Președintele SUA, Donald Trump, a vorbit, în repetate rânduri, despre o nouă ramură a forțelor armate ale SUA: Space Force. O astfel de știre naște, legitim, niște întrebări.

Prima întrebare, evident, ar fi: de cine ar trebui să ne apere această forță militară? Iar răspunsul logic, oricât de exotic poate suna, ar fi că Space Force nu poate fi decât o măsură de prevedere în fața unor posibile amenințări care vin din spațiu. Militarizarea spațiului, despre care vorbim deja de câteva decade, poate avea și explicații mai terestre, dar o ramură a forțelor armate dedicată acestui obiectiv e deja altceva.

Ideea că în imensitatea universului (pe care abia începem să o înțelegem) Pământul ar fi singurul loc care găzduiește viață inteligentă e de-a dreptul neserioasă.

Dar dacă oamenii reprezintă un experiment al unei alte civilizații extrem de evoluate tehnologic? Vedem dezbaterile născute, recent, de cercetările în domeniul inteligenței artificiale și implicațiile pe care le poate avea aceasta. Dacă suntem doar un experiment al unei civilizații atât de avansate, care și-a abandonat de mult propria existență biologică în favoarea uneia sintetice și încearcă să observe efectele emotivității (ale sentimentelor)?

În literatura SF, ipoteza comună este aceea că ființele înzestrate cu emoții, de regulă oamenii, creează mașinării complexe. Dacă, de fapt, lucrurile stau exact pe dos și o civilizație alcătuită din roboți a creat, în scop experimental, ființe înzestrate cu emoții, adică pe noi ?

Care este opinia ta?

23 COMENTARII

  1. Militarizarea spatiului …..mi se pare ceva SF sincer…insa in epoca sau era tehnologiei avansate totul este posibil,cucerirea spatiului nu mai este in secret pentru nimeni insa sa-l militarizezi?impotriva cui?celebrele OZN-uri sa se se simta amenintate?astea sunt niste intrebari la care nu stiu daca se va primii vreun raspuns.

  2. Americanii sunt cam paranoici ca si popor serios….ei tot timpul se simt amenintati de catre cineva ba de irak si au inceput razboiul cu ei ba de libia si i-a exterminat ba de vietnam si au murit o groaza de oameni nevinovati.acum cine ii mai ataca?fiinte nedescoprite de nimeni(gen extraterestrii)curioasa idee adica sa vad poporul american incepand un nou razboi cu cineva despre a caruia existenta se doar presupune ca ar fi ceva…cumva…pe undeva.

  3. Este destul de ciudat ca tocmai americanii incearca sa militarizeze spatiul,acum noi oamenii de rand nu prea credem in ipotezele astea putin anormale le-as numii eu(depasesc imaginatia umana)insa traim in secolul vitezei al tehnologiei si in spatiu s-au trimis multe sateliti,sonde spatiale si tot felul de dispozitive de informatii.

  4. Eu nu cred ca am fi un experiment facut de unele fiinte neindentificate pana acum.insa un experiment suntem din punct de vedere al alimentatiei,al informatiiilor false,al manipularii grosolane al mass media.pe acest subiect numainamericanii erau in masura sa dezvolte un asa scenariu bun de hollywood.

  5. Eu cred ca americanii au fost influentati de Basescu ca numai el cand consums o cantitate considerabila de alcool vorbea cu extraterestrii si se simtea amenintat de ei.??….lasand gluma la o parte cred ca s-a mers mult prea departe cu tehnologia si sa nu avem de suferit din cauza asta

  6. Nu sunt un adept al teoriei conspiratiei insa cred ca orice este posibil…in timp ce tehnologia a cunoscut un avans considerabil eu cred ca totul este posibil…militarizatea spatiului cosmic impotriva la ce?adica cine ar putea ataca din spatiul cosmic?eu nu vreau sa fac supozitii dar mi se pare ca aceste manevre sunt pure inventii de-ale americanilor doar ca sa aiba o acoperire in cazul in care vor fi intrebati de ce fac asa ceva.

  7. Presedintele american trump,face multe declaratii care au ca efect uimirea opiniei publice si aratatea puterii mondiale pe care o are SUA.ei au o istorie palpabila referitoare la astfel de pregatiri de inarmare impotriva unor forte care de data asta sunt neindentificate….vin de undeva din vastul si neintelesul spatiu cosmic

  8. Cred ca se preconizeaza ceva nu prea bun,este buna si tehnologia asta insa folosita in exces nu duce la nimic bun…space force?pt ce?impotriva la ce?cred ca numai ei americanii pot furniza infirmatii despre scopul unei astfel de armate.

  9. Suuuper!Cine stie ,poate intr-o zi ,oamenii vor face afaceri ,vor muncii in spatiul solar si isi vor apara granitele sistemului solar.Vom trai si vom vedea in ce directie merge societatea terrana.

    Cred ca directia omenirii este spre explorarea spatiului solar,accelerarea explorarii cred ca se v-a face simtita intens dupa 2025.

  10. Ideea că am fi creați de roboți este exclusă din start pentru că un robot poate produce emoție DAR nu o poate simți și nici trăi cu ea .
    … altă idee că există o civilizație de roboți are de răspuns la două întrebări simple : 1. Cine a creat această civilizație de roboți ; 2. Cum s-a ajuns ca robotica să apară din neant pe pământ cu experimentul VIAȚĂ !!!

    PS. Deși întrebări ar mai fi , nu pot fi puse până când nu se răspunde la primele două .

  11. Intrati pe „David Scott – Apollo 15 experiment” („The Hammer and the Feather”) si pe „Brian Cox visits the word’s biggest vacuum chamber”.
    In lipsa atmosferei, si pe Luna si pe Terra, un ciocan si o pana, respectiv o minge si mai multe pene, ajung in acelasi timp la sol. Forta gravitationala (greutatea) nu e influentata de masa ! Sunt efecte realizate de presiunea atmosferica, interactiuni la nivel molecular intre obiecte si aer, plus mecanisme de mecanica moleculara…
    In „Forta a Cincea” se arata ca fiecare corp emite fronturi „energetice” (de fapt, de natura informationala, subtila, fara particula la baza), de tip electropozitiv si de tip electronegativ, acestea constand in sporirea, respectiv diminuarea vibratiei retelei universale. Transmisiile de acelasi tip se resping, ducand si respingerea surselor, iar transmisiile de tip opus se echilibreaza prin retea (surplusul merge mai departe), ducand la atragerea surselor. Acest mecanism explica atractia dintre corpuri, in functie si de alternanta tipurilor de fronturi. Corpul cu masa foarte mare (de exemplu, Terra) nu poate fi atras de un corp mic, ci invers, dar exercitandu-se si respingeri intercalate. La o miscare de spin a particulelor se manifesta 4 vibratii ale componentelor materiale (4 X 90 de grade), dar si la nivelul retelei universale (precum si la retelele primare de antimaterie). O vibratie este la nivelul de „sub” 10 la puterea -38 secunde. Cand vorbim de corpuri cu mase relativ mici (ciocanul, penele) fata de Terra, se evidentiaza acest mecanism prezentat. Pe deasupra, densitatea (presiunea) atmosferica vine sa impiedice diferit gruparea de molecule aflate in atractie (a corpurilor amintite, cu structuri spatiale diverse si diferite). Se poate vorbi, deci, si de efectul aerodinamic.

  12. Profesorul roman Razus (Elvetia) a demonstrat cum, in camera cu vid, raza reflectata a unei surse de lumina (lanterna, microlaser etc) dintr-o oglinda inclusa camerei cu vid se va intoarce pe acelasi drum al razei incidente. Adica, nu mai apare reflexia care se manifesta inainte de vidare. In lipsa unei atmosfere bine conturate pe Luna, ar trebui ca reflexia, si in acest caz, sa aiba de suferit… („Forta a Cincea”)

  13. MVU , nu ți se pare ciudat că nu există nici măcar o poză cu Pământul din spațiu !!! SSI nu intră în discuție .

  14. Pe timpul misiunilor Apollo, de pe suprafata Lunii, au aparut imagini cu diverse obiecte (steaguri infipte in solul lunar) cu doua umbre, desi exista o singura sursa de lumina, Soarele. Mai multe, in „Forta a Cincea”, Ed. Conphys 2004. Capitolul 1 al lucrarii a fost preluat de numeroase site-uri. La cautari pe Google, „Forta a 5-a, Einstein, MVU” veti gasi mai multe. Lucrarea a fost nominalizata pentru Premiul A.O.St.R. 2004, a fost desemnata castigatoare, insa unele divergente dintre unul din colaboratorii pe linie practica ai lucrarii si Presedintele A.O.St.R. de atunci au facut sa ramana doar nominalizarea. Lucrarea a mai fost publicata (in Word, iar unele formule au fost astfel denaturate) timp de 10 ani pe „alberteinstein.ro”, fiind al doilea ste de pe glob ca si vizualizari dintre cele 120 despre Einstein existente pana in nov. 2014, cand site-ul amintit a fost inchis. Fara a exista o proba in acest sens, „Modelul Vibratiei Universale” (teoria din lucrare), se comenta pe Internet prin 2010-’11, ar fi fost propus pentru un premiu international cunoscut (sunt peste 100 de propuneri pe an) din partea unor Asociatii din Diaspora.

  15. Pe Google:
    „descopera.ro” – „Planeta Albastră e doar un mit. Cum arată în realitate Pământul văzut din spaţiu? (FOTO)”

  16. Atmosfera terestră are o masă de cca 4,9 · 1018 kg și este alcătuită in funcție de temperatură din mai multe straturi, partea superioară a fiecărui strat terminându-se cu o zonă de așa-numită „pauză”:
    Troposfera între 0 km deasupra munților înalți și 7 km în zona polară și 17 km la tropice (inclusiv tropopauza). Ea are o grosime medie de ≈11 km (1/600 din raza de 6.371 km a Pământului). Dacă se închipuie un Pământ cu diametrul de 1 m, atunci troposfera ar avea o grosime de numai 0,863 mm. Troposfera constituie aproximativ 90 % din masa totală a atmosferei. Aici, în stratul inferior al atmosferei, au loc fenomenele meteorologice.
    Stratosfera între 7 – 17 până la 50 km (inclusiv stratopauza)
    Mezosfera între 50 și 80 km (inclusiv mezopauza)
    Termosfera numită și „ionosferă” între 80 și 640 km; denumirea de „termo-” este legată de creșterea relativ bruscă a temperaturii cu altitudinea, iar cea de „iono-” de fenomenul de ionizare a atomilor de oxigen și azot existenți, care astfel devin buni conducători de electricitate și au influență asupra transmisiilor radio.
    Exosfera între 500 și 1.000 km până la cca 100.000 km, cu o trecere treptată la spațiul interplanetar.

  17. Este stiut ca anumite structuri (corpuri fizice) inmagazineaza sau emit lumina, in afara a ceea ce stim noi despre reflexie si momentul reflexiei. In plus, in spatiul interplanetar, strabate si vantul solar, care contine particule elementare, ioni etc. Fotonul este format din electron si pozitronul material (quarkul +2/3), intr-un angrenaj energo-informational rotativ sinergic. Fotoni se pot forma sau imparti permanent, in functie de conjuncturile energetice. Conteaza fronturile portante, deci „caile energetice” existente in zona. Experimentul prof. Razus este important, dar trebuie conectat la conjuncturile energetice diverse existente. Astfel, au mai fost experimente in camera cu vid: un trunchi de copac se decojeste, iar apa incepe sa clocoteasca s.a.m.d.

  18. … spațiul cosmic poate fi cucerit și , până când vom ajunge la el , ne vom antrena pentru necunoscutul de acolo … sau ne vor trimite ” roboții ” o navă care să poată trece de bariere …

  19. La Sinca Veche, la 45 Km de Brasov spre Fagaras, se afla o pestera, o biserica sculptata in stanca. Pe un perete este sculptat simbolul „Yin – Yang” in interiorul „Stelei lui David”. Vechimea incrustaturilor si a bisericii se apreciaza la 7.000 de ani. Daca civilizatia evreiasca se apreciaza la peste 4.000 de ani, iar primele incrustaturi in piatra, la chinezi, se indentifica la 7-8.000 de ani (numai ca apar simboluri simple, fara a aparea „Yin – Yang”, deducem ca aceste culturi amintite s-au initiat din …Carpati. Cel putin, pana la proba contrarie. Ca o coincidenta sau nu, in „Forta a Cincea”, modelul comportamental energetic universal prezentat („Modelul vibratiei universale”) se bazeaza pe cele 2 simboluri. Fara ca autorul sa fi stiut la data scoaterii cartii pe piata (2004) de informatia cu Sinca Veche. Simbolul „Yin – Yang” este modelul particulei initiale universale, componenta a tuturor retelelor primare structurale (ale materiei, antimateriei, de asemenea, intrand si in componenta campurilor structurale biologice sau ale unor corpuri cosmice masive anume). Atat retelele primare structurale amintite, cat si marea retea universala ce le integreaza (acel ETER respins incorect, din eroare, de fizicienii clasici, retea ce are 99,9% din masa Universului) se constituie pe 3 dimensiuni, spre 6 sensuri vibratorii: sus, jos, stanga, dreapta, inainte, inapoi („Steaua lui David”). Lucrurile sunt interesante mai departe, dar si periculoase, in sensul in care ADEVARUL UNIVERSAL (mecanismele universale) ne arata EXACT comportarile energetice universale ce se desfasoara. Periculoase, in prima faza, deoarece exista instinctul de a distruge tot ce e nou, pentru a nu schimba anumite concepte. Cand se vor proba si altele in continuarea celor care au fost probate deja, apare si o anumita teama, datorata constientizarii faptului ca am incalcat foarte multe principii si legi universale si, de fapt, de civilizatii intregi ne AUTODISTRUGEM. Trebuie sa ajungem la maturitatea de a intelege toate acestea, in detrimentul orgoliilor, lacomiei, intolerantei, deci ne trebuie INTELEPCIUNEA necesara. Ar putea „Misiunea Romania”, aproape de 20 30, sa inceapa o astfel de actiune ? Nu numai ca ar putea, ci pot spune ca POATE deja. Nu va asteptati la functii, la onoruri, la ierarhii. Dezvoltarea spirituala este singura sansa de a exista in VIITOR. Celelalte, inclusiv o tehnologie ultraavansata, pot fi bruiate sau distruse. Deja sunt romani care fac parte din MR si nu realizeaza asta. Ideile si principiile sunt cele ne leaga fara se ne cunoastem si asa este si CORECT. Adevarul Universal este cel care ne ajuta pe noi si, negresit, pe fiii si (stra)nepotii nostri. Altfel, nu avem vreo certitudine ca acestia ne vor urma. Ca o proba la ce va spun stau toate civilizatiile de pana acum de pe Terra care, de altfel, s-au AUTODISTRUS. „Mileniul 3 va fi spiritual sau deloc !”

  20. Daca ne gadim ce efort si ce sume s-au consumat de catre cercetatorii stiintifici pentru a o crea pe „Sophia”, iar apoi, la cat de usor a creat-o Dragea pe a noastra, nu ne mai miram de ce avem cea mai mare crestere economica din UE. A noastra, care se regleaza din mers, va coduce si UE.

  21. Polul nord magnetic al Pământului migrează cu viteză spre Rusia. Cum se explică fenomenul
    Polul nord magnetic al Pâmântului a început să se deplaseze cu o viteză uimitoare în ultimele decenii, spun oamenii de știință, care afirmă că estimările din trecut nu mai sunt valabile pentru precizia navigării, scrie The Guardian.
    Polul nord magnetic se deplasează cu aproximativ 55 de kilometri pe an. A trecut în 2017 de linia internațională a datei, linia de demarcație care separă două date calendaristice consecutive, iar acum părăsește zona Arctică a Canadei, și se îndreaptă spre Siberia.
    Această schimbare constantă creează probleme busolelor din smartphone-uri, dar și unor electrocasnice. Atât avioanele, cât și navele se ghidează în funcție de polul nord magnetic, deși folosesc această metodă drept una de rezervă. Navigarea prin GPS nu este afectată, întrucât datele sunt transmise prin sateliți.
    În schimb, armata SUA folosește navigarea prin polul nord magnetic pentru săriturile cu parașuta, iar numele pistelor aeroporturilor sunt schimbate în funcție de direcția lor față de polul nord magnetic.
    Din 1831, când a fost măsurat pentru prima dată în Arcticul Canadian, polul nord magnetic s-a mișcat cu 2.300 de kilometri spre Siberia. Iar din anul 2000, viteza sa de deplasare a sărit de la 15 km/an la 55 de km/an.
    Motivul schimbării vitezei de deplasare este legat de turbulențele din lichidul din miezul exterior al Pământului. Potrivit geofizicianului Daniel Lathrop, în miezul exterior, imaginat ca un ocean fierbinte de fier topit și nichel, au loc mișcări care generează un câmp electric. „Se schimbă similar vremii. Am putea să denumim asta drept vreme magnetică”, spune el.
    În schimb, polul sud magnetic se deplasează mult mai încet. Oamenii de știință sunt însă de părere că acest câmp magnetic al Pământului devine tot mai slab, ceea ce îi face să creadă că, la un moment dat, polii se vor inversa, asemenea unui magnet întors invers. Acest lucru s-a întâmplat de mai multe ori în istoria Pământului, însă ar fi pentru prima dată când se întâmplă în ultimii 780.000 de ani. „Nu ne punem întrebarea dacă se vor inversa, ci când se vor inversa”, spune Lathrop.
    Inversarea polilor nu se va întâmpla însă peste noapte, ci s-ar putea să dureze peste 1.000 de ani, mai spun specialiștii.

Comentariile sunt închise.