Am optzeci de ani. Am plecat în viață de la zero, am construit din nimic, am luptat asumat cu sisteme care păreau infailibile, am construit alianțe care păreau imposibile, mi-am păstrat intactă scara valorilor, indiferent de presiunile exterioare.
Dincolo de realizările și eșecurile vieții mele am rămas întotdeauna atașat valorilor naționale, m-am simțit mereu responsabil să contribui, după propriile puteri, la consolidarea destinului țării în care m-am născut.
România este într-un moment de criză profundă. Nu doar politică, ci și la nivel social, economic, cultural, identitar!
Societatea noastră este dominată de ură, de neîncredere, de conflicte multiple.
Solidaritatea, sentimentul împărtășirii unui destin, a fost înlocuită de frică, de invidie, de o preocupare oarbă pentru răul celuilalt, nu pentru binele comun.
Virusul “dezbină și conduce”, semănat în anul 2005, de un impostor ajuns președinte (pentru că știa că altfel nu poate rezista în funcție) s-a dezvoltat în versiuni mutante, în noi tulpini ale răului care au atins aproape fiecare segment social.
După ce, de-a lungul istoriei noastre, am avut generații întregi care s-au înțeles din priviri și au acționat într-o unitate care a surprins întreaga lume, avem astăzi generații care nu se mai înțeleg deloc.
Prăpastia dintre bătrânii care au construit și tinerii care ar trebui să le dezvolte moștenirea s-a adâncit până când au dispărut toate formele de comunicare și colaborare între generații. În schimb, se judecă, se atacă, se disprețuiesc.
Un neam care își pierde continuitatea între generații riscă să dispară.
Știu bine, mulți dintre români sunt dezamăgiți și acceptă, chiar susțin, etichete negative despre propriul neam. Într-o anumită măsură, au motive. Sfidarea politică din ultimele luni, în care majoritatea liderilor pun mizele electorale mai presus de interesul național, este unul dintre ele.
Dar România nu s-a născut nici în 2026, nici în 2005! Răul, incompetența și impostura pot fi corectate, îndepărtate, nu sunt “trăsături” naționale ireversibile!
Avem și altfel de repere: Brătianu, Iorga, generații întregi care, dincolo de culori politice, au pus țara înaintea orgoliilor personale pentru că au asumat că responsabilitatea politică e o datorie fundamentală, nu un privilegiu.
Erau și ei imperfecți, ca noi toți, dar aveau o direcție clară: binele strategic comun contează întotdeauna mai mult decât interesul conjunctural al zilei.
În acele timpuri, România a avut o scară a valorilor solidă și funcțională.
Între timp, am pierdut-o și avem obligația să o reconstruim.
Putem asuma demnitatea, onoarea și curajul drept repere etice ferme.
Putem reface coeziunea socială cu fapte, nu cu vorbe, muncind cinstit, interesați de bună vecinătate, nu de conflict, respectându-ne cuvântul dat.
Putem separa binele de rău, utilul de inutil, grâul de neghină, aplicând un test simplu și infailibil atunci când ne evaluăm un proiect sau o decizie: „ce îmi propun să fac e bine pentru copiii mei, ai noștri, acum și peste treizeci de ani?”
Dacă răspunsul este pozitiv, nimic nu trebuie să ne oprească. Dacă este negativ, să ne oprim cu onestitate și responsabilitate. Să nu lucrăm niciodată împotriva generațiilor următoare.
Într-o lume în care patriotismul adevărat este atacat în fiecare zi, atât de populiștii care îl mimează strident și îl decredibilizează, cât și de neo-marxiștii care atacă sistematic valorile naționale, încercând să distrugă esența și valorile fundamentale ale acestei națiuni, îndrăznesc să afirm cu responsabilitate și emoție că îmi iubesc țara și neamul românesc.
România are nevoie, mai mult ca oricând, de respect pentru oameni, pentru adevăr și pentru munca fiecărui cetățean.
Un popor nu își construiește viitorul prin dezbinare, ci prin educație, responsabilitate și respect reciproc.
Cred că România poate mai mult. Avem oameni valoroși, avem resurse și avem o istorie care ne obligă să privim înainte cu demnitate.
Poate că a venit timpul să ne întrebăm mai puțin cine este vinovat și mai mult ce putem construi împreună.
Respectul pentru cetățean trebuie să fie punctul de plecare pentru orice societate care își dorește un viitor mai bun.
România nu duce lipsă de oameni inteligenți, ci are nevoie de mai multă încredere în oamenii care muncesc, creează și construiesc.
Demnitatea națională nu înseamnă să ne izolăm de lume, ci să știm cine suntem și să ne respectăm locul în Europa.
România are nevoie de soluții temeinice, nu doar de răspunsuri de moment. Problemele serioase se rezolvă cu răbdare și responsabilitate.
Să nu ne pierdem speranța. O țară se poate schimba atunci când oamenii ei încep să creadă din nou că merită să construiască.
Respectul pentru valorile românești trebuie transmis copiilor prin educație, nu doar rostit în discursuri.
Avem datoria să lăsăm generațiilor următoare o Românie mai educată, mai responsabilă și mai demnă.
Poate că cel mai important lucru pe care îl putem face astăzi este să ne recâștigăm încrederea unii în ceilalți.
România are nevoie de oameni care privesc dincolo de propriul interes și se gândesc la binele comunității.
Un popor care își respectă valorile, oamenii și cultura își respectă, de fapt, propria identitate.
Nu trebuie să ne fie rușine să cerem mai mult de la România. Trebuie însă să fim și noi dispuși să oferim mai mult României.
România are nevoie de mai mult dialog și de mai puțină ură. Diferențele de opinie nu trebuie să ne transforme în adversari.
O societate sănătoasă începe cu oameni care își respectă libertatea, dar înțeleg și responsabilitatea care vine odată cu ea.
Să nu uităm că fiecare generație are obligația de a lăsa ceva bun în urma ei.
Cultura și educația nu sunt cheltuieli inutile. Sunt investiții în viitorul unei națiuni.
România are suficiente resurse pentru a progresa. Important este să învățăm să le folosim responsabil și eficient.
Un mesaj simplu pentru români: să nu renunțăm la demnitate, la bun-simț și la speranță.
Respectul pentru România începe cu respectul pentru românul de lângă noi, indiferent de profesie, vârstă sau opinii.
Dacă vrem o societate mai bună, schimbarea trebuie să înceapă și de la fiecare dintre noi, nu doar de la instituții.
O Românie puternică nu este o Românie în care toți gândesc la fel, ci una în care oamenii pot gândi liber și se pot respecta reciproc.