Ian 28

Am spus în mai multe rânduri că o natiune beneficiază de trei tipuri de resurse: resursele fizice (”bogătiile naturale”), de multe ori repartizate inechitabil sau pur si simplu irosite ; resursele financiare (”capitalul”), care constituie rodul unor eforturi întinse pe generatii; si resursele de inteligentă si creativitate ale ”capitalului” uman.

Noi, românii, ne-am irosit resursele naturale, împărtindu-le cu generozitate; capital nu am reusit niciodată să generăm astfel încât să contăm în istoria majoră a Europei;  am cunoscut mai mereu abundenta într-o singură formă: cea a inteligentei si creativitătii.

Supusi unor încercări severe ale istoriei, confruntati dintotdeauna cu greutătile, românii au fost obligati să se adapteze, să inoveze, să ”se descurce”, să găsească solutii – lucru care s-a reflectat în timp într-o inteligentă cumva genetică. Pe care însă, din păcate, nu am reusit niciodată s-o transformăm într-un sistem, s-o ”punem la muncă”, să o utilizăm ordonat si eficient. Suntem inteligenti – si la ce ne foloseste? Suntem inteligenti – însă pe cont propriu, nu în cadrul unui efort comun.

Fără să pot schimba lucrurile peste noapte în acest domeniu (e nevoie de o strategie si de politici la nivel de stat în acest sens – ori statul român nu-i azi în stare nici măcar să calculeze corect o pensie, darămite să formuleze politici pentru prioritizarea ”materiei cenusii”) eu pot si vreau să încurajez ideile tinerilor inteligenti ai României.

Cu două conditii:

a. Ca aceste idei să fie originale, cu adevărat proaspete si noi (să nu fie deja pe piată de câtiva ani – fără să convingă în vreun fel comunitatea stiintifică, investitorii, juriile, specialistii în patente etc);

b. Ca aceste idei să tină de sfera creatiei aplicative, cu rezultate practice, nu de zona cercetării fundamentale, teoretice (si asta nu pentru ca cercetarea fundamentală nu ar fi interesantă sau respectabilă; dimpotrivă, pentru că e un domeniu care necesită competente academice prea complexe si specializate).

Intentionez să rezerv acestui proiect un milion de euro, bani care se pot regăsi în investitii în ideile voastre originale si practice (indiferent de domeniul de aplicatie: de la on-line si soft la tehnologii eco si mecanică ). Iar dacă esti unul din tinerii inteligenti si inovativi pe care îi caut, tot ce trebuie să faci este să iei legătură cu reprezentantul Senatului Stiintific FDVDR (contactul aici).

Dacă ideea respectă conditiile de mai sus – dacă e originală, practică, capabilă să schimbe radical uzante si perspective – stăm de vorbă fată în fată.

delicious | digg | reddit | facebook | technorati | stumbleupon | savetheurl

Legaturi (via Technorati):

124 Responses to “Bursa ideilor”

Pagini: « 1 2 [3] Show All

  1. 101
    Reaganomics Says:

    potentialul agricol trebuie exploatat. de aceea, cred ca o investitie in agricultura bio ar fi oportuna.

  2. 102
    sandra Says:

    ceea ce lipseste cu desavarsire in bucuresti sunt locurile de parcare, asa ca o investitie in acest domeniu e binevenita..sunt o multitudine de idei in strainatate cu privire la noile structuri si tehnologii utilizate pentru parcarile supraetajate

  3. 103
    marinela Says:

    Un lant de pensiuni agroturistice in nord-vestul tarii. Pensiunile ar folosi doar produse bio facute local.

  4. 104
    seo Says:

    construirea unei platforme care sa extraga hidrogenul din marea neagra.

  5. 105
    Velea Says:

    cred ca o idee buna ar fi un program in parteneriat public-privat similar programului e-Romania, creat de ONG-uri.

  6. 106
    rotaru Says:

    noi parcuri de distractii si zone de agrement, sunt lucruri care intotdeauna vor atrage doritori

  7. 107
    valentin Says:

    Infiintarea unei firme de audit energetic.

  8. 108
    dan Says:

    pensiuni pentru tinerii care vin la facultate in bucuresti si nu gasesc locuri in camin si care nu isi permit o chirie

  9. 109
    valentin Says:

    O sala cu acces la internet si multe alte resurse informationale, totul gratuit, ai carei pereti sa reprezinte reclame dinamice. Banii ar rezulta din publicitatea masiva pe care un loc de acest gen l-ar genera prin nr foarte mare de persoane care tin ocupat non-stop.

  10. 110
    Zerillos Says:

    filmul romanesc ar putea aduce bani buni statului roman, daca sponsorizarea ar fi corecta.

  11. 111
    alina Says:

    tabere pentru copii unde sa aiba posibilitatea sa-si dezvolte unele aptitudini, in loc sa stea numai in fata calculatorului

  12. 112
    roxana Says:

    Cresterea chinchillelor pentru blana.

  13. 113
    oana Says:

    zboruri publicitare si de agrement

  14. 114
    erika Says:

    Cultivarea de arbusti fructiferi.

  15. 115
    Codrin Says:

    Cred ca lumea nu a inteles bine despre ce e vorba aici.

    Oameni buni, mogulul nu finanteaza o afacere cu milionul de euro, ci un proiect din sfera cercetarii aplicative. Cititi cu atentie criteriile de sus, nu va fixati pe partea cu un milion de euro.

  16. 116
    mogul Says:

    si asa aveam ceva restante la master de partea de cercetare sociologica …blogul asta e un exemplu superb . … au auzit romanii ca e vb de 1 milion de euro … nu conteaza ca trebuie sa citesc ce zice omul ala ….inaiiinteeeeeee …doamne :) ))

  17. 117
    Codrin Says:

    @mogul: se pare ca partea cu “un milion de euro” blocheaza restul.

  18. 118
    silvia Says:

    Fabricarea produselor din lemn.

  19. 119
    zozo Says:

    Fabricarea articolelor de sport.

  20. 120
    ionut moldovan Says:

    Eu mai sunt tanar inca un an(29) pe urma adio. Eu am avut o idee am pus-o in practica am investit toate resursele mele in aceea idee si din experienta va spun sa gasiti ideii care nu au de-a face cu oamenii (in special romani).

  21. 121
    ionut Says:

    Fabricarea jocurilor si jucariilor.

  22. 122
    sandu Says:

    Magazin de cumparaturi on-line.

  23. 123
    Vasile Says:

    Am obosit groaznic citind pe aici,respecte maestre pentru initiativa notabila….insa am sentimentul ca in zilele noastre,cineva care crede in posibilitatea unor noi descoperiri,este mai degraba luat de nebun decat in serios,sau excrocat la modul badaran….spun asta din experienta proprie,am exemplul pataniilor personale cu o idee de dezvoltare regionala,in ceea ce priveste capitolul lucruri noi,ma chinui de trei ani cu un motor magnetic,sunt la a-4-a tentativa si voi continua,am in paralel in desfasurare un proiect de motor gravitational si o idee nastrusnica in hidrotehnica,toate astea plus faptul ca trebuie sa traiesc in tara asta,ma fac sa muncesc pe branci si in general pe degeaba,si sa nu mai cred ca ceva bun se poate intampla…..mai sunt si exceptii,care din din pacate confirma regula…..felicitari pentru recunoasterea si recompensarea unui om ca Dl.Justin Capra….asta trebuia s-o faca statul roman si mult mai devreme…..cele bune,Traiasca Regele!

  24. 124
    vlad Says:

    Stimate Domn, cum se pot transmite si catre cine anumite situatii deranjante (nesimtite as zice) despre antena3, videonews, etc…? Atat de inchis a devenit acest trust? Nu raspunde nimeni la nici un mail, la nici o reclamatie, indiferent unde am trimis-o si indiferent de ton?? Nu mai folosesc serviciile d-voatra dar tare nesimtiti si tembeli sau facut unii de pe acolo…si domnule profesor…valul se termina si inecpe caderea. Si e pacat.
    o zi buna

Pagini: « 1 2 [3] Show All

Leave a Reply