
este mare nevoie de o schimbare in romania pe mai toate planurile.
sustin demersurile dumneavoastra si va doresc mult succes in tot ceea ce va propuneti.
dumnezeu sa ne ajute sa facem lucruri frumoase pentru romania.
in romania s-au facut mari erori de conducere insa a sosit timpul ca aceasta tara sa fie guvernata asa cum se cuvine de o doctrina umanista.
romanii isi doresc o tara in care sa poata sa traiasca decent ei si familiile lor.
umanismul ca si curent doctrinar poate reprezenta pentru romania iesirea din criza in care ne aflam de ceva vreme.
ma alatur initiativei dumneavoastra si va respect foarte mult.
un demers magnific si sunt convins ca va produce efectele cele asteptate.
Sper ca la urmatoarele alegeri, umanistii sa obțină un scor foarte bun pentru ca il merita!
O sinteza care punctează foarte bine in ce situatie se afla Romania de astazi. Felicitari, domnule Voiculescu pentru tot ce faceti pentru tara si pentru oameni.
mi as dorii foarte mult ca umanistii sa intre in guvern
romania are nevoie de o conducere umanista.
numai cu o contributie umanista romania va cunoaste dezvoltarea la care spera.
toti romanii spera la un trai mai bun sub o conducere umanista in romania.
poate intr-un viitor apropiat romania va avea ca si doctrina statala pe cea umanista.
romania va avea un viitor foarte frumos daca in conducerea ei se vor afla umanistii.
perioada de tranzitie pentru romania a cam trecut de ceva timp si cred ca este cazul sa se faca lucruri palpabile si reale pentru acesta tara.
politica romaneasca a cam ramas in urma de aceea este mare nevoie de o schimbare.
sunt de parere ca singurii care pot pune in aplicare principiile doctrinei umaniste sunt cei din partidul umanist.respect maxim pentru ei.
singurul partid care poate aduce un echilibru in romania este partidul umanist pe care-l sustin.
am cea mai mare incredere in politicienii umanisti pentru ca sunt singurii care fac ceva pentru poporul roman.
mult succes va doresc si dumnezeu sa ne ajute in tot ceea ce ne propunem.
romania trebuie sa adopte doctrina umanista pentru ca numai asa putem iesii din conul de umbra in care ne aflam.
o mai buna perspectiva de dezvoltare ne-o da umanismul.
cu ale sale principii puternice umanismul poate reprezenta singura noastra parghie de iesire din criza in care ne aflam acum.
schimbarea romaniei la nivel doctrinar trebuie sa inceapa acum daca vrem sa avem un viitor sigur pentru copii nostrii.
Am mare incredere in umanisti! Mult succes!
numai o doctrina umanista mai poate salva romania.
Chiar îmi doresc ca la următoarele alegeri, PUSL să obțină un scor foarte bun pentru că merită! Succes!
Liderii AUR încearcă să își facă bine doar lor, nu le pasă nici cât negru sub unghie de interesele României. Din fericire, lumea a înțeles cu cine are de-a face și a spus pas.
Vreau să vă spun că apreciez efortul dumneavoastră susținut de a-i convinge pe cât mai mulți de faptul că umanismul este o opțiune de dorit pentru România. Sunt convins că nu sunt singurul.
PNL, USR și UDMR au dezamăgit, acesta este adevărul. Drept dovadă, sondajele de opinie, care nu mint. După vremurile grele băsiste, care ne-au dus la disperare, iată ca în sfârșit vin din urmă partide în care merită să ne punem speranța. Constat cu multă plăcere că umaniștii cresc încet încet și în sondaje! Doamne ajută! Bravo lor!
Comentariile sunt închise.