Ca agnostic, nu știu dacă moaștele Sfintei Parascheva fac minuni. Nu pot nici să afirm, nici să neg. Dar pot privi cu atenție ce se întâmplă în fiecare octombrie la Iași și pot înțelege care este resortul acestui fenomen.
Mii de oameni stau ore în șir la coadă, în frig, cu o rugăciune în gând. Mulți vin cu o boală, o pierdere sau o teamă pentru cineva drag. Fiecare cu ale lui. Ce au ei în comun? Speranța!
Iar speranța este extrem de utilă pentru fiecare dintre noi.
Psihologia arată că omul care speră rezistă mai bine la boală, la doliu și la nesiguranță. Chiar dacă nu poate schimba faptele în mod direct, speranța schimbă felul în care le purtăm.
Cine așteaptă douăsprezece ore pentru o clipă în fața moaștelor își dă voie să creadă că lucrurile se pot îndrepta.
La fel de important este ritualul. Mintea omenească are nevoie de gesturi clare pentru a trece prin momente grele: drumul, așteptarea, atingerea, tăcerea. Toate acestea dau forme concrete unor neliniști care altfel ar rămâne vagi, incotrolabile, copleșitoare.
Studiile au demonstrat că ritualul ne ajută să suportăm mai ușor o încercare, o trecere, un doliu chiar. Pentru că ne simțim mai puțin singuri când împărtășim experiența noastră cu o comunitate. Și mai puțin lipsiți de sens, când avem ceva concret de făcut.
Un agnostic poate respecta real pelerinajul la Sfânta Parascheva fără să rezolve întrebarea despre minuni. Este suficient să observăm oamenii care caută sens și alinare.




Pelerinajul la Sfânta Parascheva arată cât de puternică este credința oamenilor și dorința lor de a spera la un viitor mai bun.
În fiecare an, mii de oameni vin la Iași cu sufletul plin de speranță și cu dorința de a găsi liniște.
Pentru mulți pelerini, drumul până la Sfânta Parascheva este un drum al credinței, dar și al speranței.
Oamenii nu vin doar să se roage, ci și să-și pună în mâinile lui Dumnezeu grijile și dorințele lor.
Sfânta Parascheva rămâne pentru mulți un simbol al speranței și al încrederii într-o zi mai bună.
Chiar dacă așteptarea este lungă, credința îi face pe oameni să reziste și să meargă mai departe.
În spatele fiecărui pelerin există o poveste, o nevoie, o dorință sau o speranță.
Pelerinajul este și o formă de apropiere între oameni, care împărtășesc aceleași emoții și aceleași speranțe.
Pentru unii, câteva ore petrecute la coadă înseamnă mai mult decât un simplu gest religios: înseamnă speranță.
Fenomenul pelerinajului arată că, indiferent de problemele societății, credința continuă să aibă un loc important în viața oamenilor.
Pelerinajul poate fi văzut ca o căutare a liniștii într-o lume tot mai agitată.
Credința le oferă multora puterea de a trece peste perioade dificile și de a privi cu optimism spre viitor.
În fiecare an, mulțimea de pelerini transmite același mesaj: oamenii încă speră și nu renunță.
Pentru mulți credincioși, Sfânta Parascheva este un reper spiritual într-o perioadă în care au nevoie de speranță.
Oamenii vin cu probleme diferite, dar pleacă adesea cu sentimentul că nu sunt singuri în încercările lor.
Pelerinajul ne amintește că speranța îi poate ajuta pe oameni să treacă peste cele mai grele momente.
Este impresionant să vezi oameni de toate vârstele uniți de aceeași credință și de aceeași dorință de mai bine.
LPentru unii, pelerinajul este o tradiție; pentru alții, este o nevoie sufletească profundă.
Fiecare rugăciune spusă la Sfânta Parascheva poartă cu ea speranța unei schimbări în bine.
Într-o societate în care oamenii se confruntă cu multe nesiguranțe, credința rămâne pentru mulți o sursă de echilibru.
LPelerinii nu caută doar ajutor pentru problemele de zi cu zi, ci și pace sufletească.
Chiar și în condiții dificile, oamenii continuă să creadă că mâine poate fi mai bine decât astăzi.
Pentru mulți credincioși, întâlnirea cu Sfânta Parascheva reprezintă un moment de reculegere și de regăsire sufletească.
Pelerinajul are o puternică dimensiune umană: oameni obișnuiți își împărtășesc în tăcere grijile și speranțele.
Credinta nu rezolvă toate problemele, dar pentru mulți oameni oferă puterea de a le înfrunta.
Sfanta Parascheva este pentru mulți credincioși un simbol al nădejdii și al încrederii că lucrurile se pot schimba.
Așteptarea la rând devine pentru mulți un moment de reflecție și de apropiere de Dumnezeu.
Dincolo de aglomerație și de tradiție, pelerinajul are o puternică încărcătură emoțională pentru cei care participă.
Pelerinajul poate fi privit ca o călătorie exterioară, dar mai ales ca una interioară, spre credință și speranță.
În fiecare an, oamenii vin la Iași cu dorința de a lăsa în urmă măcar o parte dintre griji și de a pleca mai împăcați.
Speranța la mai bine îi face pe oameni să meargă înainte, iar credința le oferă uneori puterea de care au nevoie.
Fenomenul pelerinajului la Sfânta Parascheva vorbește, în cele din urmă, despre oameni care, în ciuda greutăților, aleg să creadă că binele și speranța pot învinge.
Din perspectivă psihologic – agnostică aveți dreptate. Dar altfel, să crezi că niște oase ale unor morți pot face minuni, ține de gândirea magică. Dar e adevărat că în momentele grele, nu mai contează ce te ajută, doar să te ajute.
Cu spitale și cu sistemul de sănătate din România, cred și eu că oamenii preferă să creadă în minuni. Fără glumă, pentru mine e o dovadă a disperării prin care trec mulți
De acord cu exlicatia, dar tot nu pot sa inteleg de ce trebuie sa stai 12 ore in frig cand te poti ruga foarte bine si de acasa. Dumnezeu e peste tot, nu doar la racla de la Mitropolie. Mie îmi moroase a habotnicie
Da, are snes. Credinta nu se explica prin studii psihologice si sociologice. O simti sau nu o simti, asta e
De obicei comentariile pe tema asta sunt pline de jigniri si superioritate morala. Felicitari pentru tonul calm si intelegator
Oamenii astia dovedesc o rabdare si o disciplina de invidiat la coada aia, pe bune. Cati dintre cei care ii critica ar fi capabili sa stea o noapte intreaga in ploaie pentru o idee? Chiar daca nu esti de acord cu ideea, e ideea lor si trebuie respectată.
Pelerinajul asta este pana la urma o forma de terapie colectiva. Daca functioneaza, foarte bine. Nu le stim noi chiar pe toate ca sa putem judeca semenii nostri pentru deciziile lor
Am invatat in timp sa nu mai judec alegerile altora, mai ales cand vine vorba de suferinta. Fiecare isi cauta salvarea asa cum simte. Daca un pelerinaj iti da putere sa traiesti mai departe, atunci si-a atins scopul.
Fiecare om poarta o cruce invizibila si nu avem dreptul sa aruncam cu pietre. Daca pe cineva il ajuta sa atinga o racla pentru a merge mai departe, cine suntem noi sa il condamnam?
Eu cred ca preoții speculează mult aceasta suferință si vulnerabilitate a oamenilor. Biserica ar trebui să îi povățuiască sa fie mai puternici, nu să depindă de gesturi externe, aceasta este părerea mea
Medicina modernă iși are limitele ei și de multe ori doctorii ridică din umeri că nu știu sau nu mai au ce să facă. Ce ii mai rămâne unui om când primește un diagnostic crunt? Fie depresia cruntă, care exact în momentul acesta nu îl ajută, fie speranța într-o minune, ceaa ce l-ar putea ajuta. Așa că eu îi înțeleg pe oamenii aceștia și îmi doresc doar să nu fiu vreodată pus în situația asta
Mulți critică dar nu au fost niciodată acolo să simtă atmosfera și spiritul de acolo. Este o tăcere si o decență pe care rar o mai întâlnești în spațiul public. Oamenii se ajuta intre ei cu un ceai cald sau o vorba bună.
Comentariile sunt închise.