A trecut total neobservata participarea lui Traian Basescu la un nou summit PPE. Omul a devenit, pur si simplu, neinteresant.

Lucru bun in primul rand pentru el, salvandu-l de ridicolul unor afirmatii pe care le face, din pacate, si in numele Romaniei:

„O uniune socială și-a pierdut sensul, urmare a crizei. Ceea ce ne trebuie acum este o uniune a creșeterii competitivității europene, care să ne asigure că economiile noastre rămân competitive (…). În Întreaga Europa se reduc ajutoarele sociale și devin disponibile resurse pentru investiții în infrastructură, dezvoltare și IMM-uri”. (sursa: evz.ro)

Sunt trei erori de fond pe care presedintele suspendat le face intr-o singura propozitie:

  1. Incercarea de a pune intr-o relatie de opozitie, de excludere reciproca (sau-sau) ajutoarele sociale si resursele pentru investitii e deopotriva rau-intentionata si falsa. Protectia sociala are sensul ei in orice tip de Europa – si asta incepand din secolul al XIX-lea; inapoi in lumea capitalismului salbatic nu ne mai poate intoarce nici macar domnul Basescu.  Resursele pentru investitii sunt, in egala masura, esentiale si definitorii pentru o economie puternica precum cea europeana. Chiar sursele de finantare pentru cele doua domenii sunt diferite: investitiile pentru dezvoltare, infrastructura sau IMM-uri sunt sustinute din fonduri europene, in timp ce protectia sociala se face din bugetele dedicate ale statelor.
  2. Domnul Basescu vrea sa gandeasca precum un neamt sau un britanic. Este veleitar, doreste sa faca impresie frumoasa la mesele mari unde e invitat. Uita ca e roman si ar trebui sa gandeasca precum un roman. Iar Romania este, din pacate, tara cu cel mai scazut nivel de trai din Uniunea Europeana, devansand chiar si Bulgaria, conform ultimelor cifre raportate de Eurostat. In Romania vom intalni cea mai acuta disproportie intre cresterea veniturilor si cea a preturilor, disproportie pe care Europa de vest nu o cunoaste si care trebuie corijata prin asistenta in cazurile sociale grave.
  3. Domnul Basescu pune din nou in antiteza categoriile sociale, incearca sa genereze senzatia ca “saracii” iau de la “intreprinzatori” si “grasii” de la “slabi”. Sunt conflicte false, inutile, pe care Traian Basescu incearca sa le hraneasca, probabil, doar dintr-o voluptate personala a dezbinarii.

O singura concluzie optimista dupa toate aceste erori: macar omul a inceput sa treaca neobservat…

19 COMENTARII

  1. Drept plata pentru ca-l tin pe-aici ca pe un bimbasa al vandutilor neamului , Gitensteinii au primit de la Basescu cadou scump :: Rosia Montana. Ei , ne cara aurul .Noi , vom primi cianurile. Si disperarea . Si toata jalea. Si parjolul si uscaciunea.
    Asa sa stiti Romani : cel vandut da celui imbuibat : voua va ramane doar saracia ; si dezolarea ; si lacrimile. Asta-i „bunatatea” presedintelui. Asta va fi „partea” voastra de la el si de la netrebnicia-i caineasca.

  2. AJUTOR SOCIAL

    În ţara orbilor, unde şi chioru-i rege ,
    Acesta se comportă mai rău ca un satrap ;
    Iar de va scăpa nepedepsit de lege ,
    Vom primi cu toţii un ajutor … de handicap .

  3. Oare de ce-l iubeste Occidentul numai-si-numai pe Traian Basescu ? Pentru ca oamenii de acolo nu sunt prosti ; cunosc cu certitudine ca oricat ar scormoni pe aici, asa ceva nu se mai gaseste. Nimieni nu are asa structura perfecta de Servitor. Si de Tradalnic !…. Minunile sunt rare, dar totusi mai apar. Basescu este chiar una dintre ele. Insa „minunea” asta e draceasca. Asadar numai buna de nimicit.

  4. CE GANDESTE „ROMANUL” BASESCU DESPRE ACEASTA TARA .
    SI CARE SUNT INTENTIILE SALE ADEVARATE ::

    Eu sunt presedintele Traian Basescu si sunt un om de stat autentic. Strainii ma admira cu totii ; in schimb ma urasc romanii. Si eu ii urasc din tot sufletul pe acesti Romani…. nu-mi plac , pentru ca sunt fiinte murdare , blestemate, lenese si hoate. Sunt rusinea Europei. Bine fac strainii ca ne descriu ca pe animale in presa lor de buna calitate. Si bine fac si eu , Traian Basescu ca urasc acest popor oribil. Am luat dealtfel cea mai justa masura : am indatorat Romania in asa fel incat sa se prabuseasca definitiv. Cetatenii ei vor saraci , asa cum merita. Vor trebui sa-si vanda casele americanilor , contra unor sume derizorii. La fel si terenurile agricole. Capitalul american , aflat in conlucrare perfecta cu mine , cel care il ajuta sa prabuseasca tara, va exploata pe nimic gazele de sist. Provocand cutremure catastrofale in Romania . Desigur , multi vor fi ucisi sub daramaturi. N-are importanta insa. Pot fi adusi maghiari sa le ia locul. Acestia sunt civilizati si muncitori. Buni europeni.Si ,eventual, niste tatari, conationalii mei , iubiti de mine : vocea sangelui imi porunceste asta. Pentru ca sa puna biciul pe Romanii astia prosti, sa-i trimita la munca , sa nu mai lalaie si sa consume . Este o solutie corecta si judicioasa. Eu ,presedintele am calculat bine. Voi saraci acest popor infect. Voi prabusi aceasta tara. Abia atunci imi voi gasi linistea . Si tot atunci strainii care ma apreciaza ma vor considera unul de-al lor.

  5. Am trecut in spatele Bulgariei dupa spectacolul organizat cu fraierii scosi in strada la Universitate.
    Daca in prima zi nici unul nu stia cine este Raed Arafat, a doua zi toti aveau agenda clara: Salvati SMURD.

    Ar trebui sa fiti inclus in manuale de studiu al manipularii domnule Voiculescu!
    felul in care dupa 2 ani de guvernare reusiti sa inca sa deturnati atentia de la un guvern total depasit este extraordinar.

  6. Guvernul Ponta nu putea continua politica de dispret si dezinteres dusa de guvernele Basescu – Boc – MRU, fata de cetatenii Romaniei aflati in stare critica in alte tari.
    Singura problema daca se poate spune asa, este ca, prin acesta decizie, Guvernul Ponta a ridicat “stacheta” foarte sus. Si de acum in colo va trebui respecte acesta stacheta.
    http://theodora0303.wordpress.com/2013/06/27/decizia-guvernului-ponta-de-a-decreta-doliu-national-a-fost-o-decizie-corecta/

  7. Si iata ca am ajuns ziua sa-l vedem basificat si pe domnul Daniel Constantin. Are nemultumiri fata de „sotia” PNL-ista, dar nu i le spune in fata, in intalnirile obisnuite, ci la televizor, in vazul si auzul tarii. Normal ca domnul Antonescu, scarbit de-atatea redute pierdute in neantul tradarii, nu mai are nervi cand vede cat de ticalos i se strange latul in jurul gatului, acum de catre „aliatul” mic, dupa tradarea „aliatului” mare.
    Oare ce mai urmeaza? Sa vedem si Antena 3 pusa la picioarele coabitantilor? SAU SA VA VEDEM SI PE DUMNEAVOASTRA SPRIJINIT DE OMUL PE CARE L-ATI FACUT COPRESEDINTE DE ALIANTA SI MINISTRU EXACT ASA CUM S-A VAZUT DOMNUL ADRIAN NASTASE SPRIJINIT DE „OMUL SAU”, VICTOR PONTA, IMEDIAT DUPA CE ACESTA A AJUNS LA PUTERE?!!!
    Prapastia din Muntenegru este high-life-ul politic romanesc din momentul de fata, iar mortii si ranitii sunt toti fraierii romani care si-au pus sperantele in USL ca intr-o alianta de oameni de cuvant care chiar sunt capabili sa faca „dreptate pana la capat”.
    Sa vina Basescu cu referendumul lui, sa readuca Marea Adunare Nationala ca for suprem de conducere in stat si sa se declare presedinte pe viata (si pe moarte), ca sa stim de-o treaba clara acum si in vecii vecilor.
    Vivant traditores!

  8. Este o gresala catastrofala o ruptura de PNL . Acest lucru foloseste numai si numai caiafei tradare zisa Traian Basescu.
    Daca P.C va juca acest joc , atunci sa afle : e un joc prost. Si se va arde. Rau.

  9. MÂNIE ÎNTEMEIATĂ

    Aşa ocazie-n viaţă, Băsescu nu mai pupă ,
    Să se afirme ca un om, cât mai este viu ;
    Să-i fi lăsat şi lui măcar un os – de-o supă ,
    Şi-apoi să râdă-n poză … lângă un sicriu .

    (Ar fi oficiat la morţi şi slujba pe cât e de şui ,
    Numai Arafat să plece … căci nu-s morţii lui.)

  10. Este posbil ca dl. Basescu sa fi gindit grestit. Totusi daca dl. Voiculescu ar accepta ca pe un obiectiv cresterea competitivitatii economice a Romaniei, ce solutii ar propune domnia sa?’ Care are deci viziunea sa vs. aceea a lui Basescu? Apoi sigur ca o mana de ajutor intinsa este necesara, dar cel mai bun ajutor social nu ar fi cumva o economie competitiva care ofera locuri de munca ?! Ce zice dl. Voiculescu despre crearea de locuri de munca de exemplu in mediul privat prin reducerea birocratiei si cresterea usurintei de a face afaceri?!

  11. Basescu prezinta astazi strategia pe agricultura – Sub pretextul ca face reforma, acest individ distruge tot ce atinge. Sa il opreasca cineva va rog pe “cel mai mare strateg al tarii” !!! Sa se joace cu altceva!!!
    A facut reforma in sanatate, in invatamant, in Politie, etc.
    A cerut reforma partidelor de a ajuns sa isi distruga propriul partid.
    Vrea sa restructureze Parlamentul adica sa il transforme intr-o MICA MARE Adunare Nationala si am ajuns sa avem 588 de parlamentari.
    http://theodora0303.wordpress.com/2013/07/01/basescu-prezinta-astazi-strategia-pe-agricultura-sub-pretextul-ca-face-reforma-acest-individ-distruge-tot-ce-atinge-sa-il-opreasca-cineva-va-rog-pe-cel-mai-mare-strateg-al-tarii-sa-se-joa/

  12. EXTRAUTERINUL vs EXTRATERESTRUL

    Cel despre care comentaţi, domnule D.V.,este un extrauterin, fiind plămădit într-o găoază, motiv pentru care tot ce scorniceşte este de rahat…
    Exemplu concret : Acum lansează strategia pe agricultură, care poate fi cimitirul agriculturii mioritice.
    Pământul gras al cimitirelor va fi ultima găselniţă a acestuia..

    ––––––––––––––––––––––––––––––––-
    „Cetateni ai Pamintului, nu sintem singuri”

    Cu aceste cuvinte dramatice, presedintele american John F. Kennedy intentiona sa informeze intreaga lume ca guvernul american avea contacte cu extraterestrii. Dar, inainte ca el sa tina acest discurs, pe 22 noiembrie 1963, a fost doborit de citeva gloante ucigase.

    Cel putin asa pretinde, la Universitatea Cambridge, profesorul cercetator istoric Lawrence Merrick, autorul bestsellerului „Killing the Messenger: The Death of JFK”.

    El sustine ca JFK a fost asasinat pentru a fi impiedicat sa dezvaluie date despre extraterestri. „Se pare ca anumiti indivizi din guvern, hotariti sa pastreze secretul in privinta farfuriilor zburatoare capturate, au decis sa-l reduca la tacere pe presedinte”, mai spune profesorul Merrik, care isi bazeaza afirmatiile asupra nerostitului discurs al lui JFK pe o notita a acestuia. Se pare ca presedintele i-ar fi inminat documentul guvernatorului Texasului, John Connaly, chiar in masina in care a fost omorit. John Connaly a trait tot timpul cu spaima in suflet dupa acel eveniment. A depozitat documentul patat de singe intr-un seif si a dispus ca acesta sa nu fie deschis decit dupa moartea sa, care s-a produs in 1993.

    Nu dupa mult timp, documentul cu discursul presedintelui american a ajuns in miinile profesorului Merrick. Pentru a spulbera orice indoiala in privinta notitelor, 5 grafologi au autentificat scrisul ca fiind al lui Kennedy. Cercetarile au mai scos la iveala faptul ca, chiar cu o zi inainte de a se deplasa la Dallas, JFK s-a intilnit cu predecesorul sau, Dwight D. Eisenhower, pentru a se sfatui daca sa dea publicitatii datele sale despre existenta extraterestrilor. Se pare ca cei care au ordonat asasinarea lui JFK au considerat ca discursul va crea panica.

    Iata ce continea discursul presedintelui:

    „Dragii mei concetateni, oameni din toata lumea, astazi intram intr-o noua era. Copilaria umanitatii ia sfirsit si se prefigureaza o alta virsta! O calatorie plina de provocari. Cetateni ai Pamintului, nu sintem singuri. Dumnezeu, in infinitatea Sa intelepciune, a populat Universul si cu alte fiinte la fel de inteligente ca si noi. in 1954, fortele noastre militare au recuperat din desertul din New Mexico ramasitele unei nave necunoscute. Cercetatorii au spus ca vehiculul venea din spatiu. De atunci, guvernul nostru a luat contact cu creatorii acelei nave extraterestre. Cu toate ca ceea ce va spun pare terifiant si de domeniul fantasticului, va asigur, ca presedinte, ca nu aveti de ce sa va temeti. Ei au promis sa ajute natia noastra si sa invinga inamicii umanitatii – tirania, saracia, bolile si razboaiele. Deci, ne sint prieteni, nu dusmani. impreuna cu ei vom putea crea o noua lume. Dar, nu va pot promite ca nu se vor face si pasi gresiti pe acest drum. Cred insa ca sintem stapini pe destinul Planetei noastre si ne indreptam spre un viitor glorios. in urmatoarele zile, saptamini si luni vom invata multe despre acesti vizitatori, de ce sint aici si de ce v-am ascuns prezenta lor atita timp. Va cer sa priviti viitorul nu cu timiditate, ci cu curaj, pentru ca putem trai in pace si prosperitate. Dumnezeu sa va binecuvinteze!”

Comentariile sunt închise.