Dacă tot suntem într-o perioadă de criză politică și consultări cu partidele, mi-am amintit de discuția pe care am avut-o la Cotroceni cu Traian Băsescu în 20 martie 2007.
Băsescu a convocat atunci consultări în speranța că ne va intimida în demersul de a-l suspenda din funcție.
N-a reușit. Pe 20 martie i-am cerut în față demisia. Iar a doua zi, pe 21 martie 2007, aveam să prezint concluziile comisiei parlamentare de anchetă pe care am condus-o: Traian Băsescu a încălcat Constituția; Traian Băsescu este implicat în fapte penale.
Mai jos, stenograma discuției dintre mine și Traian Băsescu din 20 martie 2007, așa cum a fost reprodusă de ziarul Gândul.
Stenograma discuției dintre liderul PC Dan Voiculescu și președintele Traian Băsescu la consultările de la Cotroceni, marți, 20 martie 2007.
Traian Băsescu: Domnule președinte, doamnelor și domnilor (râde), că e o doamnă! Temele de interes au fost comunicate prin adresa prin care s-a făcut invitația. M-ar interesa o viziune a dvs. asupra situației politice, eventuale soluții, dacă este sau nu criză, pentru că sunt abordări diferite în spectrul politic.
Dan Voiculescu: Da.
T.B: Niște priorități în raport cu discuțiile de acum două săptămâni, dacă sunt evoluții în problema modificării legii electorale. Vă rog, domn’ profesor.
D.V: Domnule președinte, noi considerăm că România parcurge o criză politică și dacă ne referim numai la faptul că nu avem ministru de Externe, că nu avem ambasadori numiți în capitale importante.
T.B: Ambasadorii sunt la parlament, domnule Voiculescu.
D.V: Nu, vorbeam de criza politică, nu acuzam pe nimeni…
T.B: Nu, vă spuneam unde sunt ambasadorii (râde). Sunt trimiși la Parlament, zece ambasadori, așteaptă să fie…
D.V: Da… Deci, noi considerăm că în România există la ora actuală o criză politică și am discutat în Biroul Politic, am analizat care sunt toate aspectele, variantele posibile pentru a ieși din criza politică, pentru că pornim de la ideea că această criză politică nu poate face bine nimănui. Chiar dacă, temporar sau pe termen scurt, unii câștigă, alții pierd, pe termen mediu și per total, România pierde. Analiza noi am luat-o un pic din urmă, din momentul în care soluția imorală a permis formarea Guvernului în ianuarie 2005, moment când noi am anunțat că intrăm în această guvernare pentru că suntem hotărâți ca România să intre în Uniunea Europeană în 2007. Și tot atunci am spus că după 1 ianuarie 2007 ne vom retrage din guvern, și atunci ne-am retras din guvern. Sigur că am ținut cont și de recomandarea dvs. făcută public, când ați spus că dacă Partidul Conservator vrea să crească, trebuie să treacă în opoziție.
T.B: Orice partid care vrea să crească trebuie să treacă în opoziție.
D.V: Așa este, numai că unii înțeleg, unii nu. Noi am înțeles și am trecut în opoziție.
T.B: (râde) Ar mai fi unu’ care știu eu că ar trebui să treacă în opoziție (râde).
D.V: Din păcate, acolo noi nu avem nimic de spus. Eventual, dvs.
T.B: Nici eu nu am de spus nimic acolo, domnu’ …
D.V: Ca atare, făcând o analiză complexă, sigur că am să spun un lucru care, probabil, nu va fi primit cu mult entuziasm. Dar noi credem…
T.B: (râde în hohote) Credeți că a reușit cineva să-mi producă entuziasm astăzi?
D.V: Nu știu, dar noi ne-am gândit că, având în vedere situația pe care o avem acum, structura Parlamentului, care așa a ieșit ea din electorat, cunoscându-vă, atât cât putem să vă cunoaștem noi pe dvs.
T.B: Încă nu ați aflat tot.
D.V: Tocmai. Știind că sub nici o formă nu va fi posibil ca respectarea voinței electoratului din alegerile trecute, respectiv Uniunea PSD+PUR, care trebuia să formeze guvernul și dvs. ați adus atunci o altă soluție..
T.B: Dacă o vedeți ca pe o soluție…
D.V: Poftim?
T.B: O vedeți ca o soluție acum? PSD+PUR la guvernare?
D.V: Domnule președinte, nouă ne e greu să vorbim, pentru că noi fiind soluția imorală, avem o dificultate.
T.B: Asta nu înseamnă că sunteți soluția care nu poate vorbi, domnule profesor.
D.V: Ne e greu să ne pronunțăm.
T.B: Și soluțiile imorale sunt soluții.
D.V: Da, da… Noi voiam, repet, cu scuzele de rigoare…
T.B: Nu vă scuzați, că știu ce vreți să spuneți. Deci, aștept…
D.V: Știți. Și să nu mai spun?
T.B: Nu, spuneți, pentru că trebuie să rămână pentru posteritate.
D.V: Voiam să vă propunem ca o dovadă că vă iubiți țara și pentru că Instituția Prezidențială să nu treacă prin acest proces cu suspendarea, cu demisia, cu referendum, cu costuri, cu toată Europa…
T.B: … Vreți să candidați la Președinție acum?
D.V: Eu, nu, în nici un caz. Mă lăsați să termin?
T.B: Vă rog.
D.V: Noi voiam să vă propunem să vă dați demisia.
T.B: D’asta v-am întrebat. Vreți să intrăm într-un tur de alegeri împreună?
D.V: Nu, deci repet. Eu nu vorbesc acum pentru mine, eu vorbesc pentru țară, pentru România. România are nevoie de liniște. După părerea dvs.. s-a creat în România un climat de neliniște. Există o bătălie între toate instituțiile statului și soluția cea mai rapidă, cea mai eficientă și cu un rezultat inclusiv în relațiile externe cu ecou foarte bun ar fi ca…
T.B: Să spunem așa: securistul Voiculescu a reușit să-l convingă pe Traian Băsescu să demisioneze din funcția de președinte.
D.V: Nu, securistul Voiculescu a reușit să-l convingă pe securistul Băsescu, pentru că dacă vreți să intrăm la afirmații fără acoperire… Dvs. Știți că eu am fost securist?
T.B: Nu, dar șstiu că aveți un dosar.
D.V: Da, dar dosarul e la justiție, domnule președinte, și justiția urmează să se pronunțe. Vreți să o influențați într-un fel?
T.B: Nu, domnu’ … spun și eu!
D.V: Dar de ce mă faceți securist?
T.B: Păi, da… cam așa scriu și ziarele. Ce să fac? Vorbesc și eu! Așa? Dar hai să trecem la soluțiile constructive pe care le propuneți.
D.V: Deci, soluția constructivă pe care….
T.B: Lămuriți-mă de ce mai faceți comisie de ancheta!
D.V: Repet, comisia de anchetă și-a încheiat misiunea. Astăzi, diseară terminăm raportul și mâine îl predăm Birourilor Permanente.
T.B: Și vă e frică de Curtea Constituțională?
D.V: Curtea Constituțională nu are nici un drept să spună Parlamentului. Are rol constultativ.
T.B: Domnu’ Voiculescu, v-am invitat la consultări, nu să vă dau consultații.
D.V: Nu, dar nu puteți să mă jigniți.
T.B: Dar nu v-am jignit, vorbesc de năravuri.
D.V: Vorbesc fără rațiune, am năravuri – astea sunt jigniri, domnu’ președinte!
T.B: Oare?
D.V: Da, sigur! Eu așa le consider.
T.B: Bun, eu nu le consider așa. Dacă știam că le considerați jigniri, nu le mai spuneam.
D.V: Bine, accept. Mai avem, dacă ne permiteți…
T.B: Toate punctele! Și chiar am timp maim ult pentru dvs!
D.V: Mai avem două chestiuni și aici depinde de bunăvoința dvs. și de raporturile pe care dvs. le mai aveți cu parlamentarii de la anumite partide, dacă mai aveți dvs. Putere de a influența, sunt două lucruri în care dorim să vă solicităm sprijinul. Nu e în favoarea partidului, sunt două proiecte de-ale noastre pentru care ne luptăm. Îmi aduc aminte cu plăcere că ne-ați și sprijinit o dată la unul din ele, în Senat. Unul dintre proiecte este acum la Cameră. De fapt, sunt trei. E vorba de neimpozitarea profitului care se reinvestește, care ar fi un motor de dezvoltare economică extraordinar de mare. Și am trecut prin Senat, suntem în Cameră, dar nu avem voturile suficiente. Am făcut un amendament. Reinvestirea înseamnă în producție, în retehnologizare, nu mașini, case și alte lucruri. Al doilea ar fi, într-un fel, compensație cu primul, un fond de 1% de solidaritate socială, luat de la firmele care fac profit, ca procent din profitul lor să meargă în fondul de solidaritate socială pentru următorii 3 ani, pentru că noi îi considerăm ca fiind cei mai grei.
T.B: Aveți tot sprijinul meu, pentru tot!
D.V: Bun, colegii mei, poate, mai au ceva de zis. Domnul Andon?
Sergiu Andon: După cum s-a desfășurat dialogul, sincer, sunt chiar surprins că am stat până la sfârșit.
T.B: A fost chiar interesant!
traian basescu este macelarul romaniei.
timp de 10 ani romania a fost condusa de un mare dictator in persoana lui traian basescu.
marinarul de la constanta trebuia sa stea dupa gratiile de la jilava la cat rau a facut acestei natiuni.
i s-au terminat rezervele de rom cubanez lui basescu…..
sa ne povesteasca basescu cum a luat terenurile de la nana din judetul calarasi…iar povestea cu creditul este una puerila.
un fost presedinte ca el nu merita sa mai iasa in spatiul public cu nicio declaratie.
flota romana unde este?cine a vandut-o la olandezi?nu cumva celebru traian basescu….trebuie sa raspunda pentru asta in fata instantelor de judecata.
demisia era cel mai bun lucru pe care il putea face basescu dar la ce caracter josnic are aceasta persoana nu ne asteptam sa o faca.
merita sa stea la inchisoare pentru toti anii cand a condus romania ca un despot sangeros.
clanul basescu a distrus romania.
videanu cu ale sale borduri a fost mana dreapta a lui basescu ei au muls bani de la bugetul de stat al romaniei.
sa ne aducem aminte cand basescu se plimba singur cu mainile in buzunar pe la summit si nimeni nu il baga in seama.
Cred că atunci când Băsescu i-a spus lui Voiculescu „Încă nu ați aflat tot” știa că slugile lui din justiție pun la cale mascarada judiciară cunoscută sub numele de Dosarul ICA. Cred că asta avea în minte ticălosul.
Într-adevăr, la acel moment, demisia lui Traian Băsescu ar fi fost calea cea mai rapidă prin care România putea trece peste o criză majoră.
romanii si-au exprimat dorinta de a scapa de un presedinte toxic asa cum a fost basescu.
Chestia pe care o spune Băsescu „Știu că aveți un dosar” era o amenințare pe față, era ca și cum i-ar fi spus „continuați cu Comisia de suspendare și o să ajungeți la închisoare”. Amenințare de mafiot care știe că locotenenții lui se ocupă de planurile lui murdare.
Ați fost și ați rămas un om demn, domnule Voiculescu. Cu tot prețul pe care l-ați plătit, deloc mic.
basescu este o pata neagra in istoria romaniei.
intotdeauna demnitatea a fost un cuvant care v-a caracterizat.
Nu se poate să nu admiți că Voiculescu a avut dreptate în tot ce a susținut în această discuție cu Traian Băsescu, inclusiv chestia cu „securistul Băsescu”.
dosarele facute de dna in timpul lui basescu au fost un abuz grosolan.
trebuie sa raspunda in fata legii acest criminal care a lovit cu masurile sale in toti pensionarii din romania.
Îmi pare rău să constat, dar toate suferințele pe care le-ați avut de îndurat în urma ticăloșiei de proces Telepatia în care ați fost acuzat și condamnat pe nedrept vi se trag de la această Comisie de suspendare pe care ați condus-o. Nu degeaba se spune că dreptatea umblă cu capul spart.
E aproape palpabilă ura lui Băsescu pentru Voiculescu. Și se vede din dialog că și Voiculescu simte asta și totuși reușește să rămână calm și concentrat pe lucrurile pe care le are de spus. Tare.
Foarte tare dialogul, Băsescu încerca să se fofileze ca pungașul prins cu cioara vopsită. În același timp, remarc și tupeul de borfaș obișnuit cu alba neagra.
infractorul de basescu inca de pe atunci planuia praduirea tarii.
basescu trebuie sa stea departe de spatiul public.
romanii nu mai suporta nici sa-l vada pe basescu.
tot clanul lui basescu sa stea la inchisoare pentru tot raul pe care l-a facut acestei tari.
basescu este cel mai mare mafiot al romaniei chiar el a recunoscut ca este seful unui stat mafiot.
un dialog halucinant din care ne dam seama de caracterul josnic al lui basescu.
un personaj destul de sinistru este acest basescu.
basescu este o reminiscenta comunista care habar nu are pe ce lume traieste.
Un dialog din vremurile în care politica era făcută de bărbați adevărați care aveau de înfruntat dușmani cu adevărat periculoși. Astăzi Cîții, Iohannis, USR-iști și clotildele, nicușoriștii, auriștii și peneliștii par niște omuleți din plastilină care se joacă de-a politica.
traian basescu un nume care este sinonim cu inselatoria si viclenia.
un presedinte suspendat nu mai reprezinta nimic pentru poporul sau.
o epoca intunecata a fost cea in care romania a fost condusa de acest marinar.
10 ani grei am avut cu acest individ in fruntea tarii.
un om care a facut un adevarat genocid in romania taind pensii si salarii.
Un dialog între o persoană cu capul pe umeri și un măscărici ajuns din greșeală președintele țării.
Multe dintre răspunsurile pe care i le dă Traian Băsescu lui Dan Voiculescu mi se par acum, după ce știu ce urma să se întâmple după suspendare președintelui, amenințări voalate pentru Voiculescu.
În cele din urmă s-a dovedit fără putință de tăgadă: Băsescu chiar a fost un securist și încă unul de cea mai joasă speță, cea a ticăloșilor care își toarnă prietenii la Securitate pentru beneficii materiale.
romania a avut un regim despotic in timpul lui basescu in care foarte multi oameni au avut de suferit groaznic.
basescu a fost un mare securist care-si turna colegii de pe vapor.
romanii vor sa nu mai auda de acest nume ,basescu,trezeste fiori reci si amintiri neplacute.
basescu este cel mai mare mafior roman chiar el a recunoscut asta.
basescu nu ar fi trebuit sa fie presedintele romanilor pentru ca era prea mare caciula asta pentru el.
demisia era cel mai bine sa si-o fi dat marinarul.
poporul roman a avut foarte mult de suferit de pe urma deciziilor aberante luate de basescu.
sa raspunda in fata instantei acest venetic venit de la constanta cu ifose de mare navigator.
În continuare cred că ați dat dovadă de mult curaj prin acceptarea funcției de președinte al Comisiei de suspendare a lui Traian Băsescu. Sunt sigur că erați conștient de pericolele la care vă expuneți și totuși ați mers până la capăt, chiar cu prețul libertății dumneavoastră.
un dialog interesant in care s-a vazut de departe viclenia lui basescu si caracterul sau de ultima speta.
Pe de-o parte o persoană care vorbește principial și caută soluții, pe de altă parte un găinar care umblă cu amenințări și jigniri doar doar scapă de suspendare.
Chiar sunt curios dacă Băsescu s-a ținut de cuvânt și dacă i-a acordat lui Voiculescu sprijinul pentru proiectul cu neimpozitarea profitului și cu cel cu fondul de solidaritate socială. Am căutat pe net dar nu am găsit. Știe cineva cum a fost?
În perioada aceea Băsescu deținea aproape toate puterile, justiția era la picioarele lui și dansa după cum i se cânta, presa bine unsă îi ridica osanale de dimineață până seara și intra la rupere la oricine îl critica, intelectualii se întreceau care mai de care să lingă clanțele etc. Sincer, mă și mir că în condițiile acelea a putut exista o astfel de Comisie. Sigur, apoi au urmat represalii
Comentariile sunt închise.