Sâmbătă am avut o discuție fermă cu dna. Maria Grapini, europarlamentar al PUSL, referitor la votul său pe tema înființării unui tribunal care să judece crimele de război din Ucraina.
Aflasem că ea a votat împotrivă și am fost contrariat. Copii rămași fără părinți, iubită fără iubit, părinți fără copii, sunt tot atâtea destine distruse.
Și eu și fetele mele, prietenii mei, colegii mei suntem consternați și ne dorim să se întâmple ceva ca aceste atrocități să se termine imediat.
În final, m-am lămurit, Maria nu a votat împotrivă, efectiv a fost o defecțiune tehnică la tasta de vot.
Important este că defecțiunea s-a reparat la timp, astfel ca în evidențele UE să apară clar că votul ei a fost pentru.

67 COMENTARII

  1. Nu mai puțin de 30 de țări s-au alăturat coaliției care susține crearea unui tribunal special pentru a judeca presupusele crime de război comise de Rusia în timpul invadării Ucrainei. Doamne ajuta!

  2. vremurile pe care le traim sunt foarte grele cu pandemia, cu razboiul…umanitatea este foarte dezorientata.

  3. din ceea ce am vazut la tv luptele sunt crancene si de-o parte si de cealalta si nu stiu cand va lua sfarsit acest razboi extrem de dur.

  4. cei care au de suferit sunt cetatenii de rand care ei nu au nicio vina ci doar suporta consecintele acestui razboi.

  5. acesta frica continua nu face bine nimanui.si totul trebuie sa ia sfarsit iar lucrurile sa intre pe fagasul normal.

  6. Recunosc că nici mie nu mi-a venit să cred când am aflat pentru că e genul de greșeală care încheie o carieră politică. Bine că a fost doar o defecțiune tehnică.

  7. Din câte am înțeles, genul acesta de eroare tehnică la procedura de vot s-a mai întâmplat, acesta fiind și motivul pentru care s-a introdus posibilitatea de a-ți corecta/modifica votul în 72 de ore de la procedură.

  8. În general, sunt de părere că esența votării ține de faptul că votul poate fi atât pozitiv, cât și negativ, altfel nu mai are sens însuși conceptul de vot. Dar în cazul acesta precis cu înființarea tribunalul pentru crimele de război din Ucraina, votul nu putea fi decât pozitiv. Mă bucur că a fost o eroare la aparat și nu părerea doamnei Grapini.

  9. Eu, cunoscând-o pe doamna Grapini, nu am avut nicio îndoială că ar fi putut da un astfel de vot în Parlamentul European. Am bănuit că e vorba de o greșeală și nimic mai mult.

  10. De neimaginat ca doamna Grapini să dea un asemenea vot. Evident că a fost vorba de o greșeală nefericită.

  11. razboiul nu face bine nimanui si da cred ca este mare nevoie de un tribunal care sa judece crimele din ucraina.

  12. cred in adevar pana la capat,iar cei care au gresit in legatura cu ucraina sa plateasca cu varf si indesat.

  13. Doamna Grapini este o femeie foarte devotată si muncește de dimineata pana seara. Am tot respectul pentru dumneaei.

  14. O apreciez foarte mult pe doamna Grapini pentru tot ce face in Parlamentul european. Ne reprezinta cu multa mândrie.

  15. Recent, Am urmărit o declaratie cu doamna Grapini in care chiar explicase ca tasta i se blocase, dar a schimbat votul imediat.

  16. E bine că a fost doar o defecțiune tehnică. Eu o apreciez pe doamna Grapini pentru tot ce a făcut în calitatea ei de europarlamentar și îi doresc din toată inima să reușească să convingă lumea de buna ei credință.

Comentariile sunt închise.