Draga domnule presedinte Traian Basescu,

De cand am indraznit sa rostesc cu subiect si predicat gandul a peste 80 % dintre romani, care isi doresc suspendarea si demiterea presedintelui pentru ca acesta, printre altele, le-a taiat abuziv salariile si le-a impozitat ilegal pensiile, echipa dumneavoastra de interventie rapida a turbat.

Cu mic, cu mare, membrii serviciului prezidential de calomnie si dezinformare s-au apucat febril de treaba, fiecare in functie de rolul institutional, inzestrarile native si indicatiile primite. A plouat torential cu felicsi, s-a azvarlit dement cu varani, s-a susurat insinuant cu “vulnerabilitati”.

Vestalele dumneavoastra, una cu un intunecat trecut de procuror comunist, din care nu lipsesc mandatele de perchezitie in alb, cealalta cu un trecut incins, un prezent esuat, un viitor inghetat si o apetenta impresionanta pentru injuratura groasa (o doamna care-mi cerseste un dram de atentie de peste 3 ani si eu, ingrat, refuz sa-i raspund la injurii), si-au sfasiat hainele pe altarul stapanului atacat acolo unde il doare cel mai tare – la propria functie. Iar analistii de casa, obiectivi, lucizi si creativi, au reinceput sa cante isteric prohodul USL, care, iata, s-ar cutremura pana la rupere de dragul lui Traian Basescu.

Pe scurt, obisnuita butaforie basista, candva redutabila, astazi doar rebut-abila.

Domnule Basescu, inteleg, va este frica de suspendare. Dar aveti totusi decenta de a va purta singur razboaiele. Sunteti, inca, Presedintele Romaniei. In mod evident, ati renuntat la orice demnitate personala, dar incercati macar sa onorati functia. Renuntati la iluzia ca veti putea pacali pe toata lumea inca doi ani si jumatate. Jocul dumneavoastra “la asteptare”, in speranta ca vor aparea disensiuni in USL, s-a dovedit deja falimentar.

Aveti o cota de incredere legendara, sub 10%. Pentru un presedinte in functie aceasta este o contraperformanta istorica. Dupa o impresionanta serie de abuzuri, ati reusit sa va compromiteti ireversibil. Un fleac, v-ati ciuruit. In consecinta, asumati-va esecul. Nu va mai ascundeti dupa fusta doamnelor. Nu mai trimiteti mercenarii la un razboi deja pierdut. Nu mai inventati tinte false.

Peste 15 milioane de romani va vor suspendat. Ce le raspundeti? Pentru ca, domnule Basescu, lor trebuie sa le raspundeti!

56 COMENTARII

  1. Eu, in schimb, fac parte din cele 15 milioane, si contez infinit mai mult decat boracul băsist de mai sus (ady).

    Basescu, demisia!!!!!!!

  2. Cum în haitele de câini există masculul alfa, aşa şi în fostul guvern, pitbull-ul oranj Băse este înconjurat de multe rase lătrătoare, care mai de care, mai mârâitoare la cei care vor să le pună botniţa, pe care o meritau demult. Am observat că cei din pdl, chiar dacă se cred adulţi, se comportă mai rău decât copii de grădiniţă, cărora atunci când le iei jucăria încep să urle din toţi bojocii. Exact la fel se comportă şi pdl-iştii, când văd că vor rămâne fără “trotinetele guvernamentale”, încep să dea “apă la şoareci”, vărsând “lacrimi crocodiliene” şi chiar să scornească “poveşti horror”, în ideea că, vor dirija ura electoratului asupra noului guvern, subminând astfel încrederea oamenilor în schimbarea politică mult dorită. Disperarea este puternic reliefată pe chipul lor şi nu ştiu prin ce metode să mai discrediteze tabăra opoziţiei, pentru ca aceştia din urmă, să nu câştige alegerile. Lupta, după cum se vede, este acerbă – pe viaţă şi pe moarte, pentru că s-au obişnuit atâţia ani de-a rândul, să trăiască pe spinarea populaţiei, transformându-se din “păduchii înguşti” de la începutul guvernării, în “păduchii laţi” actuali. Le dăm o veste bună, prin aceea că, noi electoratul vrem să scăpăm de aceşti păduchi laţi, prin aplicarea ştampilei de vot pe formaţiunea politică, în care ne vom investi încrederea, că ne va scoate din groapa Marianelor, în care ne-a aruncat guvernarea portocalie.

  3. Am vazut si eu emisiunea de la RTV, saracuta doamna M. ii iesea spume pe gura si vedea un singur vinovat pentru tot. Cica un anumit Felix ar fi vinovat de toate relele din tara si ca ar fi in spatele lui D. Constantin. Daca Felix este in spatele lui D. Constantin atunci in spatele procurorului general si a serviciilor cine e? Oare Basescu este atat de „sfant”?

    Sa mai lasam impocrizia deoparte si sa recunoastem ca si la nivel inalt INCA mai exista oameni cu caracter asemenea lui AlCapone care actioneaza prin comenzi directe, indirecte si prin trafic influenta.

  4. pe ce va bazati cand spuneti „peste 80 % dintre romani doresc suspendarea si demiterea presedintelui” ?
    cine zice ca Base are o cota de incredere de sub 10% ?

  5. Nici eu nu fac parte din cei 15 milioane, si nici nu cred ca sunt 15 milioane. O sa vedeti voi la alegeri cati isi doresc guvernarea USL.

  6. Nu vorbiti in numele nostru al romanilor ca nu nu aveti dreptul s-o faceti si nici nu va permitem. Vorbiti in nume propriu sau al celor 1,5-2% procente ale partidului Dvs. Asta nu reprezinta Romania. Faptul ca ani de zile ati propovaduit pe antene „jos Basescu” manipuland seara de seara cu aceeasi „latrai”, asmutind si incitand la ura, prohodind dezastrul in care ne aflam (vai, fara ca noi, romanii, s-o stim) nu reprezinta decat interesele Dvs. nu ale romanilor. V-ati autoalimentat orgoliile si ati ajuns sa va credeti porpriile minciuni. Ce e mai grav e ca ati convertit oameni simpatici de altfel ( Diaconu, Voinea), inraindu-i pana la exasperare. Nu Dle Voiculescu, nu Dvs ne schimbati presedintele cand aveti chef si cand v-o cer interesele obsure. NOI il schimbam, noi romanii. Noi l-am votat si daca am facut o alegere proasta, tot noi il vom schimba. NU pe baza unor sondaje subiective ci prin VOT !

  7. Stimate (oare?!?) domnule Voiculescu,
    Va anunt si eu pe aceasta cale ca nici eu nu ma simt reprezentata de dvs si nu fac parte din acei 15 milioane de romani pe care ii indicati dvs ca fiind sustinatori ai suspendarii Dlui, Basescu. Dimpotriva, fac parte dintre acei romani care cred in suprematia legilor, si a Constitutiei, conform careia mandatul presedintelui este de 5 ani, acesta putand fi suspendat doar in cazul in care se face vinovat de „incalcari grave ale Constitutiei”! Nu aveti dvs, domnule Voiculescu, nici competenta, nici tinuta morala sa dati sfaturi nici presedintelui in functie si nici cetatenilor acestei tari cu privire la concepte precum „ilegal” sau „imoral”. V-as numi cinic si ironic, dar de fapt sunteti doar impertinent! Ah, si ca mine sunt multi altii astfel incat aceasta cifra de 80% aruncata de nicaieri, este o fantasmagorie proprie dvs!

  8. ady@ pai daca vorbeste in numele a 15 milioane nu poate vorbi doar in numele lui….logicus

  9. In spaima care cuprinde politicienii cand nu mai sunt deasupra legii, cand nu mai pot avea „imunitate” pentru toate manariile pe care le fac, ei uita cateva elemente de bun simt.

    Suspendarea presedintelui este un instrument de sanctionare a unor fapte grave de natura anti-constitutionala si nu unul de manevra politica a opozantilor.

    Cum ar fi ca orice presedinte ales democratic, dupa cateva luni sau ani din mandat, cand nu mai este atat de popular (fapt normal, puterea duce la eroziune electorala) sa fie suspendat?

  10. Nici eu nu fac parte din cei 15 milioane. Si sa va mai spun ceva domnule Voiculescu: Doar niste apucaturi dictatoriale si nedemocratice pot alimenta idei ca cea din acest articol. O persoana aleasa de o majoritate nu ar trebui sa „plece” de cate ori se schimba balanta in parlament. Lasati POPORUL sa-si manifeste nemultumirea si nu vorbiti in numele nimanui. Mai mult, personaje inventate precum Mirela Bugetara nu fac decat sa-mi intareasca convingerea ca principala dumneavoastra arma este dezinformarea si minciuna.

  11. Imi place cand vorbiti de basescu. :) dar de data asta doresc sa discut ceva off-topic.

    ” Vasile Blaga a declarat ca a rasfoit programul de guvernare al Guvernului Ponta si ca deja se vorbeste „despre greaua mostenire”, desi noul Cabinet nu s-a instalat înca.”

    Domnule Senator,

    eu personal m-am saturat sa tot aud fiecare guvern nou instalat vorbind de „greaua mostenire” fara ca sa vedem niste condamnari ulterioare. Nu pot crede ca nu exista in Codul Penal articole unde pot fii incadrate delapidarea bugetului, cheltuieli risipitoare, neglijenta in serviciu etc adica exact aceasta „grea mostenire” de care s-au plans toti guvernantii dand vina pe predecesori de la Burebista incoace.
    Deci nu va plangeti de aceasta mostenire decat atunci cand incercati sa pedepsiti vinovatii. Daca nu se lasa cu procese penale, sincer ma intreb oare au fost chiar atat de vinovati predecesorii ? Oare guvernul actual nu cauta sa acopere potentiala lor incompetenta cu mitul „grelei mosteniri”?
    Vorbiti de ea doar cand ati declansat urmarirea penala a vinovatilor. Asa e corect!

  12. Domnule Senator,

    atacurile suburbane ale portocaliilor la care sunteti supus, ma fac sa ma intreb : de ce folosesc astia tot vitriolul din dotare doar impotriva lui Voiculescu? Sa fie ca e singurul de la putere cu care nu pot face blat? (Am incredere in Crin, doar ca uneori ii cam face pe plac lui ponta care este un blatist congenital) .
    Eu zic ca „atacatorii” va fac un bine. Demonstreaza ca sunteti singurul de care se tem cu adevarat.
    Domnule Senator, cu toate fortele inainte ! SUSPENDAREAAA!

  13. dar dumneavoastra, domnule senator profesor universitar doctor Dan, ce cota de incredere aveti?

  14. Domnule colaborator dovedit al Securitatii: va rog insistent sa va retrageti odata la pensie si sa ne scutiti de previziunile dvs. Ati facut si faceti in continuare mult rau acestei tari!
    Va rog inca o data: retrageti-va la pensie si ocupati-va timpul cu nepotei si table in parc.
    Romania nu va doreste! EU nu va doresc.
    Multumesc pentru publicarea comentariului.

  15. poate ca ii place intre doua. NNici n-ar fi singuru. Uita insa ca alte doua, din USL – il vor zdrobi.

  16. „…cealalta cu un trecut incins, un prezent esuat, un viitor inghetat si o apetenta impresionanta pentru injuratura groasa (o doamna care-mi cerseste un dram de atentie de peste 3 ani si eu, ingrat, refuz sa-i raspund la injurii)…”

    Asta, fiind cine,Udrea?
    Hai,nu zău!

  17. O suspendare acum nu e binevenita. Din secunda #2 a suspendarii increderea in USL va incepe sa se erodeze, deoarece uniunea va avea guvernul, va avea (cel mai probabil) si cotrocenii, deci ce i-ar mai lipsi ca sa faca treaba? TIMPUL. Ok, sa zicem ca pana pe 30 iulie Basescu e istorie. Si? Vor urma august, septembrie, octombrie, un trimestru in care increderea in USL se va eroda fiindca nimeni nu poate face minuni in 3 luni si lumea va primi si privi decontul unei guvernari care va fi, de acum, 100% a USL. Cata vreme insa Basescu e la Cotroceni se poate aplica tactica pe care a aplicat-o el cu succes atatia ani (dat in continuu vina pe Celalalt pentru nereusitele proprii). Basescu trebuie folosit ca paratraznet, cum a facut si el atatia ani cu adversarii sai. Din ianuarie 2013 incolo, dupa ce se va putea guverna in liniste 4 ani, se va putea pune si problema suspendarii.

  18. „…am indraznit sa rostesc cu subiect si predicat gandul a peste 80 % dintre romani, care isi doresc suspendarea si demiterea presedintelui pentru ca acesta, printre altele, le-a taiat abuziv salariile si le-a impozitat ilegal pensiile…”

    Aici este drama. Ca toti prostalaii care l-au votat pe Basescu de frica „mogulilor” si-a „comunistilor” si-au dat seama ce retardat au trimis in fruntea statului abia cand acesta i-a atins la buzunar. Pana atunci, era bun. De atunci, vor suspendarea lui. C-asa-i romanul: un animal inferior, al carui unic etalon este… stomacul. Pentru un popor de prosti (atentie, nu scriu de „inculti”, pentru ca prostia si incultura sunt doua lucruri complet diferite, eradicarea ultimei nu atrage automat dupa sine eradicarea primei si, oricum, multi „intelectuali” l-au sustinut si-l sustin sincer pe Basescu) pentru un popor de prosti, asadar, democratia va ramane vesnic o iluzie.

    P.S.: Punem pariu ca Dan Diaconescu si partidul lui vor intra in parlament, ba chiar cu un scor onorabil? :mrgreen:

  19. Marinarul nu vrea sa-si recunoasca infrangerea. Nu mai are vreo putere, nici macar asupra PDL sau UNPR.

  20. Imi pare rau, dar orice om are o limita! Las deoparte limbajul retinut!
    Este a nu stiu cata oara cand aud (la un „postac”) cretinatatea cu „mandatul este de 5 ani…”, sau 4 ani, sau cati or fi! Nu, bai nene! Aia este limita maxima a mandatului! In interpretarea pe care-o dati voi constitutiei (ati avut un fain mentor in persoana marinarului), ar insemna ca, daca presedintele isi da demisia dupa 4 ani, poate candida din nou la alegeri si poate castiga, isi da iar demisia dupa 4 ani, candideaza si castiga iar, si tot asa, la infinit, pentru ca, prin constitutie, presedintele are dreptul la doua mandate, dupa cum spuneti voi, de 5 ani, conditie care nu se indeplineste niciodata.
    Vai de creierul vostru de portocalii! N-ati fost in stare sa demonstrati nimic bun in 4 ani de zile si-acum vorbiti despre constitutie, despre drepturile voastre!
    Care sunt drepturile voastre, avand in vedere ce-ati facut in tara? Vi le spun eu, mintenas: aveti dreptul la un avocat, aveti dreptul sa nu spuneti nimic, orice spuneti poate fi folosit impotriva voastra…..
    Ailalti, de mai sus, care mai de care: „… eu nu fac parte din cele 15 milioane…”. Pai, nu, bai nene! Nu faceti parte! Aveti dreptate! Voi sunteti parte a celor 5% care au supt bani publici in perioada in care alea „15 milioane” abia isi duceau zilele!
    Nu stiu ce vor face noii guvernanti, dar le atrag atentia ca galben cu rosu da portocaliu! Si eu tot pe-aici am sa fiu!

  21. @Buduru: care e logica in faptul ca cineva sa-si dea demisia si dupa aia sa candideze din nou pentru aceeasi functie/acelasi post?
    Chiar nu sesizezi fractura din „logica” ta?
    Chiar nu poti fi obiectiv?
    Chiar nu poti sa nu te uiti o seara la Latrina3?
    PS: postac esti tu!

  22. Trebuie sa faceti ceva cu modificarea talhara a Constitutiei din partea PDL-ului. Daca presedintele poate fi ales cu minim 4 milioane de voturi, cum sa poate fi suspendat cu minim 9 milioane???

  23. ZEII TROPĂIE ÎN CER

    Moartea politică îl îngrozeşte pe *JON – javra ordinară naţională alias Traian Băsescu. El a desăvârşit distrugerea României iar acum, autoâncarcerat, priveşte cu spaimă cum haiata portocalie se risipeşte schelălăind.
    Recenta scenă a democraţiei canine Urdea-Plăcintă, vizionată în direct de cancelariile europene şi de cele mai importante ale lmii, este cu siguranţă apogeul lui „mondo cane”, selectată pentru festivalul de la Cannes 2012, anul dispariţiei în fecalele istoriei ale lui Traian Băsescu şi a păduchilor săi de aceeaşi culoare.
    Adevărata revoluţie socială pe care o trăim, avându-l ca artizan pe Dan Voiculescu, va figura drept model de reuşită, în tratatele de specialitate.
    Căţeaua ţigănească sterilă satisfăcută cu degetul de *JON este deja în căutarea altui dulău căruia să-i transmită bolile venerice politice chiar şi prin prezervativele capitaliste de ultimă generaţie.
    Spectacolul de-abia a început, Măria Sa Poporul şi-a desfăcut şliţul, zeii tropăie în cer cu ocheanele aţintite spre bordelul lui Traian Băsescu unde se schimbă curvele, şi nu…paturile !

  24. @Catutzi

    Voi n-ati inteles lucruri mult mai simple ca asta, asa ca … n-am nicio pretentie!
    Dar nu-i bai, inca n-am obosit, mai toc o data!
    La cate mandate are dreptul un presedinte, prin constitutie?
    Maxim doua.
    Deci, nu poate sta 3 sau 4 mandate, asa-i?
    Daca voi spuneti ca un mandat are musai 5 ani, iar el sta 4, atunci, pe logica voastra, poate sta si 100 de mandate, ca n-a avut niciunul de 5 ani, daramite doua!
    Acum, intelegi care-i „logica” demisiei dupa 4 ani? Porneste de la logica voastra cu mandatul imperativ de 5 ani.
    O interpretare fortata a unui text de lege (constitutie) atrage dupa sine o multime de alte interpretari fortate!
    Daca n-ai inteles nici acum, ma declar obosit!

  25. Eu nu fac parte din cei 15 milioane si sunt convinsa de altfel ca nu sunt atatia.Basescu a ajuns o obsesie pentru dumneavoastra insa puteti fi sigur domnule Felix ca nu o sa ajungeti niciodata la nivelul lui.In timp ce Basescu si-a pierdut popularitatea adoptand o atitudine necesara pentru tara si asumandu-si singur raspunderea ,dumneavoastra nu ati avut-o niciodata si imi pare rau pentru USL ca pierde mult electorat din cauza asocierii cu dumneavoastra, fiindca in USL exista multi oameni capabili si bine intentionati, incepand chiar cu domnul Ponta.Asa ca un personaj ca dumneavoastra care nu s-a bucurat niciodata de simpatia cetatenilor, ba chiar mie imi pareti fioros nu ar trebui sa vorbeasca despre un om politic ca si Traian Basescu.

  26. voiculescu asta e prost, in sensul de iq scazut. cuma sarit el sa se bucure de motiune, iar acum vede cum s-a spart crema guvernului ponta. asta nu-l intereseaza pe el, dar a si pierdut padurile si se pare ca PSD-ul l-ar ejacula rapid din USL. spre binele tuturor. asta va si urma.

  27. UN FLEAC : DESPRE CIURUIŢI

    Oricât de blânzi ar fi, românii proşti nu sunt ,
    Şi cine-i ciuruie prea mult îşi va rupe dinţii ;
    Băsescu ar trebui să ştie un singur amănunt :
    La Târgovişte, se ciuruiesc şi … preşedinţii .

  28. Se impun anumite verificari ale activitatii PDL-iste, iar vinovatii principali sa fie trasi la raspundere.
    Am mai scris aici….am langa mine doua exemple clare de batjocura – in comuna alaturata, pe un fost camp de cartofi, langa un cimitir s-a construit o sala de sport – nimeni nu o frecventeaza.
    In Codlea, la 10 km de acest sat , in acelas timp s-a inchis (ulterior redeschis partial la presiunea localnicilor) spitalul orasenesc pe motiv de eficienta/optimizare sau cum vreti sa-i spuneti.
    Pai ori e eficienta ori nu mai e eficienta….Si cazuri din acestea mii si mii…

  29. Aveti perfecta dreptate. Cat despre postacii portocalii… Inca va mai platesc? O sa ramaneti curand fara leafa!

  30. domnule Voiculescu, in firea fiecarui om exista cate o temere, as dori sa va intreb, dumneavoastra de ce va este cu adevarat frica? Care ar fi temerea dumneavoastra cea mai mare? in ideea in care nu-mi pareti o fire prea credincioasa pe Dumnezeu il excludem din discutie. As vrea sa va referiti, daca puteti, la lucruri pamantene.

  31. Nici eu nu fac parte din cei 15 mil.de romani.
    Dvs, vorbiti in locul lor, a celor 15 mil.de romani? V-au ales 15 mil.de romani?
    Chiar sunteti un om urat.
    L-am votat pe Basescu si nu-mi pare rau!
    Voi vota asa cum va recomanda Basescu, daca o va face.

  32. TRAIAN BASESCU- VIKTOR BOUT – TRAFIC DE ARMAMENT- TIGARETA II (SI CU IMPLICAREA G.I.P.P !!!.)

    Cu precadere in timpul celor doua mandate de ministru al Transporturilor din perioada 12 decembrie 1996- 22 decembrie 1999 Traian Basescu a avut o stransa colaborare cu Viktor Bout in domeniul marii criminalitati transfrontaliere (trafic de armament destinat zonelor aflate in conflict si organizatiilor paramilitare teroriste).
    Pentru desfasurarea acestor activitati criminale au fost folosite, in buna parte, aeronave din flotila Romaniei pe care Traian Basescu, tot in calitate de minsitru al Transporturilor, i le vanduse lui Viktor Bout, cu precadere, in timpul primelor sale doua mandate –cu precadere, in timpul celui de al doilea, din perioada 16 octombrie 1991 – 19 noiembrie 1992 (prim ministru, Theodor Stolojan).
    Pentru operatiuni a fost folost- cu implicarea directa a lui Traian Basescu (mai exact, la ordinul sau) Aeroportul Militar Otopeni.

    Traian Basescu a fost implicat in operatiunea de trafic transfrontalier cunoscuta sub numele „jurnalistic” de „Tigareta II” (in fapt, trafic tigari- armament)- aprilie 1998.

    Remarcabil este faptul ca Traian Basescu si-a inceput, efectiv, cel de al doilea mandat de ministru al Transporturilor din perioada CDR cu aceasta „activitate” de criminalitate transfrontaliera.

    O paranteza esentiala.
    Cei care cunosc „istorie recenta” stiu, desigur, ca, urma scandalurilor bine dirijate si „calibrate” incepute, intentionat, inca din decembrie 1997, Traian Basescu este cel care a determinat caderea guvernului Ciorbea in martie 1998.
    Scandalul care a dus la criza ce a provocat plecarea guvernului Ciorbea nu a fost „intamplator” sau „dezinteresat”, dar finantat cu bani GRU (de mentionat ca Traian Basescu era numit, in epoca, in cercurile politice, „specialistul in crize”.)

    Se stia ca Traian Basescu urma sa fie ministru al Transporturilor in viitorul guvern imediat dupa plecarea Cabinetului Ciorbea (martie 1998).
    In fapt, Traian Basescu- anuntat ca ministru al Transporturilor- isi prelua efectiv mandatul (repet, anuntat fiind, deja, oficial) in 17 aprilie 1998.

    In noaptea de 16/17 aprilie (oficial, deja in 17 aprilie) pe Aeroportul Militar Otopeni ateriza aeronava IL-76.
    La ordinul lui Traian Basescu, avionul a primit „gazduire” in zona militara, unde a fost descarcat (continea tigari) si a fost incarcat cu armament.
    „Schimbul” a fost „operat” in „cadrul” vechii colaborari intre Traian Basescu si Viktor Bout (unul dintre cei mai cunoscuti traficanti de armament ai lumii, „fost” ofiter GRU si un constant colaborator al lui Traian Basescu, in domeniu).
    Operatiunea („supervizata” de la Sofia de Ioan Talpes- „extensie” GRU in Romania si ambasador al Romaniei la Sofia, in acel moment) a fost descoperita in urma inregistrarii sale, si difuzarii ulterioare a informatiei catre presa, printr-o informare „discreta”.

    Cei care vor sa isi aminteasca, pot extrage din memorie informatia conform careia, din totalul incarcaturii de tigari, circa 300 de baxuri (care nu au putut fi depistate, ulterior, oficial) au fost incarcate separat si au luat o destinatie necunoscuta. In fapt, era „partea” ce trebuia sa revina, pe loc, „colaboratorilor romani” ai lui Viktor Bout- intre care, principalul, era Traian Basescu.
    Acele baxuri „disparute” au ajuns, in aceeasi noapte, la sediul GIPP (din epoca)- in cartierul Floreasca (deocamdata- repet,deocamdata!- nu dau adresa exacta, pe care o cunosc, asa dupa cum stiu si cine este martorul-cheie) unde au fost descarcate si depozitate temporar. GIPP apartinea, formal, generalului Dumitru Iliescu (de unde devine clar- daca mai exista vreo indoiala- ca marea criminalitate transfrontaliera este umbrela sub care se reunesc, in realitate, cei care, aparent, joaca roluri de personaje aflate pe parti diferite ale baricadei).
    In mai 1998, procurorul general Sorin Moisescu anunta ca (dupa “vinovatii de serviciu”- desigur, expreisa nu ii apartine fostului procurer general) urmeaza ca, pentru evaluarea probelor “sa se mearga pe verticala”. Dar se ajungea, astfel, la Traian Basescu si la acele parti ale serviciilor “corelate” cu GRU- ca atare, anuntul procurorului general a ramas nefinalizat.

    Mai ofer un “avertisment” (cu precizarea ca este doar o parte din “intreg”):
    Anterior- si tot la inceputul unui mandat de ministru al Tramsporturilor- s-a desfasurat o operatiune similara in cadrul “colaborarii” Traian Basescu- Viktor Bout.

    Traian Basescu si-a inceput primul mandat de ministru al Transporturilor din guvernarea CDR in 12 decembrie 1996.
    In 21 decembrie 1996. pe Otopeni Militar a fost „acceptat” (la ordinul si, evident, cu sustinerea lui Traian Basescu- repet, in cadrul „colaborarii” sale cu Viktor Bout) avionul IL-76 incarcat cu tigari. „Schema” a fost cea care avea sa fie regasita, ulterior, in cadrul operatiunii „Tigareta II- tigarile au fost descarcate iar avionul a fost incarcat cu armament.

    P.S.
    Avertismentul este ferm!
    A bon entendeur, salut!

  33. Ei, dar ce umor negru aveti, d-le Voiculescu…
    Dvs ridicati problema trecutului altora?!
    Dvs. vorbiti de onoare?!
    Dvs. vorbiti in numele a 15 mil. de romani?! Atata timp cat in politica nu sunteti si nu veti fi mai mult decat un oportunist, in fruntea unui partid minuscul, NU AVETI DREPTUL MORAL SA VA PERMITETI ACEST LUCRU!
    Simpla dvs. prezenta in politica e o lipsa de respect la adresa romanilor!

  34. BASESCU PRESEDINTEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE…inca 20 de ani. Asa ca sa te oftici tu mogulule.

  35. Domnul Basescu a zis mereu ca nu-i e frica de popor , asa zice si Boc si Udrea doar ca atunci cand vine vorba de votul uninominal se ascund cu lasitate . De ce nu vor sa vina in fata noastra a alegatorilor sa ne ceara votul daca tot au tupeul sa spuna ca nu le e frica de popor ?Cetatenii trebuie sa-si exercite controlul asupra clasei politice printr-un sistem de vot cat mai eficient .
    Votul pe liste mai mult sau mai putin proportionale asigura linistea oligarhiei parlamentare , permite baronilor sforari accederea pe viata in Parlament la adapostul sigur al procentelor electorale ale partidelor . Votul uninominal elimina siguranta totala a baronilor si da electoratului o sansa sa-i elimine !

Comentariile sunt închise.