Cu peste o lună în urmă, în data de 13 aprilie 2020, identificând o serie de resurse financiare pentru România, menționam că:
Ieri, 27 mai 2020, Uniunea Europeană a anunțat proiectul privind repartizarea celor 750 de miliarde de euro către statele membre. României i-ar reveni puțin peste 30 de miliarde (din care aproape 12 miliarde trebuie rambursate).
Trei scurte observații referitoare la această temă:
- Sumele alocate fiecărui stat încă nu sunt aprobate oficial. Pentru a-și garanta această cotă (dar, mai ales, pentru a o suplimenta) România trebuie să își promoveze foarte clar obiectivele: ce proiecte naționale majore se vor realiza cu banii europeni?
- În cei aproape 50 de ani în care am lucrat în economia reală, am învățat că, într-un parteneriat economic, nu trebuie niciodată să ceri sau să aștepți ajutor. Dacă ai nevoie de finanțare, o vei obține demonstrând că poți investi eficient fondurile solicitate. Doar astfel, partenerul va fi interesat să te finanțeze, având garanția că împrumutul va fi restituit.
- În zilele următoare, cele 750 de miliarde de euro vor fi intens negociate și, în final, unele state vor obține fonduri în plus, altele în minus, în funcție de poziția proprie și de susținerea primită din partea celorlalți parteneri. România are potențialul de a obține o suplimentare cu 3-5 miliarde a sumei deja anunțate. Argumente:
- Conform statisticilor europene, România este printre statele cel mai grav afectate economic de actuala criză! Într-un raport UE de la începutul acestei luni, se estima că PIB-ul Romaniei va scădea cu 6% în acest an.
- România poate investi sumele alocate în ample lucrări de infrastructură (care pot aduce beneficii economice întregii Uniuni) – țara noastră este încă pe ultima poziție la numărul de kilometri de autostradă.
- Investițiile în agricultura României oferă Europei o plasă de siguranță alimentară, extrem de necesară în contextul în care penuria de alimente rămâne un risc major la nivel mondial.
ar fi bine daca ar exista cineva care sa poata face asa ceva dar cine din acest guvern?cine are o asa mare competenta?
romania poate marsa pe investitii majore in agricultura pentru ca odata nu demult alimentam toata europa deci avem un mare atu sa zic asa si cred ca daca vom merge pe aceasta parghie vom lua foarte multi bani de la uniunea europeana.
in constructia de autostrazi ,cred ca este cheia de a lua fonduri europene este un mare avantaj pentru noi sa ne dezvoltam pe acest segment si poate asa vom atrage si marii investitori.
sistemul de irigatii ar reprezenta ceva plauzibil pentru absorbtia de fonduri europene.imbunatatirea si modernizarea acestuia pentru a face o agricultura performanta.
in romania sunt domenii foarte multe in care se poate investii numai sa aiba cineva cap sa faca asta cu banii europeni de exemplu in educatie acolo este jale ca capitolul investitii.
daca pana acum am fost codasii europei la luat bani pusi la bataie de uniune macar acum sa dam dovada de patriotism si sa luam cat mai multi bani cu ajutorul carora sa acoperim mai multe sectoare de industrie romaneasca.
in momentul de fata guvernul lui iohannis condus de lucovid orban nu are niciun proiect de tara…deci ce sperante sa ne facem de la analfabetii astia?
nu se poate descrie in cuvinte cate sunt de facut in romania ca de 30 ani nimeni nu a mai facut mai nimic pe aici.cu toate ca suna paradoxal asta este un mare plus pe care romania il are adica…chiar sunt multe de facut cu banii europeni.
daca s-ar lua asa de multi bani si s-ar investii cum trebuie alta ar fi fata romaniei in afara iar traiul populatiei se va schimba.
tara asta are nevoie de banii europeni ca de aer insa foarte important este ca si guvernantii nostrii sa isi doreasca lucrul acesta ca alta solutie de a depasii aceasta pandemie eu nu vad daca nu primim ajutor financiar de la uniunea europeana.
sper ca aceste idei si sfaturi pe care le dati sa fie auzite si citite si de cei din conducerea tarii poatre asa vom mai avea cu totii o mica speranta de a iesii cu bine din toata nebunia asta de pandemie si de criza care se preconizeaza ca se apropie.
orban si iohannis vor sa arunce romania pe fundul prapastiei de aceea ei nu vor misca un deget pentru bunul mers al acestei tari.
analizand ceea ce au facut in ultima perioada de timp si de cand cu virusul acesta mi-am dat seama ca suntem condusi de niste mascarici fara nicio valoare care se contrazic intre ei si nu doresc binele poporului roman.
romania mereu a fost o ,,cenusereasa,,care s-a multumit cu firimiturile cazute de la masa bogatilor iar asta din cauza ca a avut mai mereu conducatori slabi care adoptau pozitia ghiocelului in discutiile externe cu marii lideri.
pentru a se infaptui ceva trebuie sa existe in primul rand un proiect de tara din partea presedentiei romaniei dar daca el nu exista atunci sunt slabe sanse sa se faca ceva major.
marea problema a acestei tari este ca are la conducere oameni care nu o iubesc si incearca sa fure cat de mult pot ei.conform principiului ,,pestele de la cap se impute,,.
trebuie sa fim constienti de faptul ca viata nu se schimba incet dar sigur iar fara ajutorul uniunii europene romania nu poate sa faca mai nimic singura atat din punct de vedere economic cat si din punct de vedere al dezvoltarii durabile.
sper ca dupa aceasta pandemie acest guvern de incompetenti sa plece si sa vina cineva care stie cum sa absoarba aceste fonduri europene fara de care romania nu se poate misca.suntem mult prea mici si prea slabi sa incepem noi insine o dezvoltare pe propriile picioare.
daca facem o scurta analiza a dezvoltarii romaniei de dupa 1989 vom constata ca a fost asa o dezvoltare cu frana de mana trasa si cred ca acum ar fi momentul sa pornim motoarele economiei romanesti autentice la maxim folosindu-ne de banii europeni.
dupa parerea mea proiectele de tara care necesita o atentie deosebita sunt educatia,agricultura si infrastructura pe astea daca le punem la punct ne putem ,,bate,, cu orice tara europeana.
fiecare roman isi doreste ca tara lui sa fie infloritoare iar el sa aiba un trai decent iar pentru aceste dorinte ar trebui sa lupte europarlamentarii romani de la bruxelles.
in astfel de momente domnule profesor speranta noastra vine de la dumneavoastra si de la uniunea europeana ca de la orban si iohannis nu mai asteptam nimic bun ne-am convins cat de patrioti sunt si ce vor ei defapt.
daca uniunea europeana se ofera sa te ajute trebuie sa fi mult prea naiv sa nu faci tot posibilul sa accesesi aceste fonduri de care este nevoie maxima acum la noi in tara.
daca acceseaza acesti bani romania nu va mai fi catalogata ca o tara de mana a treia avem destui specialisti in diverse probleme ca sa ne dezvoltam.
proiectele majore de tara nu se fac de oricine iar acum ceea ce avem pe clasa politica nimeni nu este in stare sa faca un maga proiect de tara astfel incat sa acceseze fondurile europene.
proiecter majore au fost deja demarate de fosta guvernare insa au venit astia de la pnl si au distrus totul din cauza lor este romania asa cum este.
cu ajutorul banilor europeni sper ca aceasta tara sa fie pusa pe picioare aceasta este marea sansa a noastra alta nu va mai venii niciodata.
proiectele mari sunt sustinute de mari lideri politici si iubitori de tara dar cum romania duce lipsa de asa ceva nu prea imi fac mari sperante de sustinere in parlamnetul european pentru absorbtia de fonduri.
Banii vor fi distribuiți ca ajutoare de stat propriilor lor companii pentru a plăti dobânzi la propriile lor bănci. E o operațiune contabila, nu are legătură cu economia românească.
In altă ordine de idei, trustul Intact nu ne-a informat niciodată că după ce vor ciordi petrolul, gazele, energia, pădurea, aurul, cuprul și pământul de sub picioare, ne vor vinde și pe noi la Șparanghela. In acest scop au numit un traficant de persoane recidivist că supraveghetor pe plantație.
In trecut puteai sa te gândești la asta, dar te loveai de un aparent obstacol: cum ar putea justifica licuricii mari și mici prezența unei găuri negre in mijlocul Europei? O țară jefuită la sânge de orice minimă resursă. Azi aflăm că nu era necesară nicio justificare, nu interesează pe nimeni, lumea nu spune nimic în legătură cu asta. Ghinion.
in autostrazi se vor duce foarte multi bani ,eu asa cred,ca nu avem mai deloc asa ceva si investitorii straini ne ocolesc pentru asta.
cred ca sectorul agricol se va finanta masiv,ca vazand ca in fata unei pandemii suntem cam singuri si trebuie sa ne descurcam singuri acesta cred eu ca va fi o prioritate pentru guvern sa puna agricultura pe picioare.
O intrebare f amuzanta! Consultati un economist sa va explice ce se intimpla cind guvernele impart bani pe care nu-i au, asta desi sint indatorate peste masura, practic falite.
Vor putea face investitii in standuri de unde se va imparti supa saracului.
Comentariile sunt închise.