Confruntarea cu fenomenele naturale, în formele lor extreme, ne reamintește abrupt limitele ființei umane.

Iar întâlnirea cu limita – de regulă, inevitabilă pe parcursul unui întreg ciclu istoric – are atât un conținut dramatic, tragic de multe ori, cât și un rol esențial în evoluția umanității.

Doar descoperindu-ne lucid limitele putem învăța să le depășim.

Pandemia de Covid19, indiferent care a fost cauza primă a acestui virus, este un fenomen natural care ne obligă să ne confruntăm cu propriile limite. Criza mondială pe care a generat-o ne demonstrează, așa cum se întâmplă în cazul evenimentelor majore, atât vulnerabilitățile, cât și excepționalul potențial al lumii în care trăim.

În această perioadă, omenirea se reconfigurează atât în plan global, general, cât și la nivel individual, particular.

Referitor la transformările generale, analizând evoluțiile din ultimele luni și diversele strategii adoptate pe plan intern și internațional, se pot desprinde trei tendințe:

  1. Când o criză (sanitară sau de altă natură) izbucnește într-un “colț” al planetei, primul reflex al celorlalte “colțuri” este să se considere în afara zonei de pericol.

Concret, în urmă cu două luni, Europa și America de Nord se simțeau în siguranță față de virusul care începuse să se răspândească în Asia.

Acest tip de reacție ne arată că, în ciuda retoricii obișnuite, încă nu înțelegem și nu asumăm toate consecințele globalizării. Suntem tributari unui INDIVIDUALISM care se manifestă atât la nivel micro, al fiecărei persoane care are iluzia că își poate vedea de treabă sperând că problemele altora n-o vor atinge, cât și la nivel macro, al fiecărei națiuni.

Realitatea ulterioară a demonstrat că, în noul context mondial, aproape orice criză locală se poata exporta la nivel mondial.

  1. Când epidemia s-a transformat în pandemie, tendința generală a statelor a fost să își închidă granițele.

Așadar, la nivelul tuturor guvernelor, opțiunea decizională a fost în sensul izolării, al limitării angajamentelor externe, al concentrării pe soluții particulare, naționale.

Acest tip de reacție ne demonstrează atât existența unui puternic instinct de conservare național, al unui PATRIOTISM local indiscutabil, cât și fragilitatea structurilor supranaționale.

Inclusiv Uniunea Europeană, cu vastul său aparat birocratic și cu mecanismele legislative comune îndelung exersate, nu a putut genera un răspuns unitar.

Nu e o critică, ci o constatare obiectivă care, odată înțeleasă, poate ajuta Familia Europeană să treacă la un nivel mai profund al integrării.

  1. Când limitele abordărilor naționale au devenit evidente, a apărut tendința inversă, de reconectare internațională.

După ce închiderea între propriile granițe și speranța unor “salvări individuale”  și-au dovedit caracterul iluzoriu, s-a revenit gradual la colaborarea internațională.

Medicii din China și Coreea de Sud și-au susținut colegii din America de Nord și Europa care, la rândul lor, încep să-și împărtășească sistematic experiențele.

Dincolo de neajunsurile sale, GLOBALIZAREA are și avantaje care se pot dovedi decisive în lupta cu o amenințare mondială. Puse cap la cap, experiențele și descoperirile de pe toate continentele vor conduce, foarte probabil, la identificarea antidotului.

Dar, până atunci, există deja un câștig obiectiv imediat. În aceste zile, asistăm la un eveniment istoric: se face trecerea de la globalizarea formală (coordonată de guverne) și comercială (determinată de interese economice), la o GLOBALIZARE profundă, umanistă, în care oamenii își redescoperă concret patrimoniul și interesele comune, net superioare diferentelor în care s-au rătăcit atâtea mii de ani.

Aceste trei tendințe – INDIVIDUALISMUL, PATRIOTISMUL, GLOBALIZAREA – sunt evidente în configurația actuală a umanității și vor continua să se manifeste în paralel, fiind intrinseci naturii umane și complementare.

Fiecare dintre ele asigură beneficii, dar și riscuri. Doar completându-se și influențându-se reciproc pot genera o soluție general valabilă. Înțelegându-le specificul și alegând conștient ce au cu adevărat util, societatea umană își poate continua progresul, fructificându-și trecutul și investind lucid în viitor.

Este evident că pandemia de Coronavirus reprezintă un test de dimensiuni globale care va putea fi rezolvat doar printr-o soluție globală, la care se va ajunge prin contribuții individuale și naționale.

Pe de altă parte, în privința transformărilor individuale de care aminteam la început, schimbările generate de criza mondială le simțim fiecare, în plan personal.

Zdruncinați de cataclismul global, observ cum mulți coboară astăzi de pe soclul propriei importanțe. Iar cei care se încăpâțânează să rămână acolo nu-și mai pot camufla inadecvarea.

În egală măsură, în aceste momente de acută presiune, începe să se manifeste real și un spirit comunitar renăscut, o deschidere altruistă către semenii noștri, o eliberare de mize și conflicte meschine.

A venit momentul să devenim mai buni, mai responsabili, mai atenți la nevoile și suferințele celorlalți.

N.B. În legătură cu atenția la suferințele celorlalți, reiau un apel concret, făcut în urmă cu doar câteva zile: pentru a preveni concedieri masive, trebuie redusă imediat impozitarea muncii. Între timp, Franța și Italia au luat astfel de măsuri. Angajatorii și angajații români încă le așteaptă.

23 COMENTARII

  1. este un moment de restart total in toata lumea numai la noi nu se aude asta noi inca stam si asteptam sa ne cada din cer ceva.

  2. consider ca masurile luate sunt mult prea slabe ca sa luptam cu acest virus ne trebuiesc niste masuri mai dure ca lumea sa inteleaga ceva ca asa nu facem mai nimic.

  3. au fost amendati peste 1700 de persoane in romania dupa ce s-a instaurat acea ordonanta militara….ce concluzie tragem noi de aici?

  4. din cate se vede totul pare incremenit in timp si cei care ne conduc stau cu mainile in san cum se spune asteptand sa calculeze cati au scapat si cati au trec in randul celor drepti….cam asta se intampla acum in secunda asta in romania.

  5. eu sunt la autoizolare de o saptamana si voi mai sta nu este confortabil deloc dar stau acum pentru a fi sanatoasa mai tarziu…insa vad destui oameni pe geam care se plimba nestingheriti pe strada.

  6. fiecare roman trebuie sa constientizeze faptul ca suntem pusi in fata unui eveniment fara precedent si trebuie sa avem mare grija de noi acum si de cei din jurul nostru.

  7. sper sa se faca repede ceva sa se gaseasca un vaccin care sa stopeze acest virus destul de puternic ca imunitatea se face greu si suportam cu greu aceste momente dure.

  8. numarul infectatilor se schimba de la o ora la alta si este foarte grav asta ca nu se respecta mai nimic eu ma astept ca in romania sa fie mare deranj.

  9. circula tot felul de ipoteze cum ca inumitatea oamenilor este cel mai bun vaccin dar nu este chiar asa ca acest virus este atat de puternic incat chiar si tinerii il fac.

  10. sper sa trecem cu bine peste asta si sa fie cat mai putini oameni care sufera ca este distrugator sa iti vezi o persoana draga cum se chinuie avand acest virus.

  11. inconstienta este dusa la rangul de mare arta acum cu noile restrictii vad in jurul meu numai oameni de varsta a treia sau a patra care pur si simplu nu au iesit cu vreun motiv anume din casa ci doar sa se plimbe….eu trebuie sa ies din casa pentru a merge la munca si am si toate hartiile de la angajator semnate si stampilate.

  12. Cu Demnitate Onoare și Curaj, vom depăși și această etapă grea a vieții. După cum spuneați nu trebuie să trăim nici în trecut, nici în viitor ci în prezent. Să fim altruiști, să fim lângă oameni nu prin vorbe ci prin măsuri concrete, să fim responsabili față de comunitate astăzi nu mâine.

  13. cred ca este un moment in care umanitatea isi da seama ca este neputincioasa in fata unei pandemii cu toate ca tehnologia a avansat destul de mult mai toate tarile au probleme in a gestiona acesta pandemie.

  14. sper ca cei din linia intai adica medicii sa primeasca tot arsenalul de protectie pentru ca daca nici medici nu o sa mai avem atunci chiar ca situatia va scapa de sub control total.

  15. grele clipe si momente se petrec in spitalele din romania total depasite de numarul mare de infectati.

  16. de-a lungul istoriei pandemiile au facut mai multi morti decat orice razboi de aceea este bine ca acum in astfel de timpuri grele sa fim uniti sa fim mai intelegatori si sa respectam tot ceea ne spun cei care incearca sa gestioneze asa ceva

  17. chiar ca este un moment de rascruce si lumea nu va mai fi aceeasi dupa ce trece acest virus …totul se va schimba in orice.

  18. omenirea sufera si este distrusa de aceasta pandemie colosala care s-a napustit peste ea dar am toata increderea ca vom trece peste.

  19. din pacate pentru romania nu numarul mare de infectati ar fi o problema ci lipsa echipamentelor de protectie pentru medici ca asa avem cu ce sa ii tratam ca doar a vazut ca la timisoara se fac progrese notabile si inimaginabile in asa clipe.

  20. mobilizarea totala inseamna viata si un viitor mult mai bun asa ca dragii mei hai sa facem un efort cu totii si sa scapam cu bine.

  21. si vine un moment din asta cand noi toti si toata planeta ne dam seama cat suntem de egoisti unii cu altii ca nu mai este niciun strop de umanitate in noi ca alergam dupa fantasme cand intreaga omenire si intreaga viata este chiar langa noi.

  22. „GLOBALIZAREA are și avantaje care se pot dovedi decisive în lupta cu o amenințare mondială.”

    O sa aveti tot timpul sa admirati „avantajele”, mai ales din toamna. Garantez ca n-o sa va placa nimic! Intelegeti gresit acest termen, care nu are nimic in comun cu notiunea de umanism, sau orice altceva care tine de om.
    Naivitatea romanilor este mult prea mare! De data asta dorinta de supravietuire va contribui la vindecarea multora, care, vrind-nevrind, vor trebui sa accepte ca tot ceea ce-au crezut despre realitate au fost doar simple inchipuiri.
    Sa ne uitam in trecutul despre care majoritatea covirsitoare a romanilor nu stiu nimic, cu exceptia unor povesti si zvonuri. Criza din 1929: bursa a cazut cu 90%, dar s-a intimplat in doi ani, iar somajul a fost de 25%. Criza actuala: bursa a cazut in 4 saptamini cu 40%, iar somanjul creste masiv de pe o zi pe alta, iar specialistii spun ca se va trece de 30%. PIB-ul SUA a scazut cu 25%! Despre E.U nu are rost sa discutam! O sandrama care va dispare, pt ca nu poate face fata unei astfel de crize! Comportarea bancilor centrale si a concernelor lasa sa se intrevada o tendinta care ne lasa sa intrevedem un viitor stralucitor. Dupa criza din 1929 lumea a avut nevoie de 30 de ani ca sa-si revina. Izolarea oamenilor in case a mai avut loc in istorie. Acest lucru nu este cunoscut la noi, pt ca ne plac visele si propaganda. Vor fi aceleasi consecinte. Parvenitii precariatului rural, care au fost ridicati din inconstineta de Ceausescu, isi vor primi prima lectie adevarata de istorie aplicata. O merita!

  23. Erata:
    Comportarea bancilor centrale si a concernelor lasa sa se intrevada o tendinta care ne indreptateste sa asteptam un viitor stralucitor.

Comentariile sunt închise.