Pentru ca-s fan, va mai recomand o balada a lui Joe Dolan din tineretea mea.
P.S.: Aveti idee care-s diferentele dintre Bing si Chrome? Care-i mai util si de ce?
Pentru ca-s fan, va mai recomand o balada a lui Joe Dolan din tineretea mea.
P.S.: Aveti idee care-s diferentele dintre Bing si Chrome? Care-i mai util si de ce?
“Codul Fiscal a suferit de la aparitia sa, in anul 2004, nu mai putin de 47 de modificari, prin legi, ordonante sau hotarari de guvern. La acestea se mai adauga alte cateva zeci de acte emise privind norme metodologice de aplicare, completari, precizari la legislatia fiscala, care sunt mai greu de contabilizat”. (financiarul.com)
N-ai cum sa nu te gandesti, in context, la un lucru scris de Hayek inca din anii 40:
“The important question is whether the individual can foresee the action of the state and make use of this knowledge as a datum in forming his own plans, with the result that the state cannot control the use made of its machinery and that the individual knows precisely how far he will be protected against interference from others, or whether the state is in a position to frustrate individual efforts.” (The road to serfdom, p. 118)
Un stat imprevizibil, capricios si incoerent, unde Codul Fiscal sau varsta de pensionare se schimba precum sosetele, incurca fiecare cetatean in parte in propriul proiect de viata: planifici credite si ti se taie salariul peste noapte; planifici investitii si apar impozite sau taxe noi peste noapte; iti planifici pensia si legislatia in domeniu se schimba dupa cum bate vantul politic.
Schimbarea face parte din realitatile oricarei societati. Criza poate reduce salarii sau creste taxe. Dar caracterul total imprevizibil, balbait si contradictoriu al deciziilor statului roman nu are nicio scuza. E vorba doar de incompetenta si criza de leadership.
M-am întâlnit recent cu o doamnă din sectorul 4 – intelectual remarcabil, de altfel. Mi-a povestit despre fiul ei, care termină în curând rezidentiatul. Si care nu are nicio sansă să fie angajat în spitalul unde se formează acum. E obligat să plece. Pentru că, undeva în emisfera sudică, este dorit, asteptat si bine plătit. Si pentru că statul român i-a spus deschis, prin liderii săi, că ar fi mai bine să-si ia tălpăsita. E printre cei mai buni tineri în specializarea lui si – ciudat, poate - e foarte atasat de România. Nu si-a închipuit vreodată că va sta departe de ea.
- O să-mi văd copilul din cinci în cinci ani, îmi spune doamna. Nepotii mei vor fi niste străini. Niste oaspeti de lux.
Nu, politica nu-i despre aparitii în cât mai multe talk-show-uri, nici despre piruete pentru păstrat procente. Politica poate salva sau poate distruge familii, destine si generatii.
România este o tară săracă. Iar într-o tară săracă există coruptie, spăgi si dezechilibre.
Dar ele nu caracterizează categorii sociale ori profesionale, ci caractere luate individual. Există si politisti corupti – nu ”politistii sunt corupti”. Există si inspectori necinstiti – nu ”toti inspectorii sunt necinstiti”. Există si doctori care pretind bani pentru servicii gratuite – nu ”toti doctorii fac asta”.
Generalizările si incriminările unor categorii sunt nedrepte, neîntemeiate si nu fac decât să dezbine profund o societate si asa anomică.
Ori, din 2004 până azi, acesta a fost mecanismul de functionare al platformei politice Băsescu-Boc: dezbinarea si incriminarea. ”Haideti să urâm împreună” a fost oferta politică a Puterii actuale. Să-i urâm pe pensionari – ba au pensii nesimtite, ba sunt prea multi. Să-i urâm pe profesorii care muncesc mai putin decât presedintele. Să-i urâm pe doctori – pretind salarii mari, desi ”stim noi că primesc bani de la pacienti”. Să-i urâm pe oamenii de afaceri – sunt ”moguli”. Să-i urâm pe ziaristi – instigă si sunt obraznici. Să-i urâm pe someri sau pe cei cu handicap – niste ”asistati”…
Plimbatul urii de la o categorie la alta a tinut în viata echipa Băsescu-Boc până azi. Dar începe să nu mai aibă efect – fie si numai pentru că aproape toti românii au fost arătati la un moment dat cu degetul, au fost pusi la zidul infamiei. Încet, încă nesigur, reflexul bine inoculat al urii lasă loc solidaritării. Solidarul ”ne e tuturor greu” ia locul divizării din ”mie îmi e mai greu decât ti-e tie”.
Iar constructiile electorale fondate pe ură si divizare se topesc rapid în fata acestui tip de solidaritate.
@ Bibliotecaru: Cum altfel? Stefan a învins toti deputatii si senatorii care-au dat piept cu el. Jos pălăria, totusi, pentru acestia: au înteles că scopul nostru comun a fost să obisnuim un adolescent remarcabil – dar încă adolescent – cu presiunea, cu mizele mari, cu adversarii care pot intimida. De la VOCATIE la PERFORMANTĂ e o distantă mare, pe care o parcurgi educând nu doar mintea, ci si caracterul; curajul, forta interioară, tupeul – nu pot lipsi din repertoriul unui campion.
Oamenii ăstia sunt asa disperati, încât vor ajunge să-si tragă singuri palme si vor scrie sub vânătaie, cu carioca: ”Atac comandat de Voiculescu”.
Mi-am luat ”ratia de seninătate” pentru următoarele zile: am ascultat Make me an island la Radio Romantic.
Este, daca doriti, profesiunea mea de credintă când vine vorba despre dezvoltarea României: inteligenta românilor depăseste media uzuală în privinta creativitătii si capacitătii de adaptare si reprezintă principalul nostru capital (în contextul în care mai avem mult de recuperat în termeni de capital tehnologic sau financiar).
Misiunea noastră – iar eu fac asta prin Fundatia pentru Dezvoltarea României – este să descoperim la timp vocatiile speciale si să le oferim conditii optime pentru a creste sănătos. Si, mai cu seamă, este să sprijinim orice formă de inventivitate si creativitate care pot transforma România – dintr-un simplu importator întârziat de tehnologii – într-un motor al dezvoltării intelectuale.
Si dacă vă îndoiti ca noi, românii, avem această capacitate – trebuie să cititi articolul de aici.
Acum mai bine de-un an, pe 17 septembrie 2009, publicam aici, pe blog, o pledoarie împotriva egalizării vârstei de pensionare. Pe atunci, Traian Băsescu era chiar adversarul polemic, fiind cel care a generat si a sustinut fervent tema egalizării vârstei de pensionare. Citez integral textul meu:
”Am nevoie de ajutorul vostru pentru a-mi clarifica o opinie. Opinie care vizează, indirect, egalitatea procedurală deplină dintre bărbat și femeie.
Eu cred, de exemplu, că există încă diferențe semnificative între responsabilitățile reale ale femeii și cele ale bărbatului. Cred că femeia muncește – în fapt – mai mult și mai constant decât bărbatul. Pentru că, în lumea contemporană, femeia matură are cel puțin două slujbe: una de prestator pe piața muncii și alta de ”responsabil domestic” – de mamă și de gospodină.
Că în Occident există o tendință naturală a femeii de a deveni ”om de acțiune” care lasă treburile casei pe mâna unei bone și unei menajere plătite din banii caștigați la job – asta nu poate nega nimeni. Dar, chiar și așa, cu bona și menajera, femeia tot trebăluiește în gospodărie după servici. Femeia tot muncește mai mult. Și, pe urmă – și mai ales – România va mai avea nevoie de o jumătate de secol, probabil, pentru a-și aduce femeile în situația emancipării reale. Adevărul necosmetizat este că, acum, femeile noastre muncesc ca niște robi în gospodărie și că doar vreo 5% sau 10% dintre ele își permit o bonă sau o menajeră.
De ce spun toate aceste lucruri? Pentru că nu sunt convins – așa cum este președintele Traian Băsescu – că ar trebui să ne grăbim cu egalizarea vârstei de pensionare între femei și bărbați. Există, într-adevăr, o tendință de gen la nivelul Uniunii Europene – dar părerile sunt și acolo împărțite, argumentului egalității dintre femei și bărbați fiindu-i opusă ideea unei mai mari responsabilități a femeii în zona familiei și carității.
Voi ce credeți?”
Paradoxal, au fost putini cei care s-au luptat constant, în ultimul an, împotriva egalizării vârstei de pensionare; unul dintre ei – pentru respectarea adevărului – a fost Lia Ardelean. Dar, în mod bizar, adversarul constant în această luptă politică a fost acelasi Traian Băsescu, care proclama chiar si în urmă cu două săptămâni:
”Măsura de creştere progresivă până în 2030 a vârstei de pensionare până la 65 de ani, precum şi egalizarea acesteia la femei şi bărbaţi este necesară, având în vedere tendinţele demografice îngrijorătoare din România şi nu numai, inclusiv în UE.” (Agerpres)
Mărturisesc că răzgândirea de ieri a presedintului – devenit adversar al propriei teze – e îngrijorătoare la nivel psihologic, chiar dacă e corectă politic. După ce lupti aproape doi ani pentru o idee, după ce o bagi pe gâtul partidelor care te sustin, după ce impui personal tema pe agenda publică – să devii peste noapte inamicul acesteia e semnul unei instabilităti greu de împăcat cu o functie de mare răspundere.
Mă bucur că o idee pe care am sustinut-o devine, în mod neasteptat, temă obligatorie pentru Putere. Dar sunt consternat văzând cât de impredictibilă, de labilă, de incoerentă si de capricioasă este această Putere.
Preşedintele nu ştie decât de frică. Iar cea mai mare frică a sa este suspendarea. Este bine că a decis să retrimită Legea pensiilor în Parlament. Este o lege incorectă. Trebuie să modificăm valoarea punctului de pensie şi vârsta de pensionare.
Iar pentru preşedinte am un mesaj direct, care îi este foarte familiar: Traian Băsescu, de ce ţi-e frică, nu scapi!