De câteva mii de ani, politica conține, printre altele, si o doză inevitabilă de circ. Din păcate, în România, în anumite perioade, dacă dai la o parte divertismentul voluntar sau involuntar, nu mai rămâne aproape nimic.
Audierea în Parlament a noilor miniștri, aceiași cu vechii miniștri, de către exact majoritatea parlamentară care i-a demis, reprezintă un spectacol în care, cu rare excepții, toate taberele par să joace doar la trecerea timpului și pentru a capta atenția publicului.
Din păcate, consecințele acestei irosiri de energie se reflectă nefast atât în plan economic și social, cat și în lipsa de așteptări de la propria țară a milioanelor de tineri români care își caută un drum mai drept în afara granițelor.
Chiar și înțelegând caracterul aproape inevitabil al actualei crize guvernamentale, cred că România are nevoie și de insule de responsabilitate în oceanul de “divertisment”.
Dacă alegerile anticipate sunt soluția spre care ne îndreptăm, majoritățile știute și neștiute ar trebui să acționeze mai rapid în acest sens.
Sau dacă, din contră, s-a înțeles că în actualul mecanism constituțional nu se pot grăbi “parlamentarele”, ar fi necesar să se ajungă cât mai repede la o formulă guvernamentală viabilă.
În orice caz, cât timp nu avem un Executiv cu adevărat funcțional, întreaga Românie pierde.
se spune ca politica fara circ nu merge…poate ca asa o fi dar hai sa ne uitam si late tari sa vedem tot asa este ca si pe la noi?nu prea cred.
ca la noi la nimenea cum zice si proverbul sper ca aceste disensiune sa inceteze so cei de la guvernare sa ia lucrurile in serios.
o analiza pertinenta si corecta insa sper ca sa citeasca si cei care au putere de decizie in tara asta.
toti romanii vor o tara normala si corecta in care sa se simta ca acasa dar din pacate asistam la astfel de circuri care nu be fac bine deloc.
asa este domnule profesor romania pierde si pierde de foarte multi ani foarte multe lucruri pana si oamenii care locuiesc aici ii pierde incet dar sigur.
politica este o scena in care politicienii sunt doar niste actori care interpreteaza niste roluri pacat ca ai nostrii sunt amatori
sa va dea dumnezeu sanatate domnule profesor ca sunteti printre putinii oameni care iubesc tara asta.
cearta si galceava dezbina nu uneste asa cum ne dorim noi deci ar fi recomandat ca cei de la putere sa o lase mai moale cu cearta si contrazicerile.
sa nu ne fie de mirare daca astia o vor tine asa o buna perioada de timp ca la noi in romania se poate orice.
cel mai slab guvern pe care l-a avut romania dupa 1990 ca prea mari greseli a facut si a dat dovada de incompetenta grava.
intotdeauna romanul a trait cu speranta de la mai bine dar asa nu se mai poate de aceea pleaca toti pe unde apuca si nu se mai intorc inapoi.
cantitatile de politica si de circ cred ca sunt egale ca prea bine se potrivesc.
din cate am vazut la noi in politica avem parte mai mult de circ decat de lucruri concrete si bune pentru tara.
la noi minunea sau linistea politica tine trei zile dupa care iar certuri si mare circ la tv.
poporul nu are nevoie de circ are nevoie de masuri bune pentru tara si pentru un trai mai bun
la noi in politica este asa..vorba multa si fapte putine dar cred ca este timpul sa se inceteze cu asta si sa se treaca si la fapte.
cel care intarata spiritele in guvern este orban ca saracul de el nu stie pe ce lume traieste si face numai aberatii
un numitor comun se mai poate gasii intre putere si opozitie insa cu circul nu se rezolva nimic ba dimpotriva se agita apele si romania nu se dezvolta deloc.
cred ca membrii guvernului au pierdut simtul rationalului deci este cam adevarat ca puterea te poate imbata si facea sa te crezi de neatins.
totul ni se trage de la acei 10 ani cu basescu de acolo au pornit toate si de acolo a pornit dezechilibrul romaniei.
clasa politica din romania este sub orice critica ne conduc numai persoane car enu au nimic a face cu functiile in care sunt pusi.
guvernul instalat de iohannis este pus special sa faca numai rau si nimic bun pentru tara.
eu as spune domnule profesor ca mai putina politica si mai mult circ se face pe la noi prin parlament.
avem nevoie de politicieni cu colana vertebrala zdravana nu de trestii care se dau dupa cum bate vantul.
[…] articol publicat pe blogul său, profesorul Dan Voiculescu deplânge starea actuală a politicii românești. „În România, […]
Comentariile sunt închise.