Zilele trecute, mă întorceam de la Viena. Coborârea pasagerilor din avion a fost întârziată dintr-un motiv care m-a revoltat.
În ușa avionului, însoțitoarea de bord austriacă a fost întâmpinată de un angajat al aeroportului care i-a cerut două bomboane înainte de a permite ieșirea pasagerilor. După un scurt moment de nedumerire, domnișoara de la Austrian Airlines a zâmbit amabil, s-a întors, a luat două bomboane și le-a dat românului care o aștepta cu mâna întinsă.
M-a durut enorm acea mână întinsă, mi-am stăpânit cu greu furia.
M-am gândit imediat cum acea domnișoară va povesti, în Austria, episodul cu românul care a întâmpinat-o cu mâna întinsă.
Chiar dacă l-am apostrofat pe concetățeanul meu – și, la rece, îmi pare rău c-am făcut-o – știu bine că nu este el cel cu adevărat responsabil pentru acel gest.
Demnitatea fiecărui cetățean român și a națiunii în ansamblu a fost constant știrbită atât în perioada comunistă, cât și cei 36 de ani care au urmat.
Sărăcia, umilințele, eșecurile politice repetate și lipsa de verticalitate a unora dintre cei care au reprezentat România în exterior au lăsat urme adânci.
Cum ne putem recâștiga demnitatea?
Iubindu-ne țara, muncind serios, ajutându-ne între noi, alegând lideri mândri că sunt români, capabili să promoveze interesul național cu DEMNITATE și inteligență, nu cu mâna întinsă.
Ați surprins bine: omul acela nu e cauza, e simptomul. Cauza e un sistem care a normalizat mica șpagă, mica atenție, mica “descurcăreală”, până când ne-a intrat în sânge și ne-a scos din demnitate.
Demnitatea națiunii începe cu demnitatea individului: să nu cer, să nu accept, să nu dau. E simplu ca principiu, greu ca obicei, dar fără asta rămânem prizonieri într-o cultură a dependenței.
Mă bucur că ați recunoscut că, “la rece”, vă pare rău de apostrofă. Asta e demnitate și autocontrol: să nu confunzi omul cu problema și să nu-ți lași furia să te conducă.
Problema reală nu e ce va povesti însoțitoarea în Austria, ci ce povestim noi copiilor noștri despre normalitate. Dacă normalul e “hai că merge și-așa”, demnitatea rămâne un slogan, nu un standard.
“Iubindu-ne țara” nu e suficient dacă iubirea nu se vede în fapte: taxe plătite, muncă serioasă, curățenie, respect pentru spațiul public, grijă pentru cei vulnerabili. Patriotismul practic bate patriotismul de vitrină.
Ajutorul între noi e esențial, dar să fie ajutor care ridică, nu ajutor care menține dependența. Solidaritate cu reguli: sprijin, dar și responsabilitate.
Liderii “mândri că sunt români” trebuie să fie, înainte de toate, competenți și incoruptibili. Demnitatea în politica externă nu se obține din vorbe tari, ci din rezultate: proiecte, investiții, respect contractual, instituții care funcționează.
Aș adăuga o idee: demnitatea nu e orgoliu. Demnitatea e să nu te vinzi ieftin, să nu te ploconești, dar și să nu urăști. Să stai drept fără să calci pe alții.
Dacă vrem să ne recâștigăm demnitatea, trebuie să ieșim din mentalitatea “merge și cu o atenție” și să intrăm în mentalitatea “merge doar corect”. Asta e adevărata schimbare de civilizație.
Am vazut si eu oameni care cer cate ceva doar ca sa para ca au putere. E trist. Puterea reala e sa iti faci treaba fara sa astepti nimic in schimb.
Nu pot sa zic ca sunt surprins, doar dezamagit. Prea multi romani traiesc cu ideea ca trebuie sa „ciupeasca” ceva, oricat de mic
Am intalnit si eu situatii asemanatoare si nu sunt deloc rare. Tine mult de educatie si de felul in care suntem obisnuiti sa ne „descurcam”.
Poate ca gestul lui era o forma de a „scurta” distanta, de a crea o legatura sociala superficiala cu straina. Noi romanii avem nevoie de aprobarea altora si asta se manifesta ciudat uneori.
Vorba aia, mâna întinsă trebuie să spună o poveste… Și ce mai poveste spune de data asta
Aveți mare dreptate, exact așa suntem priviți în afară din cauza unor astfel de gesturi mărunte. Ne plângem că nu ne respectă străinii, dar noi nu ne respectăm între noi. Ar trebui să ne intre bine în cap că demnitatea începe cu fiecare individ.
Așa e, mentalitatea de slugă ne-a fost indusă zeci de ani și greu mai scăpăm de ea. Ne vindem votul pe o găleată și demnitatea pe două bomboane. Sper ca tinerii să vină cu alt suflu și să nu mai accepte astfel de umilințe.
Poate glumea omul, poate o cunoștea deja, cine știe, s-ar putea să fi fost ceva nevinovat
Nu sunt de acord ca e vina saraciei, ci a lipsei de educatie si a tupeului. Am vazut oameni saraci dar curati si demni, care nu ar cere nimic nimanui. Asta e chestiune de caracter, nu de portofel.
Corect, dar schimbarea trebuie sa vina de la noi, nu sa asteptam sa pice din cer. Daca fiecare si-ar face treaba corect la locul lui de munca, tara asta ar fi departe. Din pacate, lenea si „las-o ca merge si asa” sunt lege la noi.
Eu cred că ați reacționat corect apostrofându-l, chiar dacă vă pare rău acum. Cineva trebuia să îi spună că nu e normal ce face. Poate data viitoare se va gândi de două ori înainte
Las ca si alte natii au uscaturile lor. Am vazut nemti beti care faceau mai urat decat romanul nostru cu bomboanele. Hai sa nu ne mai punem cenusa in cap pentru orice
Demnitatea nu ține de foame, ar spune unii, dar ține de coloana vertebrală. Dacă acceptăm să fim tratați ca rudele sărace ale Europei, așa vom rămâne mereu. Trebuie să ne cerem drepturile cu fermitate, nu cu mâna întinsă.
Nu cred că domnișoara aia o să țină minte episodul, vede mii de pasageri zilnic. Noi suntem cei care ne complexăm singuri și credem că toți sunt cu ochii pe noi. Dar e adevărat că mai multă încredere în noi nu ar strica deloc.
Demnitatea natiunii romane incepe cu respectul pe care ni-l acordam noi insine.
Demnitatea vine si din cunoastere sa stim cine suntem cu adevarat,de unde venim,si ce am realizat pana acum ca natoune.
Aici sunt multe nuante de interpretat insa cred ca romanii sunt mult mai demni si mai verticali decat multe natiuni din europa.
Demnitatea se construieste pe integritate si cred ca onestitatea este numitorul comun al tuturor romanilor.
Demnitatea consta si in apararea adevarului national.
Acunoaste punctele forte dar si punctele slabe este tot o forma de demnitate iar acest lucru poate duce la progres.
Este mult stiuta si cunoscuta ospitalitatea romanilor care vine din demnitatea lor nationala.
Respectul fata de simbolurile nationale este o forma de demnitate profunda fata de tot ceea ce este national.
Promovarea valorilor nationale peste hotare este o latura a demnitatii care aduce mari beneficii tarii noastre.
Promovarea patriotismului cultural si natural,asta ne defineste prin ce lasam in urma.
Demnitatea nu se face cu mana intonsa ci cu implicare in societate in a creea lucruri frumoase si durabile.
Sa investim in educatie,o natiune educata este una demna si respectata.
Demnitatea nu este vanitate,este constiinta unei valori pe care o construim in fiecare zi prin faptele noastre.
Nu trebuie sa cedam la santajul ca ,,asa se face peste tot,, noi avem propriul nostru drum
Demnitatea devine puternica atunci cand ajutam pe cei slabi din comunitate.
Principiile meritocratice pot da nastere unei demnitati nationale colosal de mari.
Demnitatea natiunii romane o construim fiecare dintre noi in fiecare zi prin atitudine,cuvinte si faptele noastre.
E neplăcut să recunoaștem, dar avem gena asta a umilinței adânc înrădăcinată în noi. Poate peste vreo două generații să ne mai spălăm de mentalitatea asta balcanică. Până atunci, defilăm cu ce avem.
Dar sunt si multi romani care fac cinste tarii in strainatate. Nu trebuie sa generalizam fapta unui singur om la toata natia. Padure fara uscaturi nu exista nicaieri in lume.
Eu cred că gestul acela este o manifestare a sindromului de supraviețuire din comunism, când se lua tot ce era „pe gratis”. E un reflex adânc înrădăcinat, nu neapărat o problemă de caracter, ci de traumă socială.
OK, dar de ce să ne fie rușine mai mult de un om care cere o bomboana decât de politicienii care ne fura de miliarde?
Problema e ca acesti lideri despre care vorbiti folosesc tocmai aceasta mentalitate de supravietuire ca sa isi mentina puterea. Ei ne tin mici, ca sa para ei mari.
Probaibl gestul omului nici nu e despre bomboane, ci despre obisnuinta de a cere ceva. E un reflex invatat. Si reflexele se schimba greu
Măcar discuția e utilă. Aduce în față un subiect incomod și ne obligă să privim realitatea
Dacă vrem demnitate, trebuie să începem prin a nu mai tolera micile șmecherii. Ele par neimportante, dar se adună. Așa ajungem să fim priviți într-un anumit fel
Gestul cu bomboanele pare banal dar simbolizeaza o atitudine mult mai profundă. O cultură a cerșitului, a micilor favoruri, a relaţiilor în loc de competenţă
Tristețea situației este că românul din articol probabil nu înțelege că gestul lui e problematic
Aici nu este vorba despre bomboane, ci despre auto-percepție. Când te vezi ca un om mic, ceri lucruri mici. Când te vezi ca o națiune mare, ceri respect și tratament egal.
Uite-așa ne batem joc singuri de propria imagine! Nimeni nu ne obligă să cerem bomboane sau ciubuc, o facem de bunăvoie
Asta e, nu poți schimba peste noapte decenii de educație proastă și sărăcie
Nu pot sa pricep de ce un angajat al aeroportului, care teoretic are un salariu decent, simte nevoia sa ceara bomboane.
Poate era diabetic. În crize simți nevoia de dulce. Poate și ministrul învățământului care e responsabil cu educația e diabetic. Când simți nevoia de dulce nu mai ți cont de educație. Poate suntem un popor care simte nevoia de dulce pentru ca alții ne fură prăjiturile. Demnitatea se cultivă de fiecare la casa lui. Exemple sunt peste tot, dar fiecare alege după pofta de dulce
Comentariile sunt închise.