Creșterea prețurilor va fi temperată de comercianți.
Spun asta pentru că vom asista la o scădere importantă a consumului, lucru ce va afecta cifra de afaceri a retailerilor.
Decizia va fi: reducem marja de profit sau reducem volumul?
Va fi un an în care concurența va fi acerbă.
Trăiască marketingul și publicitatea.

80 COMENTARII

  1. Nici o diminuare prea accentuată a consumului nu e bună, poate duce la o încetinire a creșterii economice. Totuși, pe termen scurt, diminuarea consumului poate echilibra puțin creșterea inflației.

  2. Nu mă pricep eu la economie, dar mă pricep suficient de bine la văzut prețurile de la rafturi și am observat că în unele cazuri scumpirile sunt 100% artificiale și se explică doar prin lăcomia comercianților. De exemplu, ar putea să îmi explice cineva ce justifică scumpirea cu mai mult 200% a prețului la săpun?

  3. Foarte bine, să scadă consumul, prea s-au hapsânit comercianții și au ridicat prețurile aberant de mult, de multe ori fără nicio justificare economică.

  4. Dacă producătorii, retailerii, etc. vor tempera creșterea prețurilor la produse și servicii așa cum spuneți (și sper să aveți dreptate), asta nu arată decât faptul că au fost mărite artificial în primul rând.

  5. Deci să înțeleg că vor crește prețurile pentru marketing și publicitate… E aici o pâine de mâncat pentru cei din domeniu.

  6. Orice manual de economie ne poate arăta că prețul normal al unui produs este alcătuit din costul acelui produs (materii prime, forță de muncă, calitatea produsului etc.) plus un profit considerat rezonabil. Și accentul cade pe rezonabil într-o economie sănătoasă. Ceea ce nu e cazul la noi, unde profitul este adeseori nesimțit de mare, nejustificabil și inacceptabil.

  7. Trebuie să remarcăm faptul că profiturile companiilor din sectorul energetic au crescut exorbitant într-o perioadă în care cererea de energie a fost mai mică ca de obicei, ceea ce e sfidează logica (pentru că la o ofertă mare și o cerere mică prețurile ar trebui să scadă, nu să crească). Având în vedere că prețurile au crescut mai ales din cauza costurilor energiei, nu s-ar putea spune că asistăm la o creștere artificială a prețurilor? Speculă, mai pe românește.

  8. Soluția o să fie scăderea chiar mai accentuată a calității produselor și păstrarea prețurilor actuale. Oricum, se știe că în România produsele vândute sub aceleași denumiri si etichete au de cele mai multe ori calitate inferioara fata de restul UE.

  9. Păi ar face foarte bine comercianții să tempereze creșterea prețurilor, așa cum spuneți. La urma urmei, ei sunt cei care le-au crescut aberant, fără legătură cu realitatea economică.

  10. Am citit o știre zilele trecute referitoare la prețul laptelui. La sursă e undeva între 2,50 – 3 lei litrul. În magazine nu îl găsești sub 7 lei, de multe ori e 9, 10 lei. Dacă asta nu e creștere artificială, speculă, abuz de piață oricum vreți să-i ziceți, eu nu mai înțeleg nimic.

  11. concurenta va atinge cote foarte inalte,iar strategiile de marketing ale companiilor se vor schimba in viitorul apropiat.

  12. nu credeam ca in romania traiul decent va devenii in mare lux pentru o foarte mare parte din populatia acestei tari.

  13. am ajuns o tara ca o colonie in care marile puteri mondiale fac ce vor si se joaca cu viitorul nostru si al copiilor nostrii.

  14. nu vad o redresare imediata a sectorului economic romanesc dar nici o interventie in forta a statului in ceea ce priveste combaterea inflatiei.

  15. romania trece printr-o criza financiara foarte mare in aceste momente cu o inflatie galopanta care nu poate fii tinuta sub control.

  16. nu stiu ce fel de strategii vor folosii companiile de a face pe oameni sa cumpere in situatia in care multi dintre ei nu au ce pune pe masa la copii.

  17. traim o perioada foarte dura din punct de vedere economic in care trebuie sa ne dramuim fiecare banut pe care-l avem.

  18. profiturile vor fii unele minore pentru ca nici potentialii cumparatori nu mai au puterea financiara pe care-o aveau acum ceva ani in spate.

  19. daca ministerul economiei nu va intervenii cu solutii clare ne va fii foarte greu sa trecem aceste obstacole economice.

  20. ma rog la dumnezeu ca sa le dea minte guvernantilor si sa demareze planuri economice pentru romania si pentru romani.

  21. atunci cand nu ai profesionisti in functii cheie ale statului cam astea sunt rezultatele si sunt unele dezastruoase pentru cetatenii de rand.

  22. va fi un mare deranj atat pentru companii ca sa reziste pe piata cat si pentru cetateni sa-si duca traiul zilnic.

Comentariile sunt închise.