I-am adresat zilele trecute lui Sebastian Vlădescu o întrebare parlamentară privind celebra luptă cu evaziunea fiscală. Care a început în trombă: printr-o amânare! Reproduc aici integral întrebarea – si pentru că ea poartă ”parfumul” tehnicii legislative.

INTREBARE

ADRESATĂ: Domnului Sebastian Vlădescu
Ministrul Finanţelor Publice
DE CĂTRE: Senator Dan Voiculescu
CIRCUMSCRIPŢIA ELECTORALĂ: Bucureşti
COLEGIUL ELECTORAL: 8
GRUP PARLAMENTAR: PSD+PC
SEDINŢA SENATULUI DIN DATA DE: 21.06.2010

OBIECTUL INTREBĂRII: Nepublicarea Ordonanţei de urgenţă privind
măsurile de combatere a evaziunii fiscale.

Domnule Ministru,

În urma presiunilor publice, Guvernul României a adoptat în şedinţa din 30 mai 2010 Ordonanţa de urgenţă privind măsurile de combatere a evaziunii fiscale.

Deşi combaterea acestui fenomen ar trebui să reprezinte o prioritate absolută, sumele atrase din economia subterană fiind, în mod evident, adevărata soluţie pentru echilibrarea bugetului de stat, Ordonanţa de urgenţă nu a fost publicată în Monitorul Oficial până la data prezentei întrebări.

În consecinţă, vă solicit, domnule ministru, să ne comunicaţi care este cauza acestei întârzieri care ridică mari semne de întrebare cu privire la voinţa şi capacitatea Guvernului de a combate concret economia subterană.

Solicit răspuns scris.

Vă mulţumesc,

Senator Dan Voiculescu

17 COMENTARII

  1. Inca nu a aparut in M.O. ?
    INDOLENTA ROMANEASCA !
    Nu-i de mirare ca pensionarii cu pensii mici platesc salariile nesimtite din ministere si agentii si regii ….”mai rau sa nu fie”…

  2. Dupa ce v-a „citit” in acea emisiune TV, stiti dvs. care, m-as mira ca domnul
    Vlădescu sa-si piarda timpul bagandu-va-n seama.

  3. Pai, dupa ce ati tarat cu el pe jos in emisiunea dnei Gabi Firea, expunandu-i public incompetenta, credeti ca Vladescu mai are curaj sa va raspunda barbateste?

  4. Pentru o idee referitoare la un clip cu tema situatiei actuale si viitoare din romania as fi bucuros daca m-ati contacta. Va multumesc!

  5. După ce trădat PSD, apoi pe Mircea Geoana, apoi pe Victor Ponta
    CULIŢĂ TĂRÂŢĂ ŞI-A TRĂDAT ALEGĂTORII!
    • Deputatul trădător a votat pentru tăierea pensiilor

    – Noiembrie 2008 – Tărâţă candida sub sloganul “Un om de cuvânt” şi promitea “Voi duce in parlament glasul tăranului român şi al pensionarului din colegiul 3 Neamţ”
    – 15 iunie 2010 – deputatul trecut la aşa zişii Independeţi a votat fără nici o remuşcare pentru tăierea pensiilor cu 15 %, condamnand la moarte prin lipsa banilor pentru medicamente si mancare pe pensionarii care l-au votat

    PS – exista si pretul – Tarata va fi noul ministru al agriculturii (informatie aparuta in presa din Neamt

  6. O posibilă explicaţie :

    În Monitorul Oficial, după cum se stie,
    E scump ca Ordonanţa să fie publicată ;
    Şi, pentru a nu mai face risipă de hârtie,
    Se-aşteaptă ca aceasta să fie…abrogată.

  7. Dom’le Voiculescu sunteti cam carcotas:) Ministrul Vladescu se ocupa de probleme serioase, nu de publicarea unei amarate ordonante … Si nu mai vorbiti atat de Vladescu .. afla americanii ce mare finantist avem si ni-l fura ca sa-i scape si pe ei de criza asta …:)

  8. Pentru ca toata politica ar fi chiar haioasa daca nu ar da si crize …de inima, de ficat,de rinichi,de nervi, de ras, de plans etc….am „rasfoit” iutubul si am descoperit o formatie tonica – buna pentru supararile provocate de politicul si executivul si justitia din tzarishoara:
    http://www.youtube.com/watch?v=adWVd2b5YDY

  9. Domnule Dan Voiculescu, este incredibil cum acest guvern s-a tinut cu dintii de ideea asta de a taia pensiile si salariile in conditiile in care masuri cu adevarat SOLUTII pentru economia Romaniei zac in asteptare! Pe langa cele propuse de dumneavoastra si PC va supun atentiei urmatoarea situatie:
    – zilele astea m-am confruntat cu imposibilitatea cofinantarii unui proiect pentru care s-a obtinut finantare nerambursabila! este incredibil, o societate obtine acordul de finantare pentru 70% din valoarea unui proiect viabil, dar pe piata financiara nu gasesti suport pentru implementarea proiectului. stiti ce am mai constatat? in Romania actuala, deficitul curent al IMM-urilor este finantat de niste „camatari” cu acte, respectiv de aceste IFN-uri, care practica niste dobanzi incredibile.Cum e posibil ca o societate sa obtina bani nerambursabili de la UE, bani care pot intra in economia reala, bani care pot crea (in cazul meu) 8-10 locuri de munca intr-o zona in care somajul este de peste 10%, pentru un proiect viabil, dar sa nu poti obtine cofinantarea pentru ca ignoranta acestor guvernanti e la un nivel apropiat de cel al imbecilitatii?

  10. Am tot auzit despre masurile guvernului anti criza . Din pacate doar putine persoane se aventureaza sa scrie negru pe alb cateva dintre ele .
    Eu unul , simplu cetatean , in mediul in care lucrez propun o solutie anti criza :

    – reducerea sau excluderea taxei de prima inmatriculare pentru autoutilitarele cumparate pentru activitati comerciale .

    De ce este nevoie de asa ceva ?

    1 . Orice activitate comerciala are nevoie de o masina de trasport .
    2. Avansul pentru o astfel de masina este in medie de 2500 – 5000 Euro , bani pe care firma trebuie sa ai plateasca avans .
    La acesti bani statul ia micului intreprinzator o taxa de 2600 Euro fara Tva .
    Astfel se ajunge usor la aproape 10.000 Euro cu toate taxele de avans .

    Deci guvernul a pus aceste taxe pentru a stopa vanzarea de autoutilitare catre micile firme . De ce ? Pentru ca societatile de leasing sa-si poata vanda imensul parc de masini aflate in reposesie si care au deja aceasta taxa platita .

    Concluzia : Societatile de leasing in cardasie cu ministerul mediului pun o taxa aberanta la cumpararea acestor masini , lovesc in micul sau marele intreprinzator , pentru ca soc. private de leasing sa scape de aceste credite neperformante . O fi oare corect ?

  11. @rares:
    …nu ca ne-ar lua cineva dintre guvernanti in seama, dar parerea mea este ca trebuie pusa o conditie la propunerea dv. : sa nu fie adusa acea utilitara prin intermediari din vreun parc de second din afara granitelor tzarishoarei…nu de alta dar aici ar interveni si un pic de …evaziune fiscala facuta de acel intermediar de masini second, persoana fizica pur si simplu,Deci daca se face dovada de unde a fost cumparata utilitara si se platesc toate taxele de vanzare cumparare chiar si catre cetateni ai altui stat, atunci, zic eu, ar fi ok.
    O seara buna va doresc!

Comentariile sunt închise.