Având în vedere titlul ultimei mele declarații din Senat – lucrurile par clare: am dat-o la pace cu Palatul Cotroceni! Gata cu apelurile de a ieși de la guvernare, gata cu scepticismul neconstructiv, gata cu critica la tonomate.
Sau nu?
Traian Băsescu – o necesitate istorică
Mandatul preşedintelui Băsescu se apropie de final. Dacă va fi sau nu continuat de un al doilea mandat, vom decide cu toţi peste 2 luni. Analizând obiectiv prestaţia lui Traian Băsescu pot afirma, în deplină cunoştinţă de cauză, că domnia sa a devenit un reper politic semnificativ, o veritabilă necesitate istorică. Voi explica de ce.
Până la alegerea sa în fruntea statului, funcţionarea democraţiei româneşti a fost strict formală, iar separarea puterilor în stat pur simbolică. În timpul guvernărilor PSD, partidul care câştigase alegerile, deţinea întreaga putere, Legislativul, Executivul şi Puterea Judecătorească având toate aceeaşi culoare şi aceleaşi obiective. Bune sau rele, istoria va decide. Sigur, au mai existat fricţiuni între domnii Iliescu şi Năstase, dar acestea au fost, mai curând, certuri de familie decât o confruntare între instituţii ale statului. Iar în guvernarea CDR, 1996-2000, ne-am confruntat cu un veritabil conflict tribal între capii care se coalizaseră pentru a forma Guvernul şi nu cu o tensiune instituţională între cele 3 puteri în stat.
După 5 ani sub mandatul de preşedinte al lui Traian Băsescu situaţia este radical schimbată. Guvernul este condus autoritar de Preşedinte. Parlamentul se confruntă sistematic cu Executivul. După model american, miniştrii sunt anchetaţi de comisii parlamentare, iar ordonanţele şi proiectele de lege înaintate de Guvern trec selectiv, în funcţie de dorinţele şi agenda forului legislativ. La rândul lor, magistraţii se află în conflict deschis cu Guvernul şi Parlamentul, solicitând tocmai respectarea de facto a statutului lor de putere în stat. Iar Curtea Constituţională este frecvent solicitată să tranşeze disputele între puterile statului. În aceste condiţii se impun două concluzii:
1. Sub presiunea constantă a preşedintelui său, România traversează o criză instituţională fără precedent.
2. Această criză poate constitui momentul emancipării instituţiilor fundamentale ale statului, majoratul întârziat al democraţiei româneşti.
Tentaţia naturală a lui Traian Băsescu spre gesturi autoritare a determinat o contra-reacţie pe măsură, parlamentarii şi magistraţii, care până de curând păreau preocupaţi doar de mize private, au fost practic obligaţi să lupte pentru interese generale în care nu mai credea nimeni: democraţie şi separarea puterilor în stat. Totodată, imposibilitatea acută a domnului Băsescu de a respecta onest un parteneriat politic, fie cu stânga, fie cu dreapta, a făcut posibil „imposibilul”: de aproape 3 ani PSD şi PNL colaborează eficient, cu sau fără o înţelegere explicită.
Toate acestea demonstrează că, în ciuda rezervelor pe care le aveam cu toţii, democraţia românească este un organism sănătos, capabil să lupte împotriva oricărui virus. Şi, pentru că în lupta cu virusul organismul se întăreşte, la 5 ani de la alegerea lui Traian Băsescu, România ar trebui să aibă astăzi anticorpi puternici, care să poată respinge orice infecţie autoritaristă. În 2004 eram vulnerabili, în 2009 ar trebui să fi devenit imuni. Au fost 5 ani de febră, dar, se pare, aveam nevoie de pericolul unei noi dictaturi pentru a învăţa să îi rezistăm. Mulţumim Traian Băsescu.
Declaraţie politică depusă de Dan Voiculescu la Senat în data de 22.09.2009.
http://corbalb.blogspot.com/2009/09/romania-este-altfel.html
virusul netratat total la timp poate obtine, prin diverse mutatii, diferite forme noi cu care iarasi organismul trebuie sa o ia de la capat….in lupta sa cu intrusul, fiind nevoie de inventia unui nou tip de antibiotic…
ceea ce spuneti referitor la anticorpi ca intaresc este adevarat… dar daca in paralel mai esti si extenuat de criza economica e posibil sa clachezi., sau sa iesi foarte slabit din aceste doua lupte….
Nu vreau sa va supar…dar de cateva ori (o data chiar intr-un talk-show la antena3) am vazut ca si Dv. cand va enervati, chiar si in public, aveti o alura dictatoriala. Poate m-au inselat simturile….
Orice hegemonie prelungită devine activism, se goleşte de substanţă, se instituţionalizează, devine susceptibilă de abuz . Am votat, acum 5 ani, alternativa: l-am votat pe Băsescu. Astăzi, vreau altceva şi – mai cu seamă, vreau -acestor valeţi comuni ai istoriei (politicienii) – să le dau, să le dăm – sentimentul că nu sunt – în funcţiile lor politice, mandatarii unei eterne sinecuri. Mulţumim Traian Băsescu!
…şi pt că m-am enervat: în curând se împlinesc 20 de ani de când meclele voastre de vampiri nesăţioşi (mereu aceleaşi, again and again and again) îmi defilează pe sub ochi, agresându-mi pupilele şi umoarea apoasă M-AM SĂTURAT BĂ, DE VOI, de cefele voastre porcine, de PDL-işti bălţaţi, de PSD-işti reciclaţi şi filocomunişti, de PC-işti criptosecurişti, de PNL-işti emasculaţi şi putred de bogaţi, de PNL-PC-PNTCD-PNG şi ce bula mea mai sunteţi, că, dacă vă trezesc noaptea din somn şi vă întreb în ce partid sunteţi, habar n-aveţi, otrepe de autostradă ce sunteţi, târfe ordinare…atâta vreau: dacă s-ar putea, să nu vă mai văd meclele ruginite, barem un mandat…
:)
Domnule profesor ,o analiza lucida asupra acestei necesitati istorice postdecembriste numita Traian Basescu ,care a facut ca sa devenim imuni impotriva acestui virus si sa scapam de el peste 2 luni sau la inceputul anului 2010,de altfel Traian Basescu stie ca va pierde alegerile dar incearca si el degetul cu marea,cu stima Octav.
din ceea ce expuneti eu inteleg ca timp de 20 de ani puterile in stat nu au fost separate, facand parte dintr-un model de impacare una cu alta pentru impartirea ciolanului si ca, doar acum cand ciolanul nu mai ajunge (datorita si situatiei economice) puterile respective au inceput sa maraie una contra celeilalte. acesta fiind un adevar eu ma intreb:- poporul asta e tampit!!!?? de ce acceptam, oameni buni asa ceva?!! aveti dreptate, domnule Voiculescu, dar nu e nici pe departe o reusita ceea ce se intampla. este realitatea cruda care iese la iveala atunci cand cei care stapanesc puterea nu se mai inteleg intre ei…e ca salbaticie…animalele dominante se sfasie intre ele atunci cand acestea isi incalca teritoriile.
adevarul este ca numai in momente de criza se pot face schimbari majore. romania a avut ‘ghinionul’ sa nu intre niciodata dupa ’89 intr-o criza adevarata care sa afecteze viata tuturor romanilor. poate aceasta este solutia pentru o schimbare radicala: blocarea totala a sistemului sub basescu!
Curve si droguri usoare?:))Lol! Daca propune asa ceva(nu doar arunca pastila), eu jur ca-l votez! Daca el spune ca va incerca sa realizeze asta, ii acord increderea mea si il votez. Jur, aici,acum, in data de 23/09/2009 ca daca Traian Basescu propune legalizarea prostitutiei si a consumului de droguri usoare, il voi vota in luna decembrie. Are dreptate, nu avem nevoie de drumuri, ca si-asa se distrug la prima ploaie. E genial. Vorbesc serios. Am inceput sa-l simpatizez.
Nu prea cred ca democratia romaneasca este un organism sanatos …Sper sa ma insel …. Testul va fi in cateva luni, dupa alegeri, cand vor trebui luate masuri economice mult mai dure … Cand toata economia va functiona dupa regulile de piata si tara va cheltui mai putin decat ce va produce ( fara imprumuturi externe ) … atunci vom putea vorbi si de o democratie. Dar pana atunci mai e cale lunga …
Oare asa este ? Sau are dreptate Andron ?
Posibil ca virusul sa fi suferit mutatii, iar noi sa fim in urma cu antivirusul !
Vom vedea la vot !
Este realmente trist ceea ce se intrevede in zare! Ma gandesc de ceva vreme sa vand tot ce am in tara si impreuna cu sotul si fetita sa incepem de la zero intr-o tara civilizata. Oameni inteligenti se descurca oriunde!
Cheia succesului in alegerile prezidentiale de anul acesta va fi mobilizarea populatiei la vot,in special cei care s-au lasat de acest sport.Parerea mea ca acest lucru il poate face Sorin Oprescu care va lua din voturile inclusiv ale concurentilor.(asta daca va candida)Sa nu uitam un lucru important acela ca Oprescu e singurul mason dintre candidati si cel mai important,Basescu nu mai este dorit de America.
Am citit cu atentie blogul jurnalistului Sorin Rosca Stanescu. Contrar opiniilor sustinatorilor lui Traian Basescu, acolo sunt probe serioase care fac radiografia societatii tribale construite in ultimii 5 ani de presedintele Romaniei. L-am vazut pe Cornel Purcarea spunindu-si legenda sa, la o ora de maxima audienta, timp de peste o ora, pe postul B1 TV la emisiunea Nasul. De partea cealalta, SRS a avut citeva aparitii sporadice la Antena 3, alaturi de un Mircea Marian care pur si simplu nu l-a lasat sa vorbeasca sau limitat in discutie de interventia purtatorului de cuvint al MApN care oricum a vorbit mai mult decit SRS si n-a spus nimic. Parerea mea e ca cineva ar trebui sa aiba curajul sa-l lase pe SRS sa spuna tot ce are de spus pe un canal TV. Ca romanii sa inteleaga si de ce exista o tabara anti-Basescu, nu numai cea pro-Basescu, agresiva si omniprezenta.
Ce e clar, e ca in 2009 o caleasca cu 22milioane de locuri nu poate sa fie condusa de un singur vizitiu. Sau birjar … in functie de epoca ce ti trezeste melancolii. Dar … daca PSD colaboreaza in mod neconcret, neexplicit, minunat, cu PNL de 3 ani, iar PSD este asociat in vederea … conducerii cu PSD, atunci, permiteti sa intreb :
din sens opus cine mai vine? PNG ? PRM?
Si aici vine intrebarea fireasca, spune eu, a celui care nu cunoaste prea multe dedesubturi:
” Cum ar trebui interpretate disputele dintre partidele mari? ”
Teatru sau certuri ” in familie” ?
Mihnea Chirila
Nu l-am votat pe Basescu,din principiu(nu l-as fi putut vota,dupa ce i-am vazut adevarata fatza,de pe vremea cand ne arata”unde sunt banii dumneavoastra”),nu-l voi vota pe Basescu,pentru ce a devenit,problema mea insa seamana mult cu cea a cetateanului turmentat:”eu cu cine votez?”
Ca presedintele si gasca lui joaca teatru sau se cearta in familie,e fatada in spatele careia ei de cinci ani ne-au adus nu in sapa de lemn(cu putina grija ai putea sa mai muncesti cu ea) ci in sapa de cauciuc,dai cu ea sa sapi si-ti vine direct in frunte si te lasa lat,cum lasa ei aceasta tara.
Domnului Presedinte al Romaniei,
In urma unor cercetari amanuntite, pe care cu usurinta le putem cu totii aproba, s-a constatat ca „functia si vechimea” sunt direct proportionale cu dimensiunile sferelor si anume:
– Sportul practicat de tinerii care (inca) nu lucreaza, someri, este baschetul.
– Sportul practicat de cei care de-abia au inceput sa lucreze, de obicei, muncitori necalificati, este fotbalul.
– Sportul practicat de muncitorii calificati, in cadrul iesirilor in echipa, este bowlingul.
– Sportul practicat de manageri este tenisul.
– Sportul practicat de seniori manageri si directori este squash. (nu in Romania)
– Sportul practicat de presedintii de companii este golful.
Concluzie: Cu cat urci mai mult pe scara profesionala, cu atat bilele sunt mai mici.
Cu ce s-o fi jucand Base?
Sa fim un pic mai seriosi. Nici un rau nu e maxim, are si parti bune, nu e dracu’ atat de negru. Precum nici un bine nu e maxim si imaculat de rau. Calitatile personale ale lui Traian Basescu nu sunt cele mai de dorit, faptul ca e corupt, la fel cu orice alt politician, ca isi implanteaza familia prin diferite functii e de condamnat, insa partea buna e ca „precedentul” recentralizarii e bun pentru orice stat, acum, in lupta cu devoratorii numiti firme, care transfera in modul cel mai extremist liberal, autoritatea din partea guvernului central catre ele insele, lasand pe dinafara o multime de plebei. Centralizarea va folosi celui ce va veni pe functie, insa treaba e doar pe jumatate facuta. Parlamentul ar trebui, nu sa se opuna centralizarii, ci sa propuna acum legi de control a institutiei prezidentiale centralizatoare pentru a o responsabiliza fata de electori. Problema e ca parlamentarii nu vor sa propuna controlul deoarece asteapta ca alegerile sa le aduca un candidat convenabil care sa le sustina partidul si magariile in viitor si sa vina cu alte idei pentru a forma incet-incet un sistem care sa permita unui partid ca, o data ce a luat puterea, sa o mentina printr-un model de alegeri care sa-l puna mereu in pole position fata de opozitie. Cei ce sufera suntem noi. Problema firmelor romanesti este lipsa de viziune: acum sunt uneltele inconstiente ale firmelor transnationale, sunt sprijinite prin dictarile de privatizare ale statului roman pe nimicuri, urmand a fi apoi distruse prin practici de jungla in piata globala, o data ce vor fi preluat activele principale ale statului, pentru a fi luate pe nimic, prin speculatii la bursa, de altii mai mari. Iar cu asta se va duce usor si statul nostru, zis, in istorie, Romania. Insa pentru moment, de ce sa gandim in perspectiva si sa vedem adevaratul rau ? Nu e, oare, mai simplu sa ne ascundem slabiciunea si incompetenta aruncand totul in spatele coruptului, ca toti ceilalti de altfel, Traian Basescu ? Nici macar nu se pune problema cu cine va fi inlocuit. Vi se pare ca vreunul dintre contracandidatii actuali se ridica, un pic, la valoarea lui, asa corupt, indiscutabil, cum este ? Inainte guvernul se certa cu presedintia, acum parlamentul se cearta cu guvernul, nu se vede ca presedintia iese intarita ca institutie ? Nu trebuie, atunci, logic, s-o controlam cumva, fara a ne opune intaririi ei ? Sa nu spunem NU, ci DA, DAR… insa la noi nu se cunoaste compromisul, se da cu ghioaga, atat. Problema e alocarea atributiilor dintre presedintie, executiv si legislativ prin constitutia in vigoare, iar schimbarea de constitutie e adusa in vorba de toti, insa doar atunci cand sunt la putere, incercand sa-si aroge competente sporite. Sarman popor needucat, uita-te la circ, cea mai mare telenovela, caci cu ochii-n soare vei ramane, pe pamantul ce a fost al tau, dar nu va fi al copiilor tai !
Așa, domnule Voiculescu, mulțumiți-i, și așa era sărăcuțu” pierdut în spațiu și nu-l băga nimeni în seamă! Dv. doriți ca acest articol să fie ironic, dar mi-e teamă că un Băsescu ce are chelia mai mult în interiorul capului decât la exterior o să vă creadă pe cuvânt!
Eu zic să-l mai alegeți o dată pentru ca istoria să mai învețe ceva… și Băses… cu.
pentru a nu te dezamagi cineva, trebuie sa-ti fie indiferent.
(campania commenturilor irelevante a.k.a. spam)
De data aceasta ….doar o intentie mercantilica de a-mi promova ultimul articol de pe blog:
http://nordiclarisa.wordpress.com/2009/09/24/ladies-agreement-club-exprimare-frumoasa/
Multumesc anticipat,
Larisa
Domnule Voiculescu,
Unde va putem felicita de ziua dumneavoastra?
Nadina
Toate ca toate, dar ultima duma a presedintelui, cea cu renuntarea la bicameralismul Parlamentului mi-a dat peste cap tot sistemul de valori :lol:
Nu ca-s eu studenta la politica, dar nu trebuie sa fii in mare tema ca sa te prinzi ca nu cele doua camera impiedica a Ro. E bine si cu drogurile usoare, si cu prostitutia, si cu invatamantul ~a la google~, da` cu Senatu` ce-ati avut?
PS: eu zic ca-i atac direct la un anume membru ;)
@Eowyn: Sau poate nu te-au inselat. Voi analiza.
@antisauprodanvoiculescu: Si esti multumit de votul de acum 5 ani ?
@pelin octavian: Asa sa fie.
@corbalb: Da, societatea romaneasca este destructurata.
@andy: Asa par sa stea lucrurile.
@george_escu: Pana atunci mai e si un vot.
@Alina: Chiar si in tara lor natala!
@Gabriel: Cu Ping si Pong.
@ellasarya: Pana si rabdarea istoriei are o limita.
toti cei care sunt impotriva presedintelui ROMANIEI d-ul TRAIAN BASESCU
ar trebui sa aiba minimul de bun simt ca sa-si aminteasca ca inca este CEL ALES
oricat incearca sa-l descrediteze (in mare parte au si reusit)va avea de partea lui o masa de care sigur nici nu stie ,sigur nici nu banuieste,acei care prin bun simt si prin onestitate nu isi votr plange de mila chiar daca sunt la pamant
oricum nu il vom parasi oricat de greu ne este,chiar daca suntem in pragul de-a ne pierde casa
nu e vina presedintelui
nu uitati d-le BASESCU
o pasare care moare pe un ram inghetata de frig niciodata nu-si va plange de mila
Domnule Voiculescu sunteti cel mai putin indicat sa dati lectii de moralitate publica!Multi va stiu trecutul !sper ca la referedum sa fiti printre parlamentari care isi vor pierde locul! Daca are cineva indoilei sa consulte siteul CNSAS sau sa vzioneze una din intalnirile domnului Voiculescu cu Turcescu!Avem nevoie sa scapam de fantomele trectului si sa reformam Parlamentul.Fara acest aspect Romania nu poate sa aspire la normalitate..
Stiti ce as vrea eu?Si chiar sper sa se ajunga la asta:ANTICIPATE!!!Si sa nu mai vad pui de voiculesti,psd’isti,etc nici in Parlament,nici,mai ales la tembeliziunile alea demagogice de prost gust pe care le aveti…imi este scarba efectiv cand dau,intamplator de antena3 & comp.,atata nesimtire,impartialitate,demagogie,nu am vazut in viata mea!Treziti’va…!
Rusine , s a gasit cine sa vorbeasca.Dumneata si Vantu .Mai bine unul ca Basescu decat unii ca voi. Sa speram ca nu mai avem sa va suportam mult.
Nu toti avem curajul sa ne bagam in politica.
La fel cum nu toti din cei care au intrat in politica au avut si chemare pentru asta.
Noi trebuie sa discernem si sa-i alegem pe cei mai buni dintre cei pe care ii avem.
La fel ca la nationala de fotbal. Echipa o faci cu cei care, daca nu sunt superdotati in materie, macar isi dau sufletul pentru tara.
Deci daca se face o scurta analiza ce gasim, intr-un mod absolut impartial:
1. Iliescu – ar fi putut sa faca din primul moment o tara perfect capitalista, daca nu s-ar fi aruncat imediat sa ia puterea. El de gat cu PSD, el ramanand chipurile sarac, mai intai pentru ca n-are copii pe care sa-i imbogateasca,
apoi pentru ca a nfacut atat de multi oameni bogati incat acestia i-ar putea satisface orice dorinta de finantare. Nu din umanitate ci pentru simplul motiv ca acesti oameni ii sunt obligati. as putea umple zeci de pagini despre acest individ care a facut cel mai ramult rau natiunii. Poate vom intelege odata si cum avea 70% din voturi.
2. Nastase- cel mai mare snapan dar, cum hotul neprins e negustor cinstit si el e aparat cu consecventa de toti cei care sunt ca el. De cate ori colegii de partid n-au facut zid ca sa-l apere prin orice mijloace abuziv democratice? Numai acest lucru si ar fi fost suficient intr-o democratie normala sa scada procentele PSD-ului cu 15%. De ce nu s-a intamplatr asa, ma tem ca cei 27% care-i voteaza sunt cei din anturajul lor, adica beneficiarii directi ai coruptiei generalizate.
3. C.V.Tudor – dupa parerea mea e un cabotin care joaca pe scena lumii cand rolul clownului cand cel al unui dezechilibrat. Am pastrat poeziile lui din Saptamana Capitalei din care redau doar ultima strofa:Acum, cand Romania se-nalta in urare/ si preacinstim eroul in ceas sarbatoresc/ eu imi depun garoafa poemului in floare/langa portretul mamei si-i spun:iti multumesc! Desigur e vorba de Ceausescu.
4. Crin Antonescu- in toata perioada de dupa revolutie a stat in umbra, fara nici o initiativa parlamentara importanta. Nu are decat un singur program cu care sa ne convinga sa-l alegem:cum sa-l doboare pe Basescu. Am zis bine cum sa-l doboare nu cum sa-l invinga, pentru ca in afara unui discurs, tipic pentru un profesoras de istorie, nu are nici o cunostinta despre economie. In plus este un om manipulat din umbra de altii:Patriciu, Tarticeanu ambii cu inima deschisa spre PSD. Dupa alegeri nu ar fi fost normala combinatia de dreapta PDL+PNL+UDMR? Desigur numai ca un partid cu 12% cere sa dea pe primul ministru. Absolut aberant.
5. Oprescu – si el impins din spate cam de aceeasi ca in cazul lui Crin. E un mare impostor dupa infatisare dumnealui. Citeam intr-un ziar, daca nu chiar in Cotidianul, ca fosta sotie a dinsuslui se cheama inca Simona Oprescu si este medic adevarat prin America. Cum publicatiile dinsei prin revistele de specialitate erau semnate S. Oprescu l-au ajutat pe d-ul doctor Sorin Oprescu, sa-si adune la dosar numarul de referate necesare pentru a promova ca profesor unuversitar.
6. M. Geoana – are o rautate in priviri si in discurs care ma inspaimanta la gandul ca se trag toate sforile ca sa ajunga presedinte. Are si el un singur program: sa-l doboare pe Basescu. Nu l-am vazut o data sa vina si sa spuna: bai fratilor eu cred ca in ei 20 de ani de dupa… ne-am format o clasa politica ce s-a imbogatit peste masura pe spinarea voastra, cei care munciti. Haide sa micsoram parlamentul, sa facem constitutia dupa cerintele voastre, sa diminuam avantajele noastre pentru a nu mai fi atat de dura batalioa electorala. Sa va intrebam mai des cu privire la legile pe care vrem sa le propunem si daca iese o lege buna sa nu o putem schimba imediat.
Un om normal, care nu este avid dupa putere, nu si-ar pune oamenii cu bun simt si multa judecata la colt asa cum a facut cu Dancu de la Cluj, un sociolog exceptional sau cu Rusu, care ar fi putut fi un bun ministru de interne dar nevandut lui Vanghelie. Si mai sunt si altii. Dar pentru comunisti, caci ele nu este altceva, sunt importanti politrucii care asculta orbeste. Sa va spun eu cum a castigat Vanghelie alegerile? Cu telefoane si pungi cu alimente. Si ei vorbesc acum de fraudarea alegerilor de catre PDL. Ce ciudat? Si-au luat toata presa si radio TV de partea lor. Acum doua zile Romania Actualitati a invitat intre orele 18 si 21, deci trei oren pe motanul Felix, stiti dvs., sa ne tina lectii despre morala si politica si asta pe banii nostri, ceea ce depaseste orice limita a bunului simt. Unde este CNA si de ce nu a fost schimbat Sasu si pus un tehnocrat, cat se poate de independent? sunt intrebari la care ar trebui sa primim un raspuns.
In sfarsit, comportarea in precampanie si in interiorul coalitiei defuncte acum, nu a facut decat sa intareasca acea caracterizare facuta excelent de Iliescu, cel care il cunoaste cel mai bine, de PROSTANAC.
7. Constantinescu- am tinut la el tot petru ca era atunci cel mai bun, dar cand a afirmat ca l-a invins securitatea mi-am dat seama cat este de orgolios si impotent in materie de politica. Apoi l-am auzit spunand ca nu a fost membru al PCR si cineva mi-a spus ca era secretar de partid. Evolutia lui ulterioara si cardasia cu Iliescu ma-u dezgustat total.
7. Basescu – am devenit sustinatorul lui numai facand o comparatie cu toti ceilalti. Si fara sa exagerez cu nimic am interles ca el e singurul care are un program coerent pe care l-a inceput cu toata tradarea PNL- a propos, acest partid are o mare traditie in tradari- si anume:
-a dat drumul la dosarele securitatii in timp ce Iliescu a ingropat mii la Berevoiesti;
-a condamnat comunismul oficial,
-a propus votul uninominal in doua tururi refuzat de cei 322, care, acum, datorita unui singur tur de uninominal au ajuns doar 254;
– propune parlamentul unicameral si limitarea la maximum 300 parlamentari;
– a fortat guvernul din care faceau parte si PSD-eii sa scoata doua legi care lovesc tare in clientela politica;
– forteaza parlamentarii sa preia legea de desfiintare a propriilor privilegii.
Pentru toate acestea si pentru discursurile lui la obiect, ca si cum le-am fi facut noi, am devenit sustinatorul dansului.
daca un singur punct din acest program ar fi fost realizat sau macar sustinut de ceilalti candidati poate ca as vorbi altfel.
In rest, aproape toata presa este impotriva lui incercand sa arate ca albul e negru si, din pacate reuseste sa-i convinga pe ignoranti si pe cei saraci cu duhul.
Dar despre asta am sa mai revin. Sa vad insa daca aceasta postare o sa apara.
.
Comentariile sunt închise.