Recunosc, nici eu nu mi-am petrecut week-end-ul făcând calcule, estimând procente sau jucându-mă cu marja de eroare. Nici eu nu n-am stat treaz toată noaptea, numărând mandatele şi alergând minutele care mă despart de miracolul deschiderii secţiilor de vot. Nici eu nu m-am repezit în cabina de vot cu privirea fixă a omului convins că votul său poate schimba lumea. Şi, da, recunosc, nici eu n-am refuzat apa şi hrana de grija procentului de prezenţă la vot.
Avem alegeri libere, iar opţiunea de a merge sau nu la vot este parte integrantă a acestei libertăţi.
Puseurile de severitate pedagogică ale celor care ne avertizează că avem obligaţia de a ne prezenta ordonat la vot mă amuză. Mai există oameni care îşi imaginează că libertatea se impune! Din lipsă de informaţie, de simţ al istoriei sau, pur şi simplu, dintr-un deficit de inteligenţă.
Prezenţa la vot este direct proporţională cu valoarea candidaţilor, instituţiilor şi ideilor.
Dacă produsul este prost, nu poţi certa clientul pentru că nu-l cumpără.
Votul din datorie faţă de Europa, invocat de la Cotroceni, este o inepţie abstractă.
Votăm, dacă ne hotărâm să o facem, pentru noi înşine, nu pentru, de exemplu, acei extremişti olandezi care afirmă că nu vor să se mai irosească fondurile europene cu România.
Votez sau nu, doar pentru că sunt liber, responsabil şi lucid.
Voi pentru ce (n-)aţi votat?

66 COMENTARII

  1. Votez pentru spiritul civic din mine în primul rând şi pe urmă pentru cineva care mă reprezintă pe mine şi interesele acestei ţări în faţa europenilor :)

  2. Nu votez pentru că mi-ar fi ruşine chiar de mine. Toate produsele din alimentară sunt expirate, iar şefa de tură nu vrea să le scoată din raft. Nu mai am nevoie de complicaţii stomacale, mai bine mă înfometez. Cat despre ce spune domnu de la Cotrocei, n-am chef să îmi pierd duminica caniculară făcandu-i analiza pe text, i-aş ridica cota prea mult. Şi cu lada de mere dacă vin la mine să mă convingă să votez tot n-o fac. Am luat act ( cum zice Patapievici) de caracterul clasei politice.

  3. Mult zgomot despre nimic. Chiar nu vrea nimeni sa priceapa ca nu conteaza ce partid iese invingator, nu conteaza daca votezi sau nu, altii mai si fraudeaza (isi pun pielea la bataie degeaba).In loc sa avem o minivacanta reusita sta toata lumea cu ochii aiurea pe tv. Mai bine antena 3 ar da un documentar interesant.

  4. Eu n-am votat, si nici nu ma deranjez sa ma duc, pentru ca:
    1. Atata timp cat mi se spune IN CAMPANIE (cand se presupune ca spui ce ai mai bun ca sa-l convigi pe contribuabil sa se duca la vot) ca duduia eba (asa, cu litere mici) se trece inapoi la taticu’ dupa terminarea procesului de votare, mi se pare o mare ofensa adusa inteligentei mele si capacitatii mele de pricepere. Pai daca te ceri inapoi sub „fusta” lui tatelu’, de ce n-ai ramas acolo? Care-i spilu’? Un (eventual) parlamentar in plus care sa mareasca procentul? In plus, daca legea permite asa, mi se pare o mare lacuna a acestei legi.
    2. Nu mai inteleg nimic din logica „principalelor partide”. In campania asta si comunistii (PSD-ul) si pupinbasestii (PDL-ul) au aruncat cu noroi unii in altii pe seara, pentru ca dimineata erau ocupati cu guvernarea si taierea cascavalului in tandem. Cat de tampita ar trebui sa fiu sa votez fie pe unii, fie pe altii? Uite-atata de tampita, vorba lui Mircea Badea.

    Mi-ar mai ramane, ca varianta viabila, PNL-ul. Varianta votabila, mai curand. Dar, nu stiu de ce, am impresia ca tot acest circ cu europarlamentarele va fi o facatura de la un capat la altul. Si ca, oricum, indiferent ce-as pune eu in urna, tot eba si pupinbasestii vor fi cap de afis.

    Maxim dezgust.

    P.S. La prezidentiale promit (adica JUR !) ca ma duc.

  5. Votez sau nu,doar pentru ca sunt sau nu sunt responsabil PUNCT.Sigur ca fiecare e liber sa faca ce vrea,insa nu mi se pare normal ca un -presedinte de stat,primar,parlamentar, europarlamentar,etc.sa fie ales de 10-15% din populatia cu drept de vot.Putem, sau nu, sa admitem ca nu se prezinta nimeni la vot?Eu zic ca da,putem.Ce se intampla atunci?Aveti dreptate;votul,din datorie fata de Europa,este o ineptie,dar fata de noi insine nu.Dispretul poporului fata de clasa politica din Romania ar trebui,in opinia mea,sa fie la un moment dat un factor mobilizator,pentru ca numai asa,in timp,se poate schimba acea(aceasta)clasa politica daunatoare.Poporul are dreptul, si as adauga eu,si obligatia morala, sa-si aleaga liderii.Umila mea parere.Cu respect.

  6. „Prezenţa la vot este direct proporţională cu valoarea candidaţilor, instituţiilor şi ideilor. Dacă produsul este prost, nu poţi certa clientul pentru că nu-l cumpără”

    in raspunsul de la ‘start-up’ spuneati ca sunt sisteme diferite intre politic si afaceri. in schimb aici utilizati aceeasi analogie intre business si politica. nu inteleg! scrie PR-ul raspunsurile sau cine?

  7. „Prezenţa la vot este direct proporţională cu valoarea candidaţilor, instituţiilor şi ideilor”, ziceti dumneavoastra. Dar este la fel de direct proportionala cu interesul pe care si-l da clasa politica pt bunastarea romanilor, as zice eu. M-am lasat de sportul asta de multi ani (drept de vot am de exact 10 ani) si nu am de gand sa ma mai reapuc vreodata. Si asta pt ca promisiunile nu mai au de mult putere de convingere asupra mea, iar nivelul de trai nu mi s-a imbunatatit indiferent cine s-a perindat la putere. Ma dezgusta campania agresiva a pseudointelectualilor din politica si maniera in care ne iau de prosti. Ei bine, nu ma duc la vot pt ca refuz sa fiu prostul unuia sau altuia dintre oamenii politici.

  8. Am votat! Mi-am luat copilul de 8 ani cu mine si am intrat amandoi in cabina de vot. Am votat pentru el, sperand ca lumea in care va trai el va fi mult mai buna decat lumea in care traiesc eu! Si am vrut sa vada ca am incercat prin votul meu sa ii ofer aceasta lume mai buna. Sortii de izbanda sunt infimi, dar am incercat.
    Saptamana trecuta a avut loc aniversarea orasului Ploiesti. Prilej cu care toate muzeele au fost deschise pana la miezul noptii si biletele de intrare gratis. Am fost cu copilul la muzeul de stiintele naturii si la acvariu. Singurele edificii culturale pe care inca nu le vizitasem. La acvariu am vazut un peshtisor portocaliu cu ochii plasati pe aripioare. M-am mirat si am cerut ghidului explicatii. Doamna mi-a raspuns zambind ca este un peshte modificat genetic, obtinut in laborator. Fapt ce m-a facut sa ma cutremur! N-am mai intrebat in ce laborator si in ce conditii, mi-am luat inspaimantata copilul de acolo si am plecat.
    As vrea sa imi educ copilul in a admira si iubi creatia lui Dumnezeu, in a proteja dupa puterile lui natura si a nu chinui animalele, nu in a se inspaimanta de experimentele omenirii.
    Cat va trece oare pana sa merg la gradina zoologica (poate cu nepotii mei) si sa le arat acestora ursul polar cu pene sau gorila cu marsupiu.
    OMENIRE INCOTRO?
    Am mers la vot sperand ca cele exprimate mai sus nu se vor intampla… Niciodata, niciodata, niciodata!

  9. Eu aleg sa imi fac datoria de cetatean al tarii stand in varful patului si scriind comentarii la adresa celor care dezbat pe diverse canale media simtul civic al romanilor care se duc sau nu la urne in aceasta zi!!!…
    Aleg sa nu aleg in aceasta zi uitandu-ma la valoarea candidatilor…la prezidentiale ma voi duce si eu doar pentru a duce prezenta la vot undeva peste procentul estimat de 20-22% de astazi. Voi vota cu mine insumi cel mai probabil si cu …..cel care ma va plati cel mai bine!!!

    Bunicul meu astazi a votat PNL pentru ca i-a marit pensia…mi se pare normal…! voi pe cine ati vota?…pe cineva care v-a dat bani sau pe cineva care v-a luat banii?!?

  10. Problema Europei si a europenilor e ca nu face diferenta dintre romani si politicienii romani. politicienii romani trebuie sanctionati prin aceasta atitudine, pentru ca astfel va exista un mesaj clar:- EI NU AU LEGITIMITATE! Lipsa de legitimitate a politicienilor romani trebuie luata in seama de Europa ca intreg, lipsa de legitimitate trebuie luata in seama de Romania ca intreg…si tot aceasta lipsa de legitimitate trebuie sanctionata intr-un fel sau altul…NU ROMANII!!
    Poporul roman a ales sa fie scarbit de clasa politica- poporul roman trebuie apreciat pentru asta (asta arata ca nu doarme), ci nu sanctionat!

  11. Am 25 de ani, facultate terminata undeva in primii 5%. In momentul de fata, fac un master si un doctorat la zi, cu frecventa ambele. In acelasi timp, lucrez, oficial cu jumatate de norma, neoficial cu norma intreaga intr-o firma de consultanta si proiectare. Multi ma considera baiat cat de cat destept. Am scris si cateva strategii de dezvoltare ale unor orase si comune, am realizat si proiecte de finantare pentru firme si administratii publice (aprobate in proportie de 95%).
    Daca peste 4 ani as candida, fie pentru Parlamentul Romaniei, fie pentru cel European sau doar pentru Consiliul Local din Iasi, cu o prezenta la vot precum cea de astazi sau chiar si una de 70-80%, sansele mele de a obtine un loc ar fi aproape nule.
    Tocmai am vazut ca Gigi a devenit europarlamentar alaturi de Eba (7%, respectiv 4%). Eu probabil as obtine 10-15 voturi din partea unor prieteni si cunoscuti daca s-ar trezi si si-ar misca f.ndul din pat pentru a merge la urne!!!

    Cum s-a mai zis:in Romania, calitatea candidatilor in prezent lasa de dorit. Conteaza cine e „taticul” si gradul de mediatizare de care se bucura…!!!Poate ca odata cu bursa primita din partea cool mogulului o sa imi creasca si mie mediatizarea:D….!!!…sa ma voteze macar maica-mea:))….

  12. Nu am votat pentru ca nu am pe cine. Spiritul civic pentru mine inseamna munca de voluntariat pe care o depun de ani de zile in diferite ong-uri. Asa ca, sunt aceeasi politicieni, aceleasi minciuni, aceleasi discursuri penibile…cand noi nu avem nici macar o autostrada in 20 de ani de la revolutie. Prefer sa ma duc in parc cu cativa copii de la orfelinat decat sa trimit pe copilul NR1 al tarii sa ia nu stiu cate mii de euro salar la Bruxeles. Imi insulta inteligenta. Si sunt convinsa ca masinariile partidelor vor face ce trebuie si oricum vor ajunge unde vor.

  13. N-AS VOTA PENTRU:
    gigi,vadim,eba
    NU CRED CA POTI SA-I BAGI IN SEAMA PE CEI 3 DACA-TI FUNCTIONEAZA AMBELE EMISFERE.
    DACA N-AR MAI VOTA NIMENI S-AR AJUNGE LA ANARHIE.CRED CA O CONDUCERE PROASTA E MAI BUNA CA ANARHIA.

  14. nu am votat si nu am de gand sa o fac. Votand inseamna sa acord increderea mea unor politiceini imorali sau ilegali, sa girez coruptia, bataia de joc fata de omul obisnuit. daca votez le dau apa la moara sa minta in continuare, sa insele… psstele de la cap se impute.pentru ca oamenii sa iasa la vot, trebuie ca liderii sa fie primii care se schimba. Romanii au incredere in armata in biserica si in presedinte!. Nu au incredere in cele trei institutii ale staului: parlament, guvern justitie.
    perfect adevarat: nu votez pentru ca sunt liber si sunt lucid. Libertatea nu se acorda nu se castiga. Ne nastem liberi. Si nici o lege nu ne poata lua asta… sunt liber SA NU VOTEZ.

    Nu e fair play ca eu sa le acord votul pentru ca ei sa imi oefere nimic:)
    o zi buna,
    JOHN ENACHE

  15. E simplu nu votez ca n-am pe cine.
    Dupa cum am mai zis pentru linistea publica ar trebui creat inca o rubrica standard la vot un fel de VETO!. Si toti candidatii care au voturi sub VETO sa fie descalificati.
    Atunci avem cu adevarat toti o optiune.
    Pana atunci nu merita nici energia consumata prin deplasarea la vot.
    Mai bine vad un documentar decat sa merg la vot timpul e cu mult mai bine investit.

  16. nu am votat pentru ca ma aflam departe de ambasada…chiar daca as fi fost aproape as fi avut dificultati pe cine sa votez. Pe tineri ce nu au facut nimic concret pentru tara, cu aere de mari salvatori ai neamului romanesc sau pe vre-un senior alunecos..(prieten cu X sau finantat de Y).ar fi mai bine sa stea acasa sa nu ne mai facem de rusine prin lume cu ei…..in concluzie e nevoie de altceva.!!! De noi modele !
    Asa ca „am ales” sa ma duc sa-mi vizitez mama (R.Moldova).

  17. Eu n-am votat „pentru că sunt liber, responsabil şi lucid” – cum bine ati zis. Nu cred ca are importanta cine si cum voteaza ci doar cine numara voturile. Si, in plus, nici un partid politic sau politician nu merita sa-i dau juma’ de ora din viata mea.

  18. Nu am votat pentru simplul fapt,ca nu vreau ,nu am pe cine,sa ma reprezinte.Ar fi trebuit sa nu mearga nimeni,nimeni la vot.De ce?Pentru a nu fi alesi nici unii.Pentru a ne pune cu totii ,cu adevarat, intrebarea:incotro ne indreptam.Nu mai avem nici un pic de farima,de mindrie in noi?Chiar ne vindem pentru un blid de linte?Deci unde este intelepciunea aceea,adevarata,din vechime?Ce le lasam urmasilor?Cred ca intr-adevar,ne pierdem ca oameni.Murim un pic cite un pic.Pe cine sa votez? Aceeasta este de fapt reala problema.Avem nevoie de alti oameni,destupati,plini de valori crestine(acest este adevarul),chiar daca nu ne place.Numai cel ce are acea frica sfinta de Creator,poate face ceva,pentru ca merge in puterea,cu Divinul.

  19. N-am votat, nu votez şi nu voi vota!
    Nu cred că mai e un secret din ce motive. Sunt atât de evidente că ar fi redundant să le mai scriu aici.

  20. Sunt membra in PC si NU am votat deoarece in campania de la europarlamentare psd-ul a evitat/uitat sa pomeneasca de Alianta PSD+PC ,tragand totul pe spuza lor.

  21. Romania e tara de rang2,deci nesemnificativa pentru Parlamentul European.Daca votul nostru este direct proportional cu valoarea candidatiilor,votul de azi nu a facut altceva decat sa arate ca poporul roman a inceput sa-si deschida ochii si mintea si sa aleaga sau nu.Sunt curioasa cum va fii in urmatoarea perioada-incepe campania pt prezidentiale,subiect care ar trebui sa fie serios,doar ca eu sunt convinsa ca”scumpii”nostri candidati ne vor da destule motive sa radem,cu gust amar dupa ce o sa inghitim aceleasi minciuni si promisiuni.

  22. @ Codrin…

    ce treaba au performantele tale cu politica?
    daca in enumerarea ta ai fi spus:- am reusit sa atrag pe o ideee „N” persoane, sunt licentiat in „Diplomatie”…as fi inteles dezamagirea ta, dar ceea ce faci tu nu are treaba cu politica…
    daca vrei sa devii politician apuca-te de politica…deocamdata tu nu faci politica.

  23. Eu trebuie sa fac o marturisire.
    Este pentru prima oara in 20 de ani cand nu merg la vot. Prima oara cand ma uit
    la televizor cu detasare si chiar putin amuzat, la rezultatele alegerilor.
    Si toate acestea dupa ce, timp de 20 de ani am fost un taliban de partid.
    A meritat oare, partidul din care am facut parte, efortul meu ?
    Nu stiu si nici mu ma mai intereseaza.
    Toate dedesubturile si toate mizeriile dintr-o filiala de partid, rasturnarile de conduceri, reciclarile unor vechi inamici politici, acum colegi de partid, m-au facut sa renunt la a mai ma gandi ca mai pot face propaganda pentru el, ba mai mult, de a mai face efortul votarii .
    Qui prodest ?
    NIMANUI.

  24. Nu sunt nici pentru discursurile „pedagogice” – cum le-ati numit, nici pentru smiorcaielile ca votul nu e reprezentativ pentru ca nu s-au prezentat decat putini alegatori. Ba e foarte reprezentativ. Toti au avut posibilitatea sa voteze, cei care au ales sa faca asta sunt cei pentru care conteaza -mai mult sau mai putini- deci sunt reprezentativi.

    Nu sunt de acord cu opinia ca cei care nu merg la vot fac vreun fel de protest cu asta. Alegerile se valideaza indiferent de prezenta la vot. Deci cei care nu voteaza si ii mai sfatuiesc si pe altii sa faca la fel, pur si simplu ii lasa pe ceilalti sa aleaga pentru ei. Nu spun ca ar fi vreun candidat model pe care ar trebui sa ne entuziasmam sa-l fi votat, dar chiar si pentru a alege raul cel mai mic merita sa fi mers. Un singur vot nu schimba nimic, dar un vot plus inca un vot, plus inca un vot….

  25. E adevarat ca n-am cu cine sa votez! Foarte adevarat! Trist… Dar trebuie sa privesc lucrurile un pic diferit . Ma gandesc mereu cat as fi de contrariata si cat de neindreptatita m-as considera daca n-as avea drept de vot. Asa ca atunci cand chiar nu cred in nimeni si nimic de pe liste si din campanii ma duc totusi la vot si fac o mazgaleala si-mi anulez votul. motive: altii au murit pentru treaba asta, daca nu ma duc la vot e posibil (cine stie?) sa-mi fie folosita absenta „neconventional” ( ce dulce sunt…), merg cu fetitele la vot ca sa vada ce se intampla acolo .
    Respect opiniile si motivele de mai sus si cele care vor urma! E dreptul fiecaruia sa „nu” sau sa „da”!
    Indemnul meu: Faceti copii destepti! Poate mai sunt sanse pentru copiii lor…

    P.S. : Sunt o fire orgolioasa si asa m-am plictisit de Uniunea asta plictisita de noi!

  26. Mi-e sila de PSD cruce PC!Nu vroiam sa scarbesc monitorul cu blogul dumneavoastra dar partea intunecata din mine m-a pus sa scriu pe google numele de Felix.Roata se invarte si din varf unde sunteti o sa ajungeti in cea mai neagra mocirla!

  27. Raspuns la, „Confesiunile unui alegator care se mai (si) gandeste” :

    „Eficienta e cea mai inteligenta forma de lene”( Ce dixtractie, ce mishteaux?!)

    PS Slabesti Mancand…aviD de zbor( 103, un Psalm al lui DaviD)

  28. Daca „puseurile” celor care apeleaza la sintagma cu spiritul civic si indeamna oamenii la vot va amuza…ce parere aveti de cei aflati la polul opus(aproape toti aflati in ograda d-vs gen Badea,Gadea,Ciutacu,etc)..aia care indeamna la lehamite si aversiune fata de alegeri ?
    Aia nu va mai amuza?De fapt nu..pentru ca orasenii…cei care se uita la tv…nu sunt ai PSD-ului asa ca ei trebuie indemnati sa stea acasa.

  29. nu am votat pentru ca nu am avut manusi. atunci cand alegi gunoaie iti trebuie si echipament de protectie

  30. Salut Voiculescu-le,
    nici eu nu am votat, .. asa cum zice M.B. .. chiar nu vreau sa am fata de prost cand ma uit dimineata in oglinda :). Oricum, bine scris articolul si perfect adevarat..

    Cu apreciere, ..

  31. Nu am votat pentru un motiv cat se poate de banal: nu m-am regasit in oferta. Sa detaliem: parlamentarii romani din fosta legislatura cu 2 hai sa zic 3 exceptii nu au avut o activitate notabila la Bruxelles. Imi veti spune desigur ca locul ultim la participarea in plen la PE apartine Romaniei datorita recentei sale adeziuni la Uniune si de perioada de ajustare pe care a trebuit sa o depaseasca. Da DAR colegii bulgari stau un pic mai bine, si colegii din valul din 2004 au avut declaratii si initiative mult mai consistente decat bravii nostri alesi.

    Un alt motiv, recunosc subiectiv, este legat de urmatoarea experienta. Ajung in PE pentru o actiune de lobby in luna martie a acestui an. Pe cine vedem imbracata ca de Bamboo (nu stiu daca se ortografiaza astfel)…ati ghicit cine. Ei bine, ceea ce m-a socat era modul in care parlamentarii PD -L se gudurau, pardon roiau in jurul ei… Am avut ocazia sa cunosc la Paris, acolo unde am studiat, cat si in Bruxelles si Luxembourg tineri care au muncit enorm, care au avut doua job-uri si mergeau si la facultate…pentru ei este foarte greu sa obtina un stagiu la Parlament, ce sa mai zic de un post de asistent sau sa candideze in tara.

    Nu, nu este o atitudine defetista, e doar o constatare pe care voiam sa o impartasesc cu cititorii acestui blog.

  32. Frumos postu si foarte bine punctat.
    Eu am votat pentru nasu. Daca nu era pe liste, nu ma deranjam. Asta e, politicienii nostri au tara pe care-o merita. Sau era invers?

  33. Mi-a oferit d-l Badea o sumedenie de motive sa nu ma duc la vot. Ideile mele s-au suprapus in mare parte cu ale domniei sale, deoarece orice as fi votat, tot aceiasi oameni isi imparteau mandatele. De-acum, poate la presedentie, sa aleg un candidat capabil sa il invinga pe tiran. Felicitari totusi aliantei PSD-PC pt succes. Si respectele mele pt dvs, domnule Voiculescu.

  34. Intai de toate eu as vota niste proiecte, niste idei, niste planuri dar din pacate la aceste alegeri nu am avut de ales decat intre niste oameni si niste partide. In afara de clipul penibil cu Dunarea al EBEI nu am auzit/vazut nici un proiect cat am stat eu in fata TV-ului. Ca si politician implicat intr-o campanie electorala accentul ar trebui pus 1-2-3-4-10 proiecte. Apoi din ce-am vazut la TV/Radio(exclusand alte surse de informare) stiu ca politicienii din P.E. incaseaza 4800 de euro net dar ce presteaza de banii astia nu stiu. De fapt nici Becali inca nu stie care e un ales al P.E.

    Pai fratilor, a vota acum, in ziua de azi, inseamna a vota in necunostiinta de cauza. Cel putin pentru P.E. unde nici macar candidatii nu stiu ce se intampla. Tu stii ce ai votat sau ce-ar fi trebuit sa votezi?

    Un candidat europarlamentar adevarat intai ar fi explicat ce ar putea face el acolo daca ar fi ales(sau ce se face in PE), si-ar fi expus clar proiectele(cu liniuta ca la scoala). Pe ala l-as fi votat! EBA cu Dunarea nu m-a convins. De fapt ea a fost ocupata cu plimbarile prin tara, nu a avut timp de studiat exact ce presupune un europarlamentar. A prins doua franturi din vant si cu alea a iesit in fata oamenilor.

    Concluzia mea: suntem romani! http://sisokoki.wordpress.com/

  35. VOTURILE SE FURA IN FELUL URMATOR…!!! DUPA CE SE INCHEIE PROCESUL VERBAL CU REZULTATELE DIN SECTIE , UN MEMBRU ALES DE PRESEDINTELE SECTIEI DE VOTARE , ISOTESTE PE PRESEDINTELE SECTIEI LA BIROUL ELECTORAL JUDETEAN (BEJ) CA SA DEPUNE SACUL CU REZULTATELE.
    DEOARECE ACEL SAC NU E SIGILAT, SI DACA CINEVA MAZGALESTE UN PIC PROCESUL VERBAL, LA PREDAREA SACULUI SI PROCESULUI LA BEJ TREBE REFACUT PROCESUL !!! NU ARE NICI O IMPORTANTA CA NU SUNT DE FATA TOTI MEMBRII AI SECTIEI DE VOTARE, SEMNEAZA CINE E DE FATA!!! IN ACELE JUDETE UNDE PREFECTII SUNT DE LA PD-L , PRESEDINTII SECTIEI DE VOTARE AU FOST NOMINALIZATI DIN MEMBRII PD-L !!! FIIND PRESEDINTELE SECTIEI DE LA PD-L , MEMBRU CARE INSOTESTE PE PRESEDINTELE E DE LA PD-L , VA DATI SEAMA CUM REFAC ACELE PERSOANE PROCESUL VERBAL??? ASA A IESIT PD-L CU APROAPE 30% , SI ASA A OBTINUT „EBa” 3,60%!!! DACA NU SE APLICA ACESTE FURTURI , FAIMOSUL PD-L NU AVEA NICI 22% , TINAND CONT CA PD-L A INVESTIT APROAPE IN FIECARE JUDET 3-4 MILIARDE LEI VECHI !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  36. Am ales sa merg la vot pentru mine si pentru doi copii pe care ii iubesc enorm. Intr-o societate normala as fi spus ca am votat din aceleasi considerente si ca am facut-o cu luciditate si responsabilitate.
    In Romania anului de gratie 2009 pot spune doar ca am ales in mod liber sa merg la vot.

  37. Eu personal, nu m-am dus la vot…Si bine am facut…Se pare ca prin neprezenta mea la vot m-am transformat intr-o entitate platitoare de taxe si un derbedeu.Nu am ce sa votez…minciuni?prostie?coruptie?nepotism?regret astea nu au nevoie de votul meu sa iasa si nici de cel al majoritatii.Stiti vorba aia: votezi pe cine vrei si din urna iese cine trebuie…Avand in vedere ca sunteti un mogul(aveti bani si un statut social care nu mai lasa impresia ca ati vrea mai mult) v-as propune sa va desprindeti de PSD si sa incercati o abordare politica altfel.Faceti promisiuni care pot fi si realizate, nu va mai doriti bani in plus si incercati sa vedeti cati votanti veti avea…In momentul acesta eu personal consider ca unica solutie viabila:Vadim presedinte.Imi doresc sincer ca si clasa politica sa plateasca pentru toate nesimtirile, neregulile si minciunile facute.Se pare ca toti uita care este rolul lor in Parlament si isi aduc vag aminte de noi, contribuabilii doar cand au nevoie de voturi…altfel nu existam.Acum voi parafraza o celebra maxima”Nu votez,gandesc, deci nu exist”.Este divin ce ni se intampla…si o meritam.Ne bate D-zeu pentru executarea ceausistilor in ziua de Craciun.

  38. Am votat pentru ca am crezut cu adevarat ca oamenii propusi pe lista respectiva sunt capabili sa lupte pentru interesul Romaniei in PE si ca au capacitatile intelectuale si resursele interioare pentru a sustine un dialog consistent si articulat.
    Nu va spun exact cu cine am votat :) dar subliniez faptul ca doua liste si anume lista PNL si lista PSD+PC au reunit oameni cu adevarat bine pregatiti si care inteleg realitatile europene si demersurile institutionale de acolo deci eu cred ca am avut de unde alege.
    Impartasesc viziune profesorului Bogdan Teodorescu referitoare la prezenta la urne si anume ca pentru linistea personala de a fi luptat pana la capat e bine sa mergi la vot.

  39. Daca prezenta la vot ar fi una foarte mare fraudele nu s-ar mai face cu atata usurinta si rezultatele reale ar fi mai greu de masluit! Acesta este un motiv important pentru ca noi toti sa mergem la vot, pentru a nu-i lasa sa schimbe prin falsuri si hotii dorinta electoratului.

  40. Din pacate eu nu am votat! Zic din pacate – pentru ca mie imi placea sa votez! Nici la sfarsitul anului trecut, nici acum. Asta pentru ca din fericire, pentru moment, traiesc in Italia. Ca sa fac efortul de a ma deplasa 300 km pentru a vota ( e o placere dar cand nu costa nimic ! ) nici nu ma puteam gandi.
    Dupa ’90 am fost mereu la vot, chiar si atunci cand nu aveam cu cine vota. Nu-mi place nici unul ? Ia sa-i votez pe toti sa fie fericiti ! Mi-aduc si acum aminte ce fete faceau aia din comisie cand ieseam si spuneam ca stampila mea nu mai are tus si ca trebuie sa mai var o data stampila in tusiera lor ! Insa la alegerile locale din iunie…minune!! In cabina unde am intrat era o tusiera !
    Unde mai era distractia mea?

  41. @Corbalb:

    Enumerarea pe care am facut era pentru simplul fapt de a arata lumii ca mai sunt si oameni competenti….
    In politica din Romania, in momentul de fata, nu exista politicieni de cariera ca in alte state (SUA, ANGLIA, FRANTA etc)….la noi, in ultimii 20 de ani, ministri au fost oameni care nu aveau nici o legatura cu domeniul pe care il conduceau, parlamentari au fost (si sunt) oameni care nici macar nu stiu ce e aia o lege si de ce ar trebuie ea votata si imbunatatita….! Oamenii care „ne reprezinta” stiu doar ca acolo e bine si caldut…

    In ceea ce priveste discursul Elenei Basescu privind Dunarea, personal cred ca a instruit-o aceeasi persoana care a invatat-o si pe Elena Udrea. A facut aceleasi greseli ca si aceasta….over and over again….dar….ce sa zic…felicitari si ei si lui gigi si domnului vadim si…..etc etc…!
    Toti merita sa fie acolo, precum si noi ii meritam!!!

  42. Foarte bine spune Alina. La o prezenta mai mare, pentru a-si fura procentele necesare, trebuie sa se chinuie sa introduca in urna mult mai multe buletine aranjate de ei; totul se desfasoara la o alta scara. E mai multa bataie de cap. Trebuie plimbate prin tara mai multe autobuze sau alte mijloace de transport care ar atrage mai mult atentia. Totul e mai complicat, intr-adevar.

  43. N-am votat si nici nu mai votez in viata, chiar daca am copii, pentru ca nu mai am nici o speranta ca se va insanatosi acest „sistem” de care tot vorbim. In general, alesii nostri sunt niste sarantoci a caror singura miza este sa-si umple buzunarele, cum-necum, in cei patru ani de guvernare, dupa care, daca se mai poate inca patru – bine, daca nu, la fel de bine. Neamuri proaste, hoti, oameni care nu-s in stare sa lege doua vorbe si n-au nici cele mai elementare notiuni despre cum ar trebui condusa o tara. Pe cine sa votez, pe EBA, care vorbeste la fel ca elevii din clasele primare care provin din familii dezorganizate sau dezinteresate de progeniturile lor, fara vocale, fara punctuatie? Pe EBA care era si ea la fel de mirata, cand a aflat ca e europarlamentar, de cat de usor de dus de nas este lumea? La ce mi-ar fi folosit daca m-as fi dus? Si stiti ce e mai tragic? Ca nu stiu daca imi cresc bine copiii: nu-i pot indemna sa fie hoti, ca eu nu sunt asa. Asa ca ii indemn sa fie onesti si muncitori si responsabili si tare mi-e teama ca o sa aiba toata viata de suferit…

  44. nu am votat pentru simplul motiv ca NU AM AVUT CU CINE!!!! Nimeni, dar absolut nimeni – nici macar Razboinicul Luminii – nu m-a convins ca ar merita votul meu. M-am saturat pana peste cap de politicieni corupti, de mincinosi, de nenorociti care vad paiul din ochiul tau, dar nu vad barna din ochii lor. M-am saturat ca eu, la 23 de ani, sa vad viata doar in negru sau alb si sa fiu nevoita sa lupt ptr niste drepturi care oricum sunt ale mele. M-am saturat sa o vad pe EBA, care habar nu are ce inseamna sa traiesti greu vorbind despre rezolvarea problemelor sociale, cand ea habar nu are ce inseamna de fapt aceste lucruri. M-am saturat de toate si imi vine sa plec naibii din tara asta in care valorile sunt facute terci de niste lingai. Cu cat esti mai pupincurist, cu atat ai mai mult succes, iar cei care intr/adevar fac ceva (si aici as putea sa dau zeci de exemple numai din zona mea, Valea Jiului) sunt pusi la zid si facuti in fel si chip.
    Daca esti barbat si ai potential, sigur vei fi catalogat drept spagar, betiv si pervers. Iar daca esti femeie – si tanara pe deasupra – si te lupti pentru ceva, deranjezi si automat esti curva, materialista, arivista. M-am saturat ca la varsta mea sa fiu nevoita sa muncesc de mii de ori mai mult decat altii pentru a mai urca o treapta, cand altele / fetele lui tata/ numai flutura din gene. M/am descarcat:).
    In concluzie, de asta nu vreau sa mai votez ptr ca nimeni nu merita!

  45. Pentru ca mi-as dori ca in PE sa fim reprezentati de oameni care sa gandeasca romaneste.

    Pentru ca nu mi se pare normal sa fim permanent nemultumiti, dar sa nu facem nimic pentru a indrepta lucrurile.

    Pentru ca oi fi prea idealista?

  46. N-am fost la vot pentru ca nu mai am nici o indoiala ca voturile se fura. Doar nu-si imagineaza careva ca milioane de palmasi stabilesc echipa castigatoare. Hai sa fim seriosi, clasa politica reprezinta (nu numai in Romanica) un corp aparte fata de restul societatii si nu vad utilitatea votului. Nu cred in suveranitatea boborului, cu atat mai putin in capacitatea maselor de a stabili care candidat/program politic ii reprezinta mai bine interesele, fie la nivel local, fie la nivel national ori supranational.

  47. Pentru prima oara in viata mea, era sa nu votez. Pur si simplu…incepe sa imi fie sila. Mie, care eram de un patriotism vecin cu sacrificiul…pentru mine sintagma aia cu mama mea, tara, nu era o poveste. Acum…ca nu imi place presedintele meu sau altii din gasca lui e una, dar a inceput sa nu imi mai placa nici poporul meu. N-am umblat eu prea mult prin lumea asta dar, dupa ce m-am plimbat prin cateva tari si am vazut oameni, am vorbit cu ei (ca eu mai degraba nu respir decat sa nu vorbesc), am ajuns la o concluzie dureroasa pentru o iubitoare de tara si neam. Ca atunci cand iti iubesti la nebunie sotul si constati, dupa muuulti ani de casnicie, ca sotul tau e un hot, sau un mincinos…pur si simplu, atunci il descoperi cu adevarat…Asa am descoperit si eu ca suntem neamul cel mai snob din cate am cunoscut eu, plin de ifose, fals, cu o scara a valorilor mai mult decat defecta, cu o coloana vertebrala cam stramba di pentru care ionteresul personal este singurul de pe lumea asta. Am descoperit ca nu suntem patrioti si ne este rusine sa fim. Toate astea nu le-am mai gasit la alt popor. Toate natiile au mandrie, patriotism, simt civic. la noi, daca esti patriot, inseamna ca esti comunist, daca ai simt civic inseamna ca esti paracios sau turnator, daca nu ai datorii pentru masini bengoase, casa dupa ultimele fite si haine de firma, nufaci nici doi lei.
    Asa ca anul asta am decis sa votez totusi, dar de data asta asa, in interes personal, sa zicem. Am votat pentru Sabin, fiindca macar pe el il cunosc si stiu ce poate. Am sperat sa ajunga voturile si pentru locul lui (parca 8) si uite ca am pariat pe castigator. Pacat ca la gramada. Asta e. Bafta!

  48. scuze…mai sus scrisesem „parca 8” intre paranteze. Habar nu am de ce mi s-a protapit acolo moaca aia. Rog editare, daca nu cer mult!

  49. „Dacă produsul este prost, nu poţi certa clientul pentru că nu-l cumpără.”
    Asta e de top. Asta nu inteleg (sau se fac ca nu inteleg) deontologii care bat cimpii cu votul obligatoriu (Pufulet) sau cu datoria civica.
    Totusi, dupa cum ati auzit la dl. Boc, aia 80% dintre cei care n-au votat, nu conteaza! Prostimea e buna doar sa plateasca impozite ca alesii neamului sa-si plimbe amantele, sa-si ia masini tari si sa bintuie prin lume sa joace tenis cu Ilie Nastase. BEC da verdict ca alegerile n-au fost viciate de toate cite s-au intimplat. In conditiile astea, de ce sa te mai duci la vot. Si daca m-as fi dus pe cine sa votez? Si daca votez cu cineva si apoi isi imbirliga coada pe sub masa cu cel pe care eu nu l-am votat?
    Grea dilema.

  50. Am votat raul cel mai mic.
    Dar altceva vreau sa va impartasesc: candva, bunica mea l-a votat pe Petre Roman.
    – De ce ?
    – Pentru ca era frumos.

  51. La mine s-au potrivit lucrurile de asa natura ca nici n-a mai fost nevoie sa-mi bat capul cu votul. Initial as fi vrut sa votez, apoi am descoperit ca n-am cu cine, m-am poticnit, m-am revoltat… Pe urma am vazut ca aveam de urmat niste proceduri pentru a ma inscrie la vot, trimis hartoage etc (fiind rezident in Germania), n-aveam timp, n-aveam chef, as fi vrut totusi sa nu trimit exemplarul eba acolo… Pana la final, s-a rezolvat. In ziua votului am plecat la un stagiu in Norvegia si mi-am luat de-o grija.

  52. Voi scrie in cele ce urmeaza cateva randuri… sper sa ma pot abtine si sa nu umplu vreo 2-3 pagini, pe care Dle Voiculescu va recomand sa le retrimiteti tuturor colegilor Dvs. politicieni si poate asha macar 0.1% din ei isi vor ridica macar o spranceana.
    NU am fost si NU VOI merge sa votez in rOMANIA cu siguranta in urmatorii 10-15 ani din motive cat se poate de clare si de bun simt as putea spune. Voi merge la vot in momentul in care voi simti cea mai mica urma de atentie/considerare/respect/etc din partea celor care imi cer votul fata de mine, cand voi simti ca statul in care traiesc va fi facut pentru mine macar jumatate din cat am facut eu pentru el. S-a ajuns in Romania, din pacate in masa, ca populatia sa fie efectiv scarbita, sa nu mai vrea sa mai auda nimic despre/legat de politica si cei implicati in ea. Daca in trecut unii mai discutau, emisiunile cu subiecte politice/campanii electorale aveau spectatori mai multi decat un meci de fotbal acum nu stim cum sa nu mai auzim de ei… DELOC. Si da… din pacate o sa ma exprim ca si Mircea Badea… le doresc tuturor, fara exceptie si fara vreo urma de remuscare sa fie RECI… cat mai RECI… sub un teanc de 1 metru de bancnote de 500 de euro ingropati in gropile pe care le sapa Bechtel (sau ma rog cum se scrie) pentru asha zisa autostrada. Cum sa nu imi doresc sa fug repede din tara asta cand am ajuns ca in PE sa ma reprezinte EBA (si imi trece prin minte ‘capitala culturala a Aradului’) sau Gigi. Cum sa nu imi fie scarba cand ei vorbesc de fonduri europene si nu vad nici un km de strada facut din fonduri UE, sau daca vreau sa accesez fondurile respective mi se cere spaga 20%-30% din bani si asta doar daca cunosc pe cine trebuie… lehamite … asta e sentimentul fata de TOTI. Si sa nu mai vorbim de taxe si impozite in Romania care sunt si cele mai multe si cele mai mari procentual vorbind. Si JUR ca nu m-ar deranja cat de putin sa platesc acele taxe dar sa merg pe strazi macar ca in Ungaria, sa fiu tratat in spitalele publice pentru care mi se opresc vreau nu vreau lunar sume fabuloase pentru serviciile de care (nu) am parte, sa simt ca acei bani pe care ii platesc ajuta la calitatea vietii mele si a celor din jur, la schimbarea fetei tarii asteia in bine. La noi problema nu e ca se fura… ca de furat sunt sigur ca se fura peste tot.. ca nu cred eu ca parlamentarul din UE de orice nationalitate ar fi el traieste strict din miile alea de euro lunar din salariu. La noi problema este ca dintr-un proiect de 1 miliard ei fura 950 de milioane spre deosebire de straini care fura 50-100 adica ”decent” ca ii inteleg ca tre’ sa traiasca si ei… dar SA TRAIM SI NOI… si poate nu ocoliti acest post. stima

  53. Cum sa votezi cand nu te reprezinta nimeni? Nu cred ca pe vreo unu de pe lista aia il intereseaza de mine ca cetatean. De ce m-ar interesa pe mine de listele lor?

Comentariile sunt închise.