După accesul de incompetentă si isterie de săptămâna trecută (când singura solutie găsită pentru acoperirea deficitului a fost ”să luăm bani de la bătrâni si bugetari”) statul Băsescu-Boc a înteles, în al treisprezecelea ceas, că trebuie să renunte la obiceiul periculos de a gândi singur. Si că, de teamă si nevoie, trebuie să se inspire din solutiile altora.

Din păcate, nici măcar plagiatul nu le iese cum trebuie. Pentru că este făcut în pripă, după ureche si fără tragere de inimă.

A vorbit cumva Traian Băsescu săptămână trecută despre un ”fond de solidaritate”? Ciudat: mă lupt cu el si oamenii săi încă din 2006 pentru a impune un astfel de fond. Si nu unul simbolic si inutil, format din două-trei salarii de ministri bogati, ci unul care ar fi prevenit cu adevărat deficitul de azi. Cititi stirea din 15 august 2007:

”Preşedintele PC, Dan Voiculescu, spune că îşi va da demisia din parlamentul dacă Senatul nu va aproba proiectul de lege al PC privind crearea fondului de solidaritate. „Fondul de solidaritate, de 1%, rămâne prioritatea noastră. Este atât de prioritar încât, dacă Senatul, în primele săptămâni după 1 septembrie, nu va aproba proiectul, eu personal îmi dau demisia din Parlament – atât de grav este pentru mine şi atât de important”, a spus Voiculescu.
Fondul de solidaritate se referă la alocarea a 1% din profitul fiecărei firme care are o cifră de afaceri de peste 100.000 de euro, cu scopul de a majora fondul de pensii. Liderul PC a anunţat, de asemenea, o viitoare iniţiativă legislativă a partidului său, prin care 10% din valoarea privatizărilor româneşti, adică circa 400 de milioane de euro, să fie deblocaţi de la Trezorerie şi să se îndrepte tot spre pensionari.”

Credeti că ”solidarii” de azi au miscat vreun deget? Credeti că atunci când mi-am dat demisia, din rusinea de a nu-mi respecta promisiunile, a catadicsit vreunul dintre ei să ia în calcul avertismentul meu privind subtierea fondului de pensii? Si azi vor să-si arate solidaritatea fluturându-si salariile de la stat? Dacă sunt oameni cu posibilităti financiare – asa cum recunosc – de ce au acceptat salariile de demnitari până acum? La începutul lui 2009 , când criza se instalase deja, am încercat din nou să le ofer un model si o solutie (cititi aici stirea din februarie 2009):

”Salariul vicepresedintelui Senatului, Dan Voiculescu, va fi donat pentru ajutoarele sociale care se dau din „Fondul de solidaritate Sociala” pentru persoanele care se afla in situatii foarte dificile.

„Data fiind situatia mea materiala care imi permite sa nu apelez la salariul de parlamentar si tinand cont de conditiile economice dificile din acest moment va anunt ca salariul ca parlamentar se va constitui parte, alaturi de alte contributii personale si donatii individuale, la Fondul de Solidaritate Sociala utilizat pentru acordarea de ajutor financiar pentru cazuri sociale dificile (pensionari, familii monoparentale, orfani, supusi abuzurilor statului) din colegiul pe care il reprezint.

Voiculescu si-a exprimat speranta ca actualul Parlament va aproba initiativa lui de a infiinta un program de solidaritate sociala in favoarea pensionarilor.

„Privesc acest proiect si ca pe un impuls pentru actualul Parlament de a aproba in acest mandat initiativa mea privind Programul de solidaritate sociala in favoarea pensionarilor cu venituri reduse, initiativa pe care Guvernul si Parlamentul din mandatul trecut nu au reusit sa o transforme in lege”, a mai declarat acesta.”

Nu s-a întâmplat, din nou, nimic. Numai de teamă, cu sindicatele si pensionarii la poartă, presedintele si ministrii din Cabinetul Boc au descoperit binefacerile solidaritătii…

O altă măsură ”sterpelită” după ureche de Guvern este si cea privind combaterea evaziunii fiscale. Explicam săptămâna trecută – oferind o versiune alternativă la planul lui Traian Băsescu de a reduce salariile si pensiile – că numai 10% din economia subterană ne-ar oferi banii pe care îi caută acum Emil Boc prin buzunarele cetătenilor pentru a depăsi momentul critic. De sâmbătă, sub presiunea publică, a început si statul Băsescu-Boc să vorbească despre asta. Dar cum înteleg ei să lupte cu evaziunea? Prin publicitate la televizor? Prin panouri stradale? Adică tot cheltuind bani publici – în loc să-i economisească? Vor ei cumva ca telespectatorii să diminueze economia subterană? Speră ca trecătorii, inspirati de panourile guvernamentale, să combată traficul de tigări si alcool? Nu ar fi totusi mai eficient si mai logic să detasăm, asa cum spuneam vinerea trecută, câteva mii de angajati ai Ministerului Apărării în zonele ”fierbinti” ale evaziunii, cum sunt vămile? Vrem să luptăm cu evaziunea sau, în complicitate cu evazionistii, vrem doar să dăm publicului impresia că luptăm cu ea?

Copiati, oameni buni, orice măsură poate face bine României. Dar copiati cu mintea limpede si cu intentii bune, nu doar încercând din nou să maimutăriti o reformă pe banii pensionarilor, ai doctorilor, ai politistilor sau ai profesorilor.

48 COMENTARII

  1. Puteti s-o considerati victoria dumneavoastra, dar e bine c-ati atras atentia. Oricum, cei care va urmaresc activitatea stiu si vor spune si altora. Chiar ma folosesc de prilej pentru a va multumi, si in numele parintilor mei, pentru ce ati facut pentru cei care aveau depusi, inainte de revolutie, bani pentru masina. Au reusit sa isi ia acei bani inapoi, la valoarea actualizata. Cine mai spera la asta? Nimeni.

  2. Lipsa de viziune asa cum spuneam si mai inainte., precum si lipsa unei strategii de lunga durata – indiferent de domeniu si indiferent de partidul de guvernamant….
    Doar aderarea la UE si NATO au facut exceptie. Oare de ce?

    Intr-un stat unde risipa este ca la ea acasa, fondul de solidaritate poate fi si 5% -nu va ajuta – se vor duce mai multi bani la clientela politica. (va fi nevoie de un nou sistem performant IT ce tine evidenta la nu stiu ce….., mai o licitatie trucata…)

    Nu este corect ca incompetenta unora in lupta cu evaziunea fiscala precum , proasta gestionare a fondurilor acumulate si lipsa unei strategii de dezvoltare a acestei tari sa fie compensata cu un % suplimentar din profitul brut, perceput si asa tot mai putinelor companii.

    Intrucat guvernantii nostri se agita doar cand li se arata pisica dinspre exterior: FMI-UE, si luand in consideratie si problemele actuale ale Greciei, Portugaliei,etc. doar instituirea unui organism european de control riguros al cheltuirii banilor publici ar putea sa-i mai disciplineze si sa le mai taie din elan in campaniile electorale.

    Altfel se intampla un fenomen straniu: in Germania nu se mai dau fonduri pentru acoperirea gropilor existente de pe carosabil, iar in Romania – se creaza artificial aceste gropi – pe un carosabil bun – intrucat trebuie sa tocam aceste fonduri, altfel la anul nu mai primim nimic.

    Facem 2% fond de solidaritate – tocam mai multi bani….si tot asa mai departe.
    Banii nu se duc spre dezvoltarea durabila a sectoarelor economice.
    Sustin idea unui % pentru fondul de solidaritate doar cand institutiile statului, demnitarii vor demonstra ca stiu cum sa gestioneze banul public in interesul tarii.

  3. Si ce sa recunoasca Basescu, ca a bagat tara in gard impreuna cu al 4-lea guvern Boc si ca sunt atat de „destepti”, incat sa nu recunoasca rezolvarile altora? Evaziunea fiscala de 40 de miliarde de euro nu va fi eradicata pentru ca EI SUNT EVAZIUNEA FISCALA.
    PS – Mogulule, daca-mi permiti o consiliere; s-o lase mai moale trustul media A3 cu invitatia membrilor PDL prin emisiuni, mai ales seara la ore de maxima audienta, nu de alta dar se cam duce naibii rating-ul:-)

  4. Pentru copiat..se da 2 daca esti prins! Apoi urmeaza exmatricularea.
    Lor le-am dat 2 de mult, acum sa-i si exmatriculam?
    Macar sa-i invatam cumva sa copie tot textul, asa cum trebuie, nu pe sarite si nu amestecand bucatile….
    Se vede treaba ca astia nici in facultate sau liceu n-au stiut sa plagieze cu temei…..

  5. Da calea dreapta, de bun simt, economica si elementara de ce nu o copiaza nimeni domnule Voiculescu?
    Finantarea deficitului prin FLOTAREA LIBERA A CURSULUI, fara degetul domnului guvernator Isarescu. De ce nu observa nimeni ca datorita naivitatii guvernelor(ca sa nu-i zic altfel) depindem toti, d 20 de ani de vointa unui singur om.
    Daca tot nu ne aflam in zona euro, de ce nu folosim avantajele acestei situatii?
    Ce ne trebuie finantarea prin imprumuturi si reducerea irationala, prociclica a cheltuielilor in plina recesiune accentuata????
    Pana la urma tot le devalorizarea leului se ajunge, indiferent de cate prostii se vor face pana atunci.
    Dar se trage inca de timp cu disperare pentru a fi protejate bancile cu expunere pe credite subprime in euro. Ca asta e de fapt.

  6. Cei de la fisc ar trebui sa aiba puteri sporite, sa devina intangibili, incoruptibili.Stim cu totii cum se-ntampla in SUA (de FISC nu te scapa nimeni e o vorba pe care o spun des americanii) iar in Italia, o tara pe care multi dintre noi nu o vedem bine, dar banii care vin de acolo sunt buni…se-ntampla la fel.Garda de finanta are puteri sporite, le-au dat si arme-n dotare…noi ne trezim cu un bugetar pe cap si-n vechiul stil romanesc reusim sa „cadem” la pace cu el, sa-l facem sa-nchida ochii ori faptul ca este tratat de stat ca si cum nu ar conta prezenta lui…prefera sa nu vada, sa nu auda…decat sa aiba dureri de cap mai bine sta-n banca lui.

  7. Guvernul Boc nu trebuie blamat pentru ceea ce face deoarece cu totii ar fi facut la fel intr-o astfel de situatie grea.

  8. Înc’ o….revoluţie ?!?

    Panică şi disperare,
    Frica de ziua de mâine !
    Mult dispreţ şi nepăsare…
    Bătălia pentru pâine ….

    Două tabere se’nfruntă :
    Hoţii şi cei jefuiţi !
    Douăzeci de ani de furturi,
    Doar aşa pot fi opriţi !

    Revolta naţională,
    Nu mai poate fi stopată!
    Puterea-i contrariată :
    Mămăliga-i amorsată !

    Cei ce nu mai au ce pierde,
    Se ridică vertical !
    Cei ce pot să piardă totul,
    Nu gândesc raţional !

  9. Urmaresc. as putea spune, „cu sufletul la gura” si cu…creierul in urechi emisiunea Dnei G.V.F. „Stirea Zilei”…si asa cum spuneti si Dv. …unii abia descopera legi, in loc sa studieze legislatia si/sau sa „puna biciul” pe aparatul bugetar, de la nivelul imediat urmator celui care se ocupa de intretinere si servicii de curatenie, adica sa faca/sa fie invatat/sa fie reciclat/ cum sa treaca la urmarirea modului in care isi face datoria fiecare la locul de munca, urmarirea modului in care se RESPECTA – APLICANDU-SE legea in teritoriu, in sectoare, in …magazine, intreprinderi,regii, si alte S.A.-uri sau S.R.L.-uri. Poate nu sunt destui angajati la ANAF si Garda Financiara. Si cine ar trebui sa urmareasca incasarea efectiva a amenzilor si penalitatilor ? -intreb fiindca nu stiu…?! Poate nici acolo nu sunt oameni capabili si destui…
    Iar armata e, totusi protectia unei natiuni (porumbul si zapada se aduna, respectiv curata cu soldatii in termen – care soldati nu-i mai avem si erau mana de lucru 24 din 24 gratis aproape).
    Cat despre serviciile secrete…mai tin in frau cat pot si cum pot evziunili si nu numai…zic. Mai aud/culeg vreo idee ceva , oricum eu cred ca doar serviciile contrainformative n-ar mai avea de lucru in democratie…doar nu verificam in romania verificarea…si probabil minti mai luminate stiu astea mai bine.
    Ar fi culmea sa nu avem incredere noi in ai nostri!
    Inchei dorindu-Va succes si putere de munca pentru demersul Dv. !

  10. p.s.Super emisiunea ! Va rog sa va folositi trustul si, deci, creatia media mai des, cat de des aveti timp si chef fiindca sunt sigura ca idei aveti!

  11. Probleme depistate şi expuse de Dl.Traian Băsescu:
    Unii iau şi ajutor de şomaj şi salariu prin contract de muncă! avem mulţi pensionari pe caz de boală unde este suspectată indulgenţa exagerată a medicilor de expertiză!
    Pentru neputinţa guvernului de a asigura legalitatea trebuiesc reduse veniturile tuturor?
    Copară 2004 şi 2010 prin care afirmă că a crescut numărul angajaţilor bugetari prin sistemul „clientelar”.
    Eu nu trebuie decât să accept reducerea de salariu să nu derajez cumva colegul angajat „client PDL” că de plecat s-ar putea să trebuiască la o adică să plec tot eu!

  12. Masuri pentru scoaterea tarii din criza!!!

    1. Micsorarea pensiilor celor 100.000 de securisti si activisti la nivel minim pe economie economisindu-se astfel 1, 8 miliarde de euro anual. 2. Reducerea cu 5/6 a numarului supra evaluat al celor ce lucreaza in cele 8 servicii de securitate ale statului economisindu-se 1, 3 miliarde de euro anual. 3. Retragerea imediata a soldatilor romani din Afganistan economisindu-se astfel 800 milioane de euro anual. 4. Impozitarea comertului la negru din sectorul cerealelor, tigarilor si bauturilor alcoolice, cherestelei fasonate si nefasonate, legumelor si fructelor si actvitatii din constructii masuri care vor aduce in mod sigur cel putin 8 miliarde de euro anual la bugetul statului. Si nu in ultimul rind implementarea la singe a Legii Lustratiei la toate nivelele politicului, economicului si mass-mediei din Romania.

  13. @domnu’ gelu

    Stiti cine lucreaza in administratie?
    -nepotica de la tara a sefului
    -verisoara divortata a amantei secretarului d stat
    -unu’ rau si ciudat pe care nu se stie cine l-a adus
    -lipitoru’ de afise din campania prezidentiala
    -secretara organizatiei de baza UTC a PEDELE din Ciorogarla
    -soacra sponsorului principal al pedele din Ghimpati
    -unu’ care beat fiind a mers la Opera si a strigat ” traiasca Basescu” imediat dupa uvertura.
    -niste personaje enigmatice pe care nu le-a vazut nimeni niciodata dar carora li se vireaza salariul pe card.
    – jumatate din administratorii de bloc din Cluj.
    -o treime din fostii soferi de taxi din acelasi oras.
    – Absolventii de liceu din Rachitele promotiile 1980-2010.
    ………………………………………..
    Cine vreti sa „implementeze” masuri din alea de care tot ziceti dv. aici pe blog?

  14. la chestiunea cu economia subterana va dau dreptate. La chestiunea cu taiatul, nu. sa ma apuc sa detaliez… nu vad sensul… pt ca ajung sa fiu cenzurat (un specific preponderent – stangist). aveti, ca dealtfel marea majoritatea a politicienilor, populismul in sange… nu sunteti un om al adevarului precum sunteti un om al afacerilor… al speculei… dovada: pozitia dumneavoastra fata de economia subterana. etc
    bizar!
    cu deosebita simpatie!

  15. @D.V.

    Te plangi degeaba ca-ti fura din idei
    Multi dintre ministri, fosti si actuali;
    Oricum nu le ajuta acestor derbedei
    Ce seamana lui Boc : niste papagali .

  16. Firme cu… ” cifră de afaceri de peste 100.000 de euro”. O firmă care are cifra de afaceri 100 mii euro, cam cât profit are ca să calculez acel 1%? Reprezintă acel 1% mai mult de 50 de euro?

  17. bun! vad ca mi-a aparut comentariul.

    @gelu

    „4. Impozitarea comertului la negru din sectorul cerealelor, tigarilor si bauturilor alcoolice, cherestelei fasonate si nefasonate, legumelor si fructelor si actvitatii din constructii masuri care vor aduce in mod sigur cel putin 8 miliarde de euro anual la bugetul statului.”

    economia subterana trebuie sa existe intr-un stat de talia Romaniei. Economia subterana este asul din maneca… intr-o lume tot mai globalizata.
    habar nu ai ce vorbesti.

  18. Domnule profesor universitar doctor Dan Voiculescu,

    felicitari pentru emisiunea din aceasta seara ! Excelenta ! Ati reusit intr-un mod magistral sa reecranizati opera „Marea finala prezidentiala Base – Prosto”.
    Remarcabil si domnul Sebastian Vladescu; s-a vazut ca-i un profesionist care stie meserie dar, din pacate, a pierdut Oscarul datorita unor replici usor ironic-dispretuitoare….cat pe ce sa va intrebe daca v-a placut la Vantu……

    Turces…scuzati ! doamna Gabriela parea ca sta pe un scaun caruia i s-a rupt un picior….uitase ca popa-i noul sef….

    ps: eminestii de mai sus ^ imi amintesc de Mihail Sadoveanu cu al sau „Stăpâne stăpâne,/ Mai cheamă ş-un câne”…… ===>
    ==> de-abia astept sa-l vad pe Mircea Badea !!!!!!

  19. In orice tara, exista economie subterana. In romania este foarte greu sa lovesti marii contrabandisti ca sa ma exprim asa, ca cei care aduc, tigari si alte produse de contrabanda sunt ei cei care ne conduc sau au un aport foarte serios la acest lucru.

    Nu ai cum sa treci cu trenul sau vaporul chiar si avionul plin cu marfuri de contrabanda printr-un loc, fara sa nu ai sustinerea lor…Este imposibil, ai nevoie de stampile si inca cateva acte, timbre, semnaturi .. ca totul sa para cat se poate de real pentru cei care pot apare pe parcurs in schema…

    Am vazut spoturile publicitare.. „Contrabanda cu tigari inseamna infractiune – Descurajeaz-o!!”, suna frumos, bine, imi place,,, hai sa o descurajam .. dar la colt cumpar tigarile la jumatate de pret si imi mai raman bani sa mai platesc si intretinerea.. daca o descurajez,, nu mai platesc intretinerea sau ma las de fumat.

    Am fost impresionat si am ramas cu gura cascata, recunosc, la cele spuse de domnul Presedinte acum cateva zile sau daca nu confund chiar ieri. Cand a fost intrebat de o ziarista, cine plateste daca solutiile propuse si aplicate nu dau randament…. GUVERNUL ISI DA DEMISIA…

    Am ramas masca, cum asa , adica tu te joci cu viata si viitorul meu, tu te joci cu banii tarii cum vrea muschii tai si daca dai rateu, esti pedepsit sa fii liber ?

  20. Buna ziua,

    Domnule Voiculescu, felicitari pentru prestanta de la emisiunea „Stirea zilei”.
    Constat cu AMARACIUNE ca in Romania exista doua lumi paralele. Una in care regasim indivizi cum ar fi basescu, videanu, udrea , boc & Co si o mare parte a populatiei care din pacate se lasa dusa de valul ignorantei , naivitatii si superstitiei. Cealalta „lume” reprezentata de oameni ca dumneavoastra, Mircea Badea , Gabi Firea, etc. si un numar relativ mic de romani onesti, revoltati fata de minciuna, hotie, parvenitism, ipocrizie , prost gust, proasta educatie…
    Nicolate Steinhardt scria in cartea sa „Jurnalul fericirii” :
    ” …Pare-se ca exista doua teorii , cu totul potrivnice,despre originea speciei umane.Unii sustin ca omul coboara din maimuta , altii ca a fost creat de Dumnezeu.Eu unul cred ca se inseala si unii si altii .Teoria mea este urmatoarea : cei care cred ca omul coboara din maimuta , coboara cu adevarat din maimuta si alcatuiesc o rasa aparte, in afara rasei oamenilor creati de Dumnezeu si care cred si stiu ca au fost creati de Dumnezeu…”
    Cred ca, pe undeva ,se poate aplica aceasta teorie celor doua lumi paralele
    din Romania contemporana si foarte usor de identificat fiecare tabara in parte.

  21. […] Copiati, dar macar copiati bine | Pensionari teroristi | Irona Maiden la Cluj | Pedeleilor le e frica | Ce facem dupa ce curatam Romania | Nu vrem sa murim de mana lui Boc | Planul Pnl | Sa ne solidarizam intre noi | Economiile si curajul | […]

  22. Gherman Adrian Says:

    mai 17th, 2010 at 11:54 pm
    erata
    alex.dumitrascu

    Erata se refera la faptul ca „nu stiu ce vorbesc”???
    Nu-i nici o problema, sunt unii care le stiu pe toate.
    De 20 de ani ne bucuram de intelepciunea lor.
    O sa va citesc mai atent, poate reusesc si eu sa parvin.

  23. Când mă uit la ceea ce ai scris, parcă te văd cum citeşti( ceea ce ai scris) rar, apăsat, pe-nţelesul tuturor, aşa cum te-am văzut şi la televizor că o faci. Da, este clar. Numai sub presiunea oamenilor disperaţi, supăraţi, amărâţi şi lipsiţi de perspectivă, acest guvern va ceda, se va rupe, se va desfiinţa. Nu altfel. Sunt înfricoşaţi, politic şi nu numai, de tot ceea ce îi aşteaptă. Te copiază, te copiază, dar e cam târziu- acum- să dreagă busuiocul. Şi nu prea mai sunt suportaţi, de multă lume. Ei ştiu asta şi, din cauza asta, se vor comporta imprevizibil, chiar disperat, aş spune. Dacă s-ar putea creea, măcar în ultimul ceas, o majoritate de forţă, de răsturnare, de suspendare, de instalare a lui Iohhanis, de sesizare a Curţii Constituţionale că majoritatea impune guvernul, de aşezare a lucrurilor aşa cum trebuie: democratic, in sfârşit constituţional, majoritar, spre binele( cu adevărat) nostru, al oamenilor disperaţi. Şi de ce nu ar Schimba „bărcuţa” cei din Minorităţi, U.D.M.R., că de ” marii” generali-independenţi nevoie mare, de altfel- nu m-aştept la prea multe. Pt. mine, pt. ceea ce sunt, simt şi gândesc, pt. valorile şi principiile pe care le -am îmbrăţişat-ca mod de ghidare şi desfăşurare al propriilor activităţi-un om care trădează, este un Trădător. Fără circumstanţe, motive, motivaţii etc. Ăsta sunt eu şi nu pot accepta, char dacă m-aş strădui. Dacă nu se va-ntâmpla politic această schimbare, atunci sub tensiunea ameninţărilor de tot felul. Dacă aşa suntem învăţaţi. Cam atât. Cu respect,

  24. Boc=Moartea cu coasa face prapad in Romania!!!

    Si este in strinsa legatura cu cei de la pompele funebre care-i vor vira in conturile lui Traian 40% din profiturile lor.

  25. Domnul Profesor Voiculescu, Romania a ajuns pe mana unei prostituate cu nume de cod Elena, care conduce o clica pe care trebuie s-o eliminam. Inspirati-va de aici:

    http://www.exploziv-news.ro/abc/471-adevrul-gol-golu-deturnare-de-fonduri-portocalii-cauza-principal-a-crizei-financiare-romaneti-o-spune-sri.html

    Pe baza probelor detinute de domnisoara doctor-jurnalist ii puteti tranti pe toti in puscarie. Numai sa vreti. Haideti domnule sa le aratam ce inseamna un popor, nu o populatie pe care au manevrat-o cum au vrut si cand au vrut. Sa dam dracului tot si sa incepem sa construim. PS. Numele meu e pseudonim, profesia e reala si ne cunoastem, domnule Profesor Voiculescu, de peste 30 de ani, banuiti cine sunt. Stiti ca nu iau sub aripa pe oricine, de aceea v-am recomandat-o pe Simona, e o enciclopedie de dosare si probe, despre toti, ar fi bine sa va uniti fortele, cu o floare stiti prea bine ca nu se face primavara.

  26. Poate copiaza, mai bine sau mai putin bine, sau poate au talentul de „a prinde din zbor” ideea si…de aceea concretizarea ei lasa de dorit…
    Cat despre evaziunea fiscala….probabil ca si rafturile din magazinele alimentare au…povestea lor…zic.
    Tema ” usturoiul chinezesc” ar putea deveni un fel de „tzigareta III ” , dar sper ca finalitatea sa fie eliminarea de pe piata a produselor alimentare de proasta calitate dar cu preturi mari -pt. profitul patronilor, evident- si aparitia in sectorul alimentar al produselor de calitate si nu injectate cu diverse substante ca sa aiba termen de expunere cat mai mare, deci sa fie proaspete natural si nu sa aiba o prospetime indusa artificial.
    Cat despre fondul asta, solidaritatea…sper sa traiesc macar inca un cincinal si presa sa fie vigilenta ca de obicei…sa vedem in ce se va transforma in timp…doar nimic nu se pierde, totul se transforma…(puteti spune ca sunt sceptica in raport cu gestionarea acestui fond…hmmmm).
    p.s.Sper ca-mi va aparea postare…nu de alta dar sunt la computerul meu cel viruszat inexplicabil …zau….si, cum va spuneam, acest viruszel imi „inghite” comentariile, sau nu-mi permite comentarea pe …unele blog-uri, sau mi-a blocat o parte a tastaturii sau imi deformeaza introducerea unor link-uri in comentariile mele.(greselile gramaticale…mi le asum)

  27. Maine este ziua in care noi, cei nemultumiti de actuala guvernare, ii putem arata lui Basescu si celui mai prost guvern din istoria Rimaniei moderne, ca suntem o forta.
    Sper ca pensionarii, somerii, mamicile si nu in ultimul rand cei care si-au inchis sau suspendat firmele din cauza impozitului forfetar sa se alature sindicalistilor.
    http://theodora0303.wordpress.com/2010/05/17/pe-19-mai-suntem-solidari-cu-basescu-si-clica-lui-sau-ne-solidarizam-intre-noi/
    HAI CA SE POATE!

  28. Se tot discuta despre cresterea nejustificata (in ultimii ani) a pensiilor.

    S-a intrebat cineva daca este JUSTIFICATA fiind corelata cu cresterea TUTUROR preturilor?

    S-a intrebat sau se intreaba cineva cum se poate trai cu o pensie de 6-7 si chiar 10 milioane?

    Se intreaba cineva cum vor putea sa traiasca pensionarii dupa ce subventia la apa calda si caldura va fi ridicata? Dupa ce subventia pentru transportul in comun va fi taiata? Dupa ce toate preturile vor exploda?

    Se intreaba cineva sau se doreste un genocid fara precedent in istoria cunoscuta a omenirii?

    NB:
    cineva= persoanele cu putere de decizie din Romania

  29. De 3 luni sunt plecat in Belgia intr-un stagiu de cercetare in cadrul doctoratului. Imi fac doctoratul in dezvoltare rurala, un domeniu care ar trebui sa fie de viitor in Romania avand in vedere specificul tarii noastre.
    Ieri am primit bursa (POS-DRU) taiata in jumatate (1650 de lei din 3700 de lei cat ar trebui sa fie cat sunt in strainatate). Colegii mei din tara au primit 600 de lei.
    Ma gandeam: daca as fi fost acum in tara si as fi primit 600 de lei, nu as fi fost in stare sa imi platesc chiria (200 de euro), utilitatile (aprox.150 de euro/luna) si sa am si bani de mancare. Imi este interzis sa muncesc (am fost „avertizat” la inceputul doctoratului sa renunt la postul bine platit pe care il aveam intr-o firma de consultanta ->am renuntat pentru a-mi continua studiile). Contractul de studii doctorale mentioneaza ca indemnizatia pe care o primesc este de maxim 1850 de lei in tara si 3700 de lei in strainatate (adica bursa de pana acum) ->obligatia universitatii/IOSUD, dar totusi clauza care le permite sa scada bursa dupa bunul lor plac.

    Spuneti-mi: ce ar trebui sa fac in acest moment avand in vedere ca bursa nu imi permite sa supravietuiesc, nu imi este permis sa muncesc in alta parte, iar contractul prevede ca, daca renunt, trebuie sa returnez toti banii pe care i-am primit (suma indexata cu rata inflatiei = aprox. 14.000 de euro in aproape 2 ani)?
    Singura optiune ar fi sa lucrez ca PFA sau sa imi deschid o firma. Dar de unde bani?!?
    As vrea sa lucrez in domeniul meu, cel al dezvoltarii rurale, dar e destul de greu deoarece in Romania nimeni nu recunoaste adevaratul potential al comunitatilor rurale.
    Dar…ce sa mai zic?!..solutia ar fi sa plec capul…sa inchid ochii…si sa merg la cersit!!!
    Poate o bucata de carton cu un mesaj inteligent imi va aduce suficienti bani pentru chirie si mancare.

  30. Vad la „Antene” niste doamne ce lucreaza la Posta Romana. Revoltate nevoie mare ca l-au votat pe Basescu, iar acu’, uite ce le face ticalosul – le taie din leafa. Nu intamplator, o alta doamna ce lucreaza la Posta Romana si care imi aduce alocatia copilului – aia de 42 de lei, din care 2 lei ii raman ei de tigari, mi-a zis ceva asemanator: „Domnu’, eu l-am votat pe Basescu, si acum imi pare rau, il injur toata ziua! Dar sa vedeti! Barbatu-meu si acum e convins ca Basescu e bun si el e singurul erou care lupta impotriva mafiei, comunistilor, mogulilor, etc.”

    Concluzionez de aici urmatoarele:

    1. Femeile sunt totusi mai pragmatice (poate chiar mai destepte) decat barbatii. Am folosit intentionat adjectivul destept, care vine de la a te destepta, iar nu pe „inteligent” care are alta nuanta.
    2. Probabil ca la nivel de R.A. Posta Romana au functionat cu brio zvonerul si raspandacul. Se poate specula ca de teama mogulului ce avea sa puna mana pe Posta si sa dea toti postasii afara, si sa mearga el sa distribuie ziarele din rolls royce, oamenii au fost convinsi sa voteze cu Basescu, singurul aparator etc etc.
    3. Degeaba exista oameni ca Andron carora le merge mintea brici si va stiu de „Dom’ Profesor” – cat timp sunt mult prea multi ca va stiu de „mogulu’ care pune mana pe avutzia statului”. E ca si cum cativa apropiati ai lui AN il stiu drept „straight” dar „pulimea” (cum singur o numeste) l-a etichetat drept bombonel.

  31. STIMATE SUPER MOGUL
    SCRIU ACESTE RANDURI EXTREM DE IMPRESIONAT DELA APRITIA
    DUMNEAVOASTRA LA ANTENA 3. SOLUTIILE DUMNEAVOASTRA SUNT
    VALABILE CE O SINGURA CONDITIE…..SA FIE IMPLIMENTATE TOT DE DUMNEAVOASTRA. SAU CU ALTE VORBE, IN TARA CARE COMPETENTA ELEMENTARA ESTE O VECHE AMINTIRE, PRIMUL MINISTRU TREBUE SA SA CHEME DAN VOICULESCU.
    DE ACEEA NOUA MISCARE REGALISTA
    CARE SE COAGULEAZA IN JURUL PRINTULUI NICOLAE, SUNGURUL MOSTENITOR LEGAL AL TRONULUI ,INCEPE SA SE ASOCIEZE NUMELUI DUMNEAVOASTRA,

    MESAJUL DE 10 MAI AL VIITORULUI REGE AL ROMANIEI
    PRINTUL NICOLAE
    DISCURS TINUT LA DESCHIDEREA EXPOZITIEI I.C.R.R
    DE LA NEW YORK

    Romania ete o tara comunista!!! Dupa douazeci de ani de la revolutie, puterea economica si politica este in mana mafiei comuniste. Este nevoie de o rasturnare politica si sociala de proportii. .Revolutia monarhica nu este a revansei. Toti membrii societatii trebue sa beneficieze de aceleasi drepturi si datorii. Numai in aceste conditii se poate vorbi de neutralitate politica si un rege al tuturor.
    ” Daca tara, romanii ma vor chema, sint pregatit sa raspund chemarii lor, as accepta sa vin in Romania. Sint pregatit sa fac acest pas important.
    M-as implica in reconstructia tarii pentru a face din Romania un stat puternic, care sa se bucure de incredere pe plan international”
    Sunt alaturi de cetatenii romaniei in aceste momente de cumpana si promit sa fac tot ce este posibil alaturi de un guvern nou competent, de a scoate romania din criza morala si economica ” Primul ministru al acestui nou fel de guvernare trbue sa fie o personalitate care sa combine experienta
    practica cu cunostinte in teoria economica. Un om care sa combine o politica economica de dreapta cu o politica sociala de stanga care sa-i apere
    pe cei multi si oropsiti. Romania nu mai este la marginea prapastiei ci chiar
    in prapastie,ea trebue sa fie salvata de noi toti impreuna .
    Asa sa ne ajute Dumnezeu !

    PRIMA EXPOZITIE A INSTITUTUL CULTURAL REGAL ROMAN
    (I.C.R.R)

    EXPOZITIE DE ARTA LA NEW YORK, TOKIO SI BUCURESTI.
    La 10 MAI, de Ziua Nationala a avut loc la New York a avut o exozitie personala dedicata Romaniei. La aceasta manifestare a participat Printul Nicolae si membrii diferitelor famili regale europene. Afost o ocazie fericita pentru toti de a cunoaste si a strange mana viitorului rege. Volumul de arta „Printul renasterii””Romania” a fost lansat cu acest prilej. Locul de desfasurare Chelsea este cartierul importantelor galerii de arta. (In apropierea studioului meu de film). Organizatorul acestei expozitii (curator)este sotia me, Kiyoko Horvath. Trebue mentionat ca la toate expozitile care le-am avut in jurul lumii, sa arborat steagul national .
    In anul 2004 am dedicat expozitia”DE LA DALI LA DEVA” Regelui Spaniei JUAN CARLOS si regelui MIHAI, Regele Romaniei. Expozitia surealista a inceput la New York si trecand prin diferite orase europene a luat sfarsit in Figueres la doi pasi de
    Museul Salvador Dali. VA ROG DESCHDETI http://www.devagallery.com
    Veti putea vedea o lucrare favorita reprezentand tricolorul, avand in centru ei, crucea martirilor si a sperantei. Lucrarea a avut un deosebit succes.
    Expozitia aceasta este o reluare a acestei expozitii si va putea fi vizionata sper la sfarsitul anului…….. la Bucuresti .. Sper sa fie o ocazie pentru a strange mana noului nostru rege !
    ROBERT HORVATH- DEVA
    http://devanewyork.blogspot.com


    http://www.devagallery.com/

  32. FELICITARI domnule VOICULESCU …
    Daca ati reusi sa salvati pensionarii si bugetarii de la acest genocid , ati fii eroul Romanaiei …Fara nici o exagerare !!!
    Multa lume isi pune speranta in dumneavoastra ….
    Am 40 de ani si am lucrat 20 de ani la Ministerul Apararii Nationale … Acum sunt in somaj , pentru ca nevestele si curvele unor pdl – isti sa ramana cu bani mai multi !

  33. Domnule aveti dreptate insa..cu toate ca aveti puterea in tara asta( ,a refer ca aveti cel mai puternic trust ) tot nu reusiti sa razbiti….incep sa cred ca nu mai e nici o shansa pentru romani!

  34. @codrin
    cunosc fenomenul.
    Cand am venit prima data la studii in Romania se dadea o bursa, existau niste privilegii la transportul cu trenul, la transportul urban, la plata caminului studentesc.
    Peste un an a ramas doar bursa., fixa in lei, cu inflatia de rigoare. Doar eu si cativa prieteni de viata apropiati stim cum rezistam.

    Cred ca ar trebui mai intai de toate sa cauti un sponsor ca sa te ajute sa termini studiile. Un sponsor mai intai de toate dezinteresat – intrucat nu prea vad cum ai putea sa ii fii de folos dupa terminarea studiilor. Doar daca te-ai implica in politica…care zici tu ca nu te intereseaza.
    Iar un alt sfat mai „pirateresc” ar fi sa lucrezi, daca ai avea posibilitatea. Nu prea vad cum ar putea sa te verifice, si chiar daca ar face-o – trebuie cumva sa te intretii , daca ei – cei care ti-au dat bursa nu sunt in stare., modificand din mers conditiile initiale.
    PFA ar fi una din variante de luat in calcul.

    In mod normal, intr-un stat ce pretinde a fi „in dezvoltare” – o bursa pe tematica ta ar trebui finantata de catre stat, intrucat e o tematica globala., putin interesanta pentru companii.., dar importanta pentru dezvoltarea societatii.

    Nu esti primul si nici ultimul bursier care este nevoit sa si lucreze ca sa se intretina….si nu e un fenomen prezent doar in Romania…..

    In Romania in schimb nu respectam contractele.,diminuand bursa convenita initial, sau contractele sunt alcatuite /semnate in pripa.

  35. …parafrazand-va, in afara subiectului (binenteles…), desi am copiat…si m-am chinuit sa copiez bine cele 2 link-uri , ACEL virus mi-a stalcit link-urile…
    Concluzia: trebuie neaparat sa-l devirusez pe acel computer !
    Stie cineva un specialist in programe antivirus ?
    Link-ul cel dragalas este : http://www.youtube.com/watch?v=W9sE55QzXIo
    p.s. daca nu-mi „iese” nici acum – cu toata rabdarea si perseverenta mea – atunci va voi spune din ce film e secventa…

  36. @andron: am dat cateva telefoane, zeci de mailuri.Companiile private nu sunt interesate (in domeniul dezvoltarii rurale nu exista nici una ->in consultanta in management strategic totusi exista, dar neinteresate de sponsorizarea unui doctorand sau angajarea lui). ONG-urile nu au fonduri pentru o eventuala sponsorizare, iar de domeniu nu sunt interesate (cu exceptia FDR care nu are fonduri).Bineinteles, FUDV si Fundatia Dinu Patriciu constituie exceptii prin programele de burse, dar nu am aplicat pentru ca atunci nu indeplineam cerintele (aveam bursa prea mare:D). Statul ma sustine, dar nu isi respecta contractul. Ministerul Agriculturii da afara 25% si taie cheltuielile cu investitiile, deci e de presupus ca nu au bani pentru sprijinirea unui doctorand de care nu au auzit intr-un domeniu pe care nu l-au sprijinit cum trebuie nici din bani europeni (vezi LEADER). As trimite un mail la GRIVCO (daca tot vorbeste presa ca se invart bani multi pe acolo), dar nu mi-ar raspunde nimeni. Stiu asta cu siguranta (am trimis acum vreo luna-doua un CV si nici macar un „Nu, multumesc!”).

    Am facut totusi cativa pasi.Acum lucrez pro bono (pentru referinte) pentru Groupe de Brugges (lista de membri include si pe Dacian Ciolos si cativa fosti ministri de agricultura din Europa si, totodata, pe mine) la noua PAC post 2013 -> un subiect care, in Romania, este ignorat total. Totusi, am cerut niste informatii la MADR si mi s-a raspuns intr-o ora (lucru de apreciat la o institutie publica).
    M-as implica si in politica daca ar fi nevoie. Mi-am schimbat parerea zilele acestea (vezi adeziunea mea online la PC care nu a mai ajuns la PC Iasi).

    Momentan, mi-am pus o multime de marcaje in Chrome cu oportunitati de stagii, locuri de munca si burse de cercetare pe viitor.Toate in strainatate…
    Vreau sa ajut Romania, vreau sa lucrez in tara in domeniul meu pentru a lucra la dezvoltarea tarii (sunt idealist, impuscati-ma!!!), dar…daca tara imi pune piedici…???

    Cred ca e timpul sa fiu cel care stinge lumina.
    Da-mi un mail/comentariu pe blog, andron, sa iti trimit ceva pe mail.

  37. @florin voda : Corect, doua lumi paralele…in plan romanesc. Sa nu uitam insa ca fizica ne demonstreaza ca pana si lumina (fascicul fotonic paralel) este curba, raza de curbura depinzand de campuri magnetice planetare…Asta, prin transpunerea din tridimensional in plan, poate face ca doua fascicole de lumina sa se intalneasca la un moment dat……
    Noi suntem fascicolele….Unul format din grupul de „interesati” si nepasatori, celalalt din cerebral si lasi.
    O conditie necesara ca cele doua lumi sa se intersecteze, este ca niste poli purtatori de imagine si forta sa se interpun in calea noastra. Daca pentru un fascicul s-a creat deja polul (bine, inca nu suficient de puternic – PC), pentru celalalt fascicul inca mai asteptam sa vedem nasterea unui pol vertical si corect, doctrinar constant dar realmente vizionar (in PD-L si alte partide).
    Lucrul acesta nu va fi posibil pana cand, noi „pulimea” cum zicea cineva, nu luam atitudine civica si nu ne implicam realmente in politica statului. Cat timp ii vom lasa numai pe hoti sa intre in politica pentru ca lor nu le este frica de balacareli…nu avem la ce sa ne asteptam.
    In orice partid ar intra un om vertical si inteligent, va aduce cu el o sansa.
    Nepasarea ne costa amarnic iar multi se complac nimai in a discuta elevat.
    Ce ar fi sa ne implicam real si da rupem balaurii cu multe capete?
    @Codrin : Neplacuta situatie…dar era de astemtat. Cand eram la master cu 10 ani in urma….s-au gasit sa schimbe incadrarea din master in studii aprofundate cu o luna inainte de dizertatie…De atunci am renuntat la ideea de Phd, pentru ca ma astept la surprize neplacute. Am preferat sa devin expert muncind, si sa nu tin atat de mult la titulatura….
    Este OK sa faci doctoratul, dar cand ai Ministerul Invatamantului ca partener real, nu ca paiata.
    Incearca sa-ti suplimentezi cumva fondurile in Belgia….Stiu ca sunt interesati in colaborari cu oameni din romania, in mod special firmele ce vor sa investeasca in Miorita. Ca free lancer desigur, ca sa nu te poata agata astia din tara….Din experienta-ti spun ca daca vor avea o mica sansa de a-ti trage banul, apai in Romania exact asta ti se va face…te vor jumuli fara mila. Inca traim intr-o tara in care STATU este inamicul NR. 1 al populatiei si al prosperitatii ei. O populatie saraca este o masa de manevra controlabila si profitabila.
    Referitor la adeziune….Am anuntat PC Iasi, si suntem bucuraosi sa stim ca vrei sa devii militant PC. Te asteptam pentru discutii in momentu;l intoarcerii in tara. Si PC, ca si alte partide, are un statut si un regulament de ordine interioara. Conform cu acestea, adeziunea se depune semnata olograf (chiar si fara recomandare) si se discuta in sedinta de birou municipal. Odata acceptata, devii membru cu drepturi depline.
    Sa zicem ca se pot sari niste pasi….dar totusi, prezenta ta va fi necesara pentru semnarea adeziunii si pentru discutia cu BEX. Aceasta conditie, exclude posibilitatea ca diverse persoane sa fie inrolate politic fara acceptul lor.
    Sunt convins ca intelegi situatia, si-ti garantez ca aceasta formalitate va decurge lin si fara dureri imediat ce vii la sediul PC Iasi.
    (Scuze pentru unele greseli datorate tastarii in viteza…timpul….

  38. NU MAI VORBITI DE DEMISIA DIN PARLAMENT, ca ne apuca nebunia !
    Numai pe dumneavoastra ne bazam ca sa supravietuim. Speram sa faceti ceva cu legea caselor, cu procesul ce va fi initiat de Facias, etc. Oricum, macar stim ca sunteti acolo. Nu avem multi parlamentari de partea noastra. Nu ne lasati balta, va rugam.
    Antoneta

Comentariile sunt închise.