Observând probabil că insist de atâția ani pe necesitatea elaborării unui “Proiect de țară”, un binevoitor anonim mi-a transmis un document voluminos intitulat “Programul Național de Reformă 2020.”

“În sfârșit”, mi-am zis, și am început să-l parcurg cu maxim interes. Din păcate, cu fiecare pagină citită, curiozitatea s-a transformat în mirare și, în cele din urmă, în amuzament.

Documentul – care înțeleg că se află în fază de proiect elaborat de Ministerul Afacerilor Externe (!!!) pentru a răspunde recomandărilor Uniunii Europene – conține “realizări” anterioare și “angajamente” pentru anii următori.

După ce am citit peste 100 de pagini în care informațiile și cifrele obiective se împletesc cu exprimări birocratice cu accente involuntar comice, cred că se impune o observație generală:

În acest document, redactat de un guvern de dreapta, se enumeră oficial și obiectiv realizări concrete ale guvernelor anterioare, de stânga (2018, 2019).

De la creșterea veniturilor colectate de ANAF la reducerea contrabandei cu tutun, sprijinirea IMM-urilor, derularea programelor de combatere a corupției în administrația publică locală sau creșterea ritmului absorbției fondurilor europene, proiectul Programului Național de Reformă 2020 menționează explicit progresele obținute de România în perioada 2018-2019!

Ținând seama că o asemenea abordare este fără precedent în spațiul politic autohton, dominat de invocarea “grelei moșteniri” și de obsesia desființării prin orice mijloace a adversarilor, consider că momentul trebuie “marcat” prin următorul sondaj online:

Deși intuiesc care va fi tendința majoritară, aștept cu interes răspunsurile “de stânga”, “de dreapta” și, mai ales, de dincolo de ele.

20 COMENTARII

  1. pe catu nu-l suspectez de vreo inteligenta pura aluat si el de la altii adica de la psd si acum se da mare ca vezi doamne astea sunt ale lui…..jenant,foarte jenant.

  2. pai cine din pnl sa faca un proiect de tara?rares batistuta?doamne fereste ei sunt una cu pamantul saracii de ei.

  3. este prea mult pentru guvernul lui iohannis sa elaboreze singur un proiect de tara…nu ii duce capul deloc la asa ceva doar la furat pe timp de pandemie.

  4. pentru mine a fost soc si groaza cand am vazut ca este pus catu ministru de finante este ceva de nedescris in cuvinte.

  5. ei nu au fost in stare sa dea niste masuri mai de doamne ajuta ce sa mai vorbim de proiecte de tara …este cale lunga pana acolo si multa paine de mancat.

  6. soc pentru toti romanii cand au vazut ca in plina pandemie astia de la guvernare nu stiu ce sa mai faca si cum sa mai fure…in curand se va iesii in strada pentru asa ceva.

  7. se vede de la o posta incompetenta actualului guvern de nimic nu sunt buni numai sa bage panica in populatie si sa mimeze ca guverneaza.

  8. pe mine nu ma mai mira prostia acestui guvern ca inca de cand a fost investit s-a vazut ca nu este nicio boaba de capul lor.

  9. pai pana mai ieri iohannis injura psd si aducea numai cuvinte urate psd-ului si acum ce fac?copiaza psd-ul?numai la noi se poate face asa ceva adica psd nu este bun doar cand vede un microfon in fata ca dupa aceea sa faca exact politica psd.

  10. sper ca cei ce l-au votat pe iohannis sa isi bage unghia in gat acum ca au vazut si ei ca nu este bun de nimic acest om doar sa se duca in concedii cu capra lui raioasa.

  11. acest guvern s-a facut de ras de foarte multe ori insa aceasta este cireasa de pe tort cum se spune…oricum populatia nu-i mai vrea la conducere si o sa plece cat de curand.

  12. marele soc al romaniei a fost cand plavanul de la sibiu a iesit presedintele acestei tari pe care acum o lase de izbelsite.

  13. dupa ce va trece aceasta pandemie acest guvern cu siguranta ca va cadea ca deja oamenii nu-i mai suporta pe acesti incompetenti in functii.

  14. guvernul catu s-a imprumutat la dobanzi ametitoare si vom plati si noi si copii nostrii aceste imprumuturi facute fara cap.

  15. au luat de la altii ca ei nu sunt in stare de nimic sau poate orban este in stare de ebrietate.

  16. ceea ce stiu ei sa faca cel mai bine sa imite pe altii si sa indatoreze aceasta tara pentru 100 de ani.acesta este guvernul lui iohannis.

  17. atat as vrea sa trecem odata pentru totdeauna prin pandemia asta si sa nu ii mai vad pe micile ecrane pe analfabetii astia din guvern ca imi vine sa mor numai cand le vad mutrele de prosti.

Comentariile sunt închise.