Aproape cinci decenii din viața mea am avut contact direct cu școala românească (elev, student, doctorand, profesor universitar).
Și astăzi, la aproape 80 de ani, sunt înscris la studiile de master ale Facultății de Teologie din Iași. Așadar, cunosc sistemul de învățământ românesc “din interior”.
Avem profesori excepționali și vârfuri printre elevi și studenți care pot concura de la egal la egal cu oricine. Însă, dincolo de excepții, sistemul de educație românesc traversează o criză profundă.
Câteva date statistice (rapoarte OECD, Eurostat, PISA):
- 16% dintre copiii cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani nu sunt înscrişi în sistemul de învăţământ, (de 8 ori peste media OECD de 2%).
- 32% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 15 şi 19 ani nu sunt înscrişi în sistemul de învăţământ (dublu față de media OECD).
- 20% dintre tinerii cu vârste cuprinse intre 18 și 24 de ani nu studiază, nu lucrează, nu urmează niciun curs de formare profesională.
- Zero universități din România în topul primelor 200 din Europa!
- 40% dintre elevii români de 15 ani au dificultăți la citirea și interpretarea unui text.
Încă o observație esențială: salariul unui profesor debutant în România este și cu peste 50% mai mic decât cel al colegilor din statele dezvoltate ale Uniunii Europene, în condițiile în care costurile de trai sunt comparabile.
Prosperitatea și demnitatea unei națiuni depind direct de eficiența sistemului de educație.
Dacă nu investim serios în Educație, vom fi tot mai săraci, tot mai dezbinați, tot mai puțin relevanți.
