ÎNTÂLNIRE CU DAN VOICULESCU

Au trecut peste zece ani de când menționez constant cele două axiome fundamentale ale umanismului pragmatic: Prima: Omul trebuie să fie valoarea centrală a societății. A doua: Atributele esențiale ale omului sunt demnitatea, onoarea și curajul. Umanismul pragmatic fiind încă o doctrină foarte nouă, cred că este util să lămuresc, simplu și clar, conținutul acestor axiome. Prima subliniază că, spre deosebire de vechile ideologii (capitalismul și comunismul) care au ca valori centrale capitalul, respectiv, lupta de clasă, subordonând omul unor obiective externe, umanismul pragmatic rupe aceste lanțuri ideologice, eliberează ființa umană de orice subordonări doctrinare! Nu omul trebuie modelat după un anumit model social, ci orice model social trebuie construit respectând omul cu atributele sale esențiale: demnitate, onoare, curaj! Din perspectiva umanismului pragmatic, DEMNITATEA este valoarea intrinsecă a ființei umane (dimensiunea proprie și esențială a oricărui om). Demnitatea implică: • Respectul pentru drepturile și libertățile fundamentale ale oricărei persoane (Constituția României, Declarația Universală a Drepturilor Omului); • Dreptul de a avea un rol social activ (opinie, identitate, vot) conform propriilor valori. • Garantarea condițiilor decente de trai (siguranță, hrană, sănătate, educație, condiții civilizate de locuit). • Posibilitatea concretă asigurată fiecărui om de a-și descoperi și de a-și dezvolta abilitățile specifice pentru a-și împlini potențialul. ONOAREA conține premisele morale și etice prin care ființa umană, loială principiilor umanismului pragmatic, alege să se raporteze la semenii săi. Onoarea implică: • Respectul pentru celelalte persoane; • Respectul pentru angajamentele asumate față de ceilalți; “Cuvântul dat trebuie respectat!” • Respectul pentru diferență. CURAJUL caracterizează, în viziunea umanismului pragmatic, atât modalitatea cu care acționează omul în plan social, economic, politic sau cultural, cât și obiectivele acestor acțiuni. Curajul implică: • Îndatorirea de a combate nedreptățile și inechitățile; • Responsabilitatea de a proteja categoriile sociale vulnerabile, indiferent de amploarea obstacolelor. • Asumarea necesității de a contribui activ la garantarea siguranței, prosperității și echilibrului societății.

Editura la care am reeditat ultima carte a postat următorul text care mă onorează. Le mulțumesc! "Doctor în Economie și profesor universitar la Academia de Studii Economice din București, Dan Voiculescu a pus bazele unei noi abordări a curentului Umanist contemporan, pornind de la principiile economice de bază și legătura acestora cu natura umană. Filosofia cu baze economice pornește de la imaginea de ansamblu a evoluției socio-culturale a omenirii, în raport cu distribuirea resurselor financiare. Această abordare holistică l-a condus pe profesorul Dan Voiculescu la o strategie socio-politică ce ar putea scoate întreaga lume contemporană din actualul blocaj, dacă s-ar ține cont de ceea ce a lipsit întotdeauna din doctrinele politice: natura umană. Această nouă abordare este explicată de Prof. Univ. Dr. Dan Voiculescu în cea mai recentă carte a sa: „Tratatul Umanismului Pragmatic”. Formula noii viziuni umaniste propuse de profesorul Dan Voiculescu are în centru omul, cu tot ce înseamnă natura umană și mai ales o abordare din perspectiva competitivității și a productivității obținute pe principii meritocratice: cu omul potrivit la locul potrivit. Ceea ce ne ține cel puțin pe loc, în acest moment, este vechea paradigmă a antagonismului stânga-dreapta. Propunerea umanistului Dan Voiculescu este ieșirea din vechiul proiect și dezvoltarea „pe verticală”, în loc de orizontală, punând Omul în centrul tuturor strategiilor. Ceea ce l-a determinat pe autorul Tratatului Umanismului Pragmatic să dezvolte aceste noi teorii este chiar propria sa experiență profesională și de viață, fiind unul dintre cei care au putut studia problematica ideologiilor eșuate, ca „insider” - din interior, fiind implicat simultan în ambele paradigme aflate în ipostaza antagonică. „Cred că asistăm la o schimbare de metaparadigmă. Lucrurile stau în felul următor: acum 30 de ani - când aveam 40 și ceva de ani, eram tânăr, viguros, rupeam norii -, m-am trezit în mijlocul unei furtuni. A venit Revoluția din 1989, eu aveam 10 ani de activitate capitalistă într-un stat comunist. Eram, într-un fel, sfâșiat de cele două doctrine. În 1989, când m-am trezit – lucru pe care eu îl așteptam, de altfel – am spus: bun, s-a întâmplat, e real, e prezent. Și m-am întrebat ce urmează. Pentru că întotdeauna am mers pe filosofia care spune că e bine să gândești în prezent ce s-a întâmplat în trecut, pentru a putea construi viitorul fără greșelile trecutului. Și am analizat ce s-a întâmplat: sclavagism, feudalism, socialism, capitalism – un număr mare de încercări de organizare a societății omenesti. Am ajuns la concluzia că absolut toate au aceeași problemă. Nu au ținut cont de un singur lucru, principal: de natura umană”, a explicat profesorul Dan Voiculescu."

.

Fără a filozofa, umaniștii susțin că “problemele vieții umane provin din natura umană”. Mai exact, din nevoia de a înțelege sensul vieții, nevoia de a face o alegere și teama de a fi responsabil pentru această alegere din conștientizarea indiferenței lumii, dar și din nevoia de a interacționa cu ea, din cauza inevitabilității morții și frica naturală față de ea. Ca să ne umplem viața cu sens, să fim cu sufletul împăcat trebuie să acceptăm și să înțelegem problemele majore ale existenței: moartea, izolarea, libertatea și vidul interior ca rezultat al unor conflicte interne. Așa cum competitivitatea este în noi, iar competiția între noi oamenii, la fel existența umană se raportează la conflictele din noi și cele din afara noastră.

Liberalismul social este un curent postliberal (numit și "Noul liberalism", a nu se confunda cu neoliberalismul), apărut în Europa Occidentală în primul sfert al secolului XX. Proiectul liberal, ce viza găsirea și instaurarea modelului perfect de conviețuire a indivizilor și comunităților cu viziuni etice, estetice, religioase și sociale diferite, a fost dărâmat de „parada” ideologiilor totalitare din prima jumătate a secolului XX. Cu toate acestea, niciuna dintre aceste ideologii nu a ținut cont de natura umană. Pentru a vă ușura documentarea rog vedeți în continuare un material preluat integral de pe Wikipedia. Istoric În condițiile crizei politice de după Primul Război Mondial, „statul minimal” promovat de liberali n-a putut rivaliza cu modelul de stat totalitar nazist, fascist sau comunist. Apariția în 1922 a primelor mari puteri totalitare – Uniunea Sovietică, pe de o parte, și Italia fascistă, pe de altă parte, poate fi considerată drept sfîrșitul „utopiei liberale”. Printr-o fatală coincidență, tot în 1922, Partidul Liberal din Marea Britanie, considerat pînă în acel moment, o portavoce a ideii liberale la nivel global, a cedat locul de principal opozant al conservatorilor britanici Partidului Laburist de esență marxistă. De fapt, din anii douăzeci ai secolului trecut scena politică a lumii va fi dominată de lupta dintre conservatori și marxiști, liberalismul devenind un participant periferic al „războiului ideologiilor”. Mai mult chiar, putem spune că începând cu al doilea sfert al secolului XX despre liberalism se poate vorbi doar la trecut sau la plural. Nu liberalism – ci liberalisme, "doctrine-refugiu" care, preluând unele caracteristici esențiale ale liberalismului clasic, au încercat, totodată, să găsească răspunsuri adecvate la întrebările puse de realitățile politice, sociale și economice ale secolului XX. Trunchiul mort al liberalismului clasic a servit drept piedestal pentru înălțarea „noilor liberalisme” - economic, conservator, radical și social. Conform Dicționarului Politic al lui Sergiu Tămaș (Editura Șansa, București 1996), liberalismul social este doctrina politică care acoperă spațiul dintre liberalismul radical și social-democrație, printr-o sinteză a liberalismului cu civismul. Altfel spus, liberalismul social pledează pentru un model liberal moderat, care caută să țină seama de problemele sociale ale lumii contemporane, probleme ce n-au primit răspuns adecvat din partea curentelor socialiste, pe de o parte, și a liberalismului clasic sau curentelor neoliberale, pe de altă parte. În multe privințe cea mai apropiată doctrină de liberalismul social este social-democrația, liberalismul social fiind considerat cea mai de stânga dintre doctrinele de dreapta sau cea mai de dreapta dintre doctrinele de stânga. După cum remarca politologul rus Kamaludin Gadjiev, în volumul Știința politică (Международные отношения, Москва 1995, стр.280), în funcție de conjunctura și realitățile social-economice, liberalismul social pledează pentru acțiuni de dreapta (acolo unde modul de organizare social-economică e unul de stânga, iar politicile sociale excesive periclitează buna funcționare a economiei) sau de stânga (acolo unde modelul de organizare e unul pronunțat de dreapta, sfera socială fiind ignorată). Caracteristici ale liberalismului social La fel ca social-democrații, social-liberalii sunt preocupați de o politică socială echilibrată. Deosebirea esențială dintre social-democrați și social-liberali este în politicile economice, aspectul economic fiind crucial în definirea identității modelului social-liberal. Spre deosebire de social-democrați, social-liberalii consideră că statul trebuie să fie doar un observator discret al proceselor economice, preocupându-se de crearea unui cadru legal favorabil pentru dezvoltarea economică, dar fără ca să intervină direct. În fond, liberalismul social are o abordare similară curentelor neoliberale a problemelor economice (o intervenție limitată a statutului în economie) și o abordare similară social-democrației în sfera socială. Dar, în pofida multiplelor asemănări, în planul politicilor sociale și chiar (pe alocuri) economice cu social-democrația, liberalismul social rămîne, în esență, un model de sorginte liberală, un moștenitor fidel al valorilor și idealurilor politice și morale ale liberalismului clasic. În Statele Unite, termenul „social liberalism” se referă uneori la abordări progresiste asupra unor chestiuni socio-politice, precum avortul, căsătoria între persoane de același sex, în contrast cu „conservatorismul social”. Pentru că liberalismul cultural exprimă dimensiunea socială a liberalismului, acesta este frecvent denumit „social liberalism”, deși nu este identic cu ideologia politică mai amplă cunoscută sub această denumire. Un adept al social liberalismului poate avea fie abordări conservatoare, fie abordări liberale asupra politicilor fiscale. Mesajul social-liberal păstrează cele patru fundamente esențiale ale demersului etico-politic al liberalismului clasic – meliorismul, universalismul, individualismul si egalitarismul. Social-liberalismul este meliorist, deoarece crede în posibilitatea îmbunătățirii permanente a condiției umane cu ajutorul gândirii critice. Este universalist, deoarece crede în unitatea morală a speciei umane. Este individualist, deoarece pledează pentru primatul individului în raport cu colectivitatea. În fine, este egalitarist, deoarece atribuie tuturor indivizilor același statut moral fundamental. Prezența acestor elemente distinge net liberalismul social de cele mai «liberale» forme ale ideologiilor neomarxiste Foarte recentă, doctrina umanismului pragmatic reprezintă o nouă etapă a gândirii social liberale. Premisa social liberală capătă astfel o expresie modernă, mult mai actuală, care reflectă evoluția tehnologiei, prefacerile sociale ale începutului de mileniu. Bibliografie Oleg Serebrian, Liberalismul social, în "Politică și geopolitică", Editura Cartier, Chișinău, 2004.