PNRR este instrumentul prin care Uniunea Europeană a finanțat, prin împrumuturi și granturi nerambursabile, reformele și investițiile din statele membre. A fost anunțat în 2020 și implementat din 2021.
PNRR s-a încheiat pe 31 august 2026. România a pornit cu 29,2 miliarde de euro alocați, dar a încasat efectiv sub 13 miliarde și, prin renegocieri succesive, plafonul disponibil a coborât la aproximativ 20 de miliarde.
Așadar, în 5 ani, statul român a pierdut ireversibil 10 miliarde de euro!
În intervalul în care a fost accesibilă finanțarea prin PNRR, România a avut șase guverne. De culori multiple.
În mod evident, responsabilitatea pentru ratarea unei finanțări istorice nu aparține unui singur partid sau unui anumit guvern.
Dincolo de nuanțe, detalii și explicații mai mult sau mai puțin partizane, pierderea celor 10 miliarde, precum și semnul de întrebare major referitor la accesarea celorlalte sume, încă disponibile, sunt dovezi incontestabile ale unei administrații ineficiente, confuze, incompetente, care se autosabotează constant.
Sistemul public din România se „remarcă”, în continuare, prin:
- Licitații pregătite prost, cu sau fără intenție.
- Incapacitate administrativă cronică în raport cu dinamica pieței libere.
- Un delir de supracontractare: de la cele mai mici instituții, la cele mai mari, se asumă nerealist proiecte fără a avea capacitatea de a le implementa.
Pe aceste premise avem două variante de reacție:
- Aruncăm vina de la unii la alții, căutăm un țap ispășitor pe care îl pedepsim exemplar, dar rămânem la fel de eșuați instituțional.
- Realizăm o analiză profundă și APOLITICĂ a sistemului, identificăm ce nu funcționează, eliminăm redundanțele normative și administrative, creăm garanții împotriva incompetenței, a iresponsabilității și a politizării excesive a funcțiilor publice.
Știu, varianta doi este foarte dificilă. Unora le pare imposibilă.
Dar, dacă nu ne luăm în serios responsabilitatea față de propriul destin, ne va fi cu adevărat imposibil să fim respectați, prosperi, români și europeni demni, parteneri egali, nu rude sărace.
PNRR-ul trebuia să fie șansa României la dezvoltare, nu încă un exemplu de bani europeni blocați de birocrație și politică.
Alte țări construiesc, digitalizează și modernizează. Noi încă ne certăm cine e vinovat pentru banii pe care riscăm să nu-i mai putem accesa.
Când Europa pune miliarde la dispoziție, responsabilitatea României este să îndeplinească reformele și să folosească banii.
Nu e vorba doar despre niște cifre într-un tabel. Sunt spitale, școli, drumuri și infrastructură care puteau fi finanțate.
PNRR-ul nu trebuia să fie o promisiune electorală. Trebuia să fie un plan concret pentru modernizarea României.
Dacă pierdem bani europeni pentru că nu suntem în stare să ne facem temele, atunci problema nu mai este la Bruxelles. Problema este la București.
România are nevoie de investiții, iar noi riscăm să pierdem finanțări care puteau schimba concret viața oamenilor.
PNRR-ul ar fi trebuit să însemne reforme și investiții. Prea mult timp a însemnat întârzieri, negocieri și scuze.
Nu putem cere mereu bani europeni și apoi să ne plângem că avem condiții de îndeplinit. Fondurile vin cu responsabilități.
Cea mai tristă parte este că România are nevoie disperată de acești bani, iar noi ne permitem să-i punem în pericol.
Europa ne oferă finanțare pentru dezvoltare, iar noi riscăm să transformăm oportunitatea într-o nouă poveste despre „se putea”.
Nu mă interesează cine ține discursul. Mă interesează câți bani intră efectiv în proiecte și câte reforme sunt făcute.
PNRR-ul trebuia să fie despre viitorul României. Din păcate, prea multe decizii au fost luate cu ochii pe următoarele alegeri.
România nu duce lipsă de bani europeni pe hârtie. Duce lipsă de capacitate administrativă și de responsabilitate.
Dacă o țară nu poate absorbi banii disponibili pentru dezvoltare, atunci trebuie să se întrebe serios unde a greșit.
Nu sunt bani „ai politicienilor”. Sunt bani pentru România și pentru proiecte care trebuie să rămână în țară și după ce se schimbă guvernele.
Fiecare euro pierdut din finanțări europene înseamnă o oportunitate ratată pentru România.
Ne-am obișnuit prea mult cu explicațiile. Poate ar fi timpul să vedem rezultate.
România nu are voie să trateze PNRR-ul ca pe un proiect secundar. Este una dintre cele mai mari oportunități de modernizare pe care le-am avut.
Nu Bruxelles-ul trebuie să ne tragă de mânecă pentru a ne moderniza propria țară.
România are nevoie de autostrăzi, spitale, școli moderne și digitalizare. PNRR-ul trebuia să accelereze toate acestea.
Este incredibil cât de ușor putem transforma o oportunitate istorică într-o dispută politică.
Fondurile europene nu sunt garantate la nesfârșit. Dacă nu îndeplinești condițiile și termenele, riști să le pierzi. Asta trebuia să fie prioritatea numărul unu.
România nu-și permite luxul de a rata miliarde de euro într-o perioadă în care deficitul și datoria apasă atât de greu asupra economiei.
PNRR-ul trebuia să fie despre eficiență. Am ajuns să discutăm prea mult despre întârzieri și bani aflați în pericol.
Fiecare guvern care a administrat PNRR-ul trebuie să-și asume partea lui de responsabilitate.
România nu poate recupera timpul pierdut cu declarații politice. Termenele europene nu așteaptă.
Dacă pierdem finanțări europene, nota de plată nu este achitată de politicieni din buzunarul lor. O plătim noi, prin taxe și oportunități pierdute.
Nu avem nevoie de încă o explicație despre trecut. Avem nevoie de un plan clar pentru fiecare euro rămas de atras.
Poate că cea mai importantă întrebare nu este „câți bani am pierdut?”, ci „de ce nu am fost capabili să folosim banii la timp?”.
Dacă fiecare guvern schimbă prioritățile și fiecare reformă se amână, evident că ajungem să pierdem.
Sute de milioane de euro pierdute din cauza unor reforme întârziate ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru toată clasa politică.
Când ai miliarde disponibile și deadline-uri clare, nu mai poți da vina la nesfârșit pe „moștenirea grea”.
Nu mai avem voie să tratăm fondurile europene ca pe o formalitate. Sunt bani și oportunități pe care alte țări le-ar folosi imediat.
Nu există nimic mai frustrant decât să vezi că există finanțare pentru proiecte importante, dar proiectele sunt întârziate din cauza statului.
LPNRR-ul era o oportunitate istorică. Nu înțeleg cum am putut ajunge să discutăm despre bani pierduți în loc să discutăm despre proiectele finalizate.
În timp ce românii plătesc taxe și așteaptă infrastructură, miliardele europene stau blocate din cauza neputinței politice.
Când pierzi sute de milioane de euro pentru reforme întârziate, cineva trebuie să răspundă. Nu doar politic, ci și administrativ.
Puteam transforma PNRR-ul într-un salt uriaș înainte. Sper să nu rămânem doar cu lecția despre cum se pierd oportunitățile.
Nu UE ne-a luat banii. România riscă să piardă bani pentru că nu și-a respectat propriile angajamente.
Probabil cea mai proastă administrație publică din ultimii 20 de ani din România. Probabil… Ar trebui să se numească Administrația Carlsberg