Ian 28

Se pregătesc congrese la PSD, PNL şi la PC. Fierbere, strategii, alianţe, ambuscade, funcţii.

Inevitabil, cineva va ajunge sau va rămâne preşedinte la PSD. Şi? Va înceta dezertarea parlamentarilor? Primarii rămaşi fără fonduri nu vor mai trece de partea puterii? Vor creşte pensiile sau salariile din educaţie şi sănătate? Mi-e teamă că nu.

La PNL, foarte probabil, Crin Antonescu îşi va reîmprospăta echipa. Şi? Parlamentarii şi primarii PNL vor rezista ispitei scurtăturii spre putere? Fiscalitatea va deveni eficientă şi flexibilă? Sunt, din nou, sceptic.

La PC se schimbă garda. Vor veni, sper, lideri tineri, inteligenţi, determinaţi. Vor propune şi promova o nouă viziune! Şi?

De fapt, vor deţine măcar un strop de putere reală actualii şi viitorii preşedinţi ai acestor partide într-un stat în care Preşedinţia, Guvernul, Parlamentul, Ministerul Public şi serviciile secrete sunt autoritar controlate de CELĂLALT PARTID?

Mi-e teamă că NU.

În acest moment, nu-i nici un secret, în România există un singur partid cu putere politică reală. Ba chiar un singur om, dar asta este deja specific naţional.

Aşadar, la o evaluare realistă, noilor preşedinţi nu le rămâne decât bucuria platonică a statului de lider al Opoziţiei. În alte state, această poziţie are rolul său, în România, în această Românie de după 2009, liderul opoziţiei are infinit mai puţină putere şi influenţă decât un banal secretar de stat care a avut, la timp, înclinaţie către portocaliu. Şi, astfel, în următorii ani, PNL şi PSD riscă să macine în gol bruma de resurse de care mai dispun pentru a se impune drept, imense realizări, „principal partid de opoziţie” sau „cel mai activ partid de opoziţie”. Iar liderii lor vor mai înscrie puncte simbolice la câte o emisiune televizată sau la câte o moţiune plecată din start fără şanse. Deci, foarte puţin. Ba chiar nimic.

Şi atunci, mă întreb, n-ar fi mai util ca, în loc de pantomimă politică, opoziţia să înceapă să existe?

Iar opoziţia, această opoziţie confruntată cu actualul regim, nu poate exista decât dacă acţionează unitar. Este nevoie acum, nu peste doi ani, de o Alianţă Social-Liberală. PSD şi PNL trebuie să înţeleagă că nu se luptă cu un partid, ci cu un sistem care dispune integral de resursele instituţionale, financiare şi coercitive ale statului român.

Acţionând separat, în logica unei rivalităţi în interiorul opoziţiei, structurile teritoriale ale PSD şi PNL vor fi, în doi ani, decimate de migraţia spre putere. Iar dacă cineva îşi face iluzii că în 2012 poate câştiga puterea, chiar într-o alianţă, obţinând 54-55% din voturi înseamnă că s-a născut după 6 decembrie 2009.

Actualul regim nu poate fi schimbat decât cu peste 70% din voturi. Iar o alianţă cu o istorie de doar 6-7 luni între politicieni care, timp de 2 ani, s-au atacat, nu va putea ajunge la un asemenea nivel în opţiunile de vot ale românilor.

De la cetăţenii români fără simpatii politice până la simpli membri de partid, aleşi locali sau parlamentari, toţi avem nevoie de o viziune şi un obiectiv realizabil pentru a continuă să sperăm.

În prezentul context politic, opoziţia unită este singurul proiect care poate constitui o alternativă credibilă la actualul regim şi poate stopa dezertările şi chiar disoluţia partidelor.

Pentru ca PSD şi PNL să nu devină, treptat, doar partide istorice, trebuie formată, în cel mai scurt timp, Alianţa Social Liberală, trebuie elaborat un program politic temeinic şi trebuie construit un guvern din umbră solid, care, prin contrast, să demonstreze precaritatea Executivului în funcţie şi să-i convingă pe români că există alternativă. România are personalităţi marcante, în politică şi în afara ei, care ar putea restaura, chiar şi din umbră, încrederea românilor în funcţia de prim-ministru.

Altfel, dacă ne irosim timpul cu mize simbolice, rezultatele la alegerile locale şi parlamentare din 2012 vor fi, în mod fatal, doar simbolice.

Aşadar,

Domnule Diaconescu, domnule Geoană, domnule Mitrea, domnule Năstase (ordinea este strict alfabetică) vă întreb public, ca cetăţean român şi coleg de opoziţie, cum vedeţi viitorul PSD, al opoziţiei şi al democraţiei în România?

Domnule Antonescu, stimaţi colegi liberali, cum vedeţi viitorul PNL, al opoziţiei şi al democraţiei în România?

delicious | digg | reddit | facebook | technorati | stumbleupon | savetheurl

Legaturi (via Technorati):
Niciuna deocamdata.

44 Responses to “Scrisoare deschisă: Alianţa Social Liberală. Acum!”

  1. 1
    ROBERT HORVATH -DEVA Says:

    Domnule Voiculescu
    Va rog publicati acest document aurentic si verificabil. El poate scurta mandatul prezidential de la 5 ani la 5 luni !

    AMBASADA ROMANIEI IN SUA.
    Ministru Consilier
    Domnule Cristian Gaginsky
    Va rog trimiteti superiorilor dumneavoastra acest document .
    ARME ROMANESTI CATRE TERORISTI.
    N.C.R.J.S
    National Criminal Justice Reference Service
    US DEPARTAMENT OF JUSTICE

    Man-portable surface-to-air missiles (MANPADS) pose a significant potential threat to military and civilian aircraft. This article examined the militants most likely to use these weapons, how they can acquire them, and the countries and targets most at risk. The primary MANPAD threat in the Western Hemisphere is their use by the two main Colombian insurgent groups, the Revolutionary Armed Forces of Columbia and the National Liberation Army. The arms pipeline for these groups obtaining MANPADS runs through North Korea, Peru, Romania, and Russia. These weapons will most certainly be used in critical situations, such as the defense of important base camps or headquarters facilities. Charts
    Main Term(s): Terrorist weapons
    Index Term(s): Illicit firearms ; Terrorism/ ; Arms or ammunition security ; International terrorism ; Subversive activities ; Assault weapons

    Robert Horvath ziarist USA http://devanewyork.blogspot.com/
    http://www.devagallery.com/

  2. 2
    andron Says:

    excelenta propunere! Doar ca sa nu uitam ca traim in Romania.
    A fost candva o alianta D.A. – s-a destramat. Cel puternic la inghesuit pe cel mai mic din alianta pana la eliminat. Asa se va intampla si cu aceasta alianta propusa daca nu vor avea luciditatea de a crede si a lupta pentru aceasta cauza.

    Exista foarte multi simpatizanti ai lui Antonescu care nu l-au votat pe Geoana din cauza vizitelor sale nocturne la persoane dubioase, vizite la Moscova….
    Unii vor relaxare fiscala pentru a da o gura de oxigen dezvoltarii economice…altii vor majorari de taxe…vor mamuti energetici….

    Daca s-ar face aceasta alianta, e nevoie de munca asidua pentru a armoniza doctrinele, pentru a le aduce la un numitor comun…
    Basescu stie foarte bine ce inseamna sa dezbini si sa castigi…si pana acum i-a reusit.

    Sa nu uitam si de serviciile “flacarei violete” de care a beneficiat si PSD-ul in trecut….Cam russinoasa metoda de manipulare a maselor.
    Vin alegerile locale, si daca nu se uneste opozitia, e posibil ca PD-L-ul sa castige, fara a mai zice cineva ca a beneficiat de voturile diasporei.

  3. 3
    Codrin Says:

    @DV: eu am o propunere. Sa ma propuneti pe mine ca presedinte a PC si consilier de campanie:)….pun pariu ca as obtine un scor mai mare pentru partid decat a avut anterior…oricum as avea initiative mai interesante decat Cafeneaua Conservatoare a dnului Daniel Constantin!

  4. 4
    Larisa Says:

    Off topic NU TE PROSTITUA !

    http://nordiclarisa.wordpress.com/2010/01/28/nu-te-prostitua-nu-ti-vinde-votul/

    Larisa

  5. 5
    Daniel Buca Says:

    Vreau sa salut aceasta initiativa si sper sa nu ramana doar la acest stadiu.
    Din punct de vedere ideologic singura solutie pentru noi ca tara este social liberalismul. Pe de o parte protectie sociala activa (sa cream sanse de dezvoltare nu sa dam bani degeaba) si pe de alta parte construirea climatului necesar pentru dezvoltarea initiativei private.

    PSD, PNL si PC (ordinea este aleatoare) ar putea forma o alianta puternica si, mai important decat orice, ar putea forma o echipa mixta de guvernare a acestei tari, o echipa orientata pe performanta care sa produca rezultate.

    Intrebarea care se pune este: sunt reprezentantii celor 3 partide in stare sa treaca peste simpatiile sau antipatiile personale si peste interesele marunte de partid si sa se gandeasca la binele natiunii si sa faca acest pas?

    Raspunsul meu la aceasta intrebare ar fi: in acest moment, nu! Trebuie sa mai vina un “cutremur” care sa ii trezeasca sau ca cel putin 2 din cei 3 sa se puna la masa tratativelor si sa-l traga cu forta pe cel de-al treilea.

  6. 6
    Alina Says:

    Analiza este cat se poate de corecta, ideea excelenta, dar totul depinde de orgoliile unor oameni, de dosarele altora si de jocurile basesciene. Din pacate, mai ales in PSD exista personaje care nu tin cont de nimic in afara de interesul personal (din aceasta cauza au si ajuns in situatia haotica de acum). Crin Antonescu a demonstrat reale aptitudini de lider cu scaun la cap si cred ca ar putea alege solutia propusa de dvs. Dar nici in PNL apele nu sunt chiar linistite. Pe langa toate acestea, Basescu va face orice ii sta in putinta ca sa impiedice realizarea unui astfel de proiect, care in viitor l-ar putea aduce la stadiul de presedinte observator. Am insa speranta ca totusi mai exista oameni lucizi in politica romaneasca si ca acestia vor accepta acest proiect pe care eu il consider o ultima sansa de stopare a acestui nou regim dictatorial. Daca in acest an nu se stopeaza ascensiunea PDL spre stadiul de partid-stat (basca servicii) nu va mai exista o alta sansa. Deja si-au creat adevarate retele pe intreg teritoriul tarii, iar in 2012 nu vor mai avea nevoie sa cumpere sau sa fure voturi deoarece aceste retele politico-economico- mafioto-securistice (nu stiu cum le-as putea denumi altfel) vor scoate oamenii fortat incolonati la vot, deoarece vor ajunge sa depinda aproape total de ei. Vor ramane mult prea putini oameni cu adevarat liberi sa isi exprime optiunea de vot in conformitate cu propria alegere. Propunerea dvs. ar putea incetini aceste tendinte si ar aduce si o noua speranta. Va doresc mult succes in demersul de a-i convinge pe liderii celorlalte partide.

  7. 7
    andy Says:

    interesant. trebuie si raspunsul la ‘how to do it?”

  8. 8
    Jademan Says:

    Da, prietene! Te bagi? :D E nevoie de astea, da’ vrea careva să treacă peste orgoliile personale? Din ce părţi? Zice bine musiu Badea când zice – cu toate că n-ar mai trebui să zică de politică, că-l apucă nervii, ca pe oricare – că ‘oamenii politici’ sunt croiţi numa’ pe supt (bani de la buget). Uite, iar de-asta oamenii obişnuiţi din această ţară sunt dispuşi să le dea ‘politicienilor’ să sugă, mai ales în raport de unu’ la unu’!… Ba chiar şi în raport de doi la unu’! :D

  9. 9
    George Serban Says:

    Ma bucura initiativa dumneavoastra! Vorbesc si scriu demult despre asta. Cu vizibilitatea si pozitia dumneavoastra, demersul ar putea fi ascultat si inteles mai bine. Succes!

  10. 10
    George Serban » Un demers interesant! O prioritate a politicii romanesti!- activitate politica, opinii; blog George Serban Says:

    [...] publicat, in continuare, l-am preluat de pe blogul lui Dan Voiculescu. Mi se pare interesant si exprima o idee pe care o promovez demult pe acest blog. I se opun cei [...]

  11. 11
    Cetateanu' Turmentat Says:

    Imi vine sa rad, alianta social liberala. :) )))
    Buna, buna, asta!
    Vad ca alianta PSD-PC s-a rupt, peceistii anuntand ca vor candida singuri la urmatoarele alegeri, fara alianta cu psd.
    Baronii psd trebuie sa dispara, nicidecum ajutati sa supravietuiasca.

  12. 12
    brad Says:

    Neo-socialista Clarisa trage fara somatie !

    Are dreptate – nu stiu de ce s-a jenat sa argumenteze, dar a fost alegerea domniei sale – probabil de nervi !

    In economie, si ing. ng-ng pogea a demostrat fara tagada acest lucru prin impozitul forfetar, 2 + 2 nu fac patru …imposibil sa nu stiti lucrul acesta …ce procente adunati dvs. ?!

    Multi alegatori, inclusiv subsemnatul, vor refuza sa voteze ceva nedefinit….
    Clarisa a dat un semnal foarte puternic…

    Accederea la putere in 2012 esste perfect posibila … suspendare si
    anticipate !

    Alianta se poate incheia inainte de alegeri … atata tot … “social -liberala” in nici un caz … APD, de exemplu, ma rog, orice – Alianta pentru Democratie,
    AMCD – Alianta Mogulilor Crestini Democrati…
    :D
    …nu este obligatoriu sa coborati nivelul discursului in acesti doi ani…

    Dezertorii pleaca cu votul din camera respectiva, nu si al alegatorului. nu-i asa ?

    Mitrea ?! Nastase ?!…leapsa-i una, alta-i alta…
    Cunoasteti impactul blogg-urilor … mic spre mediu … oare de ce nu asteptati dvs. sa se aleaga ceva acolo, dupa care sa va pozitionati … nu de alta, dar amicul sofer publica pe blog si este citat la tv… bunica !

    Nu doriti implicare financiara mare ?!
    No pb – va axati pe 2 sectoare mici si grele – reteta be-he-he !

    Ati scapat din vedere ca data viitoare, serviciile nu vor mai fi atat de obediente … se schimba stapanul, nu-i asa ?

    PDL-ul -na, ca m-am scapat la majuscule- nu are candidat – boc, udrea, ala micu’ de la Arad – sunt caricaturi politice….
    Va apare vreun arlechin … nu mai este timp…

    … se manqanca o paine si daca ramaneti la +, dar …

    Marcati diferenta !

    1. Desprinderea de PSD – musai.
    2..Alegerea unui nou grup european…
    3. Un sector la Bucuresti, si Timisoara (d-na Grappini) …
    4. AMDC chiar inainte de alegeri …
    5. Re- demarcare dupa 2012…

    Acesta este un pamflet si tre’ considerat ca atare !

    Va pricepeti sa enervati poporul alegator … scrisoare deschisa catre dead walkin’ driver si matusa tamara…*kin !

    Mai bine nu postati …

    Daca nu, nu !
    Fuzionati elegant cu fsn (scapati de +), alegeti titulatura de Partid Socialist Liberal, primiti un post dse sub-secretar de stat – e cool !

  13. 13
    mogul Says:

    asta e cea mai interesanta parte din post :
    “Domnule Diaconescu, domnule Geoană, domnule Mitrea, domnule Năstase (ordinea este strict alfabetică) vă întreb public, ca cetăţean român şi coleg de opoziţie, cum vedeţi viitorul PSD, al opoziţiei şi al democraţiei în România?
    Domnule Antonescu, stimaţi colegi liberali, cum vedeţi viitorul PNL, al opoziţiei şi al democraţiei în România?”

    si la asta trebuia sa se rezume topicul …

    In rest foarte subtire argumentatia ….chiar hilara pe alocuri. cui foloseste o alianta ? Basescu nu mai e in 2014… asta trebuia facut anul asta . si sustinut Antonescu in finala. Poate asa nu mai decidea Vantu presedintele Romaniei . deci ? qui prodest … e tardiva si presupun interesata chestiunea . probabil o intarire a PSD cu PNL .parca asa zicea Ponta …ca ar fi cel mai fericit daca Antonescu ar intra in PSD… social democratii se vor face praf si pulbere daca nu reusesc sa se trezeasca … PNL a fost o nuca tare pt toti … e singurul partid istoric al Romaniei care mai conteaza. Vreti sa il desfiintati si pe el ?
    initial cand am citit social – liberal m-am gandit ca fuzionati cu PNL …

  14. 14
    Gabriel Says:

    Cu ce ati postat acu….nu faceti decat sa lansati grenadele fumigene si lacrimogene in curtea marilor partide.
    Valurile se sparg la mal de obicei, desi este adevarat ca unele valuri fac prapad…
    Acum faceti valuri. Nu sunteti nici dv convins ca asa ceva este viabil.
    Cel mai corect este ca in loc sa se nasca o strutzocamila cu solzi, mai bine se incearca o dezvoltare responsabila a partidelor.
    Nu numarul lor este problema ci numarul hotilor din aceste partide.
    A nu se intelege hot de buzunare, ci hoti de sperante, hoti de doctrine, hoti de strategii, hoti de voturi platite, hoti de contracte, hoti de bugete….
    Viata partidelor este aidoma cu viata oraselor. Orasele aflate la mica distanta, prin dezvoltare si crestere continua , ajung sa se contopeasca. Este drept ca de obicei unul se dezvolta si le asimileaza pe celelalte.
    Eu va sugerez sa dezvoltai PC-ul.
    Desi ma trag la umbra, ca simplu simpatizant, sper ca PC-ul sa-si intre-n matca. Dar si asta inseamna ca trebuie sa-si gaseasca matca mai intai.
    Nu ma dau la fund…doar ca nu vreau sa ma ostenesc in van linga inertzi.
    Cand vor dori sa devina dinamici, cu mare drag si suflet.
    Pana atunci, veghez……….
    Sspuneati ca v-ar placea sa discutam….este greu…suntem in planuri diferite, si ce-i mai naspa, din punctul meu de vedere, paralele…..
    Daca trasam o curba a probabilitatii de intalnire, ea tinde asimptotic la 1, dar asimptotic…..
    Poate cu timpul, vom considera ca postarile&replay-urile se pot considera discutie…

  15. 15
    gion Says:

    1 Ideea de alianta este necesara pentru o coagulare de eforturi. E limpede ca multe formatiuni politice de la noi nu au forta necesara asumarii unui angajament pe termen lung. Pe de alta parte a face o alianta de dragul aliantei… nu da bine. Alianta social liberala? Suna a “hai sa haidem”. Cred ca o reunire a eforturilor intr-o directie doctrinara mai limpede ar fi de dorit. Ori centru stanga ori centru dreapta. Ambele? Cam greu. Sunt sceptic in ceea ce priveste functionarea ei.
    2 PC este un partid preponderent urban, a carui imagine a fost alterata de diferite aliante. Stiti mai bine ca mine ce si cum sta treaba. Ca sa creasca in primul rand cred ca ar trebui sa-si defineasca o linie politica clara, adica sa adapteze ideea conservatorismului la modelul romanesc, prin elitele locale a caror prezenta in cetate sa fie mai pregnanta. Aveti posibilitatea sa probati adevaratele calitati politice, ale seniorilor politici, a oamenilor cu greutate care au o experienta si un gabarit intelectual semnificativ.
    3 Intre un demagog care foloseste o insiruire de “sa facem sa dregem” si o exprimare realista de tipul “propun TVA ul de 5% la alimente”, sustinuta de efortul realizarii ei, ultima este ceea ce prefer. Cand ai 200 de initiative si niciuna realizata … nu e chiar vesel. [ avem suficiente exemple].
    4 Ideea de politica reactiva, contra unuia sau altuia nu e cea mai buna conduita. Cred ca e timpul politicii serioase, realiste, responsabile. Gagautzi si fomfi am vazut pana acum. Avem nevoie de seniori ai politicii, de repere doctrinare, de lideri cu substanta. Altfel ne mananca golanii cu tot cu fulgi.
    5 Sunt adeptul ideii de pastrare a identitatii si cresterii vocii printr-o opozitie activa, argumentata si mai ales vizibila. Cand esti la pachet cu altceva sau cineva, numai esti judecat ca unicitate. Ma gandesc ca aveti “si ce” si “cu ce” sa fiti unul din motoarele opozitiei, alaturi de o posibila alianta social liberala [ adica un fel de caruta cu caii pusi pe laturile ei si nu in fata, evident greu de tinut drept pe drum ]
    6 Alianta cultiva ideea de “politica a testicolului” -participi dar nu te bagi. Pe de o parte. Pe de alta parte poate fi o alianta garantul unei discipline a votului intr o directie sau alta? Nu cred. Restul e deductibil presupun.

  16. 16
    Goanga Says:

    Nu stiu sa rad sau sa plang………………cred ca politica are nevoie de noi reguli. Mai exact regulile din desene animate, nu am vazut niciodata in strategile lui Tom sau Jerry sa repete ceva, adica daca o metoda nu merge asta e, se renunta la ea. Alfel ajungem la vorba romanului: ,, frectie la picior de lemn “. Problema PC este pr-ul, imaginea unui partid, doctrina trebuie sa treaca de Bucuresti nu doar prin mass-media ci si ,,fizic”. Comunicarea cu cei care voteaza sau aspira la un partid trebuie facuta la un nivel de egalitate, prin intermediul a ceea ce inseamna presa nu este posibil. Presa este foarte eficienta doar cand denigreaza pe cineva, daca prezinta faptele pozitive efectul este zero sau pe aproape.

    Succes dl. Voiculescu…………… sper sa evitati combinarea sau mai bine zis dezintegrarea.

  17. 17
    Dan Voiculescu vrea ca PNL si PSD sa formeze o Alianta Social-Liberala Says:

    [...] fondator al PC Dan Voiculescu a adresat joi o scrisoare deschisa liderilor PSD si PNL prin care ii indeamna sa formeze “Alianta Social-Liberala”, o [...]

  18. 18
    acuvio Says:

    Partidele caută soluţii să-mi ia votul în 2012. Tot dintre astea trebuie să aleg? În ultimii 2 ani, TOATE au fost la guvernare! Dezertările nu sunt un marker al calităţii partidelor? Aaa! Se umblă la alianţe şi doctrine! Mda. Voi vota, dar sincer nu mai cred că ar fi vreo sfârâială “să nu mai fie ăia” că în final se aranjează ei. Ştiţi cumva pregăteşte vre-un partid nişte jachete mai închise la culoare că astea se murdăresc uşor. Şi căldările v-aş ruga faceţile mai rezistente, nu vă zgîrciţi.
    P.S. Ceea ce pare Crin Antonescu dispare într-o noapte.

  19. 19
    Dan Voiculescu. Mi se pare corect! | CRISTIAN PATRASCONIU Says:

    [...] Excelenta ideea lui Dan Voiculescu prin care propune – ca si cum ar dori sa mai fondeze inca un edificiu politic trainic! – ca PNL, PC si PSD sa se uneasca intr-o Alianta Social-Liberala. În prezentul context politic, opoziţia unită este singurul proiect care poate constitui o alternativă credibilă la actualul regim şi poate stopa dezertările şi chiar disoluţia partidelor. [...]

  20. 20
    brad Says:

    @Jademan
    …poate parea cinic, dar daca se poate face ceva pentru Romania, exista o marja in care un profit economic devine acceptabil…

    @mogul
    Excelent !
    … si calm !
    Scrisoarea aceasta este fara indoiala prematura, atata vreme cat nu se stiu partenerii de discutie, iar PNL se delimiteaza de PSD …
    Nu recunosc stilul … parca ar fi o gluma a web-master-ului … in fine…
    De nervi, am vazut Clarisa, in loc de Larisa…
    Scuze, Larisa !
    :D

    … nisa politica exista !

    Pana la sfarsitul lui 2011 , incep 2012 pdl-ul va fi nevoit sa acopere cerintele FMI….! Neplacut !
    Poate mi s-a parut … dar l-am auzit pe Iliescu spunand ceva de o suspendare… a doua !

    PNL-ul se va delimita net de PSD in perioada care va urma, deoarece trebuie sa-si “marcheze profitul” electoral (spre 30 %) – ceea ce-i foarte bine …

    PSD …inca nu s-au facut cartile, dar impresia mea este ca politica romaneasca are un nou “prostanac” … nu folosesc termenul peiorativ sau dispretuitor …
    Cred ca Geoana va castiga presedentia partidului – caz care ma face sa ma intreb daca Ponta nu poate fi “extras”…ar fi o achizitie de valoare…

    Nu mai intrebati “coledzii” de opozitie “cum va vedeti vii … … ” – sa stie ! – fiecare pe pielea lui. alianta la alegeri, delimitare dupa…

    Inca o data, tradatorii pleaca cu votul personal, nu cu votul alegatorilor !
    Primarii nu pot fi opriti sa migreze din pacate … fenomenul va fi accentuat in randul primarilor din localitatile mici si mijlocii…
    Dar pot fi adusi inapoi, din fericire !
    :D
    Oricum, la alegeri nu vor conta migratiile fortate, daca veti evidentia acest lucru…
    Nu va fi o placere sa fii pedelist in 2012 – garantat de flacara violet !

    Era interesant daca, in loc de scrisoare decapotata, ati fi fost interesat de stabilirea/clarificarea algoritmului de concediere al bugetarilor din administratie, de exemplu…

    2012 va fi un an bun pentru cei indrazneti ! Anul Dragonului !

  21. 21
    Dacă apare mărul… de ce nu? | Codex Politicus Says:

    [...] dar cum nu sunt obisnuit cu genul acesta de aplauze la scena deschisa, am zis sa stau in banca mea. Ultima postare a domnului Voiculescu, insa, ma impinge sa comentez. Este atat de naiva, incat ori site-ul a [...]

  22. 22
    ROBERT HORVATH Says:

    Domnule Voiculescu
    Citesc cu mult interes tot ce se intampla in tara pe plan politic. Din pacate nu se intampla nimic. Propunerea dumneavoastra poate revitaliza esicherul politic fiind o speranta intr-o situatie fara iesire. Ideie excelenta. JOS PALARIA !

  23. 23
    alin Says:

    Aaaa… Bun. Vorba lui Mircea Badea… Bun de tot!!!

    In sfarsit o initiativa interesanta.
    Ma cam plictisisem de epigrame ….

    Sunt membru PSD de cateva luni (nu ca as fi pro Geoana…… dar sunt clar anti BASE). Oricum, ma bag si eu. Sunt din Alexandria.

  24. 24
    Marius Adrian Porojnicu Says:

    Sa fim seriosi !

    Mogulule, scuza-ma, da’ pot sa-ti spun de pe acum, ca miscarea asta e un esec garantat !Partidele astea s-au scremut si-n campania ce tocmai s-a incheiat,………Ce propui tu e o forma{diforma} fara fond,atat ! Ar trebui sa intelegi ca e mult mai usor sa construiesti de la zero un partid{care sa nu aiba’n spate balastul celor 20 de ani}decat…. !Cu un partid mult mai mic, dar cerebral construit{adaptat la conditiile actuale}ai obtine -garantat-rezultate mult mai bune decat cu strutocamila asta muribunda !
    Ce sa oferi in campania care bate la use ? Un dusman cunoscut PD-l-ului, care n’ar avea nevoie decat sa copieze campania lui Basescu ?
    Sa-ti spun un secret{gratis !} : e a doua campanie la care am participat pentru Basescu{m-a rugat si am acceptat !} desi eu nu-s membru pedele{nu am mai activat in nici un partid de la moartea Seniorului}.Asadar,crede-ma, solutia ta nu serveste la nimic si mai mult chiar,ofera -de pe acum- pedeleului, tinte in viitoarea lor campanie;mai mult chiar, alianta asta ar avea o conducere greoaie{prea multe vip-uri}si un rezervor electoral aproape epuizat !

  25. 25
    Dan Voiculescu vrea ca PNL si PSD sa formeze o Alianta Social-Liberala – 6626th Edition « RP stiri Says:

    [...] fondator al PC Dan Voiculescu a adresat joi o scrisoare deschisa liderilor PSD si PNL prin care ii indeamna sa formeze “Alianta Social-Liberala”, o [...]

  26. 26
    Paul-Sorin Tița Says:

    PD-L este, în sine, o alianţă social liberală. O opoziţie reală la PD-L nu se construieşte pe aceeaşi direcţie. O alianţă social liberală în sensul celei dorite de dumneavoastră ar avea prea puţine şanse de izbândă.

  27. 27
    Antoneta Says:

    Ideea de a lansa provocarea unei aliante mi s-a parut excelenta in prima clipa. Dar, asa cum am mai spus si inainte, depinde de alegerile din PSD. Ei si-au facut singuri deservicii. Si mult uzitatul apelativ de Prostanac ( ce mie nu mi se pare meritat ) li se datoreaza. L-am auzit ieri si pe Titus Corlateanu, care mie mi se parea o reala speranta, spunand ca din conducere ar trebui cu siguranta sa faca parte Nastase si Ponta. Si-au pierdut simtul realitatii. Se intorc pe urma pasilor pierduti. Ii intraba pe PSD – istii din teritoriu, care il ridica in slavi pe Nastase. Eu personal nu cred ca PNL-ul ar face o asemenea alianta.
    Ideile, juste sau nu, s-au fixat deja in creiere: Iliescu – criminal si conducator din umbra, Nastase – corupt si idem, Voiculescu afacerist fara scrupule si securist, Tariceanu excroc, etc…etc…etc…
    Deci eu cred ca toti acestia ar trebui sa treaca cel putin in linia a doua pentru a se putea incerca ceva. Nu o spun cu vreo intentie rea si nu as scrie pe acest blog daca n-as avea tot respectul pentru domnul Voiculescu, dar asa sta treaba.
    Domnul Porojnicu da sfaturi si mi se pare ca are dreptate in ultima fraza (comentariul 24), dar dupa ce marturiseste ca i-a facut campanie lui Basescu, ma intreb ce vrea de fapt. Imi amintesc tonele de poezii anti de la concursul Cu caciula-n mana, cand chiar ma intrebam cand are de gand sa inchida robinetul. Glumeste sau e facut din plastilina?

  28. 28
    Theodora Says:

    Domnule Dan Voiculescu, cred ca am acceptul dumneavoastra sa preiau acest articol pe blogul meu. Voi adauga un link catre blogul dumneavoastra si voi specifica clar ca acest articol va apartine. Blogul meu este un blog de centru stanga si sunt simpatizant PSD.
    Ideea dumneavoastra este excelenta.
    Pentru salvarea democratiei actuala opozitie trebuie sa actioneze unitar.
    Daca actionam separat riscam sa ajungem cu totii ca PNTCD-ul, in afara vietii politice.
    Trebuie sa le explicam romanilor ca Alianţa Social Liberală este singura alternativa credibil la actualul regim.
    Cu deosebit respect

  29. 29
    Bondarul Says:

    Ma doare inima sa vad ca acest partid dispare de pe harta politicii pe zi ce trece, motiv pentru care cu permisiunea dvstra domnule profesor Dan Voiculescu imi exprim un umil punct de vedere.
    Daniela Popa, care a avut un aport nesemnificativ (asta asa cu indulgenta) la dezvoltarea Partidului Conservator, denumita si “doamna care plimba poseta” a plecat pe un post unde o sa fie platita regeste, motiv pentru care acum se va desemna un nou lider al acestui partid. In conditiile in care la sefia partidului nu va fi aleasa o persoana competenta care poate aduce PC-ul din nou pe harta politica autohtona,prevad un sfarsit iminent al acestui partid.

    P.S Oare Daniela Popa (doamna care plimba poseta) are studii si experienta necesara pentru a deveni membru al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor?

  30. 30
    acuvio Says:

    Am trecut de câteva ori pe la blogul Adrian Nastase. Am nimerit într-un moment nepotrivit, cred că era şedinţă de partid pentru oblojirea stângii, postările erau demne de referate.ro aşa că am şters-o.
    Aici se discută tot de oblojire, dar a dreptei de la stânga. Chiar nu sesizaţi mirosul? E moartă de mult, nu are rost să mai oblojiţi. Sau e vorba doar de odorizare?
    Am postat la coment 18 nedumerirea mea şi mă bucur că şi alţii spun că nu mai ţin scamatoriile astea.
    Mai am o nedumerire adresată domnului Dan Voiculescu. Văd că pe acest blog mulţi cer câte ceva, în principal o pziţionare în PC mai ales după anunţul despre putera dumneavoastră “cu căciula în mână”. Eu deocamdată merg singur la oliţă, dar aş putea să vă iau în calcul pentru viitor?

  31. 31
    Alianta Social Liberala este posibila si necesara « Hai ca se poate! Says:

    [...] Scrisoare deschisă: Alianţa Social Liberală. Acum! [...]

  32. 32
    andron Says:

    @acuvio
    intr-adevar plictiseala mare la Dl Nastase pe blog….teoreticieni si visatori garla….

    Cred ca dl Horvath ar trebui sa-i scrie si Dlui despre rachetele balistice irakiene din subsolurile unor ambasade bucurestene, despre “pocnitorile” ce au invadat piata americana, despre pornografia de la NewYork…..si multe alte lumini violete….poate astfel se mai dezmorteste blogul….. :)

    Intrucat ei au zis ca au cei mai inteligenti cititori…am decis sa intru acolo mai rar, sa nu-i incurc la meditatie…

  33. 33
    Theodora Says:

    Domnule Voiculescu,
    Am preluat articolul dumneavoastra pe blogul meu.
    http://theodora0303.wordpress.com/2010/01/29/alianta-social-liberala-este-posibila-si-necesara/
    Comentariul meu:
    Pe blogul presedintelui de onoare al Partidului Conservator, domnul Dan Voiculescu am gasit un articol deosebit de interesant despre necesitatea crearii unei Aliante Social Liberale.
    In acest moment, in Romania, Traian Basescu prin intermediul PDL-ului controleaza Guvernul, Parlamentul, Ministerul Public şi serviciile secrete.
    Dupa cum stim cu totii Basescu incearca sa isi subordeneze si puterea judecatoreasca.
    Cei tineri nu intuiesc gravitatea situatiei. Cei trecuti de 35 de ani, care au prins ani buni de comunism inteleg mai usor spre ce ne indreptam. Pericolul ca un singur partid sa detina intreaga putere in Romania este real si nu trebuie neglijat.
    Pentru salvarea democratiei actuala opozitie trebuie sa actioneze unitar.
    Daca PSD+PC si PNL actioneaza separat risca sa ajunga niste partide mici, neimportante, slabe sau chiar mai rau pot ajunge in situatia PNTCD-ul adica in afara vietii politice.
    Trebuie sa le explicam romanilor ca Alianta Social Liberala este singura alternativa credibil la actualul regim.
    Cu deosebit respect

  34. 34
    silvia Says:

    Aveti perfecta dreptate in tot ce spuneti, este exact ce gandesc si eu , dar ramane ca cele 2 partide sa realizeze ca miza este mult mai mare si sa se uneasca intre ei ( psd sa-si rezolve problemele interne , pnl la fel sa se uneasca in interiorul partidului si apoi intre ei ) si scopul comun sa fie atins.

    luptandu-se asa pierd teren iar cei focusati ( pdl) pe scopul lor fac pasi marunti si multi si vor ajunge unde doresc daca ceilalti se bat pe putere in interiorul partidului lor ( vor ramane numai cu asta , nemaiputand face nimic apoi.)

  35. 35
    luminita Says:

    admirabila initiativa! o miscare strategica logica, de bun simt – insa ca sa se infaptuiasca ar trebui, in primul rand, ca cei vizati sa depaseasca incapacitatea innascuta a romanului de a fi solidar cu fratiorul sau pentru a atinge un scop comun.

  36. 36
    Roxana Says:

    Nastase si Antonescu, doi indivizi destul de diferiti, dar care sunt ambii capabili sa miste masele, sa atraga electoratul, sa isi creeze un suport popular consistent, prin propria lor persoana. Au un discurs foarte interesant, inteligent- ironic amandoi si sunt remarcabili, fiecare in felul sau.
    PSD-ul are disperata nevoie de un lider autentic, cum este Nastse. Anvergura intelectuala, discursul si inteligenta acestui om sunt greu de egalat si prin prezenta sa in spatiul politic standardele devin cu totul altele, mai ales in conditiile in care multi dintre politicienii romani sunt nulitati absolute. Nastase a fost catalogat gresit drept arogant, eu cred ca este un tip care isi cunoaste foarte bine calitatile si are o detasare, o siguranta de sine de invidiat.
    Crin Antonescu si Nastase, ca lideri ai opozitiei vor insemna sfarsitul lui Basescu, il vor termina, va fi ruinat, in conditiile in care vor tine seama de ideea foarte corecta a dumneavoastra. divizarea opozitiei va fi doar un avantaj categoric pentru Basescu, ce incearca puternic sa destabilizeze PNL si PSD, prin aducerea la conducerea acestora a unor lideri docili.

  37. 37
    Sorin Muncaciu Says:

    Domnule Voiculescu, consider o alianta PSD -PNL o eroare pentru incepatori, tineri si nestiutori. Avind in vedere experienta dvs. politica, nu prea inteleg motivele demersului dumneavoastra. Va expun pe scurt ratiunile pentru care o asemenea alianta are simburele autodistrugerii incorporat in sine :
    1. Social “democratii” au ca idee fundamentala, interesul general reprezentat prin STAT ( cu cele trei componente executiva ,judecatoreasca si legislativa) si bazaconia numita “democratie reprezentativa”. Doctrina liberala pe de alta parte,acuza STATUL de toate faredelegile si cere restringerea acestuia la minimum posibil( armata si justitie), baza doctrinei este proprietatrea privata nu numai asupra bunurilor dar si a STATULUI, deci se opune bazaconiei “democratiei reprezentative” si ar trebui sa promoveze monarhia constitutionala sau republica federativa bazata pe constitutie liberala.
    2.Urmind teoria “interesului general”(national, etc) filozofia social democrata de esenta colectivista da la o parte “libertatea individuala” si sustine puterea legislativa a majoritatii asupra drepturilor fundamentale individuale. Liberalii sustin exact opusul, prevalenta drepurilor fundamentale ale indivizilor asupra “majoritatii”. In conceptia liberala nu este la cheremul unei “majoritati de circumstanta” drepturile fundamentale ale minoritatilor, unde cea mai mica minoritate este individul. De aceea sint adeptii respectarii drepturilor constitutionale, nu “interesul general” in detrimentul drepturilor fundamentale.
    Pe scurt, cu doua ideologii care se bat cap in cap, orice alianta este sortita esecului ; in afara de cazul in care unul dintre partide isi pierde identitatea ideologica.

  38. 38
    Theodora Says:

    Domnule Voiculescu,
    Dupa cum se poate observa multi romani nu pot sa treaca peste resentimente.
    Ei nu inteleg nici acum pericolul care poarta numele de Basescu. Nu inteleg cum pot sa fie asa de orbi?
    Basescu nu va renunta la politica asa cum a promis. A promis atat de multe si nu s-a tinut de cuvant. De ce s-ar tine acum? Probabil ca va vrea sa ajunga prim ministru cu un presedinte marioneta.Basescu nu este omul care sa renunte. Lui Basescu nu ii place sa piarda. Nici nu accepta ca acest lucru este posibil. Basescu a facut tot ce a putut sa isi discrediteze adverasarii si chiar sa le distruga cariera politica.
    Sigur ca doar uniti putem sa il invingem.Nu stiu ce ar trebui sa mai faca Basescu ca sa priceapa poporul roman pericolul care il paste.
    Cu deosebit respect

  39. 39
    Cristoltan Nicolae Says:

    Am si eu o intrebare Domnule Voiculescu…..Vor fi alegeri democratice pe 28 februarie?

  40. 40
    Gabriel Says:

    @39 – Cristoltan Nicolae
    Slabe sanse….Ai auzit dumneata sa se intample asta in vre-un partid din RO?
    Ca sa-ti permiti sa conduci un partid, ai nevoie de surse financiare colosale.
    Daca pentru sefia unei organizatii judetene ai nevoie de bani mult, cati bani trebuie sa ai pentru sefia de partid?
    Pe de alta parte, apreoape tot timpul trebuie sa fii in Bucuresti…si daca ai un job iese din discutii….Daca ai o firma pe care o conduci activ….iar iesi din discutie. Trebuie sa ai surse de venit care sa te sustina…trebuie sa ai bulan pe cash….
    De aceia, la fel ca la celelalte partide (nu poate PC sa faca exceptie), alegerile vor fi libere, in sensul ca tu esti liber sa mergi la vot, altii sunt liberi sa numere voturile….
    Si aici nu acuz persoane, nu, acuz o ciudata alergatura dupa ciolane, tipic romaneasca.
    Ultimii 20 de ani ne-au aratat ca absolut toti politicienii de varf sunt in slujba celor care i-au finantat, si nu in slujba membrilor sau a Romaniei.
    Va fi ca la PSD…..doar ca mai putin mediatizat, pentru ca pe romani inca nu-i intereseaza ce se intampla in PC….si asta-i rau.

    Nea’ mogulu, de ce nu implementezi matale sistemul cu electori ca la prezidentialele americane?
    Sa-si aleaga organizatiile judetene un numar de reprezentanti (in functie de numarul membrilor din judet) care sa fie mandatati sa voteze presedintele.
    Asta ca sa nu se mai deplaseze spre BUC sau BV gasti de votanti , partizani dubitzi de alcool, gata sa voteze la comanda pentru un pahar de vin….
    Si ce este suparator, este ca asa ceva se intampla in PC pentru ca in virtutea ideii de crestere a partidului, au fost acceptati membri jalnici, care nu au in comun absolut nimic cu Conservatorismul, cu calitatea umana. S-a cam transformat intr-o turma psd-ista, cu ochii sclipind metalic la vederea unei fise de 50 de bani…..

    Succes la alegerile democratice!

  41. 41
    Ahelis Says:

    Sigur, ideea e laudabila. Din pacate, improbabil de pus in practica. La mijloc stau mai multi factori. Unul ar fi ca partidele politice nu sunt niste organisme indivizibile, unitare, ele sunt formate totusi din politicieni, care la randul lor sunt oameni, iar oamenii sunt (din pacate in acest caz), unici si manati de ambitii personale, de anumite simpatii, fiecare om in parte este subiectiv. Sigur, vor fi unii care vor adera la aceasta idee, dar ce se intampla cu cei care nu o vor face? Ce se intampla daca s-ar infaptui aceasta alianta, dar ar avea cu vreo 50, 60% mai putini oameni decat in starea de fapte actuala? In al doilea rand, intervine modul de gandire si de trai al romanului, felul in care noi suntem, si in care s-a incotopenit in gandul colectiv urmatorul lucru: nu suntem solidari. Da’ absolut deloc. Ma gandesc acum ca nici cei care sunt plecati afara nu sunt solidari intre ei, auzeam povesti cum ca nu se ajuta intre ei, incearca sa se dezbine chiar. Trist. Si asta afara, unde se presupune ca se traieste mai bine. Atunci, de ce ar fi altfel situatia in tara, unde situatia este mult mai putin roz, iar oamenii sunt deja rosi si obositi de a incerca sa mai faca ceva, sa lupte impotriva lucrurilor de facto, unde oamenii se multumesc cu ciolanul aruncat de cei care sunt mai “smecheri” si care reusesc sa profite de naivitatea (a se citi prostia) altora? Este mult mai simplu sa te dai de partea puterii (fie ea si oribila putere dictatorialo-basesciana), decat sa astepte cativa ani pentru a infaptui o adevarata schimbare, timp in care sa nu primeasca ramasite din ciolanul aruncat de cerberul PDL. Eu sincer cred ca aceasta schimbare poate fi facuta, dar nu neaparat cu partidele politice si oamenii actuali. Ei sunt deja contaminati de ceea ce se intampla de 20 de ani in Romania. Chiar daca ar vrea sa schimbe ceva, probabil s-ar resemna pe sistemul ca “am mai incercat noi ceva, nu iese, hai s-o lasam moarta, ne multumim si multumim boborul cu putin, asa cum a trait pana acum, nu moare INCA de foame”. Se poate face cu oameni tineri, cum sunt si eu, cum sunt multi, nu numai aici, ci pretutindeni in Romania. Si ei sunt, o da, dornici RAU sa schimbe ceva in Romanica. Faceti cu ei o alianta, nu cu cei care sunt blazati si plictisiti. Parerea mea.

  42. 42
    Ami Says:

    Ideea dvs. nu este deloc rea domnule Voiculescu numai ca sunt niste probleme serioase de imagine peste care nu se poate trece usor.

    Daca Nastase vine inapoi in functia de presedinte… ar fi cam in zadar efortul. Nu zic ca Nastase nu e capabil sau destept, doar ca oamenii stiu foarte bine ce poate, si are imaginea de CORUPT. Singura speranta a PSD este Diaconescu in opinia mea.

    La PNL Antonescu a fost o alegere formidabila si drept dovada a obtinut cel mai bun rezultat (22%) din istoria post 89 a Romaniei. E un tip destept, cu o imagine si un trecut impecabil, si eu zic ca are un viitor stralucit daca ramane pe aceasta cale.

    La PC, in afara faptului ca va fi intotdeauna asociat cu dvs., o sabie cu doua taisuri, nu vad nici o personalitate puternica care sa fie pe post de locomotiva. Dvs. sunteti perfect pentru aceasta, numai ca din pacate dvs. personal nu aveti imaginea corespunzatoare pentru a da un impuls acestui partid. Acesta nu este punctul meu de vedere personal, eu unul va admir, dar in ochii majoritatii sunteti un mogul… asta spune tot.

    O alianta intre PSD+PC si PNL pentru a forma o opozitie puternica poate reusi daca partidele in cauza, in special la PSD, ar schimba putin oamenii cu care se prezinta in ochii natiunii. Altfel riscati sa diluati imaginea lui Antonescu, despre care eu cred ca e singurul care poate sa tina piept masinariei portocalii.

    Sincer sa fiu desi as vrea sa vad pusa in aplicare ideea dvs. nu cred ca o sa reusiti pentru ca dezertarile vor continua ba chiar se vor inteti din motive pe care nu mai trebuie sa le spun, si pentru ca nu cred ca cineva il va convinge pe Nastase sa se dea la o parte in favoarea lui Diaconescu.
    Cu Nastase in fruntea PSD nu pot decat sa privesc aceasta alianta ca fiind compromisa.

    Numai bine!

  43. 43
    Alianţa Social-Liberală? Mintenaş! | Paul-Sorin Tiţa Says:

    [...] PC, Dan Voiculescu, AKA Mogulul, a dat ieri publicităţii o scrisoare deschisă intitulată "Alianţa Social Liberală. Acum!". Scrisoarea o fi fiind ea deschisă, dar are şi destinatari de seamă: Cristian Diaconescu, [...]

  44. 44
    Alianţa Social-Liberală? Mintenaş! | Joiner.ro - Indexare gratuita feed-uri RSS Says:

    [...] PC, Dan Voiculescu, AKA Mogulul, a dat ieri publicităţii o scrisoare deschisă intitulată "Alianţa Social Liberală. Acum!". Scrisoarea o fi fiind ea deschisă, dar are şi destinatari de seamă: Cristian Diaconescu, [...]

Leave a Reply