Intalnire cu Dan Voiculescu

Ieri am fost la Realitatea TV, la Ora de Foc (puteti vedea înregistrarea emisiunii aici) Ocazie cu care am comis un mic păcat, un ne fait pas: l-am bătut pe Mihai Gâdea la audientă – oricât m-am străduit să promovez incognito, pe furis, interesele Sintezei Zilei. Îmi pare rău, Mihai, data viitoare promit să tin o dizertatie plictisitoare despre macroeconomie si să alung toti telespectatorii …

Tot la emisiunea de ieri am promis suport gratuit din partea Fundatiei pentru Apărarea Cetătenilor Împotriva Abuzurilor Statului pentru toate persoanele din sistemul bugetar care sunt vizate în această perioadă de concedieri abuzive, făcute ”la kilogram” si fără o gândire temeinică. Găsiti toate explicatiile si datele de contact ale Fundatiei aici. Dacă cumva linkul nu functionează, aveti mai jos detaliile esentiale ale programului FACIAS pentru bugetari:

1. FACIAS inaugurează o linie telefonică specială pentru persoanele în curs de concediere din sistemul bugetar. Avocatii si juristii FACIAS vor oferi tuturor acestor persoane consultare si informare gratuită astfel încât drepturile lor să fie respectate – iar concedierile ilegale blocate. Numărul de telefon disponibil în acest sens este 021.460.20.63.
2. FACIAS va deschide împotriva statului român un proces pentru concedieri pe criterii politice – toate persoanele care fac obiectul unor astfel de concedieri urmând a fi reprezentate în instantă gratuit. . Numărul de telefon disponibil în acest sens este 021.335.01.48.

Am doar trei scurte observaţii pe tema asta:

1. Pinocchio şi-a pierdut singurul avantaj pe care l-a avut: instinctul. Refrenul cu mogulul malefic s-a epuizat în decembrie 2009.

2. Începând din anul 2005, Pinocchio este preşedintele jucător al României, preocupat obsesiv să controleze totul. Din acest motiv, Preşedintele-Pinocchio este principalul responsabil şi pentru gazele ieftine ale domnului Ioan Niculae şi pentru Guvernul-dezastru Boc. După un car de ani în fruntea tării, cu institutiile la dispozitie, e cumva pueril să te miri naiv de problemele cu care se confruntă românii.

3. România are acută nevoie de preşedinte. Real, dinamic, proaspăt, credibil, nu uzat, depăsit, părăsit de apropiati si de propriul popor.

Pinocchio este un domn rudimentar şi agresiv, cu apă în urechi, care ne scufundă. Este lipsit de substanţă, logică şi legitimitate. Trebuie schimbat: e prost pentru România.

N.B. După B1, Pinocchio – luptătorul anti-moguli care visează, în secret, să fie unul din ei – are acum o nouă mărgică – TVR. Si-i tare mândru.

1. Neimpozitarea profitului reinvestit.
2. TVA de 5% pentru alimentele de bază.
3. Penalităţi aplicate statului pentru întârzierile la rambursarea de TVA.
4. Compensarea de TVA între stat şi agenţii economici.(sumele reprezentând TVA de plată către stat se compensează cu rambursările de TVA pe care le datorează statul)
5. Neimpozitarea microîntreprinderilor în primii 3 ani de la înfiinţare

Aceste cinci măsuri s-au concretizat, în perioada 2008-2010, în propuneri legislative pe care le-am iniţiat şi le-am susţinut în Parlament. Toate aceste măsuri au fost respinse ca urmare a refuzului lui Traian Băsescu şi, implicit, al parlamentarilor PDL, de a accepta un proiect de lege iniţiat de Voiculescu, indiferent cât de utilă ar fi fost măsura propusă.

În mod constant, după o vreme de la respingerea unor asemenea proiecte, Traian Băsescu, Emil Boc şi PDL descoperă utilitatea acestor măsuri, o comentează favorabil, dar, fatalitate, eşuează în încercarea de a le aplica. Ultimul exemplu îl reprezintă propunerea privind introducerea unui sistem de penalităţi aplicate statului pentru întârzierile la rambursarea de TVA.

Proiectul meu pe această temă, depus în Parlament la începutul anului 2009, a fost respins de PDL şi în Senat şi în Camera Deputaţilor. Rezultatul: de câteva zile liderii PDL propun, încărcaţi de profesionalism şi responsabilitate, introducerea unui astfel de sistem. Evident, totul va rămâne la stadiul de bune intenţii.

Problema actualei Puteri nu este atât că respinge obtuz propuneri utile pentru ca, ulterior, să şi le asume. Adevărata problemă este că nu ştie să aplice inteligent ideile furate.

Sunt imagini de care, sincer, uitasem. Le-am revăzut ieri – cu amuzamentul de rigoare. Un ”ajutor de memorie” pentru toti cei care mai cred că Traian Băsescu a avut vreodată convingeri personale sau credinte oneste.

Avem o clasă politică precară – ăsta e un adevăr. O clasă politică marcată adesea de amatorism, improvizatie si coruptie. Dar e o clasă politică formată si după chipul si asemănarea ”judecătorilor” săi. După chipul celor care ”comentează” si ”formează opinii”. Si în acest domeniu România se află – în egală măsură – sub semnul imposturii si al pierderii reperelor autentice. Si aici scara valorilor e răsturnată si batjocorită în fiecare zi.

Te minunezi câteodată văzând cum adolescenti întârziati, jurnalisti esuati flagrant sau femei insuficient iubite devin sursa unor sentinte moral-politice. Rămâi ca la dentist văzând cum anonimi cu mina îndelung studiată în poza de ”editorialist”sau ”blogger” îti expediază viata sau munca în două propozitii veninoase si stupide.

Ce le conferă acestora competenta morală de a judeca si a împărti simbolic dreptatea? Nu ar fi normal ca această competentă să apartină celor care au demonstrat ceva, înainte de toate, în propria lor viată? Celor care au construit, celor care generat idei, institutii, cărti, plus-valoare – ceva, orice, însă durabil si solid?

E suficientă frustrarea pentru a primi o ”diplomă” de ”comentator”? Sunt suficiente esecul sau mediocritatea în destinul personal pentru a te transforma într-un judecător al societătii românesti? E suficientă amăgirea că, înjurându-i pe cei care au reusit prin propriile puteri, devii si tu, pentru o clipă, puternic?

Accept să fiu criticat, apostrofat ori chiar dispretuit – pe drept sau pe nedrept, e irelevant – de Mircea Cărtărescu. De Andrei Plesu. De Eugen Simion. De Augustin Buzura. De Cristian Tudor Popescu. De Alina Pippidi Mungiu, cu toate excesele sale politice. Sunt oameni care au bifat criteriile performantei în viata profesională si criteriile responsabilitătii în viata privată. Pot să nu fiu de acord cu ei. Pot să-i apostrofez sau să-i dispretuiesc la rândul meu. Dar nu le pot nega competenta intelectuală si morală.

Nu înteleg însă ce experientă personală de viată invocă, pentru a judeca si a împrosca cu noroi, un mocofan care n-a purtat vreodată de grijă nici măcar unui copil. Nu înteleg ce competentă invocă un jurnalist care a esuat moral si managerial cu o constantă de ceas elvetian. Nu înteleg ce criterii poate utiliza, pentru a analiza mersul societătii, câte-o muiere acră, care nici măcar în propria viată n-a reusit să-si aducă fericirea.

În scurtul răgaz de pe Valea Prahovei (da, informatiile de aici sunt corecte) am nimerit un documentar savuros despre ”Bătălia de la Kruger”.

Am dat fuga la IPad (la care am început să mă pricep, să stiti) si am revăzut povestea de câteva ori.

Merită împărtăsită.

Că tot e week-end. Asa, ca să-mi crească cota la electoratul feminin…

Provocarea ”aproape academică” de a identifica cea mai mare dintre minciunile lui Traian Băsescu a adus zeci de răspunsuri interesante – iar deliberarea a fost dificilă. Multe dintre optiuni s-au îndreptat spre ”Să trăiti bine!” (un angajament camuflat însă sub masca unei simple urări), spre ”voi demisiona în cinci minute” (o minciună integrală – doar că e greu să împarti un scuter la toti cei care au propus această variantă) si spre jurământul privind lovirea copilului (unde demontarea minciunii s-a blocat oricum din ratiuni de pixel albastru). Mi-a plăcut răspunsul lui Mădălin (106) – doar că l-am mai citit pe undeva în campania electorală . Am văzut că se repetă si un răspuns precum cel al lui George (”Traian Băsescu: …nu am facut politie politica…nu am colaborat cu securitatea…”) - doar că aici ne lipseste demonstratia…

În aceste conditii, am ales un răspuns care pune accentul pe consecintele sociale ale minciunii. Si pe lipsa de scrupule cu care a fost manipulată o categorie profesională în fata căreia, de obicei, am fost învătati de părinti să ne scoatem pălăria: profesorii.

27Codrin Says:
iulie 26th, 2010 at 5:37 pm   edit

Cresterea salariilor profesorilor cu 50%: in toamna lui 2008, a aparut o disputa intre Guvern si Basescu legata de cresterea salariilor profesorilor, Zeus mentionand “Ideea ca nu sunt bani nu este o realitate, bugetul poate fi asezat pe prioritati. Daca vrei sa asiguri resurse pentru profesori sau nu. Bani exista si toate analizele probeaza acest lucru” in timp ce premierul de atunci, Calin Popescu Tariceanu a fost impotriva cresterii salarilor, motiv pentru care PNL a si pierdut alegerile parlamentare.

Basescu a promulgat legea (OG 15/2008, actualizata prin OG 151/2008), ulterior profesorilor fiindu-le luate sporurile, diminuate salariile acum (cu 25%) si, bineinteles, aproximativ 15.000 vor fi dati afara. Si cu totii stim ca cei 50% nu au fost dati niciodata deoarece Guvernul nou instalat (Boc I sau II cred) si Basescu au declarat ca nu au bani pentru asa ceva deoarece este criza, iar masura nu este sustenabila economic (a se vedea declaratia lui Tariceanu).

Cred ca aceasta a fost cea mai mare minciuna a lui Zeus din trei motive:
1.spre deosebire de alte situatii (“Sa traiti bine”, “Daca voi fi suspendat de Parlament, voi demisiona in 5 minute”, “Romania nu este in criza”[asta e a lui Boc parca] etc.), cresterea salariilor cu 50% a fost folosita strict ca masura de campanie:
2. cresterea salariilor cu 50% a fost o minciuna dusa la extrem fiind dupa pana la votarea de catre Senat si Camera Deputatilor si promulgarea legii, fapt ce ar putea permite darea statului in judecata, inclusiv la CEDO pentru recuperarea drepturilor banesti (lucru care s-a intamplat deja);
3. a beneficiat de sustinerea partenerilor sociali (sindicatele din invatamant) “vrajite” de mirajul indeplinirii viselor si de mult-proclamatului Pact pentru Educatie (o alta minciune).

Se mai pot spune multe, dar..ma abtin..

Felicitări, Codrin!

Rămâne cum am stabilit: vineri, la ora 18.00, aflăm marele câstigător…

O initiativă simplă si inteligentă de a prezenta tinerilor nostri istoria României altfel: cititi aici.

Am auzit în ultima lună multe opinii despre Grădina Valorilor Românesti: unii o valorifică cu entuziasm, altii sunt supărati pe viziunea artistică a celui care a realizat complexul statuar. Pe mine, unul – care nu-mi asum niciun soi de competentă în domeniul artistic – această dezbatere mă bucură: vorbim, iată, fie si polemic, despre repere morale si valoare culturală, nu despre masinile fotbalistilor si posetele ministrilor. Copiii fac zilnic lectii de istorie, de pictură, de scriere creativă sau muzică acolo; si,  cu toate semnele de întrebare, cu toate imperfectiunile, ceva rămâne în urmă.