Oct 29
Pentru că orice mare poet îsi trăieste cumva versurile, Adrian Păunescu a făcut un pas neatent si ciudat în umbră; dar acum, iată, redevine fiintă.
| 
| 
| 
| 
| 
| 
Legaturi (via Technorati):
- Google Glasses Bring the Web To Your Eyes
Google employees claim a secret project will turn sunglasses into an Android device. Seriously. - Everything in Moderation, Politics on the Brink
Politics as usual evolves into a war of impossible ideologies. - LG Optimus 3D Cube: The World's First Smartphone With 3D Video Editor
New LG Optimus 3D Cube Officially Announced - Latest Version of Apache HTTP Server on 17th anniversary of ASF
Apache HTTP server 2.4 version has been released by Apache Software Foundation (ASF). - Actor Terence Bernie Hines on A Thousand Words, Rushlights
The actor opens up about his upcoming film roles working with Eddie Murphy and Beau Bridges
octombrie 29th, 2010 at 9:44 am
un mare poet ce iubeste Basarabia!
octombrie 29th, 2010 at 10:34 am
Pentru ca zilele acestea am realizat poate nu teama de a-l pierde ci mai degraba teama de a gasi oameni care nu constientizeaza acest lucru poate pentru ca au ajuns sa-l asocieze pe Adrian Paunescu mai mult cu omul politic decat cu poetul, ma bucur ca il aduceti in atentie pentru ca noi romanii, avem un dar al naibii de pacatos, de a realiza ce pierdem numai dupa ce e prea tarziu. Asta a fost si unul din motivele pentru care l-am propus pe Adrian Paunescu la ” O altfel de solidaritate”. Romania e mult prea saraca pentru a-si permite sa-si neglijeze valorile.
octombrie 29th, 2010 at 10:51 am
Maestrului Adrian Păunescu
Mai ai de treabă pe la noi, Bădie.
Mustul fierbe, cad frunzele în vie,
Se pun seminţele vieţii sub glie.
Eu te aştept. Ilie de la sculărie
P.S. Scriu din exil.
octombrie 29th, 2010 at 12:06 pm
Multa sanatate lui Adrin Paunescu. Sa ne rugam sa nu plece dintre noi, fiindca avem nevoie de el si mai are multe de facut pe aici.
octombrie 29th, 2010 at 1:16 pm
Este un Poet-Fenomen.
Intotdeauna imi vine in minte starea de permanenta inspiratie a Maestrului.
Regret enorm ca sufera de diabet -boala stress-ului.
Are nevoie de multa detasare de viata-de-zi-cu-zi dar este prea mult trup-si-suflet pentru acest popor.
Cred ca cel mai mult ar avea nevoie de o vacanta intr-o zona unde nu ajunge nici o informatie decat linistea si muzica naturii.
E atat de frumoasa Romania toamna.
octombrie 29th, 2010 at 4:17 pm
@geta indiscutabil, paunescu are calitati poetice deosebite.
octombrie 29th, 2010 at 4:19 pm
inspirata melodia pe care ati ales-o dl. senator
octombrie 29th, 2010 at 4:20 pm
@andron da, paunescu este un patriot, indiscutabil. ma bucur ca se simte mai bine
octombrie 29th, 2010 at 4:21 pm
@dragalina mda, este o intrebare care persista. cine este adrian paunescu, politicianul sau poetul. care poate sa-mi raspunda?
octombrie 29th, 2010 at 6:21 pm
@catelvenos:
Dl.Adrian Paunescu este spiritul poporului roman in integralitatea lui, iar spiritul Dlui.A.P. este cel al poetului-politician-patriot roman.
El ne-a tinut speranta si bucuria sufletului in epoca trecuta, chiar cu pretul concesiilor pe care inevitabil a trebuit sa le faca pentru NOI romanii care traiam in somnul socialist.
Dupa ’89 mai spera ca vom fi si altceva decat tara de consum si tara de forta de lucru ieftina -nu a fost membru fsn, a devenit cand a inteles realitatea inconjuratoare.
Si daca va mai spun ca s-a nascut in Balti -fosta Basarabia- veti intelege de ce este mai patriot decat..dv.
octombrie 29th, 2010 at 8:24 pm
Doamne ajută! Am plâns când am aflat că e internat în stare gravă, iar acum mă rog să-şi revină! Nu ştiu, dar nu cred că mai suport încă o pierdere importantă pentru România!
Din păcate, marele medic Brădişteanu are dreptate, spiritul nu poate salva trupul, sănătatea e cel mai important lucru în viaţa omului şi – de cele mai multe ori – o ignorăm de parcă este un dat…
Îl felicit pe domnul doctor Brădişteanu şi mă bucur pentru domnul Adrian Păunescu. E pe mâini bune!
octombrie 30th, 2010 at 6:04 pm
@draga geta te cred. eu il apreciez pe paunescu. cat despre patriotism, e greu de masurat.recunosc insa ca si mie imi face impresia unui mare patriot
octombrie 30th, 2010 at 6:06 pm
poate postati pe blog si o poezie paunesciana. ar fi frumos
octombrie 31st, 2010 at 2:34 am
Nichita, Paunescu si Labis sunt cei mai mari poeti romani de dupa Eminescu. MULTA SANATATE sa va dea Dumnezeu, magistre.
octombrie 31st, 2010 at 2:36 am
”Bacovia-si iese din sine si RADE IN A SI IN U……..” Rade in strigatul, urletul de durere – AU. E unul din cele mai mari versuri romanesti de dupa Rugaciunea unui dac ori Un farmec trist si ne-nteles…
octombrie 31st, 2010 at 2:39 am
”Cel care jubileaza pe rug nu jubileaza intrucat nu simte durerea, ci pentru ca nu simte durerea la care se astepta. ACEASTA (a acestei melodii), INTRU PILDA.” – pentru a-l parafraza pe Nietzsche, intr-un singur posibil comentariu…
octombrie 31st, 2010 at 2:41 am
Se pare ca si-a revenit Maestrul, pe cat se poate. Il rugam pe domnul Voiculescu si fundatiile domniei sale sa faca tot ce sta in putinta pentru a-l ajuta pe unul din primii cinci poeti ai istoriei unui neam predestinat elegiei…
octombrie 31st, 2010 at 2:42 am
@andron – sa nu uitam de Basarabia si de sotii Teodorovicii, prietenii Marelui Poet.. Sa dea Domnul sa ne ramana macar el…
octombrie 31st, 2010 at 2:44 am
Cenaclul Flacara a fost prima scoala culturala de la Nae Ionescu incoace. Respect si multa sanatate..
octombrie 31st, 2010 at 2:45 am
Romanii nu sunt numai mari poeti, ci si mari pedagogi – iar Oameni precum Adrian Paunescu ori Dan Voiculescu o dovedesc. Sa ne traiti mult si bine.
octombrie 31st, 2010 at 11:23 am
@Neo
si Grigore Vieru….
octombrie 31st, 2010 at 1:39 pm
De ce acest minunat cantecel ma face sa plang ?
octombrie 31st, 2010 at 11:45 pm
Căteva cuvinte despre marele nostru poet Adrian Păunescu ………
Adrian Păunescu s-a născut la 20 iulie 1943 în Basarabia – la Copăceni, în judeţul Bălţi -, dar nu este basarabean. Părinţii lui, învăţătorii Floarea şi Constantin Păunescu, amândoi olteni, s-au aflat temporar dincolo de Prut, trimişi de statul român (ca numeroşi alţi absolvenţi de şcoli normale).
După ce face şcoala elementară în comuna Bârca din judeţul Dolj, Adrian Păunescu urmează la Craiova primii doi ani de liceu (anul întâi la Liceul “Fraţii Buzeşti” şi al doilea la Liceul “Nicolae Bălcescu”), apoi devine elev al Şcolii medii nr. 10 din Bucureşti, pe care o absolvă în 1960. în acelaşi an debutează cu un sonet în revista Luceafărul.
Timp de trei ani se îndeletniceşte cu gazetăria şi corectura la ziarul local Crişana din Oradea şi la publicaţii din capitală. între 1963-1968 este student al Facultăţii de Limba şi Literatura Română din Bucureşti. în 1965 îi apare prima carte, Ultrasentimente, conţinând poeme de un modernism ostentativ, în stilul epocii. La propunerea sa (gest curajos în acel moment), cenaclul literar al facultăţii primeşte numele Junimea.
Lucrează ca redactor la revista Amfiteatru (1966-1968), ca redactor şi, în cele din urmă, ca redactor-şef adjunct la revista România literară (1968-1970), ca redactor-şef adjunct la revista Luceafărul (1970-1972). în perioada în care este redactor-şef adjunct la revista Luceafărul, studiază timp de un an în Statele Unite, în cadrul International Writing Program. La 1 februarie 1973 devine redactor-şef al revistei Flacăra, din care face o publicaţie teatral-justiţiară şi dinamică, în conformitate cu temperamentul lui.
Înfiinţează în acelaşi an Cenaclul “Flacăra”, care este mai mult decât un cenaclu, şi anume un ansamblu de muzică folk şi poezie, şi care devine în cele din urmă un fenomen cultural şi politic. însoţit de redactorii săi de la Flacăra, de cântăreţi, scriitori şi actori consacraţi, ca şi de tineri talentaţi descoperiţi de el însuşi, Adrian Păunescu întreprinde turnee în ţară şi organizează spectacole de şapte-ore pe stadioane (transmise de multe ori în direct de televiziune), însufleţindu-i pe participanţi până la o stare de exaltare colectivă. Cu ajutorul muzicii, propagă poezia bună (scrisă de el, dar şi de Eminescu, Bacovia, Blaga, Goga, Nichita Stănescu ş.a.), în locul textelor puerile puse în circulaţie de “muzica uşoară”. în acelaşi timp, însă, promovează grotesc cultul lui Nicolae Ceauşescu, pe care îl proslăveşte ca pe un erou al redeşteptării naţionale. Un mare succes au poemele sale pe teme sociale, în care se erijează în avocat al cauzei oamenilor simpli, ca şi poemele de inspiraţie naţionalistă, cu aluzii la puterile străine care i-au oprimat de-a lungul secolelor pe români.
Dintr-un poet modernist, atras de reinterpretarea miturilor şi de o retorică a abstracţiilor, el se transformă astfel treptat – în conformitate cu aşteptările publicului larg – într-un poet mesianic, autor al unor declaraţii şi apeluri patetice în versuri, concepute astfel încât să poate fi declamate (sau cântate) în faţa mulţimii. Unele dintre poemele sale din această perioadă – Da, mai avem, Repetabila povară, Dacii liberi, Bieţi lampagii etc. – ajung să fie cunoscute de milioane de oameni, devenind folclor.
Poetul este deopotrivă aclamat şi contestat. Unii văd în el un patriot înflăcărat, angajat în restaurarea “mândriei de a fi român”. Alţii îl consideră o uriaşă ciocănitoare Woody, care îi agresează pe români prin toate mijloacele (de comunicare în masă). Unii îl compară cu Arghezi şi Goga, cu Walt Whitman şi Maiakovski (dar nu şi cu Vîsoţki!). Alţii îl tratează ca pe un poet de curte, romanţios şi melodramatic. Adevărul nu se află undeva, la mijloc, ci în toate aceste afirmaţii.
Flatat de poemele care îi sunt închinate, Nicolae Ceauşescu îi tolerează lui Adrian Păunescu anumite îndrăzneli, nepermise altora, dar de la un moment dat consideră primejdioasă popularitatea imensă a poetului. Folosind ca pretext un incident petrecut la unul dintre spectacole, la Ploieşti, în 1985, interzice cenaclul. Adrian Păunescu pierde în aceste împrejurări şi postul de redactor-şef la Flacăra şi devine redactor la revista Contemporanul.
Deşi trăieşte timp de peste patru ani fără favoruri din partea dictatorului, ceea ce îl face să se simtă un proscris, este denigrat violent, în presă, după 1989, pentru că l-a proslăvit mai zgomotos şi cu mai multă inventivitate decât alţii pe Nicolae Ceauşescu. Campania dusă în perioada postdecembristă împotriva lui face să se uite că a scris şi poeme valoroase, nepropagandistice, şi că a fost de multe ori generos. Cu energia lui inepuizabilă şi cu o ambiţie nemăsurată, Adrian Păunescu încearcă – şi în mare măsură reuşeşte – să recâştige poziţia pierdută. Devine senator în Parlamentul României (întâi ca membru al PSM şi apoi ca membru al PSD), înfiinţează ziare şi reviste proprii (Vremea, Totuşi iubirea, Flacăra lui Adrian Păunescu etc.), publică noi cărţi de poezie (însumând peste 5.000 de pagini), realizează talk-show-uri la televiziune, relansează (fără mare succes însă) Cenaclul “Flacăra”, sub numele Cenaclul “Totuşi iubirea”.
Este un învingător, dar un învingător fără glorie, întrucât cei care îi recunosc valoarea acum sunt alţii decât cei care i-o recunoşteau în tinereţe. în tinereţe îl preţuiau Şerban Cioculescu şi Nicolae Manolescu, acum îl preţuiesc Corneliu Vadim Tudor şi Leonida Lari.
noiembrie 1st, 2010 at 7:59 pm
Am citit cu durere scrisoarea maestrului. O puteti gasi aici: http://www.jurnalul.ro/stire-editorial/scrisoare-din-urgenta-inimii-558524.html
Maestrul trebuie ajutat!
noiembrie 1st, 2010 at 9:09 pm
@andron vieru un mare spirit romanesc
noiembrie 1st, 2010 at 9:10 pm
@geta te face sa plangi pentru ca are in el o sensibilitate autentic romaneasca, intocmai ca poezia lui paunescu
noiembrie 1st, 2010 at 9:11 pm
sa speram ca adrian paunescu ne va mai incanta cu poeziile sale poate cu ceva cantece
noiembrie 1st, 2010 at 9:12 pm
mda, domnul voiculescu se dovedeste a fi un tip sensibil. parea un dur…
noiembrie 1st, 2010 at 9:24 pm
@augustus – bravo, trebuie ca lumea sa afle cat mai multe despre Adrian Paunescu acum cat timp este cu noi.
noiembrie 1st, 2010 at 9:26 pm
sa-i amintim mai des pe Grigore Vieru si pe sotii Teodorovici, si sa-l cinstim mai mult pe patriarhul Paunescu…
noiembrie 1st, 2010 at 9:27 pm
Adrian Paunescu – Iluzia unei insule
Diseara-i plecarea în insula mea
trasura de nuc te asteapta la scara,
ia-ti haine mai groase si nu-ntîrzia
caci cîini-politisti s-ar putea sa apara.
Nu-ti face probleme, birjarul e mort
si caii sînt morti si trasura e moarta,
fugim fara martori în nu stiu ce port,
în insula mea la cinci capete sparta.
Acolo, vom creste copii monstruosi,
lachei de metal si de mîzga vor rîde,
cu vesti ne-or ticsi de la mosi si stramosi,
tic-tac telegraful, cadavrelor ude.
Vom trage trei filme color, de deochi,
si le vom trimite în lume de-a rîndul,
ca-n sticle bagîndu-le în cîte un ochi,
Al patrulea ochi pentru casa pastrîndu-l.
Si ziua întreaga, noi goi, fara tiv,
pe sanii de foc vom zbura într-o vale,
iar eu, gospodarul, voiesc sa cultiv
grîu dulce si lenes, pe coapsele tale.
Te-astept deocamdata. E mijlocul verii,
e mijlocul iernii, ciudata poveste;
iar cînd vei urca e-n zadar sa te sperii
trasura ca moartea parîndu-ti ca este.
E numai iluzie, dincolo-s eu,
te-astept cu faclii, patru mii sase sute,
zadarnic te sperii ca ninge mereu,
ca strajile drumului fumega mute.
Hai vino si urca si spune ceva
birjarul e mort, are sînge de cîrja
te-astept fara martori în insula mea,
port haine de nuc, sînt aproape o birja.
Iar daca nu-mi vezi fata ce mi-am gasit-o,
sa stii ca, în insula mea, totusi sînt,
eu, movila celui mai proaspat mormînt,
întinde piciorul si calca, iubito!
Si asta e totul. Plecarea-i diseara
Fantoma trasurii asteapta la scara.
O POEZIE URIASA A LIMBII ROMANE, aidoma Umbrei.
noiembrie 1st, 2010 at 9:31 pm
daca am vazut ca se amintesc marile poezii ale Maestrului – sa nu uitam de una ”de sezon”. Sezon de viata si sezon de moarte…
Adrian Păunescu Pastel de toamnă
Pe muntele negru de frunza de vară
Te chem cu accent brumariu să te sperii
Când spicul de toamnă dă-n spicele verii
Şi cade lumina şi trage să moară.
Şi sunt întrebări prin natura puzderii
Şi sfârâie ploaia dintâi ca o ceară
Şi vara ne-nchide în toamna afară
Femeie, bărbat sub pecetea tăcerii.
Aicea la munte mai poate să spere
Şi cel care moare că moartea-i departe
Şi noi să fugim şi să scriem o carte
În ea cuprinzând ale toamnei mistere.
Că suntem în lume pe-acolo prin partea
Pe unde întârzie poşta şi moartea.
noiembrie 1st, 2010 at 9:34 pm
Trebuie sa invatam sa ne apreciem valorile, elitele. Sa le pretuim mai ales cat timp sunt in viata. Avem nevoie de modele in aceasta societate plina de manelisti si de inculti.
noiembrie 1st, 2010 at 9:35 pm
SI UNA CAT SE POATE DE ACTUALA:
Adrian Păunescu Cine iese ultimul din ţară
Sărăcia noastră ne omoară,
De atîta marş ne doare splina,
Cine iese ultimul din ţară
E rugat să stingă şi lumina.
Noi mereu le-am suportat pe toate,
Ducă-se dezastrele de-a dura,
Dar de ce, în plină libertate,
Cea mai mare să devină ura?
Pluralismul � tuturor ne place,
Chiar dacă îl facem numai unii,
Dar vedem, de-atîta timp încoace,
Pluralismul cinic al minciunii.
Sfîntă-i opoziţia pe lume
Şi organic preferăm răspărul,
Dar de ce, în păcăleli şi glume,
Nu se mai distinge adevărul?
Mai contează, uneori, şi fapta,
Nu se poate construi cu tînga,
Nu există stînga fără dreapta,
Nu există dreapta fără stînga.
Ne vor întreba copiii, mîine,
Morţii vor sări să ne condamne,
Dacă, pentr-un colţ mai bun de pîine,
Ne vom vinde ţara noastră, Doamne.
Libertate şi democraţie,
Paşapoarte pentru fiecare,
Dar de milă nimeni nu mai ştie
Şi e vraişte la hotare.
Coridor european şi-atîta,
Sub o licitaţie măruntă,
Provocarea, patima si bîta
Şi în curţi, şi-n pieţe se înfruntă.
Om la om nici nu mai vrea să creadă,
Om pe om la zid fatal îl scoate,
Singură se scoală o baladă
Şi în zdrenţe circulă pe sate.
Fînul necosit se-nvîrtoşează,
Putrezeşte sus, pe crengi, caisa,
În tăcerea-naltă de amiază
Morţii îşi aud ei înşişi zisa.
Cale pietruită cu dezastre,
Noapte-ntredeschisă pentru-o oră
Grijulii cu soarta ţării noastre,
Voievozii-a moarte ne imploră.
N-avem nici o şansă de izbîndă,
Vom rămîne bieţi orfani pe-aicea,
Dacă, supăraţi pe cei la pîndă,
Am trezit din moarte cicatricea.
C-un refren de muzică uşoară,
Într-un fel, ne recunoaştem vina,
Cine iese ultimul din ţară
E rugat să stingă şi lumina.
noiembrie 1st, 2010 at 9:38 pm
domnule Voiclescu, ce minunate poezii….. pe cand un concurs de poezie, pe care l-ati putea organiza impreuna cu domnul Paunescu, si unul de scenariu, atata vreme cat se mai poate tutela Sergiu Nicolaescu??
noiembrie 1st, 2010 at 10:02 pm
Sa nu uitam de minunata si teribila
Adrian Păunescu Rugă pentru părinţi
Enigmatici şi cuminţi,
Terminându-şi rostul lor,
Lângă noi se sting şi mor,
Dragii noştri, dragi părinţi.
Chiamă-i Doamne înapoi
Că şi-aşa au dus-o prost,
Şi fă-i tineri cum au fost,
Fă-i mai tineri decât noi.
Pentru cei ce ne-au făcut
Dă un ordin, dă ceva
Să-i mai poţi întârzia
Să o ia de la început.
Au plătit cu viaţa lor
Ale fiilor erori,
Doamne fă-i nemuritori
Pe părinţii care mor.
Ia priviţi-i cum se duc,
Ia priviţi-i cum se sting,
Lumânări în cuib de cuc,
Parcă tac, şi parcă ning.
Plini de boli şi suferind
Ne întoarcem în pământ,
Cât mai suntem, cât mai sunt,
Mângâiaţi-i pe părinţi.
E pământul tot mai greu,
Despărţirea-i tot mai grea,
Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.
Dar de ce priviţi asa,
Fata mea şi fiul meu,
Eu sunt cel ce va urma
Dragii mei mă duc şi eu.
Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.
Rămas bun, băiatul meu,
Rămas bun, fetiţa mea,
Tatăl meu, băiatul meu,
Mama mea, fetiţa mea.
noiembrie 2nd, 2010 at 4:37 am
Propun crearea, dupa consultarea Meastrului, a unor burse ”Adrian Paunescu” pentru literatura.
noiembrie 4th, 2010 at 4:49 am
Doamne ajuta-i pe romani si pe Maestru.
noiembrie 4th, 2010 at 5:04 am
Sa se faca o comisie speciala de medici pt Adrian Paunescu.
noiembrie 4th, 2010 at 5:04 am
Asta ar fi o prioritate nationala..
noiembrie 4th, 2010 at 5:04 pm
Aceasta poezie pe care tocmai ne-a impartasit-o m-a ajutat sa ii subscriu, inlocuind cuvantul cardiac cu un alt cuvant, la fel de trist:
psihiatric.
noiembrie 7th, 2010 at 3:56 am
Dumnezeu sa va odihneasca-ntr-o stea, Maestre.