O constantă a tărilor occidentale prin care-am trecut în ultimii ani: cărucioarele. Bulevarde si parcuri întesate cu cărucioare. Cărucioare-n metrou, pe aeroport, în restaurante si săli de sport. Un peisaj pe care nu-l vedeai în anii 90.
Ca orice colt de lume civilizată (unde piata muncii si drepturile femeii suferă schimbări dramatice în ultimul secol), Europa se luptă cu criza natalitătii. Si – o demonstrează ”invazia” cărucioarelor – se luptă cu succes. După ”eliberarea” din anii 60-80, când familia a părut o institutie perimată, uncool, în anii 2000 familia traditională (cu grija ei pentru copii, pentru o constructie trainică în doi, pentru valori esentiale) se întoarce. Inclusiv în România.
Si cred că e datoria noastră strategică să o ajutăm. Iată proiectul de lege pe care l-am gândit în acest sens:
Propunere legislativă pentru încurajarea natalităţii
Expunere de motive
Conform datelor Oficiului European de statistică, Eurostat, populaţia României a scăzut cu 4,5% in perioada 1997-2007, de la 22.582.000 de locuitori la 21.565.000. Conform prognozele reputatei instituţii europene această tendinţă se va accentua în următorii ani până sub 20 de milioane în 2030 şi sub 17 milioane în 2050. În contrast cu scăderea constantă a populaţiei României, se apreciază că, la nivelul Uniunii Europene, se va înregistra o creştere a populaţiei până în 2030 de cel puţin 4%, de la 500 la 520 de milioane de locuitori.
Efectele acestui fenomen de scădere accentuată a populaţiei României au repercusiuni dramatice la nivel social, economic şi politic. În primul rând se va accentua dezechilibrul dintre populaţia activă(15-64 de ani) şi populaţia pasivă(peste 65 de ani), crescând rata de dependenţă cu consecinţe grave, precum falimentul sistemului public de pensii, scumpirea accelerată a forţei de muncă autohtonă şi scăderea productivităţii economiei naţionale. În aceste condiţii, fondurile pentru asistenţă şi protecţie socială vor scădea semnificativ, iar investiţiile de la bugetul de stat în domenii strategice precum educaţia, sănătatea şi cercetarea vor fi complet insuficiente.
Totodată, reducerea populaţiei va diminua rolul politic şi economic al României în Uniunea Europeană. De exemplu, numărul de europarlamentari români va scădea, se va diminua reprezentarea României în structurile Uniunii Europene şi, implicit, influenţa statului român se va reduce considerabil.
Din punct de vedere economic, România, va deveni o piaţă mai mică şi mai scumpă, va fi neatractivă pentru investiţiile străine, rămânând la statutul minor de simplă piaţă de desfacere şi fiind total dependentă de produsele şi tehnologia din import. Treptat, acest fenomen de dependenţă se va deplasa dinspre sfera economică spre cea politică, statul român devenind incapabil să-şi promoveze interesele strategice.
În aceste condiţii, o politică solidă şi coerentă de încurajare a natalităţii a devenit o prioritate naţională.
Din păcate, demersurile anterioare care vizau susţinerea natalităţii, în principal, prin măsuri de asistenţă socială, s-au dovedit ineficiente, mai ales pentru că nu au reţinut efectele migraţiei asupra populaţiei României.
Prin prezenta iniţiată legislativă propunem măsuri de încurajare a natalităţii orientate, în special, către populaţia activă, bine conectată la mediul economic şi cultural. Concret, susţinem scutirea de la plata impozitului pe salariu, a impozitului pentru un singur imobil şi subvenţionarea dobânzii pentru un singur credit ipotecar. De aceste facilităţi va beneficia, fără discriminare, orice cetăţean român care este părintele natural al cel puţin 3 copii, pe toată perioada în care are în îngrijire trei copii. Astfel, susţinem atât natalitatea cât şi creşterea şi educaţia copiilor.
Fiecare dintre cele trei măsuri de susţinere este temeinic fundamentată, astfel încât să asigure un echilibru între investiţia statului şi efectele benefice pentru economia şi societatea românească.
Reţinând doar scutirea de la plata impozitului pe salariu şi nu pe alte venituri, măsura se adresează populaţiei cu venituri mici şi medii care îşi procură mijloacele necesare existenţei din salariu. Implicit, se creează garanţia că beneficiarii sunt persoane active care desfăşoară o activitate legală, remunerată şi astfel statul îşi investeşte resursele în propriul viitor.
Scutirea de la plata impozitului pentru un singur imobil nu va afecta semnificativ veniturile la bugetul de stat dar va fi motivaţie importantă pentru persoanele cu venituri mici şi medii.
Subvenţionarea dobânzii pentru un singur credit ipotecar oferă beneficiarilor şansa de a achiziţiona mai uşor o casă pentru ei înşişi sau pentru copiii lor, fiind, evident, o altă măsură de încurajare a natalităţii şi susţinere a familiei.
În mod evident, aceste măsuri, care nu vor dezechilibra bugetul de stat, pot încuraja semnificativ natalitatea în rândul populaţiei active a României, prevenind un dezastru demografic cu consecinţe extrem de grave la nivel social, economic şi politic.
Din aceste considerente, înaintăm Parlamentului, spre dezbatere şi adoptare, Propunerea legislativă pentru susţinerea creşterii natalităţii.
Lege pentru susţinerea creşterii natalităţii
Art. 1. (1) Creşterea natalităţii reprezintă o condiţie esenţială pentru asigurarea securităţii politice, economice şi sociale a societăţii româneşti.
(2) Statul roman are responsabilitatea de a promova politici publice care să încurajeze creşterea natalităţii.
Art.2. În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a) copil – persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani si nu a dobândit capacitatea deplină de exerciţiu, în condiţiile legii;
b) părinte natural – persoana, femeie sau bărbat, care are calitatea de mamă sau tată, conform certificatului de naştere al copilului.
Art.3. Persoanele care sunt părinţii naturali a cel puţin 3 copii, beneficiază de următoarele drepturi:
a) Scutire de impozit pe veniturile din salarii;
b) Scutire de plata impozitului pentru o singură clădire şi un singur teren;
c) Subvenţionarea dobânzii de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, pentru un singur credit ipotecar în valoare de maxim 50000 de euro.
Art.4. Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele prevăzute la art.3 pentru a beneficia de drepturile prevăzute de prezenta lege sunt următoarele:
a) sunt cetăţeni români;
b) domiciliază în România;
c) au în întreţinere cel puţin 3 copii;
d) nu au antecedente penale;
Art.5. Drepturile prevăzute de prezenta lege sunt garantate fără nicio discriminare, indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie, origine socială, opinie politica sau altă opinie, de naţionalitate, apartenenţă etnică sau de situaţie materială.
Art.6. În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul va aproba Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor prezentei legi.
Cred ca situatia demografica e mult prea critica pentru a impulsiona doar pe cei care vor sa faca 3+ copii. Daca prin aceste masuri se poate incuraja o familie de clasa medie sa faca 2 copii (in loc de 1 sau niciunul) deja este un fapt pozitiv.
In forma prezentata (facilitati pentru cei cu 3 copii) se va trunchia masa celor carora li se adreseaza proiectul de lege;
Daca incurajezi 10 000 de familii sa faca al treilea copil este mai ineficient decat sa incurajezi 30 000 de familii sa-l faca pe al doilea copil.
Observatia nr. 2. Nu este corect ca ambii parinti sa fie conditionati de cetatenia romana. Daca eu sunt cetatean roman si vreau sa ma casatorescu cu o chinezoaica, ar trebui sa fiu incurajat in mod egal sa fac 2 sau 3 copii (chiar daca ea nu vrea in mod automat cetatenie romana). Art. 4 este in contradictie cu art. 5. Adica, se face discriminare dpdv al cetateniei.
Articolul 3, litera a) scutirea trebuie sa existe si pentru dividente. Exista oameni care nu au venit salarial, ci doar dividente, sau alte forme de castig. Si daca traiesti din dividente nu inseamna neaparat ca esti milionar.
Nota: Scutirea totala este putin utopica – la un salariu brut de 3000 de euro, nu poti spune ca nu faci copii, din cauza ca iti ia statul impozit pe salariu.
Exista deja in legislatie o deducere personala pentru copiii aflati in intretinere. Problema este CUANTUMUL acestei deduceri, care este infim. Deci, atat la impozitul pe salariu cat si la cel pe dividente, este necesara nu eliminarea impozitului, ci neaplicarea acestuia pentru anumite sume (de ex. maxim 500 de euro neimpozabili pt fiecare copil , ceea ce depaseste acest barem fiind impozitat normal).
Mda, ar trebui sa mai incetez cu consultanta gratuita… :)
„Amendamente” :) daca imi permiteti
Dezvoltarea demografica trebuie extinsa la o scara mai larga, inlcusiv pentru a obtine un „material demografic de calitate” si nu doar numeric.
In aceasta ordine de idei trebuie sa se ia in considerare ca exista in Romania si persoane ce nu pot avea copii, insa ar putea sa infiieze.
trebuie luat in considerare ca exista foarte multe familii uni-parentale., deasemeni sa nu uitam ca exista multi cetateni romani ce lucreaza in strainatate-tot romani sunt , precum si faptul ca exista si straini in Romania care nasc copii cetateni romani.
Iar ideea unui asemenea proiect national trebuie sa fie:”spor natural de calitate.”
se poate instaura notiunea de „capital matern.” Suma trebuie sa fie semnificativa: ceva de genul intre 5000-10 000 euro, virate intr-un Fond de stat, care va emite un certificat de detinere a acestei sume., si va duce evidenta soldurilor.
Cu aceste sume detinatorul certificatului sa poata face doar urmatoarele operatiuni (doar prin transfer bancar):” sa-l utilizeze partial sau integral la achizitia de locuinta, la imbunatatirea acesteia, la achitarea partiala sau integrala a unui credit ipotecar (indiferent pe ce nume este creditul – tatal sau mama), pentru educatia copilului (nu neaparat copilul ce a primit banii, cu conditia sa aiba o varsta maxima de ex. 20 ani)
Deasemeni, acest capital sa poata fi utilzat de catre mama integral sau partial la un fond de pensii.
Sa se poata utilza de aceste sume incepand cu anul 2 de la nasterea/infierea copilului.
Beneficiar al acestor sume: mamele ce nasc/infiaza al doilea copil., si incepand cu al treilea (daca nu au primit aceasta suma pentru cel de-al doilea copil)
In cazul decesului ambilor parinti, detinatorul certificatului matern vor fi copiii , dar sumele se pot utiliza de catre tutorele nou in urma avizului comisiei de protectie a copilului.
Aceasta suma a capitalului matern anual va fi indexata conform Hotararii de Guvern, deasemeni si domeniile in care se pot utilza acste sume pot fi extinse tot prin HG.
aceasta suma nu trebuie sa fie impozitata ca venit persoana fizica.
Deasemeni, mamele ce au decis sa nu mentioneze „Tatal” la rubrica respectiva din certificatul de nastere, sa beneficieze de un ajutor /subventie suplimentara, iar in momentul infierii acestuia acest beneficiu sa nu i se mai dea. (nu cei 42 ron in batjocura).
Daca tot vrem sa stimulam clasa de mijloc, legislatia anterioara ce prevedea ca mama/tata ce va ingriji copilul dupa nastere sa beneficeze de 85% din salariul net pe ultimele 12 luni de zile, era foarte buna.(pot pune 24 luni….. (cunosc persoana ce a conceput copilul cand erau valabili cei 85%, dar pana a nascut s-a limitat suma, practi considera ca a luat teapa romaneasca )
Beneficiari ai acestui „capital matern” pot fi si mamele cetateni straini ce au nascut copii in Romania, acestia fiind cetateni romani. Deasemeni, si daca s-au nascut in strainatate, insa au calitatea legala de cetateni romani (unul sau ambii parinti sunt cetateni romani)., pentru ca legea sa nu fie discrimanatorie pentru ceattenii romani in functie de locul de trai.
La orce nastere/adoptie sa se dea o alocatie de 300 euro, indiferent de rasa, religie, venit familial etc pentru a acoperi partial primele nevoi legate de aceasta nastere/adoptie.
Alocatie lunara de min. 50 de EUR/copil indiferent de pozitia financiara a parintelui. (ca sa nu cream birocratie in a duce evidenta de fiecare data la cine are salariul peste 7000 ron, cine sub…etc)
Referitor la limita cu antecedentele penale….si astea apot fi de diferite feluri…accidente rutiere, privatiune prin suspendare si in plus nu asta e rolul sistemului penal: de a pedepsi persoana, iar in cazurile penitenciarelor de a-l izola si re-educa…..Lui si asa ii confisca o multime de lucruri in cauza penala…..dar sa nu-i dai o sansa e inuman.
De ce sa aiba omul de suferit intreaga viata, daca s-a cait, ii pare rau, si a fost pedepsit.
Dupa acest lucru – el trebuie sa fie egal cu ceilalti.
Acest proiect demografic trebuie coroborat cu cel educational, astfel ca tanarul specialist in educatie sa fie stimulat, incurajat sa predea in doemniul rural, imbunatatind calitatea procesului educational.
Primariile locale sa sustina o parte din cheltuielile de intretinere, chirie, precum si bugetul central.
sa beneficieze de un anumite sume pentru construirea/achizitia unei locuinte.
Deasemeni, reforma sistemului de pensii – astfel ca acesti tineri ce se vor naste sa nu plateasca contributii la pensii din salariile lor pentru pensionarii ce vor fi atunci, ci doar pentru viitorul linistit al batranetelor lor. Doar un anumit procent – sa zicem 3% sa ramana la Fondul de pensii de stat, pentru pensiile sociale.
E foarte interesant de aflat si cat din populatia activa are copii minori……tind sa cred ca cei mai multi sunt peste 18 ani. Multe familii amanand chiar nasterea primului copil. (la care trebuie sa se respecte: 85%, 300 eur – o singura transa, 50 /eur/luna, si programul prima casa.
Eu consider ca statul ar trebui sa incurajeze munca si cresterea natalitatii.
Din pacate, statistica e destul de sumbra. Romania are 4.5 milioane de salariati (care teoretic aduc bani la buget). Mai sunt 6 milioane de adulti care nu sunt salariati(circa 2 milioane din ei sunt in strainatate). De la buget trebuiesc alocate fonduri pentru cei 6 milioane de pensionari si 5 milioane de copii.
Orice lege, trebuie sa prevada si o sursa sigura de finantare. Banii care se dau in plus undeva, trebuie luati din alta parte.
In timpul regimului comunist s-a mai incercat cresterea natalitatii. Poate ar trebui folosita acea experienta pentru a vedea ce masuri au fost bune si care nu.
O idee la care ma gandeam eu (si altii pe internet), ar fi ca toti copii sa primeasca o alocatie fixa, dar cu o valoare modica (de exemplu 10 RON pe luna). Restul sumei sa se acorde parintilor sub forma unei reduceri a impozitului salarial.
De exemplu, reducerea poate fi procentuala: salariatul cu un copil in intretinere sa primeasca o reducere de 0.1%, cei cu 2 copii 0.3%, cei cu 3 copii 0.5% iar cei peste 5 copii 1%.
Sau, poate ar fi mai echitabil si mai viabil din punct de vedere economic pentru bugetul statului ca deducrea sa fie in suma fixa. Sa zicem ca in prezent un copil primeste o alocatie medie de 40 RON. 10 RON se acorda in continuare direct copilului, iar 30 RON deducere pentru parintele salariat. Deducerea sa fie de 30RON pentru fiecare copil, dar sa nu depaseasca impozitul platit de salariat (un salariat cu 10 copii ar trebui sa primeasca deducere 300 RON, dar daca impozitul actual e de 200 RON, va primi deducere doar 200 RON).
In felul acesta statul va incuraja oamenii sa munceasca, sa aibe copii si se vor evita situatiile in care parintii stau acasa si traiesc din banii primiti ca alocatie pentru copii.
Poezie erotica …
Pe vremuri, oamenii se iubeau normal,
Nu se stiau prea multe despre sex oral.
Lumea se-nmultea prin spor natural,
Nu erau cabinete de planning familial.
Daca aveai de pilda, o simpla motoreta,
Fugea dupa tine si-o tanara studenta.
Voia s-o iei cu tine la cofetarie,
Pentru ea si-un suc era o bucurie.
Nu voia la baruri,nu cheltuiai un leu
Si nu avea curajul nici un derbedeu
Sa te sicaneze sau sa-ti dea vreo lectie,
Nu se inventase inca, taxa de protectie.
Deci vorbeai cu fata si te-ntelegeai,
Promitand ca-n toamna de nevasta o ai;
Se mai opunea studenta; ce e drept, e drept,
Avand presimtire de-a fi trasa-n piept.
O mai pupai odata, oferindu-i flori,
Ii repetai dorinta de mai multe ori.
Facand pe-a ganditorul, iti spunea deodata
Ca si ei i-ar place sa fie maritata.
Viata-i de fecioara ramanea un vis,
Dorind sa guste-odata din fructul interzis.
Ii jurai, pe veci ,credinta si-o imbratisai
Regretand, in minte, ca o locuinta n-ai
Unde sa o duci ca sa o dezbraci,
Dar gaseai solutii,n-aveai ce sa faci.
Sa mergi la un hotel, n-aveai un motiv;
Nu era atunci regimul de all inclusiv.
La intrare-ti cereau doua buletine:
Unul pentru ea si altul pentru tine.
Numele cel mare, unul sa fi fost,
Pentru orice dubiu te lua la rost.
Te dadea afara si te-admonesta,
Organul de militie pe loc te aresta.
In felul acesta ,n-aveai de ales,
Te duceai cu fata, pentru interes,
Fie la vreo sora ,fie la vreun unchi,
Rugandu-i sa taca ,stand si-n genunchi.
Sa nu afle ma-sa ,c-asa neinsurat,
Umbli cu a ei fata, fara gand curat.
Iar daca neamul lui ,sa zic ,il refuza,
De alta varianta ,el putea uza :
Mergea pe camp, in mijlocul de lan
Ferind, pe cat posibil, vita de bostan.
Pe fata n-o-ncerca decat o mare frica:
Muscata sa nu fie ,de frunza de urzica.
Din busuioc de camp faceai salteaua fina,
Ca fetei ii placea,voind ca sa mai vina.
Si dupa ce iubirea-n tihna, se finaliza,
De regula, incepea baiatul a analiza:
A fost mare fata sau s-a inselat;
Merita la toamna sa fie insurat?
Aceeasi analiza seaca, o facea tardiv,
Si fata cea de treaba ,negasind motiv
Pentru care, lesne, a cazut in plasa:
De nu-i mireasa-n toamna? – sa fie sanatoasa!
Ca viata este lunga si trebuie traita,
Oriunde-n lumea asta, femeia e iubita;
Nu a fost nici prima si nici cea de pe urma
Si pentru o oaie, n-ai sa piezi o turma.
Urma si-o zicala ca sa treaca socul:
Pentru un paduche ,nu arunci cojocul.
Prin urmare grija ,n-avea ce sa-si faca:
Asa sunt toti baietii ,cand viata le e draga.
Singura problema ,sa nu zic belea,
Era ca fata mare sa nu ramana grea.
Sa-nceapa rar baiatul sa o mai curteze
Sau-Doamne fereste! s-o abandoneze.
Rusinea era mare ,avortul imposibil,
Si un flacau ,din mandru, devenea penibil.
N-astepta nici toamna, se-nsura-n vara,
Nevrind sa plateasca pensie alimentara.
Mai rau era cu fata si cu parinti ei
Ca ii barfea tot satul ,de nu faceau doi lei.
Din curva ordinara pe fata n-o scotea,
De ma-sa -n tinerete, pe loc isi amintea,
C-a fost facuta-n flori ,c-a fost o secatura
Si se umfla minciuna ,umbland din gura-n gura.
Iar despre tatal ei,desi dintr-o familie buna,
Spunea c-ar fi iubit,odata,o tarfa din comuna.
Asa ca dupa aventura, fata ,doua sanse, avea :
Ori se marita cu badea ori fata-n casa ramanea.
Si-ntr-un caz si-n altul,de ramanea gravida,
Prin minte nu-i trecea ,copilul sa-l ucida.
Nastea copii firesc-nastere spontana,
Nu prea se stia atunci ,de cezariana.
Fetite dulci si mandre,vesele,frumoase,
Cu corp armonios ,extrem de capricioase,
Ce se visau deja ,ca maine, primadone,
Cu mama semanand leit ,ca niste clone.
Baieti frumosi ,legitimi sau bastarzi,
Cresteau inalti ca brazii,buni de bodygarzi.
Pierzandu-se-n abstract trecutul biografic,
Tara se falea atunci, cu sporul demografic.
Caci pozitiv era ,nu stiu cat la suta;
Astazi nu-l cunosc, memoria nu m-ajuta.
Dar orice persoana poate sa constate,
Cum proiectele de viata sunt abandonate.
Femeile avorteaza si nu se sinchisesc,
Ca darul de a naste, e un dar ceresc.
Legea le da voie,acuma schimbi usor
Pacatul preacurviei, in crima de omor.
Pe fata de la tara de cincisprezece ani,
La scoala o invata sa umble cu golani,
Prezervativ sa puna ,sa faca sex oral,
Pozitii noi sa-ncerce ,ca un animal.
Si sa evite sarcini ori avort sa faca,
Nu mai lungesc vorba ,sa nu intru-n troaca.
Ma apuca greata insa si ma doare-n plex
Ca dragostea ,de astazi ,este numai sex.
Educatia sexuala ce se preda-n scoli,
Ca leac de prevenire pentru diverse boli,
O singura meteahna are: sufletul ucide
Cu astfel de lectii, mai mult decat perfide.
Caci fete dezmatate, ce fac toate cele,
Se leapada de prunci,se leapada de ele.
Azvarl copiii-n apa ,facandu-i “marinari”,
Femei destrabalate se dau fete mari.
Si cu fecioare multe, vorbind in procentaj,
Tara e pe primul loc in lume,doar la chiuretaj.
Cu natalitatea ,astazi, putem fi pe pace:
Ne-am propus s-atingem rata,tarilor sarace.
Dreptul de-a te naste exista pe hartie,
Nu-l ocroteste nimeni; ar fi o prostie…
“Copiii,viitorul tarii”-reclama la deruta,
C-asa e-n tara unde,si sexu-i pe valuta.
Se spune ca pe criza, cu copii e greu,
Dar ce ne-am face singuri? Fereasca Dumnezeu!
Mogul Dumneavoastra,
incercati mai intii si intii cu un proiect de lege care sa interzica guvernul Boc. Avem pe undeva convingerea ca restul va veni fara probleme. Aproape de la sine.
Cateva observatii:
– Aceste avantaje ar trebui acordate nu pana la 18 ani ci pana copilul se alatura populatiei active. De exemplu daca copilul respectiv renunta la scoala la 16 ani si se angajeaza nu mai trebuie considerat ca fiind in grija parintilor. De asemenea este valabil si pentru un copil care vrea sa faca o facultate si nu are timp sa si munceasca si sa si studieze. Daca copilul termina liceul la 18 ani mai urmeaza 4 ani de facultate pana se angajeaza, deci este in grija parintilor pana la 22 ani.
– Coborat numarul de copii pentru care se primesc aceste avantaje de la 3 la 2 copii. Cum a spus si domnul Eugen Blajan mai sus este mult mai usor sa convingi 30000 de familii sa aiba 2 copii decat 10000 de familii sa faca 3. Daca tot doriti sa incurajati natalitatea faceti-o cum trebuie ca sa aveti si rezultate. Oamenii in ziua de azi d-abia fac un copil mi-e greu sa cred ca ii putem convinge sa aiba 3. Sau puteti acorda niste ajutoare in plus pentru cei care fac mai mult de 2 sau structurat cumva ca in functie de numarul de copii sa creasca avantajele, nu sa incepeti sa zicem pentru 2 copii cetateanul X primeste 500 roni si pt 3 copii 750 ron. Cetateanul X sa primeasca pentru 1 copil nimic, pentru 2 sa zicem avantaje/reduceri/scutiri etc de 500 ron pentru 3 acestea sa creasca la 1000 de ron pentru 4 copii sa ajunga la 2000 ron in total. Si de asemenea sa fie o limitare la 4 copii sa zicem ca sa evitam abuzurile.
Nu mai retin ce s-a intamplat cu indemnizatia mamelor daca a fost sau nu limitata la o suma fixa. Daca a fost trebuie scoasa imediat pentru ca e in interesul nostru, al tuturor ca si femeile de cariera care au salarii mari sa poata sa isi creasca copii. Nu ar fi corect sa impulsionam doar persoanele cu venituri mici si medii. Trebuie ca toate mamele indiferent daca castiga 300 sau 30000 de euro sa aiba aceste facilitati.
Initiativa aceasta este foarte foarte buna.
Plus ca subventia dobanzii unui credit ipotecar de 50000 de euro pentru o familie de minim 5 persoane e un pic cam frectie la piciorul de lemn in orasele mari unde chiar daca e criza un apartament de 4 camere nu e ieftin. Initiativa e foarte buna, chiar laudabila, dar mai umblati putin la cifre ca sa vedeti si rezultate. Avantajele acestea trebuie sa fie date cat mai multor persoane cu putinta, ca degeaba ideea e buna daca e asa de limitata.
@ami
indemnizatia mamei a fost plafonata, de „socialistii” de dreapta a lui Boc., dupa ce au aflat ca o notarita ce avea salariu de cateva zeci de mii EURO/luna si achita impozite corespunzatoare la fondul social (va dati seama cate mame primeau indemnizatia din contributia acestei notarite ce era un contribuabil de buna credinta”……s-a aflat de acest caz., cam unitar….si l-au generalizat…stabilind un plafon maxim de aprox. 4500 ron daca nu ma insel., indiferent de ce salariu peste 4500 ron ai avut.
Este logic ca mama ce avea un salariu de 3-5000 euro pe luna nu va vrea sa stea acasa pentru 4500 ron.. mai ales in vremuri tulburi cand sa zicem sotul ar putea usor pierde serviciul….cu ceva credute ipotecare pe rol…
Fiecare luna de astfel de salariu conteaza…de o sa ajunga la 38-40 de ani si o sa se constate ca nu poate avea copii.
@dan doboseriu
buna poezie.
sa mai adaugati un rand: doar tovarasele si sotiile de secu’ in trecut faceau avorturi – pe ascuns, restul muritorilor aveau interzis de la tovarasi.
Stimate d-le Doboseriu, recunosc ca nu am obiceiul de a citi balade interminabile, insa la poemul dv. am ras cu lacrimi amare. Nu-mi pare rau ca l-am citit! Constructia ce pare la prima vedere puerila, este dublata in fapt de o fina observatie a ceea ce este un adevar trist. Indeosebi descrierea absolut fabuloasa a aventurilor junilor dinainte de ’89 face toti banii. :) Aproape regret ca nu aveam motoreta pe vremea aceea… :)
eu propun ca sa se stimuleze in general natalitatea:1-2-3 copii.
daca v-or fi 2 copii la doi parinti sporul natural va fi zero, dar macar nu descrestem.
sa incepi sa stimulezi financiar abia de la copilul 3, cand lumea nu vrea sa faca 1-2 e cam mult., desigur e de salutat si de sustinut, dar sa nu fie conditie eliminatorie, intrucat se va aplica doar intr-o mica masura.
Vad ca deja s-a observat corect (@andron) ca propunerea are o nota de incurajare cantitativa si nu calitativa.
Astfel, parintii adoptivi care fac efortul de a creste in societate niste oameni, merita aceleasi facilitati ca si parintii naturali.
Ce ne dorim de fapt? O tara de 30 milioane de oameni crescuti in conditii inadecvate, cu lacune in alimentatie, educatie, grija parentala, sau 20 de milioane asupra carora s-au focalizat (atentie, nu FOCUSAT – acesta e un barbarism lingvistic) eforturile parintilor, scolii, societatii ?
Da . o sa astept sa imi dea statul ceva …. poate la pastele cailor . mai ales in virtutea unei legi initiate de Voiculescu . Nu a reusit cu lg 1/2009 o sa reuseasca cu asta …. apropo macar un raspuns ar merita cei care au raspuns la postul cu legea 1/2009 . Ei nu se incumeta sa faca 1 si sa stea in chirie …..o sa faca 3 ca o sa le dea statul casa …
Eu am copii si o sa mai fac pentru ca imi iubesc sotia si pentru ca imi iubesc copii la nebunie . atat….
Domnule Voiculescu, vad ca sunteti foarte prolific pe plan legislativ. Nu pot sa afirm ca sunt la curent cu toate initiativele legislative din cariera dumneavoastra parlamentara, dar numai in ultima vreme am aflat de cel putin doua dintre ele, chiar de pe acest blog: Legea 1/2009 referitoare la casele nationalizate si proiectul de lege pentru incurajarea natalitatii.
Constatand, deci, cu cata constiinciozitate va faceti datoria de parlamentar (caci, la urma urmelor, un parlamentar este, inainte de toate, un facator de legi), vreau sa va aduc si eu in atentie, cu toata seriozitatea, necesitatea unui proiect de lege, pentru indreptarea unei situatii care pe mine, ca simplu cetatean (dar unul iubitor de frumos) ma revolta de multa vreme: DISPARITIA ALARMANTA A PATRIMONIULUI CONSTRUIT.
Si, cand scriu „patrimoniu construit”, nu ma refer exclusiv la constructiile, la edificiile incluse oficial, cu acte, in patrimoniul national, ci, in genere, la cladirile vechi, mai mari sau mai mici, uneori simple case particulare, de pe intreg cuprinsul Romaniei, care sunt distruse pentru a se face loc la tot felul de constructii moderniste, din beton sau sticla si metal, menite sa satisfaca tot soiul de scopuri mercantile, ale unor indivizi care fac ceva pe istoria si cultura nationala.
Pentru a nu ma lungi, dau in acest sens un singur exemplu, destul de mediatizat: demolarea, cu cativa ani in urma, a scolii de pe strada Mantuleasa, o superba cladire de secol XIX, in care a invatat insusi autorul celebrei nuvele „Pe strada Mantuleasa”, Mircea Eliade. Ei bine, cladirea respectiva a fost rasa de pe fata pamantului, pe şest, peste noapte, pentru a se construi, pe locul ei, un imobil cu 17 etaje, o afacere de pe urma careia urma sa profite cine stie cine. Protestele unor asociatii non-guvernamentale, care se ocupau cu protejarea patrimoniului nostru construit, au reusit sa impiedice ridicarea respectivului imobil, dar raul fusese deja facut.
Din punctul meu de vedere (si al multor altora), demolarile cladirilor vechi (si, repet, ma refer aici si la simplele case particulare de odinioara, nu numai la cele de mari dimensiuni) sunt pur si simplu niste crime, ale caror consecinte sunt IREPARABILE!!! De aceea, dupa parerea mea, o initiativa legislativa pentru stoparea acestui fenomen este de-a dreptul urgenta.
Altminteri, opera de distrugere a istoriei si culturii nationale, inceputa de regimul comunist, va fi desavarsita de nepasarea, ignoranta, mercantilismul, grobianismul regimului capitalist.
Ca senator al Romaniei, domnule Dan Voiculescu, nu vreti sa va ocupati si de aceasta problema, de o importanta literalmente capitala? Chestiunea este urgenta! Fiecare zi care trece aduce cu sine distrugerea a noi si noi veritabile bijuterii arhitecturale, de neinlocuit! E STRIGATOR LA CER!!!
DACA CONDITIILE DE VIATA SI DE MUNCA NU SE IMBUNATATESC,DACA GRIJA FATA DE OM NU VA REPREZENTA O PREOCUPARA REALA SI NU DOAR DECLARATA A CELOR DE LA PUTERE ORI A CELOR DIN OPOZITIE,NU SE POATE CRESTE IN MOD ARTIFICIA,L NATALITATEA !
DIVERSIUNILE LUI NASTASE
Dictionar: Dicționarul explicativ al limbii romane – DEX ’98
PONT1, ponți, s.m. (La unele jocuri de noroc) Pontator2. – Din fr. ponte.
Dictionar: Dicționarul explicativ al limbii romane – DEX ’98
PONT2, ponturi, s.n. I. 1. (Fam.) Aluzie răutăcioasă, ironie, împunsătură. ♢ Expr. A vorbi în ponturi = a da să se înțeleagă, a sugera; a vorbi în pilde. A bate (cuiva) pontul = a face (cuiva) aluzie la ceva, a-i da (cuiva) să înțeleagă ceva. 2. (În limbajul jucătorilor de cărți) Numele uneia dintre cărțile de joc (considerată de obicei cu cea mai mare valoare); p. ext. prilej favorabil (la joc). ♢ Expr. A-i face (cuiva) pontul = a înșela (pe cineva). (Fam.) A vinde (cuiva) pontul = a dezvălui (cuiva) un secret prin care poate obține un avantaj, un profit. II. (Înv.) 1. Punct (în spațiu sau în timp); limită. ♢ Loc. adv. (Fam.) La pont = la momentul potrivit, la timp, la țanc. ♢ Expr. A pune pont = a hotărî, a fixa locul potrivit pentru ceva. 2. Articol, paragraf dintr-o lege, dintr-un statut, dintr-o convenție; p. ext. legea, statutul etc. respectiv. ♦ Condiție de învoială agricolă impusă țăranilor în trecut. 3. Problemă sau parte a unei probleme în discuție; idee, principiu care stă la baza unei discuții; punct. – Din magh. pont.
Dictionar: Dicționar de sinonime
PONT s. pontator, (rar) pontagiu, (înv.) pontaș. (~ la unele jocuri de noroc.)
Dictionar: Dicționar de sinonime
PONT s. v. apucătură, articol, capitol, capriciu, chef, comportament, comportare, conduită, deprindere, extras, fandoseală, fantezie, fason, fiță, fragment, maimuțăreală, maniere, moft, moravuri, naz, năravuri, obiceiuri, ocazie, paragraf, pasaj, poftă, prilej, prosteală, punct, purtare, sclifoseală, toană.
Dictionar: Dicționar ortografic al limbii romane
pont s. m., pl. ponți
Dictionar: Dicționar ortografic al limbii romane
pont (ironie, carte de joc, paragraf, lege, punct) s. n., pl. pónturi
Dictionar: Noul dicționar explicativ al limbii romane – NODEX
PONT1 ponți m. v. PONTATOR. /<fr. ponte
Dictionar: Noul dicționar explicativ al limbii romane – NODEX
PONT2 ~uri n. 1) fam. Aluzie răutăcioasă; vorbă înțepătoare; împunsătură. ♢ A vorbi în ~uri a da de înțeles. 2) Carte de joc considerată ca având valoarea cea mai mare. ♢ A vinde cuiva ~ul a destăinui cuiva un secret în schimbul unui câștig. 3) înv. Punct care fixează o limită (în spațiu sau în timp). ♢ La ~ la momentul oportun; la țanc. /<ung. pont
Dictionar: Dicționarul etimologic roman – DER
pont (-turi), s.n. – 1. (Înv.) Paragraf, articol, capitol. – 2. Moment oportun, punct fix. – 3. Aluzie personală, insinuare. – 4. (Arg.) Loc de unde se poate fura ceva. Lat. punctum, prin intermediul mag. pont (sec. XVII). – Der. ponta, vb. (a miza la jocuri), din fr. ponter; pontator, s.m. (pontagiu, pontaș); pontui, vb. refl. (Mold., a se ciorovăi); pontoarcă, s.f. (Arg., cheie), pare formație glumeață din pont și întoarce „a se răsuci”; împontori, vb. (Bucov., a jigni).
Dictionar: Dicționarul explicativ al limbii romane – DEX '98
RÂNJÍT, -Ă, rânjiți, -te, adj. Care rânjește (2) (întruna). – V. rânji.
Dictionar: Dicționarul explicativ al limbii romane – DEX '98
RÂNJÍ, rânjesc, vb. IV. Intranz. și (reg.) refl. 1. (Despre animale) A-și arăta amenințător dinții, a mârâi arătându-și dinții. 2. (Despre oameni) A-și arăta dinții într-o grimasă de răutate, de batjocură, de prostie etc. ♦ A râde silit, forțat, fără veselie. ♦ (Rar) A-și bate joc de cineva. – Din bg. rănža „a mârâi”.
Dictionar: Dicționar de sinonime
RÂNJÍ vb. (livr.) a ricana, (reg.) a se târși, (prin Transilv.) a hârgi, a se jimba. (Ce ~ așa?)
Dictionar: Dicționar de sinonime
RÂNJÍ vb. v. destrămá, deșira, râde.
Dictionar: Dicționar ortografic al limbii romane
rânjí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânjésc, imperf. 3 sg. rânjeá; conj. prez. 3 sg. și pl. rânjeáscă
Dictionar: Noul dicționar explicativ al limbii romane – NODEX
A RÂNJ//Í ~ésc 1. intranz. 1) (despre unele animale) A-și strâmba gura arătându-și dinții și mârâind amenințător. 2) (despre oameni) A-și schimonosi fața într-un râs nefiresc. 2. tranz. : A-și ~ dinții a-și arăta dinții prin-tr-o grimasă. /<bulg. rănža
Dictionar: Dicționarul etimologic roman – DER
rînjí (rânjésc, ít), vb. – A disprețui. Sl. rĕgati (Tiktin). Sec. XVI, înv. – Der. rînjitor, s.m. (înv., disprețuitor).
Dictionar: Dicționarul etimologic roman – DER
rînjí (rânjésc, rânjít), vb. – 1. A-și arăta dinții. – 2. A avea un rîs sardonic. – Megl. rănges, răngiri. Bg. rămžă, din sl. ręgnąti (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 313; Byhan 329; Conev 56; cf. Densusianu, Hlr., 258, 269). – Der. din lat. ringĕre (Koerting 8091) nu este posibilă. – Der. rînjet (var. rînjit, rînjitură), s.f. (rictus); rînjeală, s.f. (rictus); rînjitor, adj. (crispat).
RẤNJET, rânjete, s.n. Grimasă de batjocură, de răutate sau de prostie, care strâmbă figura cuiva și îi descoperă dinții; râs sau zâmbet răutăcios, sarcastic, prostesc; rânjitură, rânjire. ♦ Manifestare de furie sau de amenințare la unele animale, care constă mai ales din arătarea dinților. – Rânji + suf. -et.
Dictionar: Dicționar de sinonime
RÂNJET s. rânjeală, rânjire, rânjitură, (livr.) ricanare.
Dictionar: Dicționar ortografic al limbii romane
rânjet s. n., pl. rânjete
Dictionar: Noul dicționar explicativ al limbii romane – NODEX
RÂNJET ~e n. 1) (la oameni) Zâmbet sarcastic, care descoperă dinții și schimonosește fața. 2) (la unele animale) Arătare a dinților, însoțită de obicei de sunete caracteristice, vădind o amenințare. /a rânji + suf. ~et
INSIGNIFIÁNT, -Ă, insignifianți, -te, adj. (Livr.) Care nu înseamnă nimic, fără însemnătate; neînsemnat, neimportant. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. insignifiant.
Sursa : DEX '98
INSIGNIFIÁNT, -Ă adj. care nu înseamnă nimic; neînsemnat. (< fr. insignifiant)
Sursa : neoficial
INSIGNIFIÁNT adj. v. mărunt, neimportant, neînsemnat, oarecare.
Sursa : sinonime
insignifiánt adj. m. (sil. -fi-ant), pl. insignifiánți; f. sg. insignifiántă, pl. insignifiánte
Sursa : ortografic
INSIGNIFIÁN//T \~tă (\~ți, \~te) 1) Care nu este semnificativ; lipsit de însemnătate; nesemnificativ. 2) Care nu prezintă nici un interes; lipsit de originalitate. Tip \~. [Sil. -sig-ni-fi-ant] /insignifiant
Sursa : NODEX
INSIGNIFIÁNT, -Ă adj. Neînsemnat; care nu înseamnă nimic. [Pron. -sig-ni-fiant. / < fr. insignifiant]
POANTÁ vb. I. v. ponta3.
Sursa: DEX '98 | Trimisă de ana_zecheru, 26 Mar 2004 | Greşeală de tipar
POÁNTĂ, poante, s.f. 1. Momentul cel mai de efect, punctul culminant al unei glume, al unei epigrame, al unei anecdote; ceea ce dă expresie, vioiciune unei opere literare sau artistice. 2. Extremitatea de jos a labei piciorului, locul de articulare al degetelor; vârf. ♦ Porţiune a piciorului cuprinsă între gleznă şi degete. ♦ Poziţie în baletul clasic, executată de obicei de femei, care constă în ridicarea şi deplasarea pe vârful degetelor şi cu falangele bine întinse, cu ajutorul unor pantofi speciali legaţi de gleznă. ♦ (La pl.) Papuci speciali, cu vârful alungit şi întărit, pe care îi poartă balerinele legaţi de gleznă. – Din fr. pointe.
Sursa: DEX '98 | Trimisă de ana_zecheru, 26 Mar 2004 | Greşeală de tipar
POÁNTĂ s. (COR.) vârf. (Dansează pe ~e.)
Sursa: Sinonime | Trimisă de siveco, 4 Aug 2004 | Greşeală de tipar
poántă s. f. (sil. poan-), g.-d. art. poántei; pl. poánte
Sursa: Dicţionar ortografic | Trimisă de siveco, 10 Aug 2004 | Greşeală de tipar
POÁNT//Ă1 ~e f. Partea cea mai spirituală a unei glume sau a unei anecdote. /<fr. pointe
Sursa: NODEX | Trimisă de siveco, 21 Aug 2004 |
POÁNT//Ă2 ~e f. 1) Poziţie de bază în baletul clasic, executată de balerine, constând în ridicarea şi deplasarea pe vârful degetelor. 2) Vârf tare al pantofilor de balet. /<fr. pointe
Sursa: NODEX | Trimisă de siveco, 21 Aug 2004 |
poántă (poánte), s.f. – Vorbă de duh, glumă rafinată. Fr. pointe. Cf. pont.
Sursa: DER | Trimisă de blaurb, 19 Aug 2008
POÁNTĂ s.f. I. Partea cea mai hazlie, de efect, dintr-o glumă, dintr-o epigramă etc. II. Vârful pantofilor de balet. ♦ Cea mai importantă poziţie din baletul clasic, executată numai de balerine pe vârful picioarelor. [Pron. poan-. / cf. fr. pointe].
Sursa: DN | Trimisă de LauraGellner, 5 Feb 2007 |
POÁNTĂ s. f. I. partea cea mai hazlie, de efect, dintr-o anecdotă, epigramă etc. II. vârful pantofilor de balet. ♢ poziţie din baletul clasic, executată de balerine, pe vârful picioarelor. (< fr. pointe)
Sursa: MDN | Trimisă de raduborza, 15 Sep 2007 |
ANÓST, -Ă, anoști, -ste, adj. Plicticos, searbăd, fad, monoton, uniform. [Acc. și: ánost] – Din ngr. ánostos.
Dictionar: Dicționarul explicativ al limbii romane – DEX '98
ANÓST, -Ă, anoști, -ste, adj. Plicticos, searbăd, fad, monoton, uniform. [Acc. și: ánost] – Din ngr. ánostos.
Dictionar: Dicționar de sinonime
ANÓST adj. 1. v. plictisitor. 2. v. monoton.
Dictionar: Dicționar de sinonime
ANÓST adj. 1. v. plictisitor. 2. v. monoton.
Dictionar: Dicționar de antonime
Anost ≠ interesant, captivant, comic, hazliu, amuzant, nostim
Dictionar: Dicționar de antonime
Anost ≠ interesant, captivant, comic, hazliu, amuzant, nostim
Dictionar: Dicționar ortografic al limbii romane
anóst/ánost adj. m., pl. anóști/ánoști; f. sg. anóstă/ánostă, pl. anóste/ánoste
Dictionar: Dicționar ortografic al limbii romane
anóst/ánost adj. m., pl. anóști/ánoști; f. sg. anóstă/ánostă, pl. anóste/ánoste
Dictionar: Noul dicționar explicativ al limbii romane – NODEX
ANÓ//ST ~stă (~ști, ~ste) Care este lipsit de interes; plictisitor. [Acc. și ánost] /<ngr. ánostos
Dictionar: Noul dicționar explicativ al limbii romane – NODEX
ANÓ//ST ~stă (~ști, ~ste) Care este lipsit de interes; plictisitor. [Acc. și ánost] /<ngr. ánostos
Dictionar: Dicționarul etimologic roman – DER
ánost (-tă), adj. – Insipid, searbăd, plicticos. – Mr. anustu. Ngr. ἄνοστος (Gáldi 148). Cf. nostim. – Der. anosteală, s.f. (plictiseală); anosti, vb. (a plictisi); anostie, s.f. (plictiseală).
Dictionar: Dicționarul etimologic roman – DER
ánost (-tă), adj. – Insipid, searbăd, plicticos. – Mr. anustu. Ngr. ἄνοστος (Gáldi 148). Cf. nostim. – Der. anosteală, s.f. (plictiseală); anosti, vb. (a plictisi); anostie, s.f. (plictiseală)
Bravos, domnule mogul ! Pe reteta din legea ta , o sa creasca numarul de….tigani in Ro {ca parca doreau sa-si faca o tara a lor….}! Legea trebuie sa se ocupe de copil- ca persoana-ca familiile de romani cerebrali sa faca un copil-doi…..Of !
@mogul: Vin si raspunsurile, am asteptat sa se adune cat mai multe idei. @ Marius Adrian Porojnicu: Citeste cu atentia legea: impozit pe salariu, credit ipotecar, impozit pe casă – toate contureaza un anumit profil de beneficiar. Cu job, cu casa etc. Nu-i vorba de un ajutor social pe care il primeste oricine, ci de un cumul de stimulente pentru un grup deja dinamic, activ.
1 @Eugen Blejan si @andron au dreptate, ati sarit direct la masuri pt cei cu +3 copii. Masurile pt 1 si pt 2 copii?
2 a conditiona de antec penale nu trece de Curtea Constit e discriminare clara
3 ciudat, statul nici multumesc nu spune daca ai sustinut material copii la facultati cu taxa (inclusiv de stat cu taxa), ce sa mai spun de altceva. Vrea sa te stimuleze la pornire si gata.
4 A discuta corect despre ce fond genetic trebuie stimulat si care nu, iar nu se poate ca au dat alte legi eu nu am curajul lui @Marius Adrian Pojniciu
@acuvio
Pai despre facultati subventionate de parinti sau de stat, ar trebui deschisa o alta discutie.
E frumos sa stimulam tinerii sa invete, insa ce facem daca platim sa-i scolim si apoi ei pleaca in Canada, gata scoliti? Asta necesita un topic special. Cu dedicatie.
E nevoie de astfel de proiecte. Statul roman nu se implica absolut cu nimic in ceea ce-i priveste pe romani, desi suge prin inflorirea a tot mai multe impozite si taxe. Guvernul Boc nu are nici un fel de initiative, ba mai mult, acum s-au decis sa puna taxa pe amor. Adica sa platesti cand faci dragoste cu nevasta. Ganditi-va ce se va intampla cu natalitatea de acum incolo, daca aceasta taxa va fi obligatorie… Vrei sa faci sex – platesti. Copii? Platesti!! Domnule Dan Voiculescu, faptul ca va implicati in tot mai multe probleme nu poate sa fie decat un semn bun. Sa auzim de bine!
@DV
Am crescut un copil institutionalizat si am vazut cum se folosesc fondurile destinate acestei cauze !{Nu, nu am crescut copilul pentru bani:nu am pretins statului nici un leu si nici nu am solicitat vre-un ajutor…}Nu voi dezvolta aici, aceasta tema: e vizibila irosirea banilor degeaba ! Copiii institutionalizati, in marea lor majoritate , traiesc drame incredibile………
Am crescut acel copil, alaturi de copiii mei, pentru ca eu am ramas orfan la virsta de 7 ani si-credeti-ma !-cunosc bine „grija”societatii fata de orfani…..Atentie , domnilor : toti sintem muritori ! Si copiii vostrii pot ramane orfani !
*
Asadar: daca legea asta apare , rezultatul imediat ar fi….inmultirea SRL-urilor tiganesti{pentru „furnizarea” actelor necesare incadrarii in prevederile legale}, iar copiii de tigan,aparuti ca ciupercile dupa ploaie, ar trai in saracie crunta ! O lege care si-ar propune sprijinirea reala si benefica a cresterii demografice, ar trebui sa creeze mecanisme prin care banii sa insoteasca respectivii copii !
Intentia e de laudat, dar….nu uitati : „Drumul spre Iad e marcat cu intentii bune ” !
17
DV Says:
Februarie 22nd, 2010 at 9:19 pm
@ Marius Adrian Porojnicu: Citeste cu atentia legea: impozit pe salariu, credit ipotecar, impozit pe casă – toate contureaza un anumit profil de beneficiar. Cu job, cu casa etc. Nu-i vorba de un ajutor social pe care il primeste oricine, ci de un cumul de stimulente pentru un grup deja dinamic, activ.
Buna ziua,
Stimate domn,
poate am citit eu prea repede dar legea se refera la cei care au 3 copii? Chiar credeti ca cele 3 forme de ajutor vor stimula familiile sa aiba cate 3 copii?
Ce ziceti sa-i incurajam sa faca macar 1. Si nu la 35 de ani dupa ce si-au construit o cariera ci mai devreme. Pe la 35 ar trebui sa existe si al doilea.
Si ce ziceti de centre de consiliere gratuita? Pentru ca multi se considera incapabili de a-si asuma responsabilitatea de a creste un copil dincolo de partea materiala. Ce ziceti de sustinerea angajatorilor de a face gradinite la locul de munca al parintilor? De subventionarea unei parti din costul unei bone angajata dintr-o firma de profil? Si iata cum, pe langa partea materiala asiguram confortul psihic al parintilor si mai creem si cateva locuri de munca.
Problema e mult mai nuantata si cred ca e mai greu sa-l convingi sa faca primul copil.
Cu respect,
Violeta Nita
@marius porojnicu
„amendamentele” facute de catre mine se refera si la copiii institutionalizati, pentru a stimula pe cei ce pot infia un copil sa o faca, intrucat nimic nu e mai frumos si linistitor decat traiul in mijlocul familiei.(cu supravegherea respectiva din partea autoritatiid e protectie a copilului)
Asta daca vrem sa avem si calitate la acesti copii.
Stimulentele ce le-am propus iarasi vin pentru ai sustine pe cei ce muncesc , si muncesc legal!!!, intrucat ca sa primesti 85% trebuie sa inregistrezi oficial acel 100%, iar sistemul certificatului matern utilizabil doar in anumite domenii, fara ca cineva sa vada banii direct…iarasi nu cred ca va duce la multiplicarea tiganimii.
Patura mijlocie din Romania inca nu este bine inchegata, iar o legislatie demografica expresa pentru ei, ar fi cam putin…nu mai poate fi numit „Program national de dezvoltare demografica.”
Propunerea Violetei Nita referitor la gradinitele particulare ce apartin de companiile unde lucreaza parintii, subventionarea unei parti din costul unei bone…..(ca doar ca patron, pe plaiurile mioritice se vrea ca angajatul sa lucreze pana dimineata daca se poate – vedeti cazuri din companiile de audit BIG 4 (cu manageri romani) si multe altele) – departe de a avea atitudinea unui angajator elvetian de ex….si a unui angajat elvetian., care la sfarsitul programului pleaca acasa indiferent cat de mult il solicita compania. Nemaivorbind la faptul ca putini angajatori platesc over-time-ul….
Au o scuza: „Domnule, nu te-ai incadrat in timpul normal de lucru.., randament mic…..ce sa-ti fac stai pana dimineata…”
Toate astea ar duce la fidelizarea angajatului…la o micsorare a presiunii pe creier :)
De fapt dl Voiculescu a vazut ce inseamna o gradinita in Romania, ca doar a incercat sa o ajute pe o doamna de pe acest blog.
Si cu gradinita, patronii au o scuza: e criza domnule: 1. trebuie sa reducem costurile (ca asa e moda, asa fac toti) si 2. somajul e mare…avem de unde alege……
considerati locul de munca ca un bonus, ca pe o facilitate….
cam asta e mentalitatea…
fidelizarea nu prea conteaza. Se vine, se pleaca….
@andron{replica la 23}
Domnilor,vorbiti mult si vorbiti prostii ! Studiati intai sistemul ,referitor la copiii institutionalizati, faceti o simulare de aplicare a acestei legi si o sa observati despre ce-i vorba ! Mie nu-mi place sa aprob pe unii sau altii, cind bat cimpii, doar ca sa nu-i supar : mai bine sa se supere pe mine, dar sa nu faca o gresala mare ! Nu stiu ce a vazut Voiculescu{gradinita sau mai stiu eu ce…}dar ,sigur ca, ori n-a vazut bine, ori a gindit prost ! Sigur: greselile -odata recunoscute- se pot indrepta ;e foarte grav cind insisti intr-o gresala , doar din orgoliu…….{sau din alte interese?}
Asa cum am mai spus,stiu ce’nseamna sa fi orfan in Romania : parol !
@marius porojnicu
nu ati inteles nimic.
1. Legea propusa se refera la stimularea natalitatii.(si nu la copiii institutionalizati)
2. s-a propus ca infierea copiilor institutionalizati sa fie stimulata, sustinuta , ca in timp acesti copii sa obtina o educatie buna, supraveghere atenta etc.
Dvs sunteti exemplul bun, prin care ati infiat…eu cunosc exemple de persoane ce nu pot avea copii insa prefera sa se multumeasca cu un caine….., sau pisica., ceea ce este strigator la cer.
sunteti confunz: „Mie nu-mi place sa aprob pe unii sau altii, cind bat cimpii, doar ca sa nu-i supar : mai bine sa se supere pe mine, dar sa nu faca o gresala mare
Domnule Voiculescu,
Când am început să citesc articolul 5) prima reacție a fost: claaar! nici nu era nevoie de acest articol! evident că nu se vor face discriminări în funcție de rasă, sex, etnie .. etc DAR exact ultima parte strică tot farmecul legii! Fară o limită de avuție deasupra căreia să nu fie aplicabilă, această lege chiar dacă aduce rezultatul dorit nu are legitimitate morală. Ajungem la situația alocațiilor care servesc ca și bani de buzunar pentru copii din familii avute.
Imi place in schimb ideea din Art 3) a statului care nu oferă bani pe tavă pentru toti „producătorii de copii” ci un ajutor indirect care n-ar implica un efort al statului de a obtine banii respectivi fapt care s-ar traduce ori prin impozite mai mari ori prin nedreptatirea altor sectoare financiare.
Cu stimă,
Florin Buda
@marius porojnicu
si nu retinusem propunerea dvs, fata de aceasta propunere legislativa de stimulare a natalitatii…….
Asta a fost si ideea acestor discutii…consultari sau dezbatere publica, pentru a avea un mai bun rezultat final.
Dvs. sunteti de exemplu poate in cea mai mare masura, cunoscand sistemul din interior, prsoana ce poate sa faca o propunere legislativa de diminuare a numarului copiilor institutionalizati, de imbunatatire a calitatii vietii lor, de stimulare a integrarii acestora in mediul familial….
se pare ca doar criticati…si criticati totul., ca asa se poarta., fara propuneri concrete.
@Marius Adrian Porojnicu
am vrut sa te felicit la tine acasa, dar se intra cu cartela.
La cit e de sofisticat acel site, ai putea lasa un blank pt coment liber.
Felicitarile le-am lasat in final, le meriti din plin, cred ca stii unde le gasesti.
@ andron
Exemplul care l-am dat{cu copiii institutionalizati}vroia sa va atraga atentia ca, prin legea stimularii natalitatii{ma refer la forma pe care o promovati}nu o sa faceti decat sa cresteti numarul copiilor institutionalizati ! Daca stimularea materiala nu insoteste copilul/copiii adusi pe lume datorita legii,respectivii copii o sa ajunga{in cea mai mare parte}institutionalizati ! E altceva un stimulent lunar : obliga respectivii parinti la ingrijire continua ! Tipul de parinti care ar accepta sa faca 2-3 copiii doar pentru o asemenea sustinere materiala,pot fi suspectati din capul locului ca fiind interesati mai mult de obtinerea de foloase materiale, decat de cresterea propriilor progenituri ! Asadar, ca sa obtineti rezultatul scontat,sustinerea materiala trebuie acordata lunar si gradual{in functie de nr. de copii}, altfel, dupa obtinerea avantajului sau avantajelor prevazute de lege, copiii pot fi usor abandonati , sau crescuti necorespunzator !
@acuvio
Multumesc ! Nu as fi vrut, dar,…la temele abordate de mine, e necesar !
Da. am fost tentat sa cad si eu in plasa cu minoritatile cum a spus cineva aici … daca cineva ar avea curiozitatea sa acceseze niscai statistici ar vedea ca etnicii nostri nu dau / au dat 2 bani pe legi de stimulare a natalitatii..ei si-au facut treaba si o sa o faca in continuare . partea interesanta e ca destui din ei au plecat sa se inmulteasca in zari straine … o fi bine o fi rau nu stiu . ce tin sa subliniez e faptul ca as dori sa numai judecati etnia ( tigani , unguri , evrei , rusi etc…) ci oamenii . Aruncati o privire in Dobrogea si o sa vedeti un model (chiar european la o adica) de integrare multi etnica si culturala … Va asigur ca unii din etnicii nostri sunt de 100 de ori mai patrioti si mai oameni decat „romanii” nostri si acestia vor face la randul lor copii pe care ii vor educa in acelasi spirit … multumesc
@marius porojnicu
copilul poate sa creasca necorespunzator chiar si daca parintele primeste aceste sume lunar (nu e protejat copilul de aceste sume)….sunt cazuri si cazuri., in care un copil poate sa primeasca o educatie mai buna in orfelinat decat de la un tata ce-i da omor mamei in fiecare seara…., fiind ametit de tuica cumparata de acesti bani.
Daca o sa cititi mai atent, o sa vedeti ca eu am propus ca banii sa nu-i vada nimeni, prin transfer bancar, doar pentru invatamant, pentru achitare partiala credit ipotecar,pentru pensia mamei…. pentru imbunatatirea conditiilor de trai.,iar banii sa fie accesati abia incepand cu anul 2 sau 3.
Deasemeni, ca sa fie stimulati cei ce muncesc legal sa faca copii, sa se revina la acei 85% din salariu, pentru perioada post natala.
Si credeti-ma, o mama ce lucreaza si are aprox 1-3000 euro/luna, plus sotul (care nu pot sa conceapa un copil din x motive),au credite ipotecare asupritoare pe rol, acestia daca ar fi sustinuti si stimulati sa faca copii, nu cred ca ar genera copii institutionalizati. – Putine sanse.
Dvs spuneti:” Atentie , domnilor : toti sintem muritori ! Si copiii vostrii pot ramane orfani ! ”
si aici cazuri si cazuri…nu putem generaliza. Acesti copii au bunici, au nasi, parintii au avut prieteni adevarati…care nu-i vor lasa pe acestia intr-un orfelinat……
Tocmai din aceasta cauza…..ca sa ai o „mica polita de asigurare” trebuie sa mergi prin viata facand bine, dand exemple bune, avand prieteni adevarati….., sa te ocupi din timp ca acesti copii sa obtina o educatie si scoala buna, sa incepi sa le pui bazele unui viitor….ca nu se stie cand vine acest moment X de care dvs amintiti.
Va dau un exemplu din zilele noastre, real: o mama singura creste 2 copii. A vandut un teren, a obtinut bani buni pe el………in fecare zi mama e sunata de agenti de asigurari de viata propunandu-i diverse servicii…. pachete, unele din ele reprezinta pachete investitionale, asigurari de viata pentru copii, bani ce se dau pentru invatamant, sau alte nevoi la implinirea majoratului……
M-a intrebat pe mine: „Dle director :)….ce inseamna asta…asta….dar cum e mai bine asa sau asa? i-am indrumat ce sa faca cu aceste asigurari si cu cine……, inclusiv depozite bancare si un anumit cos valutar……si stiti ce a facut?
N-a facut nimic…..doar ca si-a pus silicoane.
Nu cred ca toata lumea isi va pune silicoane….asa ca sa nu generalizam.
[…] Urmeaza dupa Congresul PNL, Congresul PC. Domnule Voiculescu, ce spuneti? […]
atat de romanesc este exemplul cu silicoanele :))))))))) pe de alta parte acestia sunt oamenii care prin vot ne hotaresc destinul pentru ca restul stau acasa. Eu propun ca la modificarea constitutiei sa se analizeze urmatoarea idee…votul sa nu fie universal …
@andron,32
Sinteti un optimist,dom’le :pacat ca nu ma pot contamina cu optimismul dvs….
Recent, un tatic decazut din drepturi ,in urma cu mult timp,si-a intalnit copilul :major, bine crescut, educat si crescut de altii !….L-a convin ca cei ce l-au crescut l-au luat de la el fara voia lui, ca sint niste oameni rai,etc ! L-a dus pe copil la notar, a obtinut o procura de reprezentare si,….si-a nenorocit copilul si a creat o groaza de probleme celor ce l-au crescut….Pentru niste bani…….
Cum spuneam,……
@Marius Porojnicu
Un optimist , sta si nu face nimic, dar spera ca intr-o buna zi o va duce mai bine….., ca va veni si pe straduta lui soarele…..
Dar, uneori ca sa aduci soarele poate trebuie sa mai tai un copac batran ce risca sa se prabuseasca peste casa ta….sau poate ca sa-ti fie luminos in casa trebuie sa speli geamurile .. :) .sau poate sa te duci acolo unde este soare…..Dar sa faci ceva. Pentru ca ai o sansa mare sa traiesti in intuneric.
Daca lucrurile nu se misca -trebuie sa incerci sa faci sa se miste.
In cazul descris de dvs se pare ca totusi baiatul nu a obtinut educatia si dragostea cea mai buna din partea parintilor adoptivi, (altfel i-ar fi stimat, iubit si apreciat) daca a cazut asa de usor in plasa acestui escroc, si daca a facut acest lucru fara a se consulta cu cei ce l-au crescut.
Si iarasi e un caz general, acest lucru nu inseamna ca cei ce-si permit material , dar nu le permite sanatatea sa conceapa un copil sa nu fie stimulati,sustinuti sa infieze.
Am intrat pe blogul dvs, aveti niste copii minunati. Sa va traiasca si sa va aduca doar bucurii!!!
@andron
Dom’le, eu astept o altfel de initiativa din partea parlamentarilor: anularea legilor proaste date de ei, in 20 de ani, legi care au generat-in mare masura- situatia actuala, in care, orice om cerebral nu poate fi de acord cu aducerea pe lume a unui copil !
Eu zic sa treci matale sa faci ce ai invatat la scoala, ca de legi proaste sintem satui ! STAREA ECONOMICA A NATIUNII e motorul natalitatii : motor pe care l-ati terminat, in 20 de ani de…”activitati legislative” !
Restul e gargara ieftina, ce nu mai merita nici macar pomenita…….
Asadar, starea economica a natiunii tre’ sa va intereseze, daca doriti cresterea natalitatii, nu artificii de pacalire , care s-ar dovedi ulterior cel putin infantile, daca nu criminale: pentru ca e o crima sa aduci pe lume un copil caruia nu-i poti asigura strictul necesar !
@Marius Porojnicu
ati facut 2 mici greseli: in loc de „starea economica a natiunii tre’ sa va intereseze” trebuia pus: starea economica a natiunii tre’ sa Ne intereseze”, pentru ca vrand -nevrand dvs faceti parte dintr-un sistem. Si cel putin in timpul alegerilor trebuie sa fiti vigilent. Pentru ca de huiduit si criticam o facem cu placere, iar cand vine vorba de vot – tot il votam pe cel ce ne aduce cel mai bun taraf la caminul cultural.
M-ati confundat cu acei legiferatori pe care i-ati votat dvs.Eu nu fac legi :)
Exista state dezvoltate ce au spor natural negativ…problema e ca avand multi pensionari, plus o groaza de bugetari (neproductivi), cam putini sunt cei ce pot genera bunastarea pe care dvs o doriti.
Trebuie actionat pe mai multe planuri: stimulare nataliatte, reforma sistem medical, educational, economic etc…actionand doar intr-o singura directie – mari sanse de a reusi in general nu prea sunt.
Eu fac ce stiu si ce pot! Ajut punctual si fara prea multe comentarii : avem un cabinet medical cu care incercam sa ajutam amaratii; cit punem noi pe linga nimicul de la stat, nici nu mai trebuie amintit….Despre cei ce i-am votat eu{sau dvs…nu?}ce rost are sa pomenim?De 20 de ani, aceiasi Marie…..
Despre critica, pot sa va spun ca asta o fac destul de bine si pot antrena si media straina : consider ca ajuta,parol !http://ro.netlog.com/porojnicumariusadrian
Foarte frumos si ar fi si necesar daca… Cred ca am mai scris candva despre asta. Bun. sa zicem ca legea are efect. Copiii se nasc, cresc, statul ii scolarizeaza si apoi … via Roma, Toronto, Madrid, Montreal, etc. Tot nu va avea cine sa asigure bugetul sau pensiile. Sunt inca foarte multe altele de facut. Dar cine sa le faca? majoritatea PDLista? Cat despre normele metodologice… Aceasta sintagma ma arunca in cea mai neagra dispozitie. Au mai fost odata ca niciodata niste norme la Legea Voiculescu si nu se mai povesteste nimic…
Monsieur Mogul, ce se mai aude cu initiativa aceasta?
Comentariile sunt închise.