Fie ca Sărbătorile Pascale să ne aducă sănătate, echilibru și încredere în viitorul familiei și al țării noastre.
De-a lungul încercatei noastre istorii, noi, românii, am depășit numeroase obstacole ce păreau de netrecut. Cu demnitate, onoare și curaj, vom trece cu bine și peste criza actuală.
Prin toate inconvenientele ei evidente, distanțarea fizică ne-a reamintit cât de puternică este legătura dintre noi, cât de mare este patrimoniul nostru comun și cât de irelevante sunt diferențele care ne separă. Identitatea națională, credința, înzestrările native și forța morală a românilor nu pot fi șterse de nicio pandemie.
Un minunat exemplu pentru uriașul potențial al acestei națiuni îl reprezintă Maria Ecaterina, o fetiță de 7 ani, care, cu emoția și talentul său, și-a propus să aducă un pic de speranță în viața celor afectați în aceste zile de coronavirus.
Privind-o și ascultând-o, înțelegem că România are viitor!
speranta romaniei o constituie tinerii ei sunt viitorul acestei tari frumoase.
magnific si emotionant….romania chiar are un viitor frumos pe care noi acum il modelam
ei sunt viitorul nostru si trebuie sa avem mare grija de el ….este un proverb romanesc….cum iti asterni asa te vei culca.
romania are un viitor frumos cand ma uit la asa copii care depasesc orice bariere si care sunt foarte inteligenti parca iti da asa o speranta de mai bine.
trebuie sa investim urgent in educatie daca vrem un viitor bun
unele state europene sunt deja la ani lumina cu investitiile in educatia copiilor.
viitorul este mai si cum si-l face omul sa zic asa.dar sa speram ca va fi unul frumos si linistit.
sa speram ca pe viitor sa nu maik avem parte de asa ceva adica de vreun virus sau de altceva mai rau sa avem speranta acum in sfintele sarbatori pascale la pace si la bine.
sarbatori fericite domnule profesor voiculescu si sa va dea dumnezeu multa sanatate.
Romania nu mai are viitor, nici macar la modul teoretic! Romanii si-au pierdut orice urma de identitate si constiinta. Daca cineva ii intreaba cum ii cheama, deschid haina sau geanta sa-si caute buletinul. Oricum copii lor nu mai sint identificabili dupa nume, deoarece toti primesc unele de imprumut, preluate de la alte natii. Acesta este un semn f clar ca romanii nu mai vor sa fie romani. Din familii nu primesc nici un fel de educatie care sa-i formeze ca romani, iar acest lucru se intimpla, in mod evident, dupa 1945. Apoi ne uitam si vedem ca, din 8 partide, 7 sint conduse de minoritari, care impun legi antoromanesti la gramada. Acum, trei minoritari decid ce trebuie sa faca romanii, in aceasta carantina impusa aiurea, cu si prin medode aberante. Odrasla unei infirmiere si al unui sofer, retrogradat tinichigiu, cu un fond de 180 de cuvinte in doua limbi, apare si ne ameninta cu degetul, ca o dovada de super educatie.
Ce fac si „gindesc” romanii n-am vazut la alte natii. N-am citit despre asa ceva care sa se fi intimplat in ultimii 2000 de ani! Putin probabil sa mai existe un stat roman in viitorii 5 ani. Inconstienta, nestiinta si lipsa de orice, combinate cu un tip aparte de mindrie exacerbata, ne fac victime sigure in fata oricarei probleme actuale, fie ea si o criza economica. Un popor mai rupt de realitate nu exista! Aici intra si minunatii intelectuali, care dincolo de dorinta de lux si viata usoara, nu au nimic in ei, nici macar vagi urme de caracter. Sa ne reamintim ca Romania este singura tara fara un partid nationalist! Rasturnarea societatii romanesti, dupa 45, a distrus definitiv tara si neamul romanesc. Disparitia este doar o problema de timp, deoarece degradarea a devenit mai mult decit vizibila inca din anii 70. Cei care au dat o mina de ajutor ca aceasta sa se intimple sa nu-si inchipuie ca stapinii ii vor lasa cu averile acumulate! Amanunte sint in istorie!
romania daca nu face miscari masive de capital in economie risca sa intre intr-un colaps financiar din care nu stiu daca ne vom mai trezii vreodata.
viitorul romaniei este cam incert in momentul de fata pentru ca foarte multe firme s-au inchis iar o mare parte din angajati au fost trimisi acasa.
repornirea economiei romanesti trebuie sa fie o prioritate pentru cei din guvern nu datul de amenzi cu nemiluita
cu asa guvernanti ce viitor sa mai aiba romania….eu nu vad unul prea stralucit.
mare mi-ar fi mirarea ca romania sa reuseasca performanta sa treaca cu bine peste aceasta pandemie si din punct de vedere economic.
viitorul acestei tari cred ca este trasat din afara eu asa am impresia ca prea se caciulesc cei din conducerea tarii la mai marii uniunii.
pianul este instrumentul meu preferat iti da asa o stare de liniste si de pace…te duce parca pe alte meleaguri.este hrana sufletului.
incantator si de-a dreptul sublim,romania are niste tineri cu adevarat talentati si trebuie sa in fiecare zi sa ii sustinem daca vrem ca mai tarziu sa ne bucuram de ei.
m-as bucura nespus de mult ca oamenii competenti din romania sa ocupe functii importante nu vreau sa mai vad incompetenta dusa la cel mai inalt nivel ca nu asa se conduce o tara.
singura speranta si alinare a noastra sunt tinerii care ne fac zilele mai bune si ne dau incredere ca o sa avem un viitor bun.
intotdeauna din romania a plecat materie cenusie care acum lucreaza pentru marile corporatii ale luni dar va dati seama ca ar insemna sa ramana aici la noi?sa lucreze pentru tara asta?ar fi ceva de vis.
avem o tara minunat de frumoasa cu oameni frumosi si talentati si pe asta trebuie sa marsam noi pe talentul si inventivitatea oamenilor de aici.asta ne va scoate la lumina.
sper ca viitorul romaniei dupa pandemia asta cu coronavirus sa fie unul mai bun si cu mai multe investitii pe plan economic.
Cind vreau sa ma binedispun, citesc comentariile locuitorilor tarii. Ceva mai minunat nu poate exista!
https://evz.ro/sua-sustin-dezmembrarea-romaniei.html/2
Si sa nu uitam de cea mai mare realizare a „romanilor” actuali, care nu avea cum sa nu fie ceva unic, in ultimii 2020 de ani!
https://www.activenews.ro/stiri-social/Avram-Fitiu-In-ultimii-2000-de-ani-Europa-nu-a-mai-cunoscut-un-popor-care-sa-si-vanda-o-treime-din-pamant-pe-timp-de-pace-precum-romanii-155318
Si-au aruncat pamintul ca sa se „imbogateasca” in vestul luminos, un vis aberant, de care s-a ales praful. Asa se intimpla cu visele, deoarece acestea nu pot inlocui realitatea. Populatia Amish nu se vaita ca romanii noi! Si ce-ar fi trebuit sa faca romanii de acum 100 de ani? Dar cei de acum 200? Vremea regretelor este deja aici, dar romanul nou observa mult mai tirziu ce se intimpla. Conform „traditiei”, mult prea tirziu, cind totul este pierdut. Asa ne-am pastrat si f importanta traditie a vaicarelii, care ne face f bine, ca doar se vede!
PS Minunati jurnalistii de la A3! Singura necunoscuta este cind vor afla ca nestiinta si naivitatea produc consecinte, de obicei, neplacute? Multi au neinspiratul obicei sa se creada “elita”, adica ceva mult deasupra celorlati, ceea ce, in conditiile actuale este de ris. In rest, totul este perfect!
cred cu tarie in viitorul acestei tari minunate din care nu vreau sa plec niciodata aici ne putem face un viitor cu totii.
dupa aceste masuri de recesiune as putea spune ca viitorul romaniei este cam incert sau in ceata vom vedea ce va fi cand se vor ridica aceste restrictii.
se spune ca viitorul si-l mai face si omul cu mana lui….insa viitorul unei tari ca a noastra este controlat puternic din afara.
tinerii din romania care invata si traiesc aici ei vor schimba viitorul acestei tari si nimic nu va mai fi ca pana acum.
pentru ca tara asta sa aibe un viitor frumos si copii nostrii care triesc aici sa fie oamenii maturi de maine trebuie ca guvernul sa investeasca masiv in educatie si in sanatate.
cred ca fata lumii se va schimba radical dupa acesta pandemie si sper ca in bine si ar fi ok ca sa prindem si noi un loc in schimbarea aceasta.
despre viitor acum cred ca este prematur sa vorbim..eu asa simt ca din cate vad toti ne tin asa intr-o negura de unde nu putem vedea mai nimic.
Comentariile sunt închise.